Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Casa de Cultură din Mehala. E chiar lângă noi, dar mă tem că nu
vom fi în stare s-o punem la punct.
– Dă şie, puiulie?
– Păi e un gunoi acolo şi o putoare de-ţi vine rău. Nu ştiu câţi
voluntari voi putea aduna să lucreze şi pentru cât timp. Cred că după
puţină vreme îşi vor lua lumea în cap cu toţii.
– Nu poţi să mi-o arăţi şi mie, puiulie? S-o văd şî io?
– Ba da, că, uite, mi-a lăsat şi cheile directorul de la Mehala. Se
pare că tare ar vrea şi el să-şi folosească sala, dar munca să i-o facă
alţii.
– Lasă, puiulie, că doar tot ţâie îţi trebuie. Că doar vă ajut şî io!
– În nici un caz, Tuşi. Asta nu-i treabă de tine, aici e muncă, nu
glumă, şi tu eşti bolnavă şi numai asta-ţi lipseşte, să te afunzi în
gunoiul ăla! Las’ că văd eu cum mă descurc!
– Hai să vegiem, s-o văd şâ io!
Ne-am întors la sală cu o lanternă şi i-am deschis lui Tuşi uşa
din faţă.
– Îî, că pucie a şiocâi, zise ea. Apâi şie să faşi dacă vrieţ să
cântaţi! Nu viedz că ăşcia vă dau afară dă prăstă tot?
– Păi, cum bine zici, sunt curios chiar, dacă punem sala la punct,
cât timp o vom putea păstra. Să nu ne facem munca degeaba!
– Da... c-om trăi şi om vegea!
Câteva zile m-am luat cu alte treburi. Băieţii abia începuseră
să-şi pună problema în mod serios privitor la munca de pregătire a
sălii. Câţiva voluntari din ceata admiratorilor se oferiseră deja. Într-o
bună zi, pornirăm hotărâţi. Înarmaţi cu sârme, becuri, topoare, prize,
am luat cu asalt cavoul „Lyra”, cum se numea sala.
N-am găsit cheile acasă la Tuşi, dar mi-am închipuit că a vrut să
ne facă o surpriză şi că s-a dus înainte să înceapă lucrul de una
singură.
Ajunşi acolo, nu ne-a venit să credem ochilor. Am rămas
încurcaţi şi cu gura căscată. Podeaua sălii era curată, straturile de
mucegai împietrit fuseseră îndepărtate şi se putea vedea chiar şi
parchetul.
Tuşi tocmai termina de spălat pe jos. M-a podidit un sentiment
confuz, de furie şi de recunoştinţă totodată. M-am repezit la ea şi-am
încercat să-i iau cârpa din mână, dar ea s-a opus cu o forţă şi o
îndârjire de care nu o credeam în stare.
109