Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

INTERLUDIU CU NANCY BRANDES
– Noi ne-am văzut prima oară, efectiv, la Festivalul de la Iaşi.
Eram la voi acasă, aveaţi publicul vostru.
– Am cântat atunci, îmi amintesc şi eu. „Roşu şi Negru” n-a dat
un spectacol al său, eram băgaţi într-un fel de revistă. Spuneau că o
orchestră de rock’n’roll nu poate să reprezinte Casa Studenţilor. Noi
nu eram atunci o mândrie a ei.
– Vorbim de ’68...
– De ’68. Primăvara lui ’68. Păi, noi propovăduiam acolo
muzică capitalistă. In Iasi nu era ca în Timişoara, oricum era
altceva. Ceea ce îmi aduc aminte e că voi aţi constituit surpriza
acelui festival. Pentru noi a fost un fel de lecţie. Un val de
interpretare şi de sunet, chiar de concepţie.
– Ei, mi-aduc aminte, aveaţi părul mare, aşa-i ? Noi, ce să mai
spun, ne uitam la voi şi...
– Strângeam din dinţi şi...
– Ţi-aduci aminte de emisiunile alea de televiziune, ţi-aduci
aminte ce ne făceau? Ulei în cap, da, ulei, clame şi leucoplast.
Leucoplast şi clame.
– Au ajuns să-mi pună făină în barbă ca să nu se vadă.
– Ştii, ca să apari la televizor erai deghizat şi nu era promotion
de nimic, decât de piese, că nimeni nu te recunoştea după aceea pe
stradă. Ziceai că e o chestie să apari la televizor, dar nu aveai
satisfacţia de a câştiga vreun fel de reputaţie, pentru că erai de
nerecunoscut.
– Nu am dat atenţie, de fapt, televiziunii niciodată, fiindcă
pentru noi era o pacoste să înregistrezi în Televiziune. Şi ce se zbat
ăştia în Vest să intre în televiziune! Noi îi subapreciam puterea, ca
mediu, dar nu aveam nevoie de ea.
– Mi-aduc aminte că la mare... Ce frumoase erau verile la
mare! Şi pentru noi şi pentrn voi erau nişte vacanţe asigurate. În
plus, exista posibilitatea de a cânta fără a fi controlat atât de
amănunţit. Şi atunci era partea cu repertoriul... „Măi nenică, să nu
133