Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Deja din perioada ’62–’68 începuseră să ne parvină materiale
muzicale şi fotografice ale mişcării hippy. Ideile vehiculate,
mentalitatea boemă şi aspectul pitoresc al reprezentanţilor noii
rebeliuni paşnice „flower power” ne-au fascinat. Eram convinşi că
acela era drumul pe care avea să-l urmele orice tânăr pătruns de
dorinţa de a se elibera de falsa morală şi de închistarea
conducătorilor lumii. Un elan imens, copleşitor, cuprinsese tinerii din
toate părţile globului, atât din Apus, cât şi de dincolo de cortina de
fier. Toate încercările de a lipsi de informare tineretul din estul
Europei fuseseră puse în mişcare. Interzicerea ascultării unor posturi
de radio, a difuzării unor reviste de muzică şi artă ori chiar de
specialitate provenite din Vest şi considerate decadente, cenzurarea
tot mai vădită, mai amplă şi mai nestingherită a întregii vieţi
culturale şi sociale, toate acestea încercau să devieze fluxul energetic
al schimbării ce se profila. Dar cei atinşi de microbul libertăţii găseau
calea de a trece peste bariere, de a se informa. Fiecare număr din
„Bravo”, „Musical Express” ori „Rolling Stones” era citit de
nenumărate ori, devorat de tinerii ce încercau să se identifice,
înfioraţi, cu idolii lor.
Pe stradă, ne recunoşteam între noi, cei ce aparţineam aceleiaşi
generaţii, după însemnele vestimentare, ştiute de initiaţi. Un pantalon
mai strâmt ori unul trapez, o cămaşă cu flori, o banderolă ce trecea
peste frunte, încercând să ţină părul ce încă nu apucase, de fapt, să
crească la cei mai mulţi, o mică brăţară la mână, chiar improvizată
dintr-un şiret, în lipsa celei originale, erau tot atâtea semne de
recunoaştere. Ne salutam, fără cuvinte, decodând acele repere şi
scânteia din ochii fiecăruia. Nu aveam nevoie de vorbe, de formule
mărunte, pentru a confirma realitatea apartenenţei la clan – acel clan
care începuse să se mărească, incluzând zeci de mii de tineri din
toată ţara, care, fără să se cunoască, se recunoşteau ca fiind
asemenea. Unitatea lor pornea din inimă şi din suflet, plutea în aer
parfumul unei libertăţi încă nemaicunoscute, plin de promisiuni.
Nimeni nu-şi putea explica acea stare de euforie care îi cuprinsese pe
cei mai mulţi dintre tinerii între 14 şi 25 de ani, acea încredere
subconştientă în producerea unui eveniment ce avea să schimbe totul
şi să rezolve totul, să instaureze pacea pe planetă şi în sufletele
oamenilor. Să fi fost vreo cometă ce trecea prea aproape de Pământ,
Vreun cataclisms solar ce ne-a bombardat fără să ştim cu nişte
115