Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

bine plătiţi decât ne-am fi închipuit vreodată. Asta însemna să lipsim
de la şcoală săptămâni şi luni în şir, ceea ce antrena noi greutăţi şi
tensiuni. Ne-am asumat aceste răspunderi şi-am pornit pe drumul
carierei de muzicieni profesionişti. Instinctiv, simţeam că acela era
drumul nostru, pe care ne-am încăpăţânat să rămânem, ignorând
mizeriile care ni se făceau din toate părţile. Oricum, absenţele de la
şcoală trebuiau motivate. Începusem să ne facem relaţii într-un
anumit mediu de admiratori ai noştri, unii doctori, alţii din politică,
de la care reuşeam să obţinem scutiri, scrisori, împuterniciri ori
dovezi c-am participat la nu ştiu ce acţiuni la UTC, c-am fost
bolnavi, şi asta exact în perioada turneelor. Dar, pe lângă asta, pe
umerii noştri apăsa şi presiunea unei şcoli care trebuia terminată, a
unui examen de bacalaureat şi a unui concurs de admitere la
facultate, apoi sesiunile din fiecare iarnă şi vară. Ne-am străduit să
ţinem pasul cu ceilalţi colegi de şcoală, dar, în acelaşi timp, lucram
intens la ridicarea nivelului profesional al formaţiei, la îmbogăţirea
repertoriului.
Primul pas spre o anumită formă de profesionism a fost marcat
de turneul cu Teatrul de Stat din Ploieşti. Pornind cu un tren, într-un
vagon de dormit, am cutreierat ţara vreo două luni de zile,
împărţindu-ne timpul între gările şi sălile de spectacole ale feluritelor
oraşe. Ziua umblam cu trenul, seara cântam, iar noaptea ne-o
petreceam în vagonul de dormit, staţionat de fiecare dată într-o altă
gară. Peisajul era trist şi murdar. Zi de zi în vagon, din peron în
peron, din gară în gară, nu era o viaţă prea spectaculoasă, dar acest
lucru nu ne-a deranjat câtuşi de puţin. Colectivul teatrului era foarte
spiritual, plin de oameni veseli, de viaţă, aşa că fiecare dintre băieţi
îşi găsise câte o fată. De cele mai multe ori, era vorba de-o femeie în
toată firea, ceea ce nu era deloc rău, pentru că mai aveam destule de
învăţat la capitolul ăsta. Pe mine pusese ochii o prezentatoare tânără,
cu un piept enorm, bine pus în valoare şi de costumul de gală,
elegant, pe care îl purta în spectacole. După ce ne-am cunoscut mai
intim, mi-a spus că tocmai devenise mamă şi că avusese în urmă cu
două săptămâni o operaţie, născuse prin cezariană. Cu toate astea, era
hotărâtă să nu mă scape. Uimirea mea, în prima seară, când şi-a
dezbrăcat bluza şi sutienul, a fost neţărmurită. Asemenea sâni mari
nu mai văzusem niciodată. Erau aşa de plini şi de rotunzi, că nu
încăpea nici măcar o palmă între ei. Şi-a dat seama de uimirea mea,
139