Georg Trakl - versuri traduse și comentate de Christian W. Schenk

GEORG TRAKL
1

GEORG TRAKL
2

GEORG TRAKL
©Toate drepturile rezervate
Georg Trakl
Versuri
Traducere și comentarii: Christian W. Schenk
Note, notă asupra ediției: Ioana Diaconescu
ISBN: 9781095625439
Zweite Ausgabe (Ediția a doua)
DIONYSOS – 2018 Boppard am Rhein/Germany
Rheinland-Pfalz
©Alle Rechte vorbehalten!
Dionysos Verlag
3

GEORG TRAKL
4

GEORG TRAKL
5

GEORG TRAKL
6

GEORG TRAKL
GEORG TRAKL
V E R S U R I
Traducere în limba română, introducere și
comentarii de Christian W. Schenk
Note, notă asupra ediției de Ioana Diaconescu
7

GEORG TRAKL
8

GEORG TRAKL
INTRODUCERE
CULORILE ÎN SIMBOLISTICA LUI TRAKL
"În general, culoarea este un mijloc de a exercita o influență directă
asupra sufletului. Culoarea este clapa pianului. Ochiul este ciocănelul
care bate. Sufletul este pianul cu multe corzi."
Wassily Kandinsky 1 ; Despre spiritul în artă. Mai ales în pictura. München
1911.
Fenomenul culorilor este considerat unul dintre trăsăturile principale
ale lui Georg Trakl, care necesită o analiză sistematică. Fiecare culoare
este mai mult decât o culoare. În imaginea lirică aparent fragmentară,
culoarea nu funcționează doar ca o purtătoare de informație, ci ca
purtătoare a sensului.
Să începem cu cea mai des folosită culoare în opera lui Trakl: Negru.
Negrul pare a fi la Trakl (aproape) întotdeauna sumbru și are conotații
clar negative cum ar fi: moartea, umbra și noaptea.
La fel ca în cazul întunericului, ne gândim în cea mai mare parte la
teribil sau, așa cum scrie Theodor Spoerri 2 : „celor necăjiți". De exemplu
„îngerul negru" se poate interpreta în poemul „Celor timpuriu decedați”
(în prima strofă). De fapt poate fi un mesager din împărăția morților.
Interesant este exemplul în care Trakl, contrar ideii generale, asociază
îngerul cu culoarea neagră. Poetul nu pare să folosească această culoare
în forma sa originală, ca un atribut al unei culori pure, ci ca un mijloc de a
descrie un anumit „peisaj” sufletesc. Negrul evocă la Trakl apropierea
morții, precum și decăderea întregii vieți. De aceea se poate interpreta
negrul mai mult ca o stare decât ca o culoare. Această dispoziție negativă
poate fi găsită și în alte poezii ca în „Visul Răului”, unde „camerele sunt
negre" și „bisericile negre se înalță în tristă splendoare". Siluetele
turnurilor bisericii violează câmpul vizual iar starea de spirit este
deprimantă și întărită de versul „Un loc înecat în groază și-ntuneric". De
fapt, s-ar putea adăuga adjectivele și adverbele sumbre și întunecate la
negru, deoarece ele sunt de fapt identice ca sens. Toate indică noaptea,
amurgul și nu în cele din urmă moartea.
Aceeași imagine se regăsește în „Tomna singuraticului”: „Când roua
devine neagră pe pășunile goale". Roua este neagră, ceea ce nu
corespunde realității și totuși cititorul intuiește ce vrea să spună poetul:
9

GEORG TRAKL
Trakl asociază roua care cade pe pășunile sumbre cu seara / apusul
(vieții). Totuși această imagine simbolizează și o anumită liniște, chiar
idilică.
Uneori Trakl pare să-și dorească o moarte iminentă și dă, astfel, negrului,
un sens de suveranitate.
Relația dintre Trakl și moarte devine ambiguă în acest caz, deoarece în
alte pasaje din poeziile lui, moartea, asociată culorii negre, este
reprezentată în moduri diferite!
Albastru este culoarea cea mai întunecată din spectrul său și valoarea
luminii lui ideale este adiacentă la negru. La Trakl cerul este adesea
albastru și probabil simbolizează legătura cu eternul, cu infinitul.
Culoarea albastră este adesea asociată cu moartea și efemerul. De
exemplu, în cel de-al treilea vers din „Toamna Singuraticului”: "Un
albastru pur apare dintr-o cochilie". Semnificația culorii este întărită
gradat de adjectivul „pur".
Albastrul devine mijlocul spiritualizării, spre deosebire de corpul fără
viață, care va deveni o victimă a putrefacției. Este, de asemenea, demn
de remarcat faptul că în poemul "Visul răului", Trakl nu recurge niciodată
la adjectivul de culoare. Acest lucru se explică prin faptul că pentru el
albastrul reprezintă, de asemenea, un fel de mântuire, pe care nu o
poate găsi în viziunea din acest poem.
În concluzie, se poate spune că culoarea albastră este, probabil, cea
care reflectă cel mai mult spiritualizarea operei lui Trakl. Este o odihnă
deplină a sufletului și astfel poate vorbi despre "sfințenia albastrului", în
asentimentul lui Heidegger 3 . Pe de altă parte, culoarea albastră stă întrun
contrast puternic cu rosul, ceea ce înseamnă o vitalitate distructivă.
De asemenea ea implică o dinamică, instinctualitate, agresivitate și
violență.
În regnul animal, roșul, care înseamnă „pericol", la om este un simbol
al sângelui, al luptei și, desigur, al pasiunii. Chiar și filozoful Weininger 4
vorbește despre culoarea roșie ca despre „culoarea vieții inferioare și a
voluptății ei. Roșul iadului este opusul albastrului cerului”.
Pentru Trakl, roșu înseamnă și exces și păcat; așadar se observă o
legătură puternică cu fizicul uman.
O altă imagine în poezia lui Trakl este „lupul roșu", care apare în mai
multe poezii. În primul rând, înseamnă agresivitate și animal; el este
vânătorul neobosit de care animalul trebuie să se teamă. În al doilea
rând, simbolizează irealul în varianta lui demonică. Tocmai faptul că nu
există un "lup roșu", ne sperie. În poemul său „Furtună de seară” Trakl
10

GEORG TRAKL
începe cu versul: „O, orele roșii de seară". Mai departe, în poezie se
întâlnesc verbe precum "sfărâmare"; „urlet"; „sparge"; „strigăt" sau
"hohot". Întreaga poezie este o singură viziune a groazei, evocată de
orele roșii de seară. Atributul culorii înseamnă distrugerea totală, fie prin
natură, fie prin vina interioară.
În întreg simbolismul culorilor din poetica lui Trakl, culoarea roșie este
cea care lasă cea mai puternică impresie.
„Într-un mic concert” Trakl scrie „Un roșu care visător te cutremură",
culoarea pare a-i tulbura puternic interioritatea. Deși albastrul pare a fi
culoarea lui preferată, roșul joacă, de asemenea, un rol foarte important
în poezia sa. În plus, adjectivul culorilor apare deseori în contextul focului
și al flăcării. Puterea distructivă a focului se amplifică astfel. "Un copac
ars într-o flacără roșie [...]" („Peisaj” poate fi chiar interpretat ca
purgatoriu în care se plătesc păcatele terestre, mai ales când știm că
însuși Trakl se considera ca fiind un păcătos.
Este surprinzător faptul că Trakl, spre deosebire de mulți alți poeți, nu
plasează nicăieri dragostea în contextul roșului. Culoarea inimii el o
prezintă doar ca desfrâu și iubire fizică.
Aureola culorilor lui Trakl este în acest sens mai puțin sensibilă decât la
alți autori (de exemplu la Georg Heym 5 ). Culoarea roșie simbolizează
extremele, ca ceva care vine din adâncurile pământului, precum și din
adâncul omului.
Similar cu roșul este purpuriul - violet. Această culoare însă este în mod
marcat ambivalentă, ruptă, în simbolismul său, din albastru și roșu.
Ambiguitatea este deosebit de pronunțată iar prin multitudinea fațetelor
vrea să simbolizeze întreaga ființă umană. Ea permite mai multe sensuri,
deci ar fi o greșeală gravă dacă cineva s-ar axa pe un simbol unic de
purpuriu-violet. În acest caz, atributul culorilor are o mare varietate de
imagini și prin urmare, culoarea este abia„palpabilă”. Unii autori alătură
această culoare fastului și mândriei, alții o alătură adevărului și dreptății.
Trakl o folosește ca simbol al dispoziției și câștigă sens doar prin
contextul în care se află. Cu alte cuvinte, purpuriu - violet nu are nici o
semnificație pozitivă, dar nici una clar negativă.
Culoarea însăși nu are sens, ci apare numai în context. Acest lucru îl
deosebește pe Trakl, care știe să intensifice starea de spirit folosind
culorile în poemele sale.
Poetul nu este preocupat de o relație concretă între culoare și un anumit
sens, ci mai degrabă de o simbolizare abstractă a emoțiilor și
sentimentelor. Astfel el combină culoarea purpurie cu apusul soarelui.
11

GEORG TRAKL
Verdele este, de asemenea, de o ambiguitate extremă. Pe de o parte,
verdele este degradant, pe de altă parte poate fi și foarte blând, de
exemplu, atunci când este menționată „bucuria verde" (“Cântecul lui
Kaspar Hauser”).
Pe scurt, verdele înflorește și se destramă în același timp, prin urmare
este ambivalent, precum viața și moartea; în verdele primăverii vieții cât
și în verdele albastru al morții. Verdele reflectă astfel și echilibrul naturii
între galbenul pământesc și albastrul ceresc. Astfel omul se regăsește în
verde, căci el trăiește în „albastrul cerului", în el (în special în
interioritatea poetului Trakl) arde un vulcan. Nu este o antiteză! „Omul
trebuie să apară verde între albastrul de cristal exterior și galben în
interior. Această teză se bazează pe versul din „Transformarea răului":
„Suntem un metal verde în interiorul unei fețe galbene fierbinți".
Culoarea este astfel creată de un amestec de extreme, doar "galben
strălucitor" și "albastru închis". De aceea, verdele este culoarea unor
extreme, cum ar fi viața și moartea.
De mai multe ori culorile verde și maro sunt numite împreună, ca de
exemplu în versul: "o față animală în verde maro".
În timp ce verdele este cea mai activă dintre cele două culori, maro
simbolizează pacea, liniștea și natura. Trakl folosește această culoare
relativ rar, în comparație cu pomenitele culori de mai sus. De cele mai
multe ori ea este folosită în mod abstract, dar își rezervă și un pic de
realitate: „...în maro rece de toamnă" („La un decedat timpuriu”)
„Răcoarea maro" indică frunzele copacilor, fără a le menționa în mod
explicit. Sau chiar copacii goi, ca în „De Profundis” ("Este un copac
maroniu"). Pentru poet, maro este sinonim cu calmul și tăcerea: "Cum
distrug bruna tăcere" („Corbii”).
Albul ocupă un loc special în paleta simbolismului culorilor lui Trakl. S-
ar putea crede că această culoare acționează ca un contra-pol la negru și
este un semn al purității și nevinovăției. Dar, în mod vădit, nu este cazul,
așa că această culoare simbolizează ceva sinistru. Albul apare la Trakl ca
fiind ireal, aproape magic. Această culoare ar putea avea înțelesul: „falsa
apariție a perfecțiunii". De exemplu, în „Psalm” în mormântul său,
magicianul alb se joacă cu șerpii. Albul pare în general extrem de neclar,
dar în poemele lui Trakl, culoarea este adesea asociat cu pericolul și
moartea. Astfel albul se referă adesea la ceva gol, lipsit de viață, o idee
care este exprimată și de adjectivul „văxuit”.
Legat de alb este argintiul, dar duce mai mult spre un aspect senzual.
Ambele culori sunt reci, argintiul fiind o culoare metalică.
12

GEORG TRAKL
Interesant este și ultimul vers din „Cântecul lui Kaspar Hauser” unde
argintiul e scufundat în capul nenăscutului. În acest pasaj argintiul poate
fi definit ca o culoare rece, dar prețioasă. De asemenea argintul este un
metal foarte dur, în acest caz trebuie să ne gândim în mod inevitabil la o
specie de mască mortuară. Totuși culoarea argintie se interpretează
greu , deoarece este inepuizabilă în simbolistică. În ambele ei valențe
(cea rece și cea prețioasă), culoarea acestui metal prețios simbolizează
perfecțiunea și satisfacția. Totuși, o anumită liniște se degajă din acest
atribut al culorii.
În timp ce argintul are la Trakl o conotație mai degrabă negativă, auriul
poate fi caracterizat cu o conotație pozitivă, dacă ne gîndim, inevitabil la
„toamna aurie”. Ca și culoarea maro, auriul poate fi un semn al păcii în
natură. O altă semnificație a aurului este „strălucirea adevărului”
(Heidegger).
Ca o sinteză, culorile metalelor lui Trakl, de cele mai multe ori, par să
transmită sentimente și senzații: „Un miros auriu de cimbru"
(„Plimbare”). Aurul are și valențe în comun cu albastrul, ambele culori
fiind legate de zonele contextului care sugerează un sentiment religios:
„Ochii aurii ai lui Dumnezeu” („Psalm”). Se poate presupune că aurul
este folosit pozitiv, ca un semn de căldură și calm, și nu în contextul
„râsului grotesc de aur".
Un alt adjectiv folosit frecvent în versurile lui Trakl este cristalinul.
Numai prelucrat, cu diferitele lui fațete, cristalul simbolizează puritatea și
inocența. Dar mai ales la Trakl ar fi o mare greșeală să se vorbească doar
despre o anumită semnificație a cristalelor.
Cristalului mai simbolizează fragilitatea : „Când veni noaptea, cristalinului
i se frânse inima". Deoarece acesta este un adjectiv, cu greu se poate
interpreta faptul în sine de „frîngere a inimii”. Și totuși, poate fi chiar
inima , care, ca un cristal, se sfărâmă în mii de bucăți.
O altă culoare foarte interesantă (dacă putem vorbi în acest caz propriuzis
de o culoare) este zambila. Trakl o folosește în întreaga sa operă doar
de câteva ori (de 4 ori), de exemplu în „Peisaj: „ ...buclele de zambile ale
servitoarei"; sau în „Pasiune:” „... dormind în părul ei de zambile". Dacă
ne gândim la floarea alb-violetă cu frunzele sale ceroase (de ceară),
semnificația zambilelor ar putea fi prețioasă, inaccesibilă sau frumoasă,
dar... artificială.
Dacă facem referire la frunzele albe și ceroase ale florii, este posibil să
concluzionăm că acest atribut de culoare trebuie să aibă și o oarecare
13

