Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

bineînţeles, „Phoenix”. Am fost incluşi în program spre sfârşit,
reuşind astfel să admirăm din sală celelalte formaţii care s-au
prezentat. Pentru prima oară aveam posibilitatea de a aprecia
calitatea şi capacitatea formaţiilor de beat, pop sau de rock, căci încă
nu era definit ce făcea fiecare la ora aceea. Nici noi nu ştiam precis
ce înseamnă aceste denumiri, dar, prin comparaţie, asemănând şi
asimilând stilurile, ne dădeam seama că aparţinem cu toţii unei
anumite categorii. Am fost foarte impresionat de Mugur Winkler,
unul dintre cei mai buni ghitarişti la ora aceea, care, pornind de la
studiile sale de vioară şi traducându-le pe ghitară, cu digitaţia şi
dexteritatea deja dobândite, a reuşit să impresioneze atât juriul cât şi
publicul prin acrobaţiile sale tehnice.
Formaţia „Sideral” era deja foarte cunoscută în Bucureşti, iar cu
„Roşu şi Negru” eram familiarizat, de la Iaşi. Aceştia s-au impus cu
toboşarul lor, Ţăndărică, o bombă de energie şi de inspiraţie
spontană. La ora aceea, era bine stăpânit de şeful formaţiei, Nancy
Brandes, cel care orchestrase piesele lor în stil de big band. Aveau
suflători, o serie de alte instrumente auxiliare şi se îndepărtaseră,
iarăşi la un mod original, de beat-ul clasic.
Dar formaţia care m-a impresionat cel mai mult în acel festival a
fost „Cromatic”, un grup clujean, deşi solistul la ghitară, Sorin
Tudoran, venea din Râmnicu Vâlcea. Pentru prima oară am auzit un
sunet care se apropia de cel, atât de iubit de mine, al formaţiei
„Cream”. De altfel, au şi cântat piese aparţinând celor de la „Cream”,
„White Room”, de exemplu. Auzeam în premieră o ghitară atât de
bine muşcată şi dominată de către cineva, în România. Nu mi-aş fi
imaginat că se poate cânta aşa de bine la ghitară şi aşa de expresiv.
Foarte concis, fără mult show, cei trei oameni de pe scenă mi-au
sugerat exact ceea ce aşteptam din partea unei formaţii de ghitară,
bass, tobă, cum erau pe vremea aceea „Cream” ori „Jimi Hendrix
Experience”.
Şi noi interpretaserăm nişte melodii aparţinând celor două
vestite triouri, dar, de departe, nu reuşisem să dăm acea expresie
intensă pe care o creau cei de la „Cromatic”.
M-am împrietenit foarte rapid cu Sorin Tudoran, pe care l-am
apreciat şi îl apreciez şi astăzi. Aveam dispute pe tema compoziţiei,
eu susţinând că originalitatea este cel mai important lucru, el
replicând că doar calitatea interpretării şi sound-ul contează. Ca de
158