Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Dormeam pe unde apucam, la prieteni, la cunoscuţi şi la
necunoscuţi. S-au găsit o mulţime de oameni gata să ne cedeze
apartamentele lor. Proprietarii plecau să doarmă pe la rude, ori cine
ştie unde, şi ne lăsau nouă casele. Ne răspândeam şi noi în mici
grupuri, de care nu se dezlipea nelipsita trupă de fete voioase.
Preferam compania lui Kamo, pentru că era mai puţin ţicnit, mai
liniştit decât ceilalţi. Încercam să-mi păstrez în permanenţă calmul şi
viziunea de ansamblu, pentru a limita numărul greşelilor individuale
care ar fi putut dăuna echipei.
După concert, avusesem o discuţie cu un tip de la „Cultură”,
Iliescu se numea, şi rămăsesem cu un gust amar, neplăcut. Simţeam
că aventura noastră va continua şi după ce aveam să ne întoarcem
acasă.
– Ce note aveţi la şcoală? – sunase una dintre întrebările de
baraj.
– În general, bune, nu ne putem plânge, i-am răspuns şi ăsta era
şi adevărul.
– Dar cu maieurile astea ce se-ntâmplă? Nu aveţi altceva de
purtat? Asta e ţinută mai mult sportivă, căuta el disperat un lucru de
care să se lege.
De data asta, nu mai luasem cu noi costumele de la Casa de
Cultură. Îmbrăcasem nişte maieuri pe gât, roşu închis, aduse din
Iugoslavia, foarte la modă, de altfel, dar care aveau, cu adevărat, un
aer cam sportiv. În realitate, eram cu toţii sportivi, asta se vedea, şi
aspectul impresiona, mai ales că dovedeam şi o unitate de gândire şi
simţire ce nu se regăsea la alte formaţii.
– Maieurile noastre sunt decente şi moderne, le purtăm cu toţii
şi ne stau bine. Nu văd ce aţi putea avea împotrivă.
– De ce nu purtaţi ceva naţional, de exemplu nişte costume
româneşti? Şi să concepeţi şi un repertoriu românesc! Aţi cântat toată
seara doar melodii străine, asta se numeşte import de influenţă...
Vorbele lui îmi mai sunau încă în urechi şi se amestecau cu
ciripitul voios al fetiţelor ce ne însoţeau. Hipnotizasem toată seara pe
una dintre ele, mai mică de statură, cu trăsături obişnuite, dar cu un
păr negru superb şi o ţinută şi un mers ce mă fermecaseră.
Făcea gimnastică la o şcoală sportivă şi arăta ca o mică statuie a
perfecţiunii. Kamo era cu o blondă ce se atârnase, de la început, de
101