GEORG TRAKL
legătură cu moartea. În „Pasiune”, ne gândim inevitabil la prietenul lui
Trakl, care a murit timpuriu.
Remarcabil, când scrie despre zambile, este faptul că poetul combină
culoarea cu alte impresii senzoriale, de exemplu cu simțul tactil și cel
olfactiv. Această conexiune de percepții senzoriale de natură diferită
care dau impresia că sunt una simbolul celeilalte se numește sinestezie.
Uneori se vorbește de o „poezie a simțurilor inversate".
Baudelaire 6 (a cărui operă Trakl o cunoștea bine) a folosit deseori
această sinestezie în poemele sale („Corespondențe”). Un alt exemplu de
astfel de „amestecare” este poezia „Monden” din care citez versul:
„Mereu sună mondena voce a surorii" („Amurg spiritual”).
Culoarea și sunetul se amestecă în mod clar într-un element unitar, pe
care Schneider 7 , care s-a ocupat în mod intens de opera lui Trakl, le
consideră „mai presus de toate, pentru a reflecta starea de spirit a
poetului care acoperă procesul perceptiv într-o manieră mai pură, mai
clară și mai insistentă". Obiectivul principal al lui Trakl este, așadar, să-și
exprime sentimentele personale printr-o asemenea sinestezie. Culorile,
sunetele, mirosurile și senzațiile tactile nu depășesc stadiul valorii
simțurilor. În universul lui Trakl, nu par să existe orientări fixe între
simțurile individuale și, prin urmare, apar metafore sintetice unice.
În ceea ce privește culorile ca metaforă, Trakl pare a se fi inspirat din
limbajul coloristic al lui Rimbaud 8 .
Culorile din poeziile lui Rimbaud, în cea mai mare parte, nu par să se
nască din emoții, ci servesc drept ajutoare pentru a crea o anumită
atmosferă.
Totuși, chiar și în opera poetului francez, de asemeni poate fi găsită
ambiguitatea culorilor.
Ca și pentru Georg Heym contează mai mult, pe de o parte capacitatea
contrastantă, pe de altă parte luminozitatea sau valoarea cromatică a
culorilor și compozițiilor coloristice.
Pentru a încheia această scurtă analiză a cercului coloristic la Georg
Trakl, s-ar putea ajunge la concluzia că culorile din opera poetului
acționează ca un „rezervor de sensuri".
Culorile sunt încifrate și au o multitudine de semnificații. Această
ambivalență indică cifrul specific al lui Trakl.
Un faptul iritant este acela că diferite culori sunt atribuite aceluiași
obiect sau sentiment. Numai moartea este reprezentată de mai multe
culori (alb, roșu și verde). Va trebui să recunoaștem că această
interpretare este posibilă numai pentru că Trakl însuși nu a dat culorilor
14

GEORG TRAKL
un sens clar, ci le-a folosit în scopul de a crea senzații și de a sugera o
stare sufletească.
Cu metaforele și culorile folosite, Georg Trakl a cucerit noi ținuturi în
explorarea și cucerirea expresivității artei.
Din toate culorile laolaltă, ia naștere lumina, temeiul poeziei lu Trakl!
NOTE
1 KANDINSKY, WASSILLY WASSILYEWICH ( 1866 – 1964) – pictor rus și
teoretician de artă. Este considerat pionierul artei abstracte.
2 SPOERRI,H. THEODOR (1924 – 1973)- doctor în medicină și medic
senior, medic primar al Clinicii de Psihiatrie din Musingen.
3 HEIDEGGER, MARTIN (1889 – 1976) – unul dintre cei mai valoroși
filosofi al secolului XX. Influență covârșitoare asupra gândirii unor mari
filosofi, reconsiderare a fenomenologiei.
4 WEINNINGER, OTTO ( 1880 – 1903) – filosof austriac. A susținut o
teorie filosofico – psihologică a sexelor. Moarte prin sinucidere.
5 HEYM, GEORG (1887 – 1912) – poet german, reprezentant, alături de
Georg Trakl, al expresionismului timpuriu. Poemele sale sunt conlcudente
în ce privește fenomenul alienării, specifică, în acea vreme, vieții în
cetate.
6 BAUDELAIRE, CHARLES PIERRE (1821 - 1867) – poet francez, esist, critic
de artă. Originalitatea sa în poezie a influențat generația Verlaine -
Rimbaud –Mallarme. Îi aparține reevaluarea termenului de modernitate.
7 SCHNEIDER, WOLF (n. 1925) – jurnalist și critic literar german. Membru
corespondent al agenției de știri Associated Press (1955 – 1956), director
al revistei Stern începând cu 1966. A condus agențiile de presă Dialog și
Die Welt.
8 RIMBAUD, ARTHUR JEAN NICOLAS ( 1854 – 1891) – poet francez,
precursor al simbolismului. Genialitate precoce.
Christian W. Schenk
15

GEORG TRAKL
16

GEORG TRAKL
NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI
Ediția de față cuprinde, tradusă în limba română, cea mai mare parte a
liricii marelui poet expresionst Georg Trakl: poeziile antume din volumul
Poezii (Gedichte) - 1913, precum și cele postume din volumele
Sebastian in Traum (Sebastian în vis) - 1915 și Die Dichtungen(Opera
poetică) – 1917. De asemeni, traducătorul Christian W. Schenk a
selecționat poezii ale lui Georg Trakl pe care acesta nu le-a dat luminii
tiparului și/sau nu le-a editat în vreun volum din diverse motive, precum
și variante ale unor poeme cunoscute. Sunt antologate în această ediție
(reprezentativă pentru lirica lui Georg Trakl ) în care se reconstituie
pentru prima dată în limba română, cu o asemenea anvergură, versurile
celui mai important poet al expresionismului timpuriu, poezii împărțite,
de traducătorul și autorul ediției, în două secțiuni, prima intitulată
Antume, postume și variante comentate și adnotate (care cuprinde
poezii antologice cu valoare majoră istorico-literară, comentate de
traducător) și a doua cu titlul Alte poezii: antume, postume și variante
(care cuprinde o serie de poezii semnificative și representative - și de
asemeni variante ale unor poezii cunoscute prin valoarea lor literară,
pentru înțelegerea, în totalitate, a liricii trakliene ).
Subliniez faptul că secțiunea Alte poezii: antume, postume și variante
cuprinde și traduceri ale variantelor unor poezii cunoscute .
Ediția de față beneficiază, de asemeni, de o Introducere a
traducătorului și germanistului Christian W. Schenk intitulată Culorile în
simbolistica lui Trakl și de o Scurtă biografie Georg Trakl. De asemenea,
comentariile traducătorului la poeziile din prima secțiune sunt bogate și
detaliate, adevărate fișe istorico-literare.
Adotările pe care le-am efectuat cuprind informații succinte, necesare
în cunoașterea personalităților la care face referire traducătorul în
Introducere și în Comentariile sale la poeziile din prima secțiune a ediției
de față.
Ioana Diaconescu
17

GEORG TRAKL
18

GEORG TRAKL
ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE
COMENTATE ȘI ADNOTATE
19

GEORG TRAKL
20

GEORG TRAKL
NOAPTEA
Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.
Comentarii
Poezia „Noaptea”, apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui
program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la
iveală o lume colorată.
Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în
patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von
Ficker 1 că această poezie îi este „mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un „păcat originar“
pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o
lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere.
Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar „Albastrul ochilor mei“ este
indisolubil legat de „Aurul roșu al inimii mele“. Gura roșie este la rândul
ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele
„zone“, cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru
aceiași valență. Totuși pare o apoziție „Albastrul ochilor mei“ și „Aurul
roșu al inimii mele“ care„“s-a stins în noaptea asta“.
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe 2 că „Noaptea"
face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o
anumită culoare ca fiind în mod special „caracteristică" lui. Mai ales în
această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre „Teoria
culorilor" și anume „Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I).
Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu,
albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest
context, aurul este explicit numit „Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei
culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu
poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria
culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
21

GEORG TRAKL
NOTE
1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a
dedicat poemul „Cîntecul unei păsări mute”. Ficker a fost ultima
persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în
Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor,
una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.
22

GEORG TRAKL
SEARĂ ÎN LANS
Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniți de grâu. Sub văruite bolți,
Unde rândunica se ivi și zbură, și-un vin focos.
Frumos: O, melancolie și zâmbet violet.
Seara și aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunțile încinse.
Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea și fără cuvinte o viață uitată.
Prieten; înfrunzite punți către sat.
Comentarii
„Lans“ este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa
Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui
Rudolf von Ficker 1 . Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă
poartă titlul „Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului „Sebastian în vis" urmată de „La
Mönchsberg" și "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de
importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans și Mönchsberg).
De menționat că ambele poezii, „Seară în Lans“ cât și „La Mönchsberg“
au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre „punți”, odată
înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viață uitată și despre apa
în mișcare „Ape argintii se scurg“...
„Seară în Lans” este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă
întinsă între amintirea trecutului „noi beam“ și prezentul care amintește
amintirea „Ne răcoresc cu fior...“.
Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează
aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în
dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.
NOTĂ
1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un
pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.
23

GEORG TRAKL
APUS
Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt înghețat din stelele noastre.
Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopții.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.
Mereu răsună ale orașului albe ziduri.
Sub bolți de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții.
Comentarii
Se poate pune ușor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie
într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau
circumstanțele atenuante? Cu siguranță aici este vorba pe de o parte,
atât despre schimbare, cât și de circumstanțe. Observăm și un proces de
abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare
sobrietate și mai puțin la o modificare a „ratingului” unei experiențe
avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece
din funcția emoțională la procesul de abstractizare prin adăugarea
elementelor „vânt înghețat”, „morminte”, „zdrobita frunte a nopții”,
„bolți de spini”, „oarbe”.
Poezia conține o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să
înțeleagă situații care, de multe ori, se pare, că îi depășesc imaginația.
Cheia explicației o găsim în ultima strofă: „O, frate, urcăm, noi oarbe
limbi arătătoare, spre miezul nopții.” Grota Mântuitorului (urcăm/trezim)
ce-l ce ne-a înfrățit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopții, dar și
trădarea în același timp, căci după miezul nopții urmează zorile de ziuă
când cocoșul va cânta de trei ori...
24

GEORG TRAKL
PRUNCULUI ELIS
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Acesta ți-e sfârșitul.
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ți firav sângerează
Străvechi legende
Și-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu pași moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Și tu-n albastru brațele-ți întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îți sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ți-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr își cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin pășește
Și-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ți se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.
Comentarii
Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poeme dintre
toate poemele lui Trakl; a fost ales de însuși autorul pentru două selecții
de poezie și anume „Poezii“ și „Sebastian în vis” (acolo, imediat după
acest poem urmează poezia cu titlul „Elis”). Aceasta ocupă un loc special
în autoevaluarea autorului. Astfel Rainer Maria Rilke 1 îi scrie în 1915 lui
Ludwig Ficker, după lecturarea volumului „Sebastian în vis”: „înțelegem
că împrejurările în care poate lua naștere un vis sunt unice și irepetabile
pentru sunete”. Acest enunț se aplică într-adevăr în mod special acestui
text care pare a se fi ivit dintr-un vis plin de sunete. Cuvintele alunecă
25

GEORG TRAKL
aproape prea „netede”; în cele mai dulci melodii „declinul” devine un „act
ritual”. Astfel, dominația sunetelor împăciuitoare par a aluneca dincolo
pragul Kitsch-ului admis.
Figura personajului Elis este legată de persoana minierului Elis Fröbom
care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărui viață a fost prelucrată de E.T.A.
Hoffmann 2 (Minele din Falun, 1818) și Hugo von Hofmannstahl 3 ("Minele
în Falun", 1906). Tânărul Elis Fröbom a murit într-n accident chiar în ziua
nunții sale și abia decenii mai târziu a fost găsit cadavrul său intact. La
Trakl acest lucru se intercalează cu figura lui Hyakinthos 4 din mitologia
greacă. Și figura lui Endimion 5 se reflectă în „ochii mondeni” (ca în „Muza
serii” sau în motivul” peșterii, a golului). Acest lucru aduce la suprafață
referirea la ceea ce putem numi ”Pruncii mitologici”. Aceasta poate fi
interpretată și ca fiind o „calamitate cosmică”. În acest context textul
devine lizibil ca o evocare a desființării dintre sexe, o reîntoarcere într-o
lume mitologică. Acum devine clară cât de subtilă este actualizarea:
„când fruntea-ți firav sângerează” și „În care degetul de ceară un călugăr
își cufundă”, trimiterea la o teribilă nenorocire nerostită. Aici se situează
relația deosebită cu sora lui Margareta caracterizată ca „maică” sau
„călugăriță” (ca în „Melancolie”, de exemplu).
NOTE
1 RILKE, REINER MARIA (1875 – 1926) – scriitor austriac, unul dintre cei
mai importanți poeți de limbă germană. A scris și proză precum și studii
despre cultură.
2 HOFFMANN, ERNST THEODOR AMADEUS - E T.A.- ( 1776 – 1822) – a
fost un scriitor german romantic de proză fantastică, jurist, compozitor,
critic muzical. Povestirile lui au influențat mult literatura secolului XIX.
3 HOFMANNSTHAL, HUGO VON ( 1874 – 1929) – dramaturg, poet și
eseist austriac. Exponent de valoare al modernității vieneze.
4 HYAKINTHOS – erou din mitologia greacă, un frumos spartan, iubit de
zeii Apollo și Zephiros.
5 ENDIMION (ENDYMION) – În mitologia greacă - un tânăr de o
frumusețe rară, păstor, vînător, sau rege. Legenda spune că a ales
somnul veșnic pentru a rămîne pentru totdeauna tânăr. A fost iubit de
Selena, zeița lunii, care venea la el în fiecare seară în timp ce dormea.
26

GEORG TRAKL
CÂNTEC DE NOAPTE
A suflării nemișcare. Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.
Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopește-ntr- unul. Elai! Chipul tău
Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeș
Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.
Comentarii
Trakl nu este „poetul nopții” chiar dacă așa o vrea „clișeul”! Atât seara
cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este
motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un
„Cântec de noapte”.
Poemul începe cu „suflarea” (divină), respirația e încremenită în lut
(piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi
prematură, dar „nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă
și diferențiată. În „inventarul” ei este inclusă și doctrina aristotelică a
„nemișcatului Dumnezeu” ca „primul mișcător”, primul care a pus cerul și
pământul în mișcare. „Un chip de animal/ Încremenit de-albastru” devine
lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin
despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o „nemișcare”, ca și cum aceasta
ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea
cu Dumnezeu, „tăcere-n piatră”, „mască”. Caracteristica acestei poezii
este, în mod cât se poate de vizibil, „nemișcarea”.
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în „încremenirea" celei mai
înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa.
„Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de „temple de
fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar
ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis 1 care se uită la sine în
luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă
27

