Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

mai dat câte un sfat, a adăugat la mixaj tot felul de efecte de tunete,
de ploaie şi de vânt. Înregistrarea s-a îmbogăţit, în acest fel, cu nişte
sonorităţi pe care noi nu le plănuisem. Asta înseamnă să ai viziune de
ansamblu şi să fii obiectiv!
Este foarte greu, ca interpret, sa fii şi compozitor şi aranjor,
pentru că, de cele mai multe ori, lipsurile pe care le ai într-un
domeniu se răsfrâng şi asupra celorlalte activităţi. De aceea, e bine ca
şi alţii să participe la munca de creare a unei piese, lucru care în
„Phoenix” a fost de la sine înţeles. Munca în grup elimina faza de
împărţire a sarcinilor, gen „tu cântă aia, tu ailaltă”, dar asta s-a
întâmplat mai târziu, când fiecare dobândise atâta rutină, încât ştia
aproape instinctiv ce are de făcut. Munca mea devenise, cu timpul,
tot mai uşoară.
Cele două piese, „Vremuri” şi „Canarul”, urmau să alcătuiască
prima faţă a unui extended play, acele discuri ce erau la modă prin
anii ’60 şi care conţineau câte două cântece pe fiecare parte. Într-o
discuţie cu domnul Carţiş, „Electrecordul” ne-a impus să cântăm şi
două piese din repertoriul internaţional. Nu prea erau ei convinşi de
succesul nostru la public şi pe calitatea noastră de compozitori, aşa
că ne-au obligat, chiar, să cântăm două piese străine, ceea ce, ulterior
nu s-a mai repetat. Atunci, ne-a căzut bine propunerea lor şi ne-am
bucurat să cântăm „Friday on My Mind” al formaţiei „Easybeats” şi
„Lady Madonna", din repertoriul „Beatles”. Aşa cum a ieşit, discul a
fost un mare succes.
Înregistrările pentru disc s-au făcut separat, în studioul
„Electrecordului”, un fost grajd, cu o instalaţie străveche, dar cu o
acustică bunicică. În studio, un inginer de sunet şchiop, cred că avea
un picior de lemn, prăfuit şi mucegăit ca un păianjen care-şi făcea
veacul într-un colţ al grajdului. Instalaţia de care dispunea şi de care
era foarte mândru era un simplu magnetofon EMI pe două canale.
Stereofonia se realiza într-un mod foarte simplu. Pe un canal se
înregistra orchestra, pe celălalt vocea, astfel că acestea se auzeau
separat, una pe stânga, cealaltă pe dreapta. Cu timpul, s-a ajuns să se
mixeze cele două canale, ceea ce a constituit un enorm salt înainte.
„Vremuri” şi „Canarul” s-au înregistrat destul de simplu, mizându-se
foarte mult pe melodicitate şi pe culoarea instrumentelor, fără un
aranjament prea sofisticat. Greutăţile au început în momentul în care
mi-am pus în funcţiune distorsionatorul acela construit de mine din
130