Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XIV
OAMENII CAVERNELOR
LAPTE DE MAMĂ
În momentul în care am fost invitaţi la Televiziune, după ce s-a
consumat euforia primelor impresii, am realizat că, de fapt, nu
câştigasem cine ştie ce teren. Totuşi, la început, au fost câteva
încercări curajoase.
Titus Munteanu, timişorean de origine, a venit la noi pentru o
filmare la faţa locului. Ideea de „tramvai” din „Vremuri” i-a sugerat
scenariul filmului, poate şi pentru că Timişoara fusese primul oraş
din ţară în care un tramvai electric circulase pe linie. Oricum, cele
două idei se combinaseră într-un joc amuzant. Aşa că, la un moment
dat, ne-am trezit sus pe un tramvai, cu instrumentele în mână,
plimbaţi prin oraş, filmaţi din faţă, din spate, din toate părţile, în acel
peisaj de care ne simţeam intim legaţi, cu care ne identificam. Se
pare că acel clip a avut succes, dar asta nu ne-a scutit de greutăţile ce
n-au întârziat să apară.
Deşi existau oameni curajoşi acolo, care acceptaseră să lucreze
cu noi, trebuiau, în cele din urmă, să se supună presiunilor de sus.
Titus Munteanu, deşi filmase cu noi de la început, încerca şi el să ne
convingă.
– Măi, băieţi, mai tăiaţi şi voi din părul ăla, nu se poate... Măi,
Nicule, nu înţelegi? Măi, Nicule, nu-ţi dai seama în ce situaţie mă
pui? Eu vreau să lucrez cu voi, dar aşa nu se poate. De ce nu lăsaţi şi
voi puţin din partea voastră, că doar important e să apăreţi în
emisiune! Noi trebuie să terminăm treaba asta şi tu ne faci greutăţi.
Hai, las-o baltă şi ai să vezi ce se întâmplă. Este mult mai bine pentru
voi...
Felul ăsta de argumente ne intra pe o ureche şi ne ieşea pe
cealaltă. Nu voiam să schimbăm absolut nimic din înfăţişarea
noastră. Se pare că pe ecran nu era voie să apară cineva cu alt aspect
137