GEORG TRAKL
oare Narcis? El numește personajul „Elai", (fata din măslin) care este o
figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât
„Elis", cât și „Elai". În ebraică „Eli" înseamnă „Dumnezeul meu".
„La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme
"Sebastian în vis") „curge această poezie”; deci nu Dumnezeu apare în
ultima strofă, ci „reflexia îngerilor căzuți"!
NOTĂ
1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope și al
râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeița Nemesis îl
pedepsește ca văzîndu-și chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de
propria imagine și să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.
28

GEORG TRAKL
CÂNTEC DE SEARĂ
Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.
Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.
Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.
Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.
Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.
Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.
Comentarii
Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu
cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât „seara", cât și
„cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din
titlul poeziei „Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și
trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul
poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și
înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare
suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul
operei lui Trakl.
Un „noi" este adresat cuiva, un „noi” în care cu greu ne putem regăsi
noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie să fie înțeleasă ca o
dualitate intimă la Trakl, în contextul „iubitorilor" sau în relația „fratesora"
și „frate-frate„ des întâlnite.
29

GEORG TRAKL
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară („trista”) -
copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate.
Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei
partenere, feminine, ca fiind „albă", celuilalt, masculin, ca „prietenului".
Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea „figura soră”
cu culoarea „albă”.
Aceste „noi" se află pe „pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele
sau separându-se de ele ca „ale noastre palide făpturi" (cele care
preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl
participă la o „moștenire ocultă". „Palide făpturi" ar putea fi figurări ale
propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.
„Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și
reîntâlniți în „tomnaticul peisaj", când „năpădește” „întunecata
armonie".
Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în
acest "Cântec de seară"?
30

GEORG TRAKL
CÂNTECUL UNEI MIERLE CAPTIVE
Lui Ludwig von Ficker
Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele brațe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
Comentarii
Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în
care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și
promotorul lui Georg Trakl. „Cântecul unei mierle captive" a fost probabil
scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit
Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie
Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate
al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în
literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil „Mierla", în care este
prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este
menționată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe
de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii
extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar
numai la păsările care nu sunt dotate cu acest „dar muzical” și pentru că
aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca
păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale
pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic
verzi.
În această poezie întâlnim din nou „făpturi singuratice", ca în „Ora de
durere" strâns legate de „pasul" (un motiv similar ca în „Seară de
toamnă"). Pasul este acum „auriu", nu „negru". În plus, apare culoarea
albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a
iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată
31

GEORG TRAKL
povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă „umilință" și „Rouă ce
picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: „Fâlfâie
cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi
găsită în poem, „Suflarea" și „Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt
relativ îndepărtate direct de „cântec”. Dar titlul și poemul în sine rămân
enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte
lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind
un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.
32

GEORG TRAKL
CÂNTECUL PROFUND
Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Și asculta prin timp și loc, mișcat,
Al veșniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veșniciei cânt îndurerat,
De când eu veșnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.
Comentarii
Acest text timpuriu din „Colecția 1909" are o importanță redusă din
punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic și
istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich
Nietzsche 1 și importanța confesiunilor mistico-religioase de la începutul
mileniului.
Zarathustra 2 lui Nietzsche cunoaște „Cântecul beat". Atât imaginile, cât și
stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche
despre reîntoarcerea pentru „al veșniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul,
ci și primul vers al scurtului text al lui Trakl: „Din noaptea-adâncă am fost
eliberat” (citează aproape literal „Cântecul reîntoarcerii" din „Cântecul
beat" al Zarathustrei. Acolo și Nietsche spune: „dintr-un vis profund sunt
treaz".
La Nietzsche, „chef" și „înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este „chef și
îndurerare". Dar la Nietzsche, „dorința dorește” „eternitate", în timp ce
Trakl stabilește experiența veșniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche -
dincolo de plăcere și de suferință.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat
intens teoriile și practicile parapsihologice, mistice, teosofice și alchimice
este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, „Misterele
transfigurării" și „Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt
exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbește despre „sentimentul
momentului morții ca înființare". El spune: „Toți oamenii sunt vrednici de
iubire, trezindu-te simți amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră
nerezolvată; poemul tău e o ispășire imperfectă". În el găsește o formulă
33

GEORG TRAKL
matură a ceea ce este deja menționat în „Cântecul profund", experiența
unui "unio mystica" într-o stare de a fi înțeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, „Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea
practică a suferinței, iar în poezia tinereții trezirea, dacă înțelegem
eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziție către o stare epuizată și
neconvingătoare.
NOTE
1 NIETZSCHE, FRIEDERICH ( 1844 – 1900) – cel mai important filosof din
secolul XIX, cu o mare influență asupra gândirii filosofice care i-a urmat.
2 ZARATHUSTRA – profet, coordonator al religiei din vechiul Iran. Zeu,
sau personaj istoric zeificat, a instituit casta sacerdotală a magilor
inițiați.
34

GEORG TRAKL
CÂNTEC OCCIDENTAL
O, a sufletului bătaie de aripi:
Pășeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Și urma cerbul roșu, floarea albastră și gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Și strigătul păsării singuratice peste liniștea verde a iazului.
O, voi cruciade și martiri înflăcărați
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli,
Acum războinici, treziți din răni și vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopților albăstrele.
O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări pașnici storceam violeții struguri;
Și împrejur străluceau dealul și pădurea.
O, voi vânătoare și castele; odihna serii,
Căci în cămăruța lui omul medita la cele drepte,
Și-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.
O, amara oră a obștescului sfârșit,
Căci noi urmărim în ape negrul chip de piatră.
Dar strălucind ridică îndrăgostiții argintiile pleoape:
O seminție. Tămâie curge din pernele roz.
Comentarii
Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al
XX-lea cu textul „Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la
Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecția
„Sebastian în vis", selecție care este deja întocmită de Trakl. Orizontul
său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 și
începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa
Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911,
au crescut în noiembrie 1913 cu convenția marină dintre ”Reichul
german”, Austro-Ungaria și Italia, precum și ”afacerea Zabern”.
35

GEORG TRAKL
Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.
Multiplele semne de exclamare „O“ sunt o reminiscență de la
Baudelaire, în „Les Litanies de Satan“ ( „Les Fleurs du Mal“), cel puțin de
nouăsprezece ori se repetă exclamația „O“, în cea mai mare parte în
alăturarea „Ô Satan“. Totuși, poezia „Cântec occidental“, este mai
aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu
pare a fi prezentă la Trakl.
Totuși vom găsi imagini translucide potrivite, „cerbul“, „Sânge înflorit pe
piatra jertfei“, „Cruciadele“, „cruciade și martiri înflăcărați ai cărnii“,
„violetele fructe“, „războinici, treziți din răni“, „rugăciune spre viul
căpătâi al Domnului“. Toate imagini care corespund imaginației creștine
obișnuite despre Satana.
Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre
Satana:
"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,
Dieu trahi par le sort et privé de louanges,
Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"
Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca
Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de
asemenea, au fost nedreptățiți. Și, ca atare, el apare în textul lui Trakl
prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete
drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului „O, a sufletului bătaie de
aripi” și ca tensiune dintre dreptate „omul medita la cele drepte“ și
distrugere „O, amara oră al obștescului sfârșit".
Ce ar putea însemna „occidental", care țară occidentală este înțeleasă
prin aceasta? Evident, un "Occident creștin", în sensul cel mai pur al
cuvântului, așa cum este evidențiat de „O, voi cruciade", „În noptatica
grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli" și „călugări
pașnici".
O idilă a zilelor pașnice, „Epoca de Aur" („O, voi vremuri de liniște și ale
toamnelor aurite„) ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un
Ev Mediu idealizat de păstori și călugări, mănăstiri și castele.
Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de „cruciade", „torturi",
„războinici" și „amara oră al obștescului sfârșit". „Cruciadele" par
aproape ca și căderea creștinismului, autodistrugerea Occidentului,
privind într-o mișcare amară a mitului lui Narcis care se vede „împietrit"
în „apele negre".
36

GEORG TRAKL
APUS
În curte, vrăjiți de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi și moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniți de visări, de liniște și vin.
Neputința lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristețea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Privește cum groaznic se risipesc deplin.
Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Și flutură pe-ncrucișate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se așază.
Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Și înnoptări din roșii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.
Comentarii
Scrisă la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912,
probabil în Innsbruck. Experiența lui Trakl în spitalul garnizoanei din
Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la
30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: „bolnavii
firavi și moi".
Această imagine este dezvăluită în continuare în „neputința", „groaznic",
„siluete batjocoritoare fără formă", „umbre de doliu" și „asemeni
furioaselor menade". Ca „siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc
bolnavii (dacă ecuația cu „siluete batjocoritoare” este valabilă) pe
„poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea
creștină a suferinței.
În prima strofă, pacienții sunt „lăptoși", visează vremuri de aur adesea
evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înțeleasă ca
fiind „liniște și vin".
37

GEORG TRAKL
În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală și apare
drept „neputința", iar cei afectați ca fiind „groaznici" - acesta se referă
mai degrabă la el însuși decât la un posibil efect al fricii celorlalți. Acest
lucru este confirmat de faptul că aceștia „groaznic se risipesc deplin" -
deci sunt și mai înfricoșați.
Această tendință duală se desfășoară în cele două din următoarele
terține.
În prima se târăsc între pereți „siluete" ca fiind „batjocoritoare" și - în
cuvintele formulate de Trakl - „pe-ncrucișate negrele poteci”.
„Ceilalți” evadează pe sub „negre arcade”, (pentru care Innsbruck este
faimos - cartea poștală istorică arată turnul cu arcade și farmacia din
timpul lui Trakl), și se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea
îngerilor căzuți care în „roșii-nfiorări" sunt „asemeni furioaselor
menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăsește cu fermitate zona
imaginii unui spital.
Și în cele din urmă textul își câștigă puterea explozivă, care se confruntă
ferm cu concepțiile noastre moderne deespre boală, cu noțiunile
religioase și superstițioase de cădere, blestem și pedeapsă. Mai mult
decât atât, cu miturile antice despre dubla față a zeului vinului Dionysos,
pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între „visări, de liniște și vin" la
începutul poemului și „furioaselor menade" la sfârșitul poemului!
38

GEORG TRAKL
CAPITULAREA NOPȚII
Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele
Stânci muntene, reci și albastre!
Roua de sânge curge dintre astre;
Crucea se-nalță-n licăriri de stele.
Violet rupsese guri, minciună
În cămăruța ruinată, rece;
Joc auriu mai râde și petrece,
Și ultimului clopot limba îi mai sună.
Nor de lună! Cad îndurerate
Sălbaticele fructe noaptea pe pământ
Și spațiu-ntreg devine un mormânt
Și vis se face brazda pe-nserate.
Comentarii
În această poezie, Georg Trakl ridică ritmul și limbajul la un nivel
accesibil în care sensurile pot fi schimbate și preluate (întregul sens: V 12)
„Și spațiu-ntreg devine un mormânt / Și vis se face brazda pe-nserate.”
Sub această premisă el ridică numeroase întrebări de urmărire
continuă: în poeziile lui domină limba sau limba este determinată de
aspectele muzicale? Poate oare logica limbii sau a sensului înlocuite prin
elemente muzicale? La o cercetare mai amănunțită stau atât elementele
muzicale cât și sunetul lucrării în centrul poeziei .
Pentru a realiza relația dintre reciprocitatea limbajului și structurile
muzicale, două poezii din diferite faze creative ale artistului sunt
juxtapuse în mod conștient pentru a ține seama de procesul creativității
sale. O varietate de elemente muzicale pot fi găsite în poezie. Un singur
sunet sau succesiunea anumitor sunete formează o melodie. Deși limba
nu este muzică în adevăratul sens al termenului, ea are totuși un sunet
propriu, determinat în special de folosirea și combinarea vocalelor și
consoanelor.
Dacă ne uităm la geneza textului „Micului Concert”, se pare că Georg
Trakl face unele schimbări în poezie, dar cele mai multe se referă la
39

GEORG TRAKL
ortografia cuvintelor, cum ar fi „Cad îndurerate/ Sălbaticele fructe
noaptea pe pământ” (V. 9-10).
Efectele acestor schimbări asupra nivelului muzical sunt prezentate în
analiza rimei și a ritmului. „Stânci muntene, reci și albastre/ Roua de
sânge curge dintre astre”.
„Capitularea nopții” este dispusă în trei strofe a câte patru versuri, cu
rimă îmbrățișată care, cu excepția asociațiilor de asamblări, asigură
stabilitate, în special în cadrul setării cadrelor individuale. Sunetul
unificator al rimelor până la sfârșitul versurilor formează un element de
structurare în poezie în care Georg Trakl folosește iambul catrenelor, care
dă întregului poem o cadență feminină.
În combinație cu structura propoziției și cu punctuația, „Capitularea
nopții” câștigă un ritm alert, pulsatoriu, care este întrerupt doar cu
câteva excepții; în primul rând în versul 8 („ și ultimului clopot limba mai
sună”) și în versul 12 (“Și vis se face brazda pe-nserate”).
Prin sincopări Trakl pune un accent care „cade” mai devreme decât ar fi
fost anticipat, adică deviază de la sensul de bază. Astfel, în centrul
poemului, există două accente, și anume conceptele de liniște și de
Dumnezeu, „crucea” și „jocul auriu” care determină o oprire în cursul
prelegerilor. Pauza este susținută suplimentar la nivelul punctuației de
punct la sfârșitul fiecărui catren, care necesită o cădere a intonării
propoziției în curs și transformă ruperea ritmului într-un spațiu de
respirație.
40

GEORG TRAKL
ÎN ZĂPADĂ
La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârșit entuziasm
Până la moarte.
Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!
Comentarii
Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a
anului 1915 publicată sub titlul „Capitularea nopții" în revista „Brenner".
Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este „asceta" asociată cu
răcoarea: (V. 5-6) „Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare
diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: să
gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi
răsplătiți cu „entuziasm”, îmbogățire spirituală care îi însoțește la
moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul „În sfârșit entuziasm/Până la
moarte”, un conținut religios care așază un act de har în orizontul
posibilelor interpretări. „Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu
citit ca - „în sfârșit entuziasm” - restricție, în măsura în care se amintește
că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar
putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar
una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de
existență post-existențială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea „asceta" și sora dragă a lui
Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu
această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un
poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, „noaptea de iarnă"
este chiar „asceta pură". „Răcoarea” la Trakl are adesea o conotație
pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de
iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe
împlinite.
41

GEORG TRAKL
Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o
dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului
aforistic.
42

