Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XVI
„TOTUŞI SUNT CA VOI”
Odată cu banii apăruse şi ideea de a perfecţiona partea tehnică.
Îmi procurasem o ghitară „Klyra”, cu trei doze şi un vibrator. Era un
fel de copie de „Fender Stratocaster”, dar eram foarte mulţumit,
pentru început. Amplificatorul „Selmer” era cunoscut în toată ţara,
pentru că rezista la solicitări mai mult decât cele obişnuite, fiindcă
noi cântam cu toată formaţia pe el. Volumul era mare, dar sunetul se
menţinea curat şi se putea cânta foarte distinct, chiar şi cu trei ghitare
pe acelaşi amplificator.
În vremea aceea, Moni primise de la bunică-sa din Statele Unite
nişte prospecte, furnizate de fapt de o firmă din Germania, din
München. Se făcea reclamă la un nou tip de amplificator,
„Dynacord”, iar cel mai mare din acea serie se intitula „Gigant”. Era
un amplificator cu preamplificator şi cu şase intrări, deci o staţie de
voci cum încă nu mai văzusem. Avea opt lămpi finale, două sute de
waţi, la cele şase intrări separate se putea adăuga şi un efect, în plus
avea ca accesorii două boxe de câte 100W, „TES 100”. Ne uitam la
ele şi ne întrebam oare cum vom reuşi să ne procurăm şi noi o staţie
de voci care să sune aşa cum ne doream.
Moni s-a pus pe treabă, şi-a convins părinţii şi, având garanţia
mea că va primi banii, a comandat instalaţia. A venit întâi
amplificatorul, apoi au sosit şi boxele. Totul a decurs cu aceleaşi
aventuri în vamă, dar am reuşit să scoatem instrumentele şi să le
punem la treabă. Am obţinut un sunet deosebit de clar, care ne
permitea să ne perfecţionăm interpretarea. Auzeam ceea ce cântam şi
puteam oferi nuanţe pe care nu le visasem. Ne-am dat seama ce
înseamnă pentru un muzicant ca sunetul să fie calitativ. Muzica se
face cu sunet şi, dacă acesta nu este calitativ, fie compoziţia ori
aranjamentul oricât de bune, nu iese nimic. A cânta fără sunet este ca
şi cum ai picta fără culoare.
150