Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Întorşi acasă, am continuat să muncim, încurajaţi de succesul pe
care îl aveam în toată ţara. Eram cunoscuţi prin televiziune, prin
radio, disc şi turnee până în ultimul cătun şi începusem să simţim din
toate părţile aprecierea şi iubirea ce se revărsau asupra noastră
dinspre generaţia tânără şi nu numai. Acest efluviu ne-a convins că
trebuie să tragem şi mai tare, trecând peste micile gâlceve şi certuri,
inerente într-o societate cu personalităţi puternice şi oameni talentaţi.
Toate viziunile şi fanteziile proprii se polarizau în jurul ideii de
„Phoenix”, în jurul meu şi al lui Moni, de fapt.
În Timişoara eram invitaţi să cântăm la tot felul de ocazii, dar
refuzam, pentru că eram mult prea ocupaţi. Cântam la „Lola” de trei
ori pe săptămână şi banii de acolo ne ajungeau. În plus, începuseră să
mai curgă şi de la Radio, de la Televiziune, de la Uniunea
Compozitorilor, de la „Electrecord”, aşa că ne mergea din ce în ce
mai bine.