Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

obicei, adevărul era şi este undeva la mijloc. Oricum, am avut motive
suficiente pentru a prelungi disputele ani de zile, perioadă în care
ne-am vizitat, a locuit la mine. Am învăţat unul de la altul foarte
mult.
Ne-a venit şi nouă rândul în seara ultimă. Am prezentat acea
licrare intitulată „Omul 36/80”. De la Casa Scânteii a fost trimis un
fotograf, cred că îl chema Hoefer, specialist în alb-negru, care ne-a
făcut nişte fotografii senzaţionale, mai am câteva şi acum. Pentru
prima oară ni s-au făcut fotografii de o calitate foarte bună,
într-adevăr profesionale, aşa că ne-am străduit să le cumpărăm pe
toate, oricum, neexistând şansa de a fi publicate în ziarele din acea
vreme. În tot timpul concertului am fost urmăriţi de acest fotograf,
care se târa printre noi, se ascundea printre instrumente, căuta
unghiuri deosebite. Departe de a ne deramja, chiar ne înaripa şi ne
dădea mai multă încredere în noi. Nu-mi dau seama în ce măsură am
reuşit să transmitem ceea ce am dorit cu acel „Om 36/80”. În orice
caz, după o oră şi ceva, sala s-a ridicat în picioare, confirmându-ne
acel succes pe care, de fapt, îl aşteptam.
După festival, a doua zi, toţi conducătorii formaţiilor ce au luat
parte au fost invitaţi la UTC, la tovarăşul Nicu Ceauşescu (care la
vremea aceea, cred, era şeful organizaţiei), la o convorbire directă.
Spre surpriza mea, atmosfera a fost foarte degajată. Nu au avut loc,
nici pe departe, acele reproşuri şi scuturări, nu s-au proferat
ameninţările cu care eram obişnuiţi. Ba chiar am fost întrebaţi, cu
foarte multă curiozitate, ce am vrut, de fapt, să exprimăm, care sunt
problemele noastre şi în ce mod am dori sa ne atingem ţelurile. Toată
discuţia se purta pe un ton foarte împăciuitor şi degajat, care dădea
încredere. Nu ştiam la ora aceea cât de bine se pot masca nişte
intenţii! Mulţumit că am avut prilejul să-mi spun ofurile şi să explic
ceea ce doreşte formaţia „Phoenix” să exprime prin compoziţiile pe
care le face, prin modul nostru de interpretare, am pornit spre casă.
Ajunşi în Timişoara, din nou aceleaşi probleme, din nou
aceleaşi reproşuri, atât la şcoală şi la facultate, cât şi la Casa
Studenţilor.
– Ce-aţi făcut?
– De ce aţi făcut?
– Aţi fost scuturaţi şi certaţi de către tovarăşul Nicu Ceauşescu!
159