Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Dar când a apărut?
– Practic, după ce a plecat Pilu în Suedia. Atunci a apărut,
definitiv, Schwarz. Deci, după ’69. Schwarz încă nu era în ’69.
– Şi la „Lola”?
– La „Lola” l-a pus pe Chaka la intrare să rupă bilete. Chaka
manipula aşa de frumos acolo, încât de fiecare dată rămânea cu
două sute cincizeci-trei sute ale lui. Şi la vremea aia, erau bani. De
obicei staţia era la „Cina”, acolo ne opream noi după spectacole.
Acolo, la „Sinaia”, ne întindeam în hol. Mâncam acolo şi începeau
teoriile şi halucinaţiile, erau primele abureli. Pe urmă începeau
pariurile şi tot felul de idioţenii. „Câte cutii de chibrituri trebuie ca
să acoperi Piaţa Operei?” De la chestiile astea se ajungea uneori şi
la lucruri care îmi plăceau. Chaka era atlet. Făcea atletism. I-a
propus lu’ Pol să-i lase un avans de o sută de metri. Era îmbrăcat la
costum, primul costum de tergal, aşa-zisul „tergal metalic”. A
început acolo, la „Sinaia”, şi ne-am tot certat. „Eşti tu atlet, dar cu
picioarele astea-n « O » nu poţi să fugi nici până la colţ!” Au ajuns
până pe la mine pe-acasă, pe „6 Martie”. De acolo a zis că-i lasă
avans până la colţul străzii şi că până la „Pompieri” îl întrece. Pol a
pornit-o aşa încet, cu „pasul piticului” şi în „pas ştrengăresc”,
flegmatic. Apoi, Chaka a prins o viteză ce nu s-a văzut, cu călcâiele
alea ale lui şi picioarele-n pom! Numai că – ghinionul lui – nici pe
vremea aia nu era prea multă lumină pe străzi. Băieţii spărseseră
trotuarul, la vreo două staţii de mine, spre pompieri. Era deja un
canal acolo. Pol o ia încet, aşa, şi-i închide unghiul, să nu vadă
Chaka canalul. A fost acolo o prăbuşire de s-au auzit şi particulele
metalice de pe costum scrâşnind. Frumosul costum al lui Chaka era
tot una cu pământul.