Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XVII
„OMUL 36/80”
PRIMIRE LA NICU CEAUŞESCU
Toamna lui ’68 a marcat o schimbare esenţială în calitatea
gândirii, în concepţia noastră asupra creaţiei. Ne-am propus să
realizăm o operă rock şi acest lucru l-am şi făcut până în iarnă.
Premiera a avut loc la Opera din Timişoara în decembrie. Piesele pe
care le compusesem până atunci fuseseră bine primite, dar noi nu mai
eram mulţumiţi de ele. Deja lucram la o concepţie de musical, o
aşa-numită operă-rock. Ideea ne-a umblat multă vreme prin cap, până
când, într-o zi, ne-am apucat de treabă. A fost una din cele mai
concentrate perioade de creaţie din anii ’60, în care s-a lucrat zi şi
noapte, cu o îndârjire, dar şi cu o plăcere nemaiîntâlnite. Forma
aceasta de operă-rock era o premieră, experimentam şi descopeream
în fiecare zi noi posibilităţi, noi soluţii. Faptul că se trecea dintr-o
piesă în alta ne punea noi probleme, care cereau noi rezolvări. Îmi
plăcea ideea de a nu mai cânta în recital, prezentând piesă după piesă
şi înclinându-ne după fiecare, aşteptând aplauzele. Voiam să cântăm
întruna, de la început la sfârşit, un întreg concert, lăsând aplauzele pe
seama publicului, atunci când crede el de cuviinţă. Noi trebuia să
urmărim doar linia ideatică, încercând ca prin ansamblul melodiilor
să transmitem o anumită idee. Exista un fir roşu, care era urmărit pe
toată durata desfăşurării concertului.
Această lucrare a primit titlul de „Omul 36/80”. Era cam
sofisticat, dar textierii noştri au insistat să-l păstrăm aşa. În acei ani
era la modă să fii sofisticat, să arăţi că gândeşti profund, că eşti
introvertit, că eşti deasupra problemelor zilnice. Oricum, vestitul turn
de fildeş nu era departe. Să nu uităm că şi „Beatles” şi alţi interpreţi
din Apus se retrăseseră alături de guru indieni pentru a se cufunda în
propria lor sferă, în propria-le existenţă şi a căuta nişte adevăruri pe
care nu le găsiseră în viaţa cotidiană.
155