Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

chefui cu noi să ne fi vorbit de rău. În orice caz, s-au simţit bine şi
noi la fel şi asta era cel mai important lucru.
Au fost zile pline de evenimente, de noi cunoştinţe, cu
schimburi de păreri şi experinţe inedite. Totul părea învăluit într-o
ceaţă ireală, de basm. Cu atât mai bruscă a fost trezirea la realitate,
acasă, în Timişoara.
– Unde aţi fost?
– Ce-aţi căutat la Bucureşti?
– Cine v-a dat voie? Ce vă închipuiţi? Voi vă faceţi de cap, iar
pe noi ne faceţi de râs! V-am oferit condiţii de lucru şi voi ne
dezamăgiţi în halul ăsta?
Acestea erau doar câteva din reproşurile cu care am fost
întâmpinaţi la Casa de Cultură a Studenţilor. Eram înmărmuriţi. „Ce
mai vor şi ăştia de la noi? Am cântat, în sfârşit, în Bucureşti şi am
reprezentat oraşul, am avut succes, ne-am deplasat pe banii noştri, ce
mai vor de la noi? În loc să fie mândri, s-au năpustit asupra noastră
ca o haită de câini care încolţesc prada”. Nu aveam de unde să ştim
că veştile ajunseseră înaintea noastră la Timişoara. Atunci când mi
s-a pus în mână „Scânteia Tineretului”, am înţeles cu toţii de ce erau
aşa de porniţi împotriva noastră.
„Săli mitraliate electric” – era titlul ce sărea în ochi, deasupra
unei fotografii din concertul de la IATC. În imagine, Moni, cu
pantalonii lui în carouri, rotea ca pe o ghioagă un stativ de microfon.
Mi-am dat seama ce se întâmplase. Un lingău de ziarist, în excesul
său de zel, uimit, presupun, de sonoritatea noastră şi deranjat de
necuminţenia scenică a formaţiei, începând de la îmbrăcăminte şi păr
şi până la repertoriu, se găsise să scrie un articol care „să trăsnească”.
Chiar expresia „săli mitraliate electric” făcea să-mi fie milă de biata
gâză ce avusese nefericirea să fie de faţă la concertul nostru. Îmi
părea foarte suspectă coincidenţa dintre discuţia cu acel Iliescu şi
apariţia articolului. În orice caz, căţeii din Timişoara prinseseră din
nou glas. De ce să nu dai, cu piciorul în cineva care se afla deja la
pământ? Asta era mentalitatea de grup a codoşilor comunişti şi a
celorlalte asociaţii de tineret pe linie, care răspundeau de dezvoltarea
spirituală a tineretului ţării. Ce bine se simţeau ei, apăraţi de legi,
partid şi miliţie, fără a mai vorbi de prostia acelei mase de întunecaţi
mintal! Din cazemata lor întărită scoteau câte un picior, gata să dea o
lovitură celui ce părea deja căzut. Neştiind ce se întâmplase la
105