pledoarie pentru educatie - Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

– transpunerea într-un alt limbaj;
– gerarea (administrarea) informaţiei;
– evaluarea;
– verificarea;
– managementul timpului;
– lucrul în echipă;
– căutarea informaţiei etc.
În viziunea autorului, adevărata abordare prin competenţe în învăţământ nu se situează nici de o
parte, nici de alta, competenţa fiind o contextualizare a achiziţiilor (cunoştinţe, priceperi şi deprinderi),
acestea fiind utilizate într-un context anume [7].
În literatura de specialitate competenţa este caracterizată prin cinci caracteristici esenţiale:
1. mobilizarea unui ansamblu de resurse,
2. caracterul finalizat,
3. relaţia cu un ansamblu de situaţii,
4. caracterul disciplinar,
5. evaluabilitatea.
Actualmente documentele de politică curriculară vizează, cu precădere, cei patru piloni ai învăţării: a
învăţa să ştii/să cunoşti; a învăţa să faci, să munceşti cu ceilalţi; a învăţa să fii; a învăţa să te transformi pe
tine şi să schimbi societatea.
Conceptul de competenţă de comunicare, introdus în circuit relativ recent, preconizează depăşirea
gramaticii, ca organizare a trăsăturilor lingvistice şi cadru descriptiv, în direcţia studierii stilurilor şi
strategiilor vorbirii în contexte situaţionale reale.
După L. Ezechil, competenţa de comunicare se afirmă în exerciţiul curent al relaţionării, ca demers
interacţional cu caracter psihosocial marcat de performanţă şi care angajează, din această cauză, acţiuni bine
conştientizate, raţionalizate [5, p. 100].
Competenţele de comunicare reprezintă o necesitate socială stringentă, de aceea formarea şi
dezvoltarea lor sunt obiective de bază ale procesului de predare–învăţare-evaluare. Formarea şi dezvoltarea
competenţelor specifice de valorificare a informaţiei din text vor contribui la formarea competenţelor de
comunicare.
T. Callo vorbeşte despre competenţa de comunicare ca fiind un întreg ansamblu de abilităţi
personale, un rezultat egal al ştiinţei şi artei, neexistând un mod ideal de comunicare [2, p. 89].
J. Cummins elaborează o tipologizare a competenţelor printre cele de bază fiind considerate
competenţele comunicative interpersonale „basic interpersonal communicative competences” [apud 1, p.
246].
Prin abordarea textului literar elevii vor avea la dispoziţie un act verbal actual, acesta devenind un
factor capabil de transformări pozitive la nivel de sistem lingvistic şi sub aspectul funcţional al comunicării.
Competenţele de comunicare devin competenţe-cheie la nivel de sistem educaţional, fiind evaluate
conform capacităţii personalităţii de a comunica cu cei din jur, alături de componenţele afectiv-atitudinale
într-o anumită situaţie. Este foarte important a şti să comunici conform celor trei dimensiuni ale naturii
cunoaşterii a şti, a şti cum, a şti să fii [6, apud. A. Flew, p. 56].
Formarea/dezvoltarea competenţelor de comunicare în baza textului literar şi comunicării, considerat
o entitate lingvistică funcţională, investită cu sens şi semnificaţie pentru receptor, prin procesul de citire, este
o activitate intelectuală complexă, care implică un ansamblu de procese psihice, ce contribuie la
comprehensiunea a ceea ce este citit, afirmă pedagogul englez C. Alderson [3, p. 132].
Conform prevederilor curriculumului modernizat, competenţa de comunicare în limba maternă/
limba de stat este una dintre competenţele-cheie/ transversale şi la treapta de învăţământ Învăţământul
primar [4, p. 7] se concretizează în competenţele transdisciplinare:
• Competenţe de a aplica abilităţile de bază integratoare în situaţiile de învăţare şi comunicare
cotidiană;
19