Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

mai frumos şi mai mult decât 30 de ambasadori. „Phoenix” poate
face parte dintr-un program cultural pentru exterior, pe care nimeni
nu vrea să-l facă. Se organizează turnee în centrele de emigraţie
română cu tot felul de lăutari, cu tot felul de artişti, unii mai buni,
alţii mai puţin. „Phoenix” ar putea face mai mult decât toţi aceştia la
un loc, pentru că se adresează pe de o parte tinerilor, în limbajul lor,
pe de altă parte nostalgiei generaţiei de 40-50 de ani, oameni maturi,
în plenitutinea forţelor, cei ce decid.
„Phoenix” nu a aşteptat să fie rugat să facă politică culturală. A
făcut-o singur. În 14 ani de emigraţie, formaţia a avut în componenţă
artişti de diferite naţionalităţi şi cetăţenii: români, germani, sârbi,
englezi ori alţii. Toţi au cântat româneşte. Au făcut-o cu atâta
plăcere, încât m-am simţit bine, ca român, văzându-i. Trebuie să
recunoaştem că nu ni se întâmplă prea des să avem motive de
mândrie în faţa străinătăţii. Acesta este unul dintre ele.
„Phoenix” a fost dintotdeauna o formaţie internaţională. A
început prin a fi multinaţională. Încă din anii ’60, membrii formaţiei
erau amestecaţi, ca şi Banatul. Români, sârbi, maghiari, germani,
evrei au cântat împreună româneşte, fără a avea senzaţia că sunt
vreun moment victima vreunei discriminări sau că sunt purificaţi
etnic. Mai mult, au făcut-o cu plăcere. Şi bine.
Azi, „Phoenix” este o formaţie internaţională, ca talie şi
componenţă. Face muzică românească şi cântă muzică românească.
Valorifică teme folclorice de largă circulaţie, creează în folclor. Asta
supără pe unii. Pare preferabil ca o trupă compusă din muzicieni
români să cânte muzică de tentă, inspiraţie şi expresie străine. Poate
că nu toată lumea apreciază că e bine să facă muzică programatic
românească. „Phoenix”, cu cât este mai internaţional, cu atât cântă şi
simte mai româneşte. E bine.
„Phoenix” a construit, în permanenţă, conştient. S-a instalat în
mintea, în inima şi în spiritul unei generaţii, căreia i-a dat numele.
Dar fanii „Phoenix” acoperă, azi, mai multe generaţii. De la
managerii ori rebelii înălbiţi în rele, la 50 de ani, la tinerii ce se
năşteau pri anii ’60, când formaţia era o forţă şi terminând cu
rockerii de 15 ani, care i-au văzut abia în 1990, la întoarcerea în ţară,
după ce ani în şir îi ascultaseră pe discuri şi casele tocite de uz.
Sunt treizeci de ani de muzică „Phoenix”. În toată această vreme
s-au perindat mulţi muzicieni pe sub firma care poartă acest nume.
10