Acord european Volumul I

Clasa 5.1 (a se vedea 2.2.51.1) cu excepţia că amestecurile de substanţe comburante
(oxidante) care conţin minim 5% substanţe organice vor face obiectul procedurii de
clasificare definite la Nota 2;
(c) sunt peroxizi organici conform criteriilor referitoare la clasa 5.2 (a se vedea 2.2.51.1);
(d) au o căldură de descompunere mai mică de 300 J/g; sau
(e) au o temperatură de descompunere autoaccelerată (TDAA) (a se vedea NOTA 3 de mai
jos) mai mare de 75 0 C pentru un colet de 50 kg.
NOTA 1: Căldura de descompunere poate fi determinată cu ajutorul oricărei metode
recunoscute pe plan internaţional, cum ar fi analiza calorimetrică diferenţială și calorimetria
adiabatică.
NOTA 2: Amestecurile de substanţe comburante (oxidante) care îndeplinesc criteriile Clasei
5.1 care conţin minim 5% substanţe organice inflamabile, care nu îndeplinesc criteriile
menţionate la (a), (c), (d) sau (e) mai sus, vor face obiectul procedurii de clasificare a
substanţelor auto-reactive.
Un amestec prezentând proprietăţile unei substanţe auto-reactive, tip B - F, va fi clasificat ca
substanţă auto-reactivă de Clasa 4.1.
Un amestec prezentând proprietăţile unei substanţe auto-reactive, tip G, în conformitate cu
principiul prezentat în 20.4.3 (g) din Partea II a Manualului de Încercări și Criterii va fi luat în
considerare pentru clasificarea ca substanţă din Clasa 5000.1 (a se vedea 2.2.51.1).”.
NOTA 3: Temperatura de descompunere autoaccelerată (TDAA) este temperatura cea mai
joasă la care o substanţă plasată într-un ambalaj folosit în timpul transportului poate suferi o
descompunere autoaccelerată. Condiţiile necesare pentru determinarea acestei temperaturi
figurează în Manualul de încercări și criterii, Partea II, capitolul 20 și secţiunea 28.4.
NOTA 4: Orice substanţă care are proprietăţile unei substanţe autoreactive trebuie
clasificată ca atare, chiar dacă aceasta a avut o reacţie pozitivă în timpul încercării descrise la
2.2.42.1.5 pentru includerea în clasa 4.2.
Proprietăţi
2.2.41.1.10 Descompunerea substanţelor autoreactive poate fi declanșată de căldură, contactul cu impurităţi
catalitice (de exemplu, acizi, compuși ai metalelor grele, baze), frecare sau impact. Viteza de
descompunere crește o dată cu temperatura și variază în funcţie de substanţă. Descompunerea,
în special în absenţa inflamării, poate antrena după sine degajarea de gaze sau de vapori toxici.
Pentru anumite substanţe autoreactive, temperatura trebuie controlată. Anumite substanţe
autoreactive se pot descompune exploziv, mai ales dacă sunt închise. Această caracteristică se
poate modifica prin adăugarea de diluanţi sau folosind ambalaje corespunzătoare. Anumite
substanţe autoreactive ard puternic. De exemplu, unii compuși de tipul celor indicaţi mai jos
sunt substanţe autoreactive:
compuși azo alifatici (-C-N=N-C-);
azide organice (-C-N3);
săruri de diazoniu (-CN2+Z-);
compuși N-nitrozaţi (-N-N=O);
sulfohidrazide aromatice (-SO2-NH-NH2).
Această listă nu este exhaustivă și substanţele care prezintă alte grupări reactive și unele
amestecuri de substanţe pot uneori avea proprietăţi similare.
Clasificare
2.2.41.1.11 Substanţele autoreactive sunt clasificate în 7 tipuri conform gradului de pericol pe care îl
prezintă. Tipurile variază de la tipul A, care nu este admis la transport în ambalajul în care a fost
supus încercării, până la tipul G, care nu face obiectul prescripţiilor pentru substanţele
autoreactive din clasa 4.1. Clasificarea tipurilor de la B la F depinde direct de cantitatea maximă
permisă într-un ambalaj. În Partea II a Manualului de încercări și criterii se găsesc principiile
care trebuie aplicate pentru clasificare, precum și procedurile de clasificare aplicabile, modurile
de operare și criteriile, precum și un model de raport de încercare adecvat.
- 129 -