Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

oricum ca un ţânţar, de obraz şi îl trăgea în sus de pe scaun.
Instantaneu, am primit un şoc de adrenalină.
– Ce te dai la el, n-ai de lucru? Vezi-ţi de treabă!
L-a lăsat jos pe Reininger şi s-a întors. Crezând că vrea să plece,
mi-am aruncat din nou privirea în carte. În clipa următoare m-am
trezit dat peste cap. Lovitura m-a năucit, preţ de câteva clipe. Am
sărit în picioare, ştiind ce se va întâmpla. Deja făcusem calculele.
Noi eram nouă, ceilalţi patru, cu blondul cinci, aveam toate
şansele să întindem o bătaie bună şi distractivă, fără prea mari
pierderi. Dar în clipa în care m-am repezit la blond şi am lovit în
plină faţă, mi-am dat seama că ceva nu este în ordine. Uluirea ce i se
citea pe chipul turtit arăta clar că nu se aştepta să întâmpine o
asemenea rezistenţă, darămite să fie atacat. Pentru moment, păru
dezarmat. M-am pregătit să lovesc încă o dată şi, în aceeaşi clipă,
mi-am simţit capul tras pe spate. Un altul din gaşcă mă apucase de
păr. Blondul a profitat să lovească. Timp de câteva minute, a fost o
împărţeală de pumni şi de picioare. Mă miram că lupta era aşa de
intensă şi toată pe capul meu. Aşteptam ca băieţii să facă ordine, să
se creeze un anumit echilibru în luptă. Eram singur contra cinci şi nu
ştiam ce se întâmplă. Căzusem la pământ. Când m-am ridicat, m-am
uitat împrejur. Nu era nimeni. Băieţii mei o întinseseră, nu li se mai
vedea nici urma. Am rămas să mă lupt de unul singur cu cei cinci
profesionişti. Neexperimentat, doar cu furia pe care o aveam, nu am
rezistat mult timp. După un minut sau două, cu cămaşa ruptă
ferfeniţă, m-am trezit cu adevărat singur. Sportivii o luaseră la fugă
şi săriseră gardul, lăsându-şi mâncarea pe masă. Încă furios,
ameninţând cu pumnul după ei, încercând să-i urmăresc, mă
învârteam prin restaurant, când cei doi indivizi de la masa din fundul
grădinii m-au chemat la ei.
– Sprichst Deutsch?
– Ja.
– Dumneata ai foarte mult curaj. Dar de ce loveşti cu pumnul?
– Da’ cu ce să lovesc?
Mi-arătă palma întinsă, întinsă şi ţeapănă, ca o scândură, şi făcu
un semn, ca şi cum ar lovi cu marginea palmei.
– Ce-i asta?
– Karate
– Ce-i aia, karate?
144