GEORG TRAKL
CELOR AMUȚIȚI
O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.
Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.
Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.
Comentarii
Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice
expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi,
naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar
puținul cunoscut Julius Hart cu textul său „Berlin" din 1889. Dar, de
asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la
Hugo von Hofmannstahl în „Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile,
zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem
ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea
"„dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei
alte zone. Dar se poate găsi și în „Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym
(1910), în versul „Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe
marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este „scufundat" - ca și cum ar fi aparținut
unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție,
cum ar fi seara „clopotelor de seară". Căci noaptea este „reprimată" în
poemul lui Trakl, „Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în
mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc
voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în
noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
43

GEORG TRAKL
Prima strofă rămâne aproape de experiențele contemporane concrete
din viața orașului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate
și vegetație avariată („copaci handicapați"). Cu toate acestea, acest lucru
nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea
centrală „Din mască de arginți spiritul răului privește"? La Georg Heym,
în „Demonii Orașelor", există versul „Lunii albe îi atârnă ca o larvă
neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a
răului. Se pare că în asonanțele „zidurile negre" și „mască de arginți"
găsim spiritul răului în pereți și copaci bolnavi, o imagine distorsionată a
grădinii paradisului, orașul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: nașterea, promisiunea
unui nou început, inocența și începutul sunt pictate în culorile cele mai
întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. „Dumnezeu" apare ca
„turbat ", omologul său este „obsedat", nu este chemat un nou legământ
de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea
vinovăției și a pedepselor, un legământ de furie. „epidemia" și „foamea"
se confruntă cu „râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăției -
ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel „dar" ridică forța celei de a treia strofă și contra-discursul câștigă în
greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine „contraridicată”
spontan. Speranța dă „mute grote umane", care arhaizează
condiția umană, împotriva zgomotului „marelui oraș" și a societății sale
în „întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un „cap
ispășit" din „metale dure”. Ceea ce ar putea însemna, totuși, rămâne
ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. „Capul ispășit" înseamnă un
lider uman brutal, „asemănător unui metal"? Este vorba despre o
retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la
versul al doilea al acestei strofe, vorbește de „sânge", „metal", încă / mut
(pasiv), „întuneric" pentru a „răscumpăra". Georg Heym vorbește în
„Dumnezeul orașului" despre „burta roșie" a lui Baal 1 lăsând umanitatea
în „nebunie orașului". Este de asemenea posibilă o referire la „Torquato
Tasso” 2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: „Și când omul
amuțește în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".
44

GEORG TRAKL
NOTE
1 BAAL – denumirea unor zei vest-semitici semnificând stăpân,
proprietar, domn sau soț. În mitologia canaanită Baal este zeul ploilor, al
furtunilor, al munților, al vânturilor, al vieții.
2 TORQUATO TASSO (1544 – 1595) – poet italian din secolul 16, celebru
pentru poemul său „Ierusalimul eliberat” în care descrie, într-o versiune
imaginativă, lupta dintre cruciați și sarazini și sfîrșitul primei cruciade din
timpul asediului asupra Ierusalimului.
45

GEORG TRAKL
COPILĂRIE
Plin de fructe socul; liniștită locuia copilăria
În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,
Toamnă și răcoare în singuraticele camere;
Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.
Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.
Comentarii
„Copilărie" este cu siguranță unul dintre cele mai puternice texte ale lui
Trakl. Poetul a deschide volumul „Sebastian în vis", cu această poezie.
Cine dorește să învețe ce este forma lirică a „ritmului liber" necesită efort
și înțelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în
ceea ce privește structura sunetului și a metricii.
Interesant pentru această poezie este și ceea ce i-a scris Trakl despre
poezia „Bocet", lui Erhard Buschbeck 1 , într-o scrisoare din toamna târzie
a anului 1911: „Poate mă crezi că nu mi-e ușor și nu-mi va fi niciodată să
mă subordonez necondiționat celui care urmează să vadă adevărul
pentru a-l clarifica."
Poezia ”Copilărie” a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913,
probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerțulu cu fier
a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a
mutat la Salzburg și la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13
iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de
război.
46

GEORG TRAKL
Trakl avea toate motivele să-și amintească de zilele copilăriei, pe când
erau puțini turiști și puține mașini în Salzburg, cu o mulțime de spații
deschise și grădini în mijlocul orașului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizație. Acum vorbește
retrospectiv despre locul unde „liniștită locuia copilăria" și despre „a
trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde „liniștită locuia copilăria" sau trecea un
„cioban" „pe tomnatice dealuri” ceea ce nu era nimic străin Salzburgului
de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger
(1814-1908), care descrie vederea orașului vechi, Salzburg, cu-a lui
cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl și-a petrecut
copilăria. O pictură care, bineînțeles, este concepută artistic și reprezintă
mai mult decât o simplă „imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparține
direct de experiențele reale ale lui Trakl. Dar aceste experiențe,
orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculație
„plutitoare”, liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului.
Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experiențe generale,
cum ar fi „copilăria", în așa fel încât se poate face o experiență generală -
acum nouă și inteligibilă.
„Soc" nu denumește pur și simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în
Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur și simplu simbolul folcloric al
copilăriei, fertilității și nașterii – ci este ceva anume ce poate fi subînțeles
de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experiențe,
redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puțin orizontul poeziei lirice occidentale în care este
scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul „Canzone” a lui
Petrarca: "Quando vede ’l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido
ov’egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de
Trakl. Ne referim mai ales la poezia „Albastrul sfânt", care se încheie cu
versul „Suflete, scufundă-te de tot!".
47

GEORG TRAKL
NOTE
1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de
Istoria artei și Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului și al
surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat
„Georg Trakl”.
48

GEORG TRAKL
CORBII
Peste ungherul negru se grăbesc
Cu țipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.
Ce mult ei liniștea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Și câteodată îi auzi cum se conturbă
Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toți o gloată
Și tremurând de poftă se incită.
Comentarii
Din reputația pe care o au corbii în literatură pare să se inspire și
această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: „liniștea
maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoții armonioase, în a
doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: „Ca o femeie ce presimte ce urmează",
leagă „glia fertilă” cu negri corbi, care par a fi, nu atît „deranjanți”, cît
mai mult legați, ca străini, de purtătoarea fertilității și de „imaginea mai
grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în
„miros de hoit”.
Chiar dacă aceștia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de
hoit, ei aparțin totuși acestui loc de baștină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un
strigăt „tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea „ca un
cortegiu".
„Spre nord se-ndreaptă cârdul", așadar nu în direcția în care se
îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând
regiunile reci.
49

GEORG TRAKL
Locul lor de plecare este „ungherul negru" care este asociat cu imaginea
unei „ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca
„imaginea mamei".
De asemenea, știm că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg,
în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări „profane" putem argumenta că Trakl în poezia
„Peisaj" a înlocuit ciuta cu „potârniche", într-un context asemănător. In
poemul „Corbii", „ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate
tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o
poezie: "În Hellbrunn”.
Poemul „Corbii" este scrisă în august 1909 și în iulie 1910, în Salzburg.
Pentru volumul „Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.
50

GEORG TRAKL
DE PROFUNDIS
E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.
Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg
Și poala ei râvnește Cerescul Mir.
Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.
O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.
Pe fruntea mea metal rece pășește,
Păianjeni inima-mi caută.
E o lumină care mi se stinge-n gură.
Noaptea m-am găsit pe o câmpie,
Înțepenit de murdării și praf de stele.
În aluniș
Răsunau din nou îngeri cristalini.
Comentarii
Prima strofă, cu acel "E-" repetitiv, amintește de textul poeziei ”Enfance”,
(partea a treia) a lui Arthur Rimbaud din volumul "Les Illuminations"
(1873-1875):
Au bois il y a un oiseau, son chant vous arrête et vous fait rougir.
Il y a une horloge qui ne sonne pas.
Il y a une fondrière avec un nid de bêtes blanches.
51

GEORG TRAKL
Cu opera lui Arthur Rimbaud (1854-1891) Trakl s-a confruntat din prima
tinerețe, iar influențele acestuia sunt extrem de vizibile în întreaga sa
operă.
Cu toate acestea nu există preluări directe. De asemenea, în „De
profundis" există o legătură cu „Enfance"(a lui Rimbaud) dar printr-o altă
corespondență, mai subtilă.
Alături de repetiția "E-"putem găsi imaginea de „orfană", descrisă de
Rimbaud astfel: „Cette idole, yeux noirs et crin jaune, sans parents ni
cour, plus noble que la fable, mexicaine et flamande"( “Acest idol, ochi
negri și păr galben, fără părinți nici loc, mai nobilă decît în basme,
mexicană și flamandă”- trad. I.D.). De asemenea, putem citi „ochii negri"
și „părul galben" la Rimbaud, iar la Trakl „Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n
amurg". La Rimbaud citim "C'est el la, petite morte, derrière les rosiers"(
„Este acolo, copila moartă, lîngă tufișul de trandafiri” – trad. I.D.) – iar
versul corespunde la Trakl prin: „Când s-au întors / Păstorii au găsit
dulcele trup / Putregăios în mărăcini". Este probabil ca Trakl să nu fi avut
în față textul original a lui Rimbaud ci traducerea în germană a lui Karl
Anton Klammer 1 .
Cu toate acestea putem găsi mai multe legături între cele două texte,
fapt care nu ajută la descifrarea textului traklian. Cu siguranță acest text
este absolut original.
Titlul se referă la un citat din Biblie, Psalmul 130, care începe: „profundis
clamavi ad in domine".
Acel „E-", dă o deosebită profunzime „Adâncului", din care provine
plângerea, o imagine imbatabilă, o insuportabilitate a câmpurilor
anormale, o ploaie neagră,un pom și un vânt șuierător. Aici sunt
problemele-cheie. Ne aflăm într-n Paradis gol, din care deja au fost
alungați Adam și Eva („E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale”)!
În strofa a doua apare o persoană ca „Blânda orfană", caracterizează
ca o călugăriță: „poala ei râvnește Cerescul Mir", dar, în strofa
următoare, trupul orfanei este „Putregăios în mărăcini”.
Mărăcinii, privind poemul lui Rimbaud, pot fi un mănunchi de trandafiri
însă acei „mărăcini"(Rug Aprins) din poemul lui Trakl, apar în Vechiul
Testament iar Dumnezeu va fi numit în următoarea strofă. Este oare
Dumnezeul mort aici? El apare numai în mod indirect, drept „tăcerea
Domnului", în care apare tânguitorul „Băut-am din al codrului izvor”
(Psalmul 130).
52

GEORG TRAKL
Există multe legături Trakl-Rimbaud și nu numai, ci în general și în relația
cu simbolismul francez!
NOTĂ
1 KLAMMER, KARL ANTON (1879 – 1959) – ofițer de carieră și poet. După
1910 devine un cunoscut traducător de literatură. Traduce atât din
poezia lui Arthur Rimbaud cât și din cea a lui Francois Villon, poeți foarte
importanți pentru dezvoltarea poeziei germane, în special a celei
expresioniste.
53

GEORG TRAKL
PRĂBUȘIRE
lui Karl Borromaeus Heinrich
Sub întunecatele arcade ale tristeții noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morților îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.
Visând sub sălcii argintii
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopți.
Veșnic la noi se holbează înfățișarea albelor noastre morminte.
Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.
Comentarii
Poemul cu dedicația „Lui Karl Borromaeus Heinrich" 1 are o varietate de
opinii diferite. Puține dintre textele lui Trakl conține un „noi"(„Cântec din
Apus" și „Vina sângelui") care ar fi de menționat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se folosește „lui” , nu ca în
celelate „pentru”.
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult
unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta „definitivă”.
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul „O frate”.
Publicată a fost varianta de față în volumul „Sebastian în vis”, în
secțiunea „Șapte cântece ale morții”. Toate variantele au fost scrise in
lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
„Fratele" este cu siguranță Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a
fost dedicată; adresarea este către congregația paralelă „Cântecului
plecaților".
Heinrich a fost colaborator la revista literară „Brenner” și autor al mai
multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea
ce se relevă și prin cele două dedicații cât și prin răsfrângerea ideatică
asupra câtorva texte ale acestuia.
54

GEORG TRAKL
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile atașate sau este
caracterizată de „Sălbaticele păsări plecate“. Aceasta poate poate fi o
caracterizare a toamnei și a începutului iernii, ca un sfârșit, așa cum a
fost menționat titlul „Prăbușire".
Prăbușirea este descrisă ca o situație permanentă și în mod paradoxal,
ambii frați sunt morți, în morminte și totuși atinși de soartă („Stelele”):
„Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele”. Ca o prezență „Liniștit se
descompune aerul pe singuratice coline” și „O frate ne ridicăm limbi
oarbe spre miez de noapte”.
NOTĂ
1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten
apropiat al lui Trakl din 1912.
55

GEORG TRAKL
FURTUNA
Voi munți sălbatici, al vulturului
Doliu solemn.
Nori aurii
Fumegă pietroasele pustiuri.
Răbdătoare liniște respiră pinii,
Mieii negrii lângă prăpastie
Unde albastrul deodată
Ciudat amuțește,
Blânda muțenie a bondarilor.
O, verzii pomi -
O, tăcere.
De vis cutremură sălbatecul pârâu
Întunecate stafii inima,
Beznă,
Ce peste hăuri se întinde!
Vocile albe
Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,
Zdrențuitele terase,
Părintele furioaselor feroce, vaietele
Mamelor,
Strigătul de luptă al pruncului
Și al nenăscuților
Suspinând din orbii ochi.
O, durere, tu înflăcărată uitătură
A marelui suflet!
Deja zvâcnește-n înghesuiala
Armăsarului și al căruței
Un fulger violet-fantomatic
În țiuitul molidului.
Răceala magnetică
Încercuiește acest cap majestuos,
Jăratică deprimare
A unui Dumnezeu înfuriat.
56

GEORG TRAKL
Frică, tu șarpe veninos,
Neagră, mori în stâncă!
Prăbușiri de lacrimi se prăvălesc
Pe sălbatice pâraie în jos,
Furtună-îndurare,
Răsună-n a tunetului amenințare
În juru-nzăpezitelor piscuri.
Foc
Purifică zdrențuita noapte.
Comentarii
Această poezie, publicată în revista „Brenner", datată 15 iulie 1914,
este luată de Eberhard Sauermann 1 drept exemplu cum trebuie citit, și
înțeleasă poezia lui Trakl, ca fiind una strâns legată de schimbarea și
relația lui cu geneza.
Începutul amintește de „Bildwelt” (“Imaginea lumii”) în a lui Nietzsche
„Astfel grăi Zarathustra", care se află de asemenea în biblioteca lui Trakl,
în special în cântul „Numai nebun! Numai poet!” din partea a patra. De
asemenea, găsește în forma cântecului lui Nietzsche, versuri de esență,
versuri scurte. Chiar mai mult ca în textul lui Nietsche, Trakl exprimă
dragostea ca pe o frumusețe naturală, nu doar ca pe o proiecție proprie.
O furtună caldă prăbușindu-se deasupra munților este schițată ca o
formulare pregnantă cu treceri de la albastru spre negru, de liniște în
furtună, cu inconfundabile „rotații” de la tonuri roșiatice la „Un fulger
violet-fantomatic”. Aceasta este una dintre principalele preocupări a lui
Trakl, precizia deosebită a tablourilor naturii și a picturilor naturale.
Tocmai „Furtuna" oferă o caracterizare clară mai ales prin chiar titlul său.
În timp ce „Muntele" și „Vulturii" amintesc de Nietsche, versul
„Răbdătoare liniște respiră pinii” se depărtează de acesta dând poeziei
nota originalității. Nietsche compară aceeași situație cu „Pomi negri”.
Trakl în schimb denumește pomii „albaștri” scoțând astfel la iveală
simbolistica culorilor sale.
Natura și daunele distincte sunt evidente dând astfel textului o
diferență semnificativă. Aceasta este vizibilă pentru imaginea descrisă
„Nori aurii / Fumegă pietroasele pustiuri".
Se pot găsi concluzii la Trakl, interpretări diferite pentru categoria „aurii".
Putem interpreta, în acest context, auriul ca pe o formulare pregnantă a
unei experiențe naturale în munți înaintea declanșării furtunii.
57

GEORG TRAKL
În doua jumătate a poeziei se accentuează în mod vădit, în detaliu,
salturile voluptoase ale timpului, unde artiștii și intelectualii sărbătoresc
magnetismul, angajați în teorii de filosofii spiritualiste. „Răceala
magnetică" care „Încercuiește acest cap majestos" poate fi introdus de
asemenea în acest context ca și o „Jăratică deprimare / A unui Dumnezeu
înfuriat”.
Aceasta din urmă poate fi interpretată și ca „limbaj iconoclastic”, des
folosit în istorie, unde războiul este caracterizat des, în mod emfatic ca
„violet-fantomatic”, „Strigătul de luptă al pruncului” sau „În țiuitul
molidului”.
NOTĂ
1 SAUERMANN, EBERHARDT – este autorul lucrării „Cu privire la datarea
și interpretarea textelor lui Georg Trakl” – publicată la Departamentul de
studii germane, Universitatea din Innsbruck, 1984.
58

GEORG TRAKL
OMENIRE
Omenire așezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunți de luptători întunecate,
Pași prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare și roșii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine și în vin o blândă tăcere locuiește
Și doisprezece sunt cei adunați la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni și-afundă Sfântul Toma mâna.
Comentarii
Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult
înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne
gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât
cunoaștem circumstanțele vieții lui Trakl. Textul este publicat în revista
„Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre „Omenire așezată pentru guri de
arme", „rafală de tobe", „frunți de luptători întunecate", „neguri de
sânge" și „fierul negru".
Imagini marțiale care sună ca o premoniție a primului război mondial.
Pentru astfel de „premoniții", au existat o mulțime de ocazii în timp,
ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a
fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă și, astfel, a
fost cu siguranță familiarizat cu evenimentele din jurul primului război
balcanic din octombrie 1912 și cu conflictul balcanic în totalitate de la
anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situația intelectualului
în fața pericolului evident al unui război major: „Disperarea, Noapte în
creierele disperate". Aici, tranziția la o temă care continuă pe șase versuri
nu duce la război ci la doctrina și iconografia creștină: a „Evei umbră",
„Cina cea de Taină", „pâine și vin", „doisprezecee sunt cei adunați la
număr", „pomii de măslin", „Sfântul Toma" și „răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par
„resignațiune / restabilire”. Speranța, se pare, nu poate da decât
mărturisiri credinței, religiei creștine: „În pâine și în vin o blândă tăcere
59

GEORG TRAKL
locuiește". Figura îndoielii creștine prin excelență, „Sfântul Toma", este
citat în ultimul vers cu experiența sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbește despre “Humanity Twilight” în antologia sa de
poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul
Traklian, cu un titlu corespunzător și un subiect asemănător nu este
inclus acolo, dar caracterizează totuși programul pe care Pinthus îl
atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a
conștiinței intelectuale sub semnul escaladării intereselor naționale de
stat.
NOTE
1 PINTHUS, KURT ( 1886 – 1975) – scriitor și jurnalist german. A ajutat
mulți scriitori expresioniști să-și publice opera.
60

GEORG TRAKL
SPRE SEARĂ A MEA INIMĂ
Seara se-aude al liliecilor țipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arțarul roșu foșnește.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.
Gustoase-s nucile și tulburelul.
Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.
Comentarii
Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi
rugăciunea introductivă în „Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et
inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(și neliniștită este
inima noastră pînă nu se odihnește în tine – trad. I.D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în
care „Seara se-aude al liliecilor țipăt” și in următorul vers, „Doi murgi
aleargă pe-o câmpie”. Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct
de vedere mitologic și religios, sunt mai mult asociate cu seducția și
suferința psihică. Astfel, al treilea călăreț apocaliptic stă pe un corb în
Apocalipsa lui Ioan, care poartă înțelesuri de devalorizare de seducție.
Corespondând celui de-a treilea vers „arțarul roșu", care apare doar ca o
imagine de toamnă, într-o propoziție foarte scurtă, ea pare destul de
amenințătoare. Această interpretare este susținută de „Călătorul" care
se refugiază în versul următor într-o „tavernă mică" și acolo se desfată cu
vin și nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o
toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. „Minunat" este
acest lucru și adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu
referire la „Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a
rugăciune, mesajul devine ambiguu. „Domnul" este mai probabil
Dionysos și nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie
ambiguă este imediat retrasă. „Dureroase clopote răsună", propria
tradiție religioasă se anunță deîndată cu pretențiile ei, dar ea poate și
promite.
61

GEORG TRAKL
Bețivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în
pădure, cu picături de rouă pe față. Dimineață în rouă? Apoi „clopotele”
pot fi atribuite și clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creștin,
vitalitatea și beția pot rămâne, de asemenea, ca și „clopote de seara”.
„Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine
cunoscut de Trakl. Totuși apropierile literale par a fi slabe, „inima",
„vinul", „clopotele", „roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui
Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în
Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost
important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înțeles.. Într-o
scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii
octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, țigările rafinate,
temperamentul dionisiac și drumul greoi, dimineața nerușinată, capul
plin de durere!”
62

GEORG TRAKL
ÎN IARNĂ
În iarnă ogorul alb și rece strălucește.
Ceru-i monstruos și singuratic.
Stăncuța se rotește peste iaz buimacă
Și vânătorul din păduri sosește.
O tăcere pe negrele vârfuri locuiește.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meșteșug
Și luna-ncet gri sus se ivește.
Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Și ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.
Comentarii
Hans-Georg Kemper 1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă
structuralistă, ca o lucrare de deconstrucție a formelor tradiționale de
poezie și ca o dezvoltare a unei „picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl
descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard
Buschbeck, în iulie 1910, ca „manieră trudită", ca „patru versuri, patru
părți individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".
Trakl se referă în această scrisoare la poemul său „Furtuna". El reclamă
această invenție împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu
toate acestea, „stilul" său în categoria „stilul de serial" este un lirism
expresionist specific lui.
Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen
aparținând lui Oskar Walzel 2 , 1916) în poezia de la începutul secolului.
Trakl însuși a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna
anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod
special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de “personal”.
Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.
Textul prezent creează o obiectivitate detașată de subiectul material,
așa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare și documentare
ale timpului, cotidianului, fotografiei și filmului (remarcabil „Un drum
63

GEORG TRAKL
prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziționale orientate spre
imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referință
informativă menționată, de asemenea, în diverse interpretări ale
poemului „În iarnă", și anume lui Peter Bruegel cel Bătrân 3 . Pictura
„Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de
încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.
NOTE
1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului „Poezii de Georg Trakl”
(Stuttgart 1999)
2 WALZEL,OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură și academician
austriaco-german
3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor
flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul
renascentist.
64

GEORG TRAKL
ÎN PARC
Iarăși pășind în vechiul parc,
O! Galbenă liniște și roșii flori.
Și voi sunteți în doliu, suave zeități,
Și-al ulmului tomnatic aur.
Nemișcată se-nalță în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuțește seara.
O! Atunci apleacă-ți fruntea
În fața năruitei înaintașilor marmore.
Comentarii
Un text în aparență nesemnificativ, care a fost totuși inclus în volumul
„Sebastian în vis" de Trakl - și acesta este ca text introductiv aL secțiunii
„Toamna singuraticului". Astfel, textul câștigă o semnificație
programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relațional cu versul „Iarăși pășind
în vechiul parc".
Suntem implicați într-o comunitate în sensul semnificației „Iarăși". Și cu
asta se presupune că și noi știm despre care parc este vorba. În calitate
de cititori familiarizați cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este
Parcul Mirabell, deoarece textul „Muzică în Mirabell" afirmă că
„strămoșii din marmură sunt de culoare gri", aici: „În fața năruitei
înaintașilor marmore”. Cu toate acestea, imaginea iazului nu se
potrivește cu parcul.
Poemul „În Hellbrunn" numește de două ori un iaz, deci suntem probabil
aici în locul menționat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este
semnificativ faptul că suntem implicați de către autor în acest peisaj, iar
acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet
diferită de cea dintre autor și cititor. Aici, acele „suave zeități", sunt
abordate direct la persoana a treia plural și implicit trebuie să ne
întrebăm dacă cititorii „obișnuiți" nu sunt mai degrabă excluși, chiar
neștiutori, ci „zeii puși în locul lor?” Ei sunt zei îndoliați, pe care Trakl îi
invocă aici și plânge cu ei „Și-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată,
putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu și inclus unei
naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul
65

GEORG TRAKL
„sturzul amuțește seara”. Cu toate acestea, există un „tu", dar este
probabil să fie acela „pășind în vechiul parc". Și astfel suntem martori la
un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă
natură.
66

GEORG TRAKL
TROMPETE
Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.
Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.
Comentarii
„Trompete„ este a 32-a poezie din volumul „Poezii", care a fost întocmit
de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în
septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck
spre publicarea în ziarul „Chemarea", cu remarca „Sper că poemul nu iese
prea mult din cadrul războinic al numărului „marțial” al „Chemării”.
„Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii
1911-1913, care, în 1912, a dat naștere „disponibilității generale de
război” și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale
a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își
clasifică textul ca „războinic", ci, după cum este cazul, „potrivit”. Această
observație arată că el a respectat contextul textelor și că a ținut cont și
de „valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din
corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii
din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al
„trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu
tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în
imaginea „călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale
și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un
trecut difuz.
67

GEORG TRAKL
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între„alb", ca atribut al
„copiilor" și „maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al
unei vieți rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în
poemele „Afra", „O seară de toamnă" sau „o epocă".
„Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte
războinice, precum și la contextul religios. Stacojiu este culoarea
cardinalilor și, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea
„curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menționează în capitolul 2
al Cărții lui Iosua „cordonul stacojiu" al unei prostituate(„curva Rahab”)
care proteja bărbații lui Iosua și care a fost apoi protejată cu toate rudele
sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuși,
a căzut prin sunetul trâmbițelor.
68

GEORG TRAKL
ÎN EST
Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.
Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.
Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.
Comentarii
După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914,
probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un
transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război
mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în „Brenner",
Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub „Georg Trakl: Ultimele poezii".
Și aceasta cu precizarea „august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de
război.
Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii
septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august
1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice
posibile, construcția contextului menționat în text „război" („luptă",
„soldați") cade ca destinația geografică „în Est". Pe 6 august, împăratul
Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său „Pentru poporul german"
despre ostilitatea „Estului și Vestului". După declarația de război a
Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei.
69

GEORG TRAKL
„Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est
cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare „ciudat generalizat”, nepolitic în apelul
patetic al imaginilor naturii („furtuni de iarnă") și imaginile de război
mitologice („a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi „bătălii" și
„soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă
fiecare context istoric, social și politic. „Orașul" este înconjurat de
„Spinoasă sălbăticie", „luna" alungă „Îngrozitele femei" și „lupi sălbatici",
nu soldații „au pătruns prin poartă“. Cu toate acestea, circumstanțele
particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile
interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca „Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața
propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o
astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui
să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în
imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția
„Desfrunzite stele" cu „bătălia" pe care trebuie să o înțelegem și ca un
atribut genitival pentru „bătălie" („Undele violete ale bătăliei, /
Desfrunzite stele”).
70

GEORG TRAKL
ODIHNĂ ȘI TĂCERE
Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lățos din iazul înghețat.
În albastrul cristal
Locuiește palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-și înclină în violetul somn.
Dar totuși mișcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfințenia albastrelor flori,
Gândește apropiata liniște uitată, a stinșilor îngeri.
Iarăși înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă și-n negru putregai.
Comentarii
Un text pictural-poetic, frapant chiar și în celelalte texte picturale ale lui
Trakl, cu numeroase aluzii mitologice și literare.
Este prezentă „sfințenia albastrelor flori" a romantismului, un „Un tânăr
luminos" (figura eroului și a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă
din vremea etruscilor, ca prezicător).
În același timp Trakl a creat cu acest text câteva dintre cele mai puternice
imagini ale sale care par să-și modeleze propria mitologie. De exemplu,
imaginea soarelui îngropat și a lunii trasă de pescarii cu năvodul din iaz.
Imaginea surorii este relevantă ea fiind reprezentată aici de „Un tânăr
luminos".
În ceea ce privește interpretarea figurii surorii, după Erich Neumann 1
(„Istoria originii conștiinței"), se poate vorbi despre o funcție de mântuire
a ei, care apare ca erou în text („palidul om", „privitorul") „Apare Sora-n
toamnă și-n negru putregai”.
Construcția picturală pare severă. Prima strofă este dominată de figuri
tipologice cu aspect arhaic, „păstori" și „pescari". Ele corespund
fenomenelor centrale ale unei cosmologii umaniste: soarele și luna.
71

GEORG TRAKL
În cele două strofe din mijlocul poemului acționează eroul, un anti-erou,
marcat ca „palidul om" și „privitorul", fizic prezent doar prin „obraz" și
„frunte".
În cea de-a patra strofă finală, dacă luăm caracterizarea arhetipurilor lui
Neumann, apare „sora” ca partenera eroului. Cu toate acestea, este
dificil să interpretăm aceste două personaje, după caracterizarea lui
Neumann, ca principiu al masculinului și femininului.
Ambele poartă mai mult trăsături androgine, eroul numit „om", eroina ca
„tinerețe". Imaginea finală a textului, „toamnă și-n negru putregai",
marchează un loc care nu pare a fi foarte eroic.
NOTĂ
1 NEUMANN, ERICH ( 1905 – 1960) – psiholog, filosof, elev al lui Carl
Jung. Specializat în Psihologia dezvoltării.
72

