Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XV
NO SMOKING,
NO DRINKING,
NO FUCKING!
În vara lui ’68 am fost invitaţi să cântăm pe litoral, ceea ce ne-a
făcut mare plăcere. Mă bucuram cel mai mult dintre toţi, pentru că la
ora aceea eram deja un scafandru experimentat, pasionat de
vânătoarea subacvatică, iar posibilitatea de a sta două, trei luni la
mare însemna foarte mult. Şi celelalte formaţii din ţară îşi asigurau
existenţa în cele trei luni de sezon, în care casa şi masa erau
asigurate, şi în plus veneau nişte bani pe care, de fapt, nici nu aveam
cum să-i cheltuim. Se puteau economisi şi investi din nou în
instrumente.
Prima experienţă de acest gen a fost „Perla”, barul de sus, de la
hotelul din Mamaia, unde cântam seară de seară. Fusesem cazaţi tot
în hotel, mâncarea era acceptabilă şi ne simţeam bine. Veneau mulţi
străini şi aveam tot mai des contact cu ei. Nu se aşteptau să găsească
în România o formaţie de calitatea noastră, aşa că eram înconjuraţi
de o groază de fete, care roiau ca muştele în jurul prăjiturii,
înfrumuseţându-ne zilele şi nopţile. Puteam să punem în valoare
limbile pe care le cunoşteam, germana şi engleza, conversând cu
acele „groupies”, şi eram foarte mândri de asta.
Într-o seară, am remarcat două fetiţe blonde, cu mişcări foarte
elastice, ondulate, cu priviri deschise şi luminoase. Umblau tot
timpul împreună, chiar dansau împreună, şi trăgeau în permanenţă cu
ochiul la noi. I-am făcut semn lui Moni, într-o pauză.
– Le vezi? Cred că-s nemţoaice, ar trebui să vedem ce fac astă
seară.
– Ce să vedem, că se vede ce vor!
În pauza următoare, am intrat în vorbă cu ele şi mi-am dat
seama că mă înşelasem. Nu erau nemţoaice, ci norvegience, dar asta
141