pledoarie pentru educatie - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

necesar să se ţină cont de prezenţa unei inspiraţii suficiente şi a unei expiraţii bine dozate, în mod
proporţional, independent de structura şi dificultăţile exerciţiului, a frazei (ca ţesătură, ritm, în ascendenţa
sau descendenţă). Cu ajutorul presiunii suflului trebuie să se realizeze susţinerea tuturor sunetelor în poziţie
înaltă, indiferent de poziţie şi intensitate, de durată şi ritm. De aceea, în această situaţie se recomandă
exerciţii practice pentru susţinerea diferitor fraze:
● de întindere (până la interval de sextă);
● de intensitate (de la p/mp până la mf/f şi, invers);
● de durată (fraze compuse din note întregi);
● de volum şi ţesătură diferită.
Fără sprijinul sunetelor de către o bună respiraţie, emisia vocală la copii va fi, întotdeauna, nesigură,
apărând, cu timpul, diferite defecţiuni în voce. Fără rezonanţă, sunetul emis nu are viaţă, culoare, iar vocea
devine monotonă. Pentru a evita aceasta, trebuie să cunoaştem poziţia de rezonanţă, sunetul trebuie să dea
totdeauna impresia unei curbe perfecte, cu bolta în sus, în timp ce sunetul emis cu o rezonanţă defectuoasă,
are sunetul deschis, plat şi ne dă impresia unei linii drepte, cu bolta în jos.
Exerciţiile de emisie şi intonaţie (sau de cultură vocală) urmăresc: pregătirea aparatului fonator
pentru activitatea de cântare; dezvoltarea vocii (ambitus vocal, volum, maleabilitate etc.); realizarea unei
intonări juste; facilitarea însuşirii cântecelor care urmează a fi învăţate; exersarea capacităţilor de memorare
muzicală. Aceste exerciţii sunt desene melodico-ritmice bazate pe vocale cuplate cu anumite consoane [1,
p.62].
În dezvoltarea vocii şi auzului muzical al copiilor trebuie să se pornească de la intonarea sunetelor
muzicale pe care acestea le cântă în mod natural, fără efort, respectiv, de la sunetele grupate în jurul lui sol
din octava întâi [3, p. 49].
Referindu-ne la cauzele care impietează buna intonaţie a elevilor cu bun auz muzical (excludem lipsa
acestuia), intonaţia este dependentă de următorii factori:
� Susţinerea respiraţiei. Lipsa de susţinere a acesteia, mai ales, a finalurilor frazei muzicale sau a
notelor repetate, conduce la scăderea intonaţiei, care pe parcursul a câtorva măsuri, poate fi de un
semiton sau ton;
� Emisia sunetelor. Întâlnim des copii cu ureche foarte bună, dar care cântă fals. Cauza rezidă, pe de o
parte, în plasarea incorectă a sunetelor, iar, pe de altă parte, în emisia incorectă a vocalelor;
� Planul tonal. Este demonstrat faptul că piesele scrise în modul major sunt mai uşoare pentru o
intonaţie precisă, decât cele scrise în modul minor [2, p. 54].
O importanţă deosebită o reprezintă intonarea intervalelor – mici, mari, micşorate sau mărite.
Intonaţia falsă va dispare doar atunci, când profesorul va obţine ca fiecare elev să execute corect, conştient,
fiecare interval.
Tot aici, trebuie să evidenţiem faptul că după însuşirea unei intonaţii stabile, se recomandă să se
continue cu exerciţii fără acompaniament instrumental, ceea ce-i va pregăti pe elevi pentru cântul a cappella.
Se procedează incorect atunci, când la lecţie, instrumentul prevalează vocea, astfel, scăzând controlul asupra
intonării. Trebuie să avem în vizor faptul că, anume auzul intern, îndeplineşte funcţia principală la
„prinderea” sunetului muzical, venit din mediul exterior. De aceea, intonaţia bună depinde de un şir de
factori şi trebuie formată, mai întâi, prin cânt liniştit, tempo-uri medii, structură armonică cât mai simplă etc.
Problema dicţiei ca dimensiune a cântului vocal-coral ocupă un rol important în realizarea acestei
activităţi. De aceea, pentru exersarea ei, se propun, mai întâi, un şir de cuvinte, care ar putea fi utilizate prin
execuţie (rostire): rar, ring, rog, rug, rin, re-ce, ru-gă, bra-vo, mur-mur, ţur-ţur, ra-re-ori, tru-ba-dur etc.,
cât şi prin interpretare.
Dicţiunea poate fi descrisă astfel:,,În timpul cântului (interpretării), vocalele sunt apele râului, iar
consoanele - malurile lui”. Vocalele trebuie cântate lung, curgător, larg, iar consoanele - scurt, clar, energic.
În dicţia unui cuvânt cântat, distingem trei faze: silaba de început, vocala ce se prelungeşte şi silaba
de încheiere. O atenţie deosebită va trebui să acordăm silabelor de la începutul şi sfârşitul cuvântului cântat.
33