GEORG TRAKL
VARĂ
Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roșu.
Neagră furtună amenință
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.
Nu se mai mișcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îți foșnește rochia.
Liniștită strălucește lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie
o stinge;
Nici o boare, noapte fără stele.
Comentarii
Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii
picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care
începe migrarea spre sud la sfârșitul lunii iunie și, prin urmare, rămâne o
perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de
procreere. El este, de asemenea, un „străin„ din moment ce nu-și clocește
el însuși ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. „Părinții
gazdă involuntari” preiau, de asemenea, creșterea puilor de cuc. Este
acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de
„tânguire”; în poemul lui Trakl „tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare
să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă
chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece
comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele
decenii și a dat naștere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere și
73

GEORG TRAKL
prejudecăți. Strigătele cucului au fost înțelese în cultura populară ca un
oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un
oracol tăcut, care refuză să ofere informații despre viitor.
Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca,
„mai adânc" decât cerealele și macii (în vânt). La toate acestea se
adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniștea înaintea furtunii,
frunzele castanilor nu se mișcă iar în ultimul vers citim în mod explicit
„nici o boare”. „Nu se mai mișcă frunza" nu indică o condiție anterioară
în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale și unde s-
ar fi aflat cucul. În același timp, există o durată nedeterminată în starea
actuală de tăcere și imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de
„Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp“. O singură mișcare
puternică descrie poezia: „Pe scara în spirală / Îți foșnește rochia". Dar
această mișcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu
„tăcere", "„În odaia-ntunecată".
Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în
acum aprinsă și în același timp a fost stinsă.
Poemul a făcut parte din volumul „Sebastian în vis" și faptul este dovedit
doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie
1914.
74

GEORG TRAKL
LUI NOVALIS
În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.
Comentarii
Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii
dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine
stătătoare, „Angelei", „O Johanna", „Lui Lucifer", „Lui Novalis". Lor le pot
fi alăturate „Cântece de rozariu", „Pentru Sora", poemul „Pruncului Elis",
precum și dedicația anonimă „Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile
formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii
are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate)
nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o
persoană vie, existentă. „Angela" și „Johanna" sunt nume de femei care
apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
„Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai
că „Novalis" 1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic
Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta
de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică
la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat
textul drept „Epitaf". În plus, primul vers „Trăiește mai departe cântul în
casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește
aici este caracterizat ca „sfântul străin", unde „străin" cheamă pe plan
figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor
mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest „sfânt străin" este un
poet, Trakl îl deplânge „Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de „Torquato Tasso” al lui Goethe: „Și când omul este
tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De
asemenea, „el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat
prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați
înainte de vreme.
„O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată
din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în „sfântul străin".
75

GEORG TRAKL
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, „Lui Tieck" (care
este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck 2 ). Această poezie
începe cu „Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o
țară străină" - acolo găsim „străinul" ca posibilă matriță poetică a lui
Trakl.
Și imaginea „În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în
textul lui Novalis: „Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici
referințele nu merg mai departe. „Copilul" lui Novalis se întoarce la „casa
tatălui său", în timp ce „străinul" lui Trakl „plecă in timpul înfloririi".
NOTE
1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german,
traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență
asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.
76

GEORG TRAKL
MELANCOLIE
Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leșie.
A morții grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie
Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie
A tânărului insolite bucle se preling.
Comentarii
Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă
a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume
picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu
dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată
„Tăcere", a doua „Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta „Melancolie”,
cea din ediția definitivată de autor.
„Negri ochi", „mâini de nimfe", „roșii sâni", „buzele decăzute" și „bucle
se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine
corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație
difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare „leșia" care apare de două ori, odată „maro" și odată
„neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute.
Prin urmare, suntem autorizați să vedem cu certitudine „leșie" prin
cuvântul „duioșie" și referința la „dizolvat".
Ca titlu Trakl folosește „Melancolie" care face referire la o tradiție
cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii
medicale, astrologie și alchimie.
O referință despre "Melancolie" ar putea fi „Melancolia” lui Albrecht
Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că
enigmaticele „leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare
alchimică. De asemenea, „leșia" era o parte esențială a băii de vindecare
medievală și de curățare/spălare.
77

GEORG TRAKL
Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce
corespunde imaginii „bilei negre a ficatului", care a fost atribuită
melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913
deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/
definitivată („Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de față, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile „Sufletele
tuturor" și „Sufletul vieții" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o
temă centrală a sufletului.
De amintit este și determinarea melancoliei ca „blândețe a sufletului
singuratic" în textul „Într-o veche carte de familie".
78

GEORG TRAKL
NAȘTERE
Munți: beznă, tăcere și zăpadă.
Roșu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de mușchi, ale vânatului.
Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.
O, nașterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut își vede chipul,
Se trezește albă vaga cămăruță.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.
Suferință, strigătul de durere al nașterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeții nori.
Comentarii
Într-o notă intitulată „Naștere" Trakl scrie „Plimbare cu tatăl, plimbare
cu mama". În poemul cu același titlu găsim în a doua strofă „liniștea
mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui
imaginile „Munți", „vânătoarea" și „vânatului", a doua imaginii mamei
„Tăcerea mamei", „mâinile ",„luna".
„Tatăl", conform imaginii tradiționale, așa ca în „hieros gamos", este
deasupra („munții") iar imaginea („coboară vânătoarea") mai jos, „sub
negri brazi", este locul „mamei" în care „mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios „nașterea
omului". Apoi aceasta este desfășurată în trei strofe, în imagini care se
află sub o temă recurentă la Trakl: „îngerul căzut".
79

GEORG TRAKL
Prima dintre aceste trei strofe și cea de-a treia strofă a poemului, aduc
o imagine cunoscută din poezia „Copilăria", „albastră apă", care se
strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim nașterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii
însărcinate următoarea: „Se trezește albă vaga cămăruță”.
„Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de
asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985,
p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul nașterii este rezumat în mod special la
memoria vizuală, care caracterizează femeia care naște și nașterea
(acum determinată drept „copil"); femeia prin „strigătul de durere",
născutul prin „aripi negre" atingând „ a copilului frunte noaptea”.
Versul final al poemului indică nașterea lui Hristos. După ce s-a
materializat nașterea unui „băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este
evocat timpul Crăciunului, nașterea Domnului.
80

GEORG TRAKL
O SEARĂ DE IARNĂ
Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Și casa-i pregătită cumsecade.
Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înflorește pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.
Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine și cu vin.
Comentarii
„O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an
înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru
cei informați din mediului intelectual cât și a celor activi din rândul
armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus 1 . În
textul de însoțire, Trakl scrie despre „zile îngrozitoare de beție și
melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-și
găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie
negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie.
Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă
motivația acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este
pregătită, casa este bine ordonată, „De aur înflorește pomul bun de
date” motivul „hoinarului” este de două ori expus (și poate fi o referire la
Perechea Sfântă) „pe masă toate, pâine și cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie și mai clar „pâinea și vinul lui
Dumnezeu".
Imaginea „pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu
pomul vieții în paradis. Faptul că pomul înflorește „Din a pământului
81

GEORG TRAKL
sevă" se referă la iarnă, dar și, în general, la un moment de „răcoare" în
sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată „Unii care
sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a „out
siderismului”.
Poezia se referă la oamenii care sunt „pe poteci întunecate" - și astfel
părăsim în mod clar câmpul legendei creștine.
Trakl îl numește pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia „Mare
Preot al adevărului", „magician furios" și „războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia „nu-i
place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca „hoinar"
rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.
NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist,
ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al
secolului XX .
82

GEORG TRAKL
LA MLAȘTINĂ
Călător in negru vânt; lin șușotește slabul stuf
În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezișul peste întunecata apă.
Agitație. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.
Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.
Comentarii
Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei „La mlaștină". Există
patru versiuni scrise între iulie 1913 și mai 1914.
Iarăși întâlnim, „călătorul”, un motiv important în opera lui Georg Trakl.
El este în drum spre „mlaștină" - și această zonă, mlaștina, este
caracterizată ca o „realitate saturată” cu „întunecata apă",
„putreziciuni", „mesteceni infirmi" și „broaște râioase".
„Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele
mlaștini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de
terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 -
după o lungă ședere în Innsbruck și înainte de a se muta la Viena pentru
o vreme - și a lucrat intens la poeziile pentru prima publicație a cărții
„Poezii” pentru editura „Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei
„La mlaștină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune
a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena și intitulată „Decembrie".
La sfârșitul primei strofe, se întâlnește un vers ciudată, care străbate
toate cele patru versiuni neschimbate: „De-a curmezișul peste întunecata
apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mișcă, de fapt,
pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reținută de exemplu, de Joseph
Georg Oberkofler în „Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 și
următoarele în „O călătorie cu sania”).
83

GEORG TRAKL
Acest „curmeziș" ar putea indica MERSUL „călătorul", aici, pe bârne
mișcătoare, nesigure prin mlaștină, spre un loc concret pe care se află
„cocioaba dărăpănată”. Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură
prin mlaștină. Poemul tematizează o construcție poetică de bază, pe care
o cunoaștem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere,
singurătate și „Fantome de noapte". În același timp, totuși, poezia
mărturisește mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea
indisolubilă a experienței reale cu natura și experiențele lumești unde
găsește un conținut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a
lui Georg Trakl.
84

GEORG TRAKL
PEISAJ
Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalță cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheață la marginea pădurii mugetul ciutei
Și galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste fața albastră a iazului.
În roșie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
fețe-ntunecate liliecii.
Comentarii
O poezie simplă, un titlu simplu, așa pare. Titlul aparține, de fapt, unei
alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretențioase, din jurul
anului 1900, purtau titlul de „Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte
aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziția remarcabilă a cuvintelor față de
culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea
a zambilelor, violet, galben, albastru și roșu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului,
în care acesta a moștenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea
limitelor dintre simțuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul
francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar
numai una, „trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens
mai larg, citit sinestezic, expresii precum „Zambilele ademenesc", „Încet
îngheață... mugetul", „galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau „fâlfâiau cu
/ fețe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului
și a orelor din zi: „seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm și
următorul mesaj: „răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul
sat".
Suntem prinși în „capcana”, tonului Traklian, care se prezintă simplu ca
o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
85

GEORG TRAKL
Chiar dacă arată monstruozități ale căror sensuri nu le înțelegem și
care, luate „figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici
avem două imagini „pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în
versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine
a naturii în jurul marginii pădurii și a iazului. Ne-am putea imagina cele
două într-o relație de prim-plan și de fundal - prin care tendința este
evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparație cu prima
versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest
aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. „În roșie flacără
arsese un copac" - o propoziție trecută părăsește suprafața imaginii și ne
spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce
poveste?
86

GEORG TRAKL
PSALM
Dedicat lui Karl Kraus
E o lumină pe care vântul a stins-o.
E o carafă păgână pe care după amiaza o părăsește un bețiv.
E o podgorie arsă și neagră cu găuri plină de păianjeni.
E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.
Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe
Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.
Bărbații pornesc un dans războinic.
Femeile își leagănă șoldurile prin liane și flori de foc
Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.
Nimfele au părăsit pădurile aurii.
Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.
Amiaza adoarme pe asfaltul încins.
Într-o curte sunt fetițe cu rochițe jalnic de jerpelite!
Sunt camere pline de acorduri și sonate.
Sunt umbre ce-n fața unei oglinzi se-mbrățișează.
La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenții.
Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.
Străina Soră apăru din nou cuiva într-un coșmar.
Odihnindu-se în aluniș se joacă cu stelele lui.
Studentul, poate un replicat, de la fereastră se uită lung la ea.
Lângă el zace mortul lui frate, sau coboară alte trepte în spirală.
În castanii maro pălește silueta tânărului novice.
Grădina e în seară. Pe Drumul Crucii fâlfâie liliecii-n jur.
Copiii administratorului se joacă-n sus și caută a cerului aur.
Ultimele acorduri ale unui quartet. Micuța oarbă fuge tremurând prin
alee,
Și mai târziu umbra ei pipăie recile ziduri, înconjurată de povești sfinte
legende
E o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal.
În sumbrețea bătrânului azil prăbușirea omeneștilor ruine.
Lângă a grădinilor ziduri zac morții orfani.
Din odăile gri ies îngeri cu aripi pătate de excremente.
Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.
87

GEORG TRAKL
Locul din fața bisericii e sinistru și tăcut ca în zilele copilăriei.
Pe tălpi argintii lunecă trecute vieți
Și umbrele blestemaților se ridică și coboară spre suspinândele apele.
În mormântul său magul alb se joacă cu șerpii.
Tăcuți peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu.
Comentarii
Aici se aude celebrul „Il y a une" din poemul lui Rimbaud „Enfance". Cu
toate acestea, imaginile lui Trakl sunt diferite de cele ale lui Rimbaud.
Textul este plin de imagini, pare supraîncărcat și puțin arbitrar în
ordinea secvențelor.
Psalmul a fost scris în septembrie 1912 pe când Trakl a locuit la
Innsbruck, perioada de probă ca farmacist militar în spitalul garnizoanei.
Formal, textul este structurat în patru strofe, fiecare cu nouă versuri de
lungimi diferite și fără rime. Adăugată la acestea este versul final „Tăcuți
peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu".
Conținutul poate fi diferențiat în patru strofe semnificative. În prima
strofă este descrisă situația inițială, într-o imagine dublă, din care o parte
a mediului naturii care poate fi atribuită mediului natural a lui Trakl, cu
locuri de refugiu precare ca „Heidekrug", iar cealaltă parte reprezintă o
idilă exotică, la „Marea Mediterană", care în timpul lui Trakl nu a fost
atât de aglomerată de turiști așa cum este astăzi. Ambele imagini pot fi
înțelese ca „Paradisul pierdut", a doua descrie consecințele pierderii
Paradisului. Pan, protector al turmelor și al păstorilor cât și zeu al
destrăbălării, care se întoarce ca fiu sub formă de lucrător al ogorului.
Sărăcia se află lângă avuție, luxul lângă epidemii - măsura justă a fost
pierdută.
În cea de-a treia strofă, configurațiile bizare ale lui Adam și Eva includ
un „cineva" și o „soră", precum și alte figuri ciudate care par a fi fost
luate din „lada” literaturii romantice: student dublură, frate mort, tineri
novici, copiii administratorul, micuța oarbă.
Domeniile de acțiune sunt: „coșmar", „ultimele acorduri", „povești" și
„sfinte legende".
Cea de-a patra strofă creează apoi o dispoziție eschatologică, cu un
fundal gol, pe un canal negru, ca punct de plecare, „ruinele umane
88

