Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

pe care-l împrumutasem pentru înregistrări în lipsa lui Dorel, care ne
abandonase la Iaşi.
Discul a ieşit pe piaţă şi a făcut o vânzare de necrezut. Cu toţii
eram foarte mândri să ne vedem numele pe copertă. Mutti îmi mai
iertase din păcate, văzând acolo scris clar: „Formaţia « Phoenix » –
Dirijor: Nicolae Covaci”. După ce s-au epuizat rapid 120.000 de
exemplare, după socotelile „Electrecordulul”, am fost propuşi pentru
un „Disc de aur”, pe care nu l-am văzut niciodată. „Electrecordul” se
bucura să facă vânzări, dar premierile erau planificate din altă parte.
Sforile se trăgeau din direcţia Uniunii Compozitorilor, unde se
mişcau relaţii şi bani. Până la urmă, „Discul de aur” l-a luat
„Pâslăriţa”, Margareta Pâslaru, cu 80.000 de bucăţi vândute, dar cu
un spate mai tare. N-am mai insistat şi n-am mai pretins, niciodată
vreo recunoaştere a valorii comerciale a muzicii noastre, fiind din ce
în ce mai preocupaţi de latura ei calitativă. Cel mai important lucru
era că discul suna bine pentru acei ani.
Piesa „Vremuri” lovea întâi, şocând publicul, apoi venea
„Canarul”. Impactul acestei piese, aparent liniştite, a fost atât de
mare, încât după o vreme a devenit tema muzicală a unui film, care a
preluat atât titlul, „Canarul şi viscolul”, cât şi mesajul cântecului
nostru:
Sărman canar, ţi s-a părut
Că zările ţi s-au deschis,
Dar n-a fost doar decât un vis
Rănit, tu ai căzut.
Apăream şi noi într-o secvenţă din film, undeva într-o
închisoare, cântând. Eroul principal, un tânăr ce se zbate să se
elibereze de povara constrângerilor era, în final, învins de prăbuşirea
iluziilor. Atât filmul, cât şi piesa, s-au impus în urechea şi în sufletul
ascultătorilor.
De la Bucureşti ne-am întors la Timişoara, legănaţi de glorie şi
plini de lauri. Unora le plesnea fierea de ciudă, dar noi n-aveam cum
să băgăm de seamă, pluteam deja în al nouălea cer. Eram, în sfârşit,
satisfăcuţi. Ne impusesem, dovedisem că suntem buni, iar unii
spuneau, deja, că suntem cei mai buni. Era destul, cred, pentru ca
nişte puşti de liceu să-şi piardă minţile.