02.02.2020 Views

Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

magnetofonul „Tesla”. „Lady Madonna” are în aranjament o frază

tipică, uşor de recunoscut, executată cu o ghitară distorsionată. În

momentul în care am început să interpretez această linie melodică,

s-a auzit un ţipăt în cabina de sunet. După două secunde, s-a năpustit

şchiopătând în studio domnul inginer, cu ochii holbaţi, cu părul

zbârlit, uitându-se în toate părţile să vadă de unde vine acel sunet

straniu.

– Dar voi nu auziţi că distorsionează?

– Bineînţeles că distorsionează, i-am răspuns. Asta este şi

intenţia, să distorsioneze.

– Cum vă permiteţi? De patruzeci de ani sunt aici în studio şi

n-a venit nimeni să-şi bată joc în acest hal! Ce căutaţi voi aicea, de

fapt?

– Domnule, asta e concepţia piesei, pe care n-am făcut-o noi. Ni

s-a impus să interpretăm două piese străine şi noi încercăm s-o facem

cât se poate de aproape de original. Şi chiar dacă nu ar fi vorba să

copiem piesa, un sunet distorsionat este o îmbogăţire a spectrului de

culori într-o formaţiei de pop şi nu văd de ce nu am folosi o ghitară

distorsionată.

– De patruzeci de ani n-a venit nimeni să-mi spună cum să

înregistrez!

– Se pare că a venit timpul să vă spună cineva acest lucru!

A lovit cu mâna magnetofonul nostru şi l-a aruncat de pe măsuţa

pe care era montat. Am sărit ca ars şi am început să-mi adun

instrumentele, hotărât să plec. Mi-am strigat băieţii, gata să ne

punem în mişcare, dar, spre norocul general, au intervenit nişte

redactori care au aplanat conflictul şi ne-au convins să continuăm

lucrul, propunându-ne un alt inginer. Bătrânul sunetist al

„Electrecordului” nu auzise în viaţa lui o ghitară distorsionată, dar

era pus să producă discuri, care să se vândă în rândul tinerilor şi să

aducă o mulţime de bani. De-a lungul anilor, instituţiile de cultură au

învăţat că din încasările făcute cu noi se puteau finanţa o groază de

alte lucruri, sortite falimentului de la bun început.

Fotografiile pentru coperta discului s-au făcut în Timişoara, în

vestitul Parc al Rozelor. Eram îmbrăcaţi în cămăşi cu flori, pantaloni

închişi la culoare, de la costumele împrumutate de la Casa de

Cultură. Împreună cu noi apare şi Florică, toboşarul de la „Mondial”,

131

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!