Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

dar m-a încurajat întinzându-se pe patul îngust al vagonului de
dormit şi chemându-mă lângă ea. A doua surpriză s-a produs în
momentul în care, sărutând-o pe sâni, am simţit în gură un lichid.
Am făcut ochii mari şi ea a pufnit în râs:
– Încă n-ai gustat lapte de mamă?
– Presupun că da, dar eram bebi la ora aia.
Aşa s-a întâmplat, pentru a doua oară în viaţă, să gust lapte de
mamă, lucru care n-a fost deloc neplăcut.
Şi ceilalţi băieţi au avut parte de experienţe interesante, pentru
că formaţia de balerine şi actriţele era plină de viaţă şi de spirit de
aventură. Dar nici băieţii noştri nu se lăsau mai prejos. Arătau bine şi
succesul la public le dădea deja o aură de vedete, care impresiona
chiar şi în lumea profesioniştilor. Eram iubiţi şi apreciaţi de toţi
colegii din teatru.
Cântam încă o parte din repertoriul de la începutul anilor ’60,
„Beatles”, „Rolling Stones” şi „Byrds”, plus o parte din compoziţiile
noastre. Programul era deschis de trupa teatrului, iar după pauză
apăream noi. Începeam concertul foarte şocant. Exista o melodie a
formaţiei „Beatles”, „When I Get Home”, care începe cu un cor,
„Ouah!” Această intrare, cântată pe patru voci, izbucnea în
microfoane în clipa în care cortina se dădea deoparte. În sală şi pe
scenă era întuneric, iar şocul produs era atât de puternic, încât
publicul rămânea, cel puţin până la jumătatea piesei, încremenit.
După acel răcnet „Ouoaah!”, se pornea piesa. Aveam un echipament
avansat pentru acea vreme şi pentru locul în care ne aflam, cel puţin
„Selmer”-ul făcea furori peste tot, aşa că nu era greu să menţinem la
vârf starea de excitaţie creată de acel început neobişnuit. Pe parcursul
spectacolelor, aplauzele şi chluiturile nu conteneau, arătându-ne că
lucrurile merg bine.
Cornel Chiriac ne difuza piesele în permanenţă la radio, la
„Metronom”, emisiunea lui, atât de populară, încât, atunci când a
fugit în Germania, „Europa Liberă” a preluat-o, împreună cu publicul
ascultător fidel.