GEORG TRAKL
decăzute", „orfanii morți" situați în grădină, îngerii având „aripi cu aripi
golașe" și agățați în vanități baroce „viermi de cranii”.
În ultimul vers din ultima parte a poeziei, Trakl descrie o atmosferă
deprimantă, cu „o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal”:
„prăbușirea omeneștilor ruine", „morții orfani” care zac „Lângă a
grădinilor ziduri”, „îngeri cu aripi pătate de excremente” asemenea
reprezentărilor baroce (Vanitas) ies „viermi din pleoape moarte /
îngălbenite”. Acest lucru se referă în mod clar la o lectură în sensul
conceptelor baroce „Vanitas”. Acest lucru dă textului, de asemenea,
justificarea „supraîncărcării” sale.
O comparație cu "Psalmul 120" a lui Andreas Gryphius 1 nu aduce nicio
clarificare suplimentară în ceea ce privește conținutul, arată totuși genul
care poate fi atribuit textului lui Trakl. Este tradiția cânturilor religioase
care culminează cu invocarea lui Dumnezeu ca ultimul si singurul ajutor
garantat. De altfel, această referință nu ar trebui să fie supraevaluată; și
Gryphius lucrează cu strofe de nouă versuri.
NOTĂ
1 GRYPHIUS, ANDREAS (1616-1664) – scriitor reprezentativ al barocului
german. Poezie cu accente pesimiste și dramatice. Piese de teatru cu
caracter eroic sau religios. Comedii vitale, pline de umor.
89

GEORG TRAKL
CĂTRE LUCIFER
Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluț, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui și zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranță; a beznei prăbușire-nflăcărată.
Comentarii
Textul aparține antumelor și are două variante intitulate „Rugă". Cele
trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea
zonelor de cuvinte și a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914.
Cu toate acestea, o comparație a celor trei versiuni ar putea arăta în mod
clar cum textele lui Trakl câștigă substanță.
Lucifer, „aducătorul de lumină", este o figură de o importanță
deosebită în opera lui Trakl.
Parțial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru
contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiționaliste provenită din
romantism prin simbolismul francez.
Textul de referință pentru această poezie este „Cântec Occidental". Prin
comparație, „Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru,
sau doar o parafrază. Cu privire la poezia „Către Lucifer" care a fost
scrisă, probabil, la scurt timp după „Cântec Occidental", ea poate fi
interpretată și ca o încercare de radicalizare a „Cântului Occidental".
O comparație a celor două texte sprijină și diviziunea operelor, conform
cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării
sale poetice.
De două ori, la începutul și la sfârșitul poemului, focul este abordat, în
imaginile: „împrumută spiritului flacăra" și „a beznei prăbușirenflăcărată",
referindu-se la căderea îngerilor și la focul din iad. În același
timp cu: „a-nsângerat un blând mieluț", el se adresează iconografiei lui
Hristos.
90

GEORG TRAKL
„Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la
sfârșitul lui 1914 în „Grodek". De aceea se poate înțelege în „Către
Lucifer" o articulație între cele două texte remarcabile „Cântec
Occidental" și „Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica
internă și consecvența operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuși, căruia textul i s-a părut neterminat și în mod evident,
pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării.
„Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două
variante , „Către Lucifer" abia în anul în 1949.
91

GEORG TRAKL
PE MÖNCHSBERG
(Pe dealul Călugărului)
Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului
Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.
Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.
Comentarii
Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este
un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu
spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf.
Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul
de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles,
Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în
contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme
care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim,
înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: „Mai
blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă:
„Mai blând un sălbatic..." ? Sau cu o elipsă a lui „încet povestind..." –
referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la „Mai blând...
urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui
de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concretețea în domeniul imaginilor? „Umbra ulmilor
tomnatici ", precum și „cărări tocite" ar putea corespunde realității din
Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu „colibele pline de frunze"?
Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de
92

GEORG TRAKL
toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experiență concretă cu păstorii, care
au existat la sfârșitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu „osificatul podeț" în desfășurarea interpretării? Pe
Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea și al XV-lea.
Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o
semnificație deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în „Copilăria"). Cu
„glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet
diferită, care este menționată în poezia „Pruncului Elis", segregarea de
gen și androginia. „Prunc" și „Frate" se combină cu imaginea vieții
monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona „legendelor
uitate". La fel ca Elis, „Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui
Hyakinthos.
Poemul părăsește, în final, spațiul concret al topografiei Salzburgului,
când în a treia strofă se află în prim plan aparența fizică a „Călătorului"
menționat în prima strofă, „genunchii" și „fosilizatul căpătâi". Acum el
este numit „străin" și încercând să facem o paralelă cu poemul „Lui
Novalis", îl putem denumi „poet".
„Albastrul izvor", pe care îl cunoaștem din poezia „Pruncului Elis" și
„Copilăria", aduce aici „Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea
„călătorului", a „străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producția de
mistere a lui Trakl, „tânguirea femeilor"? O veche „suspiciune” orientată
biografic a interpretării operei sale!
93

GEORG TRAKL
SOARELE
Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.
Roșiatic în iazul verde se ridică peștele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.
Încet se rumenește strugurele, grâul.
Când liniștit ziua se înclină
Un rău și-un bine sunt pregătiți.
Când se-nnoptează,
Călătoru-și ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.
Comentarii
O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei
formale (care, totuși, are și dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini
ale unei unități armonioase între om și natură. Această unitate este
inițiată de imaginea soarelui în creștere, a cărui certitudine este
accentuată: „zilnic". Această unitate este mărită de apoziții îndrăznețe.
Astfel, în prima strofă, „pădurea", „negrul animal " și „omul" sunt
dominante. Chiar dacă în mod formal această secvență poate fi înțeleasă
doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului „frumoasă", cel puțin
ecuația în legătură cu „negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unități definite,
cosmos, natură și operele umane: „în iazul verde", „cerul rotund" și „în
barca albastră". Iaz și barcă, ca reprezentante a două dintre aceste
domenii, sunt concepute ca rotunjite „per se”, iar autorul prezintă în mod
explicit cerul ca „rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, „încet", ceea ce
înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copți și cereale aurii,
astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine"
și "vin". Să ne gândim la celebrul poem „Pâine și vin" de Friedrich
94

GEORG TRAKL
Hölderlin, pâine și vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi,
aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăția toamnei, autorul
trece la sfârșitul zilei, „Când liniștită ziua se înclină". Astfel, fără alte
explicații suplimentare, „Un rău și-un bine sunt pregătiți". Dacă aceasta
se referă la „Călătorul", care-și „ridică grelele pleoape” în ultima strofă,
nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers „Zilnic... vine", acum, în ultimul vers „din
bezna prăpastiei se rupe".
95

GEORG TRAKL
VÂRSTA
Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniștit!
În răcoroasa vie paște
cristalinul soare;
O sfântă puritate!
Un moș cu prețioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!
Comentarii
Titlul oferă o indicație a modului în care putem înțelege cele trei strofe,
și anume ca „amprentele” a trei vârste diferite: tinerețea, vârsta mijlocie
și bătrânețea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: „Sălbatic trandafirii
lângă gard" reprezintă imaginea tinereții, „răcoroasa vie" e imaginea
vârstei mijlocii iar „fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneții.
Pentru ce formă de existență umană sunt valabile aceste trei imagini?
Desigur, nu pentru existența urbană de la începutul secolului al XX-lea,
dar nici pentru o viață rurală idilică pentru că entitățile numite „suflet",
„puritate", „dragoste" sunt prea încărcate de conotații ale unei vieți
izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
„Idilele întunecate” ale unui Adalbert Stifter 1 , precum în poezia sa
„Noapte de vară", oferă o referință literar-istorică care poate ajuta la
înțelegerea textului de față.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl și chiar
dacă acesta nu a intenționat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în
eroare în așa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.
Textul a fost scris în iunie / iulie 1914, într-o fază de lucru caracterizată
prin cercetări într-un mod foarte diferit de cel sugerat de acest text, și
anume prin imagini monumentale care vorbesc despre groază și
distrugere.
96

GEORG TRAKL
Cele trei invocări cu "O" conectează textul cu „Cântec Occidental" din
decembrie 1913. Și acolo este prima invocare a "sufletului", de
asemenea, putem recunoaște trei trepte ale unei lumi sufletești încă
armonioase deasupra unei podgorii autumnale care duce cu gîndul la o
clipă a „iubirii uitătură”.
În timp ce „Cântec Occidental" implică o dezvoltare temporală, cu o
idilă anterioară, ea duce totuși la o speranță viitoare. „Vârsta" ne oferă
într-o portretizare sincronă, toate cele trei faze fiind raportate la prezent.
Aceasta creează o formă de prezență iritantă, vizualizată istoric și în
același timp un moment dizolvat în timp apropiindu-se acum de
misticismul creștin.
NOTĂ
1 STIFTER, ADALBERT ( 1805 – 1868) – poet, pictor și pedagog austriac.
Cunoscut pentru peisajele din natură din scrierile sale. Cunoscut în mod
deosebit în spațiul cultural german și germanofon.
97

GEORG TRAKL
TÂNGUIRE
Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.
Comentarii
„Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann
Sebastian Bach - iar în corul final „Vreau să port bârna crucii". Subiectul
cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl „Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când
Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp
înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914,
care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din
septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost
publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod
explicit acest lucru se găsește în recitativul: „Schimbarea mea în lume
este ca o plutire cu corabia”. Această imagine tradițională este preluată
de Trakl, dar transformată complet în întuneric. „Chipul auriu" al omului
este devorat de „înghețatul val" al veșniciei, „trupul violet" se sfărâmă
„pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât „Grodek”, drept
poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. („Soră
furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă”).
În cantata lui Bach, „barca" dorește să ajungă întru-n „port sigur".
Această speranță „Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale „se
98

GEORG TRAKL
scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca
mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o
lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are
doar „chip tăcut".
NOTĂ
1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari
muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă.
Este considerat un „geniu al umanității”.
99

GEORG TRAKL
PASIUNE
Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine ești tu ce zaci sub pomi înalți?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.
Durere, făptura subțire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.
O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăție.
Pe cine plângi sub pomi amurgiți?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roți aurii.
O, a nopților pietate vine,
Hristos.
Ce taci sub negrii pomi -
A stelelor îngheț de noapte,
Nașterea Domnului
Și păstorii la ieslea de paie.
Luni albastre
Au scufundat ochii orbilor în orbite cuvioase.
Cauți un cadavru sub înverziții pomi
Mireasa ta,
Trandafirul argintiu
Plutind peste-nnoptata colină.
100

GEORG TRAKL
Pășind pe malul negru
Al morții,
Însângerată înflorește-n inimă floarea infernului.
Peste suspinânde ape aplecat
Vede mirele: chip holbat de lepră
Și părul ei flutură, nebună-n noapte.
Doi lupi în pădurea-ntunecată
Ne amestecăm sângele în a ei îmbrățișare
Și stelele speciei noaste cad pe noi.
O, ghimpele morții.
Răposați ne uităm unii spre alții pe Drumul Crucii
Și în ochi argintii
Se oglindesc negrele umbre ale sălbăticiei noastre,
Hidoase râsete că s-au zdrobit gurile noastre.
Trepte de spini se cufundă în beznă,
Roșul de pe-ale noastre picioare
Sângele se scurgă pe ogorul de piatră.
Pe valuri de purpură
Se leagănă adormita argintie.
Acela însă fu un pom zăpeziu
La poala colinei,
Un sălbatec scrutat din răni puroioase,
Din nou o piatră amuțită.
O, lina oră stelară
A acestei cristaline liniști,
Acolo-n spinoasa încăpere
Leprosu-ți chip de pe tine căzu.
Înnoptat răsună a sufletului cânt de coarde
Negru extaz
Plin la picioarele argintii a pocăitei
În grădini pierdute;
Și pe spinosul tufiș înmugurește albastra primăvară.
101

GEORG TRAKL
Sub pomii de măslini
Pășește îmbujoratul înger
Al dimineții din trupurile îndrăgostiților.
Comentarii
Scrisă la începutul anului 1914, „Pasiune" aparține textelor târzii ale lui
Trakl, în care din cele patru teme ale morții / dezintegrării, sora /
dragostea, copilăria / aurul și nebunia / melancolia se adună într-o
chintesență a imaginilor, textul este de o intensitate deosebită.
Titlul conține ambiguitatea „pasiunii" și a „istoriei suferinței" și
conturează programul acestui poem, care citează în primul vers un Orfeu
ca figură centrală a mitologiei antice, care are destinul acestei
ambiguități.
Împreună cu Orfeu este numit un „tu ce zaci", care reamintește de
„Elis". Este controversat în cercetare dacă suntem autorizați să folosim
astfel de referințe ca ajutoare interpretative sau dacă trebuie să începem
cu noua utilizare a unei imagini în contexte disparate. În manuscris
contextul „nopții tăcute" este, de asemenea, numit "Hristos".
În cea de-a doua strofă, mitul băiatului este explicit abordat. „făptura
subțire a pruncului" se odihnește în „albastră manta".
În „Vis și înnoptare", „pruncul" în cauză este, de asemenea, numit întro
apoziție, „un lup în flăcări”.
NOTĂ
1 ORFEU - În mitologia greacă - poet și cîntăreț din liră (creată de zeul
Hermes și dăruită de tatăl său, zeul Apollo). Legenda spune că vrăjea cu
lira sa toate făpturile, ba chiar și pietrele. Este celebră coborîrea sa în
Infern pentru a-și învia soția, pe Euridice, dar și moartea sa, fiind sfâșiat
de Menade. Se spune că lira i-a fost ridicată în cer de zeii Olimpului și
transformată în constelație.
102

GEORG TRAKL
UNGHER IN PĂDURE
Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.
În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.
Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.
Comentarii
Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul „Ungher în
pădure" trebuie neapărat amintit. Aici „pășesc bătrânii / În seara
liniștită" și „În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim
propoziții precum „Angelic blondul profesor planează drumul" și
„Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul
în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod
adecvat în revista „Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu
editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în
momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către „Contactele din
Innsbruck”. În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la
Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt
prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul „Umbra". Poemul pare jucăuș,
are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei „Castani maro" are doar o singură
paralelă în opera lui Trakl și anume versul „Copil cu păr brun / șaten", ca
103

GEORG TRAKL
la începutul poeziei „Afra". De altfel se găsesc în „Afra" modele foarte
asemănătoare, cum ar fi „ferestre" sau „fantome" în cea de-a doua
strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de
Maria Magdalena?
În poemul „Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât
se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu „Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în
„Angelei": „Noapte fără somn la iazul Angelei" și „Înfățișarea Angelei e
proprie norilor". În același timp „Angelus", este interpretat a fi îngerul.
NOTĂ
1 MINNICH,KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd
din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba
de farmacist.
104

GEORG TRAKL
PLIMBARE DE SEARĂ
Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Și fermecat de raze în șoapte
Simți ce se luptă cu tine!
O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbește: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ți tulbură sufletul
Viitorul fie-ți durere!
Comentarii
Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de
poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl
nu intenționase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai
apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai
puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, „Plimbare de
seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu
important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul „Tu” la Trakl.
Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică:
„Eu" și „Tu".
De ambele dăți „tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia
persoană, în prima strofă „vânt", în a doua strofă „o voce moartă". Acest
lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând
vorbirea directă.
„Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul
lui Trakl „Primăvară veselă". Aici, în „Plimbare de seară", este vocea unei
iubite moarte care îi evocă vorbitorului („sunetul... care... vorbește") un
mesaj analogic. Legătura dintre „fie-ți" și „durere" găsește în prima
strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: „Săracă-i
a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia
bine-cunoscută de Trakl, doctrina „vălului iluziei" existenței lumești (în
hinduismul "Maya") și conceptul creștin de „a deveni", ca un proces
dureros de dezvoltare.
105

GEORG TRAKL
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat
de asemeni „Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate
recunoaște.
NOTĂ
1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german și autor dramatic,
considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din
armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.
106

GEORG TRAKL
OGLINDĂ DE SEARĂ
Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roșii perne se scufundă
O umbră pe oglindă se strecoară
Și-ncet răsare din albastre stele
O gură roșie, sigiliu misterios,
Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.
Al roșului arțar orbește
Și zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârșește.
Vântul răsună peste străzi un cântec.
La geam orele veștejesc
Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini
Legați de-nsingurații ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.
Mâinile mișcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.
Comentarii
Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei „Afra".
Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers și ultimele
două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât și în
formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă
poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din
„Oglindă de seară".
Imaginea „Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în
caracterul ei secvențial.
107

GEORG TRAKL
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentația să
schimbe ordinea versurilor. Și încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare
a funcționa în mod provizoriu; în ciuda unui sfârșit suficient de
concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecții în
infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuși,
pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
„Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu „Afra" într-un singur
loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menționează un „spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl,
imagini de seară, plante în lumina toamnei, „maro grădini ", apă, cristal,
zbor de păsări, moarte, „an fatal". Toate astea par a fi aliniate,
compilate, într-un mod nu prea reușit. Și totuși, sunt imagini care, ele
singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmația lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o
singură poezie câștigă o valabilitate deosebită în acest text.
108

GEORG TRAKL
AFRA
Un copil cu păr șaten. Amin și rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.
Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtășească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.
Apus de toamnă; arțarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu așezat pe-o bară de metal.
Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.
Comentarii
Chiar și titlul „sonetului” din 1931 este încurcat. Cine este "Afra"?
Referirea la „Călugărul pictat-a-o pe o icoană" și „manta albastră" o
indică pe sfânta Afra, care a aparținut comunității creștine la sfârșitul
anticului oraș german Augsburg și a murit acolo în anul 304 în urma
persecuției creștinilor de către împăratul roman Diocletian. Dar primul
vers a poemului contrazice: „Un copil cu păr șaten". Sfânta Afra era o
femeie adultă, de obicei descrisă cu o glugă. De asemenea, descrierea
Afrei „Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre brune / de Floarea-Soarelui"
nu pare să se refere la ea.
Sfânta a fost portretizată în legendă ca prostituată în templu, care a
fost convertită la creștinism. „Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre" ar
putea indica momentul prostituției.
Ceea ce „călugărul" a văzut este Afra după convertire.
Se cunoaște din biografia lui Trakl faptul că acesta mergea adesea în
bordelurile din Salzburg, dar adesea doar vorbea cu prostituatele sau se
109

GEORG TRAKL
așeza în tăcere lângă ele. Aceste experiențe ar putea fi preznte în poemul
"Afra".
Enigmatic în acest (pseudo) sonet este faptul că dincolo de figura Afrei,
aproape totul iese din context, mai ales în cele două catrene. Imaginile
stau singure una lângă cealaltă.
Putem doar intui aflarea „copilului" din primul vers într-o biserică,dar
imaginea nu convinge. Nici nu știm dacă am putea accepta „copilul” ca
persoană sau dacă este doar o simplă imagine.
Aparent, avem de-a face, în cele două catrene, cu două persoane
distincte: „copilul" și „Afra", cea din urmă ca percepția unei imagini
(văzute înainte de vremuri: „pictată pe icoană"). Dacă „Zâmbetul Afrei
roșu" se referă la o altă imagine sau reprezintă o imaginație a liricului
„eu”, nu ne putem da seama. Puțin mai clare sunt imaginile celor două
terține, ambele indicând toamna, cel puțin atunci când interpretăm a
„arțarului tăcere" ca o imagine de toamnă, cu fructe deja putrezite. Apoi,
încheierea „urmează-un an fatal" poate fi legată de iarnă.
Cu toate acestea, anotimpurile nu trebuie interpretate drept concrete,
ci ca metafore deschise unei alte interpretări posibile.
Trakl s-a gândit, oare, în legătură cu Augsburg și Salzburg și la
Wolfgang Amadeus Mozar, al cărui tată Johann Georg Leopold s-a
născut în Augsburg?
Nu există nici cea mai mică sugestie de acest fel în poezie,
interpretarea, însă, ne oferă un câmp larg. Mai relevantă este
comparația cu poemul „Oglindă de seară", care poate fi înțeleasă ca
prima versiune a poemului „Afra", chiar dacă acest poate fi privit ca un
poem de sine stătător.
În această poezie nu este vorba despre această sfântă. În ea domină
imagini din zona erotismului, a corporalității și a iubirii.
110

GEORG TRAKL
CRUCIFIX
El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.
Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.
Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută
Comentarii
Poemul provine din „Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2
august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării.
În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale.
Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza
textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce
sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la
început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea
eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.
Figura suferinței este caracterizată de „Crucifix" și se înțelege ca o
„ofertă” pentru cei dezavantajați social, pentru identificare și
împuternicirea speranței. Aceasta corespunde unei tradiții creștine. Cu
toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiție sau dacă
rămâne doar la o distanță critică.
„A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmație
patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creștin), dar și ca o
critică a patosului.
Pentru Trakl, speranța nu este îndreptată în mod explicit spre depășirea
sărăciei, ci spre „Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea,
interpretată în două moduri.
111

GEORG TRAKL
În prima versiune a „Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la
începutul anului 1914, citim „O, a nopților pios va veni, / Crist." Aceasta
sugerează că Trakl în „Crucifix" nu citează în nici un caz „rușinea morții"
cu intenție critică, ci mai presus de toate, direcționarea, „tendința spre
bombastică”, cu expresii precum „El este Zeul", „în fața cărnii roșii", "A
voastre inimi reci" sau „Al nopții sale capitol de spini", de care, mai
târziu, s-au distanțat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate
acestea, fără exuberanța patetică pe care o găsim aici și în alte texte
comparabile ale expresionismului, ca în „Balada" lui Paul Zech, o
reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi
„venerat și totodată scuipat".
NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator.
Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia
tot mai mult de cercul scriitorilor expresioniști, cu un stil care-i va marca
întreaga lirică începînd cu 1917.
112

GEORG TRAKL
VALEA ÎNTUNECATĂ
Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Și cețuri verzi de noapte se ridică
Și ca în vis sun-o vioară mică
Și slujitoarele dansează-ntrun ulcior.
Se-aud bețivi ce râd și care strigă,
O-nfiorare trece prin țesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.
Miroase-a cimbru și a vin
Și în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerșetorii-n așteptare
Zadarnic rugăciuni mai țin.
O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheț prea încărcate.
Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz.
Comentarii
O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă
deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem
„un sunet de vioară", „Și slujitoarele dansează"; imagini ca „Umbre
dansează pe tapete" le cunoaștem din „Într-o cameră părăsită"; „Străinii
ascultă pe trepte", din „Frumosul Oraș"; ultima strofă a poeziei „În timpul
iernii" începe cu „Un vânat sângeră-n pădure".
Sub această formă textul aparține poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru
catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet
de vioară, dans, vin și „Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz” imagine cu care se
încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a
doua parte, determinată de: „un cârd de ciori", care „se duc în zbor",
„cețuri verzi de noapte", care par destul de înfricoșătoare, „bețivi",
„cerșetorii-n așteptare" care “zadarnic rugăciuni țin", un joc, pe când „O
sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori înghețați se ridică în imediata
apropiere a „îndrăgostiților".
113

GEORG TRAKL
În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedește că lumea
însăși pare a fi lipsită de sens.
114

GEORG TRAKL
TOAMNA SINGURATICULUI
Prea-sumbra toamnă-i plină de fructe și prinos,
Îngălbenita strălucire a zilelor de vară.
Albastru pur din coji trecute cade jos;
Al păsărilor zbor răsună din legende-n seară.
In prese-i vinul, tăcerea lină a vinului gustos
Umple-n tăceri răspunsuri la-ntrebări de-odinioară.
Pe ici și colo cruci pe dealuri goale;
În roșia pădure se pierde-o turmă.
Un nor plutește peste iazuri rotocoale;
Se odihnește-a țăranului muncii urmă.
Încet albastra aripă se mișcă moale
Acoperiș de paie negrului pământ de gurmă.
Curând se cuibăresc stele obosite-n gene;
În răcoroase case liniștea-i smerită
Iar îngerii ies din albastre tusigene
Perechi de ochi de-ndrăgostiți dorită.
Papura șuieră; osoasă groaza intră-n pene
Când roua neagră picură zorită.
Comentarii
Ar fi prea simplu să presupunem că Trakl a intenționat o „autodeclarație”
în această poezie. Singurătatea era cu siguranță o trăsătură a
referinței sale umane. Nu există dovezi convingătoare că Trakl ar fi dorit
prin „sine" să se autocaracterizeze. El a caracterizat scrisul său ca pe o
muncă grea spre a ajunge la expresii și imagini (într-un aforism numit
„Ispășire"), dar niciodată ca mijloc de auto-cunoaștere sau de autoexprimare.
„Urmărind propria liniștea netulburată", i-a declarat Trakl lui
Wittgenstein, sponsorul său(care i-a donat 20.000 de coroane), într-o
scrisoare.
„Toamna" și „singurătatea" sunt motive care apar frecvent în
literatură, creând o conditie humana care cunoaște tensiunea dintre
abundență și finalizare, apropierea de moarte și împlinirea în condițiile
115

GEORG TRAKL
individualizării. În „Zi de toamnă" de Rainer Maria Rilke (scrisă la Paris în
1902), motivul a fost conceput în acest sens. „Zi de toamnă" a fost
publicat în 1902 în volumul „Cartea imaginilor“. Că Trakl a cunoscut bine
opera lui Rilke este un fapt cunoscut.
Asemănările motivelor cum ar fi „fruct", „vara" și „vinul", se pot datora
doar temei comune și nu neapărat ca o referință directă.
O a doua, foarte probabilă, referință ar fi de amintit poemul lui
Hölderlin „Toamnă", în care zborul păsărilor apare ca un sistem imagistic
indirect („Spiritul frigului se găsește din nou în cer") cât și „țăranul". Se
pot găsi, de asemenea, asemănări ca „Vacanța toamnei plină e de
fructe" la Hölderlin; la Trakl „Întunecata toamnă-i plină de fructe și
prinos”. Se poate spune, la cei trei poeți amintiți, că este vorba despre o
preocupare generală, comună. Starea generală are o imagine comună în
toate cele trei strofe ale poemului: locul securizant.
„Albastru pur din coji trecute cade", „Acoperiș de paie negrului pământ"
și „În răcoroase case" sunt materialele cu care lucrează autorul.
De asemenea, este de remarcat faptul că în toate cele trei strofe apare
culoarea albastră, „Albastru pur din coji trecute", „Încet albastra aripă se
mișcă moale", „Iar îngerii ies din albastre tusigene”.
Sunt menționate treceri și atingeri blânde, metamorfoze, transformări,
miracole.
Ultimele două versuri aduc o disonanță în această lume securizată:
„Papura șuieră; osoasă groaza intră-n pene / Când roua neagră picură
zorită”.
NOTE
1 WITTGENSTEIN, LUDWIG ( 1889 – 1951) – filosof austriac cu contribuții
valoroase la dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului. Celebru,
deși în timpul vieții publică o singură lucrare: „Tractatus Logico –
Philosophicus”(1921).
116

GEORG TRAKL
ÎNTOARCEREA ACASĂ
Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!
Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.
O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!
Comentarii
În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte
asupra copilăriei, pe de altă parte pe „dragoste, speranță" în două tonuri
cunoscute din alte poeme: „credință, dragoste, speranță". Ambele sunt
asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia „Copilărie" sau
„Cântec spiritual". Totuși, imediat după „dragoste, speranță “, urmează
trei versuri care sună ca o retragere: „din aprinse pleoape“ care lasă
Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este
„roua" care picură în „iarbă rigidă", „necontenit"! Interpretarea că roua
poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil
de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu
117

GEORG TRAKL
„puntea aurită", care „rupe în zăpadă hăuri”. La imaginea „hău" se
adaugă și „cimitir" sub formă personificată.
După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul
„Deoarece carnea e ca iarba" din „Un recviem german" de Johannes
Brahms.
„Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu
„dragoste, speranță".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: „Răcoarea albastră
/ Umple înnoptata vale”. În poezia „Cântec pios" este vorba de
„respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică
semnificația poeziei „Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al
doilea vers, care exprimă „Durere și speranță".
În cea de-a doua strofă aceasta devine „dragoste, speranță", iar în a
treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, „credință,
speranță!". Astfel, bine-cunoscuta „Credință, Speranță, Iubire“ din 1
Corinteni 13:13 este extinsă prin „durere“ și astfel, „speranța“ devine
punct central, nu ca în Corinteni unde„iubirea“ este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste
spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.
118

GEORG TRAKL
MOARTA BISERICĂ
Pe bănci întunecate ei stau înghesuiți
Și ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc încețoșate,
Și tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniță de aur
Spre înălțimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, și apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiții - un jalnic jucător
În fața rugătorilor cu inimi înghețate,
În jocul fără suflet de-a pâinea și de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tușește! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O față sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare și-ntuneric
Privit de ochii mulți în gol.
Și-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,
Crescu a morții