Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XII
FIUL ELENEI C.
Anul 1967 avea să fie încărcat cu evenimente decisive pentru
viaţa formaţiei „Phoenix”. Apăruse Schpitzly, dar îl pierdusem pe
Pilu, care fusese luat la armată. După scurte căutări, l-am descoperit
pe Dorel Vintilă, un toboşar ce se afla, întâmplător, la ora aceea în
Timişoara. Ne-am împrietenit în scurt timp. Încetul cu încetul, am
realizat că acest Dorel e un tip fascinant, chiar plin de mistere.
Povestise câte ceva, mai scăpase câte o vorbă în plus, aşa că reuşisem
să-mi fac un tablou cât de cât concludent asupra lui. Student la
„Politehnica” din Bucureşti, venise prin transfer la Timişoara. Mama
lui adoptivă, nimeni alta decât Elena C., nu-l mai putea suporta în
apropiere, nefiind de acord cu notele pe care le căpăta şi care nu
aveau cum să constituie un motiv de mândrie pentru o familie
sus-pusă. Orfan fiind, profita de slăbiciunea „tovarăşei” pentru copiii
fără părinţi, aşa că nu putea fi exclus din clan. Pentru moment, fusese
doar îndepărtat din centrul atenţiei. Era urmărit pas cu pas şi se
raporta fiecare mişcare, atât înăuntrul, cât şi în afara facultăţii.
Atunci mai mult bănuiam decât ştiam aceste lucruri. Dorel nu
povestea cu plăcere despre situaţia lui familială, în schimb era teribil
de spiritual, foarte glumeţ şi amuzant. Îi plăceau fetele şi bătea foarte
bine la tobe. Ce mai! – era exact ce ne trebuia. Din punct de vedere
muzical, se deosebea de explozivul şi spontanul Pilu, fiind mult mai
aşezat şi mai elaborat. Îmi făcea o plăcere nespusă să lucrez cu el.
Când se pornea, cânta un „shuffle”, asta era specialitatea lui, şi aveai
senzaţia că te afli undeva într-un tren care te duce şi te duce înainte,
legănânau-te ritmic. Îşi câştigase în scurt timp porecla de
„Locomotiva Carpaţilor”, pe care o justifica din plin. Cu ani în urmă,
cântase la vechea formaţie bucureşteană „Cometele”.
Prietenia cu Dorel ne-a adus multe cunoştinţe noi, mai ales în
Bucureşti, unde nu avusesem prea mulţi prieteni muzicanţi. Aceştia
începuseră să vadă în noi nişte provinciali periculoşi, care le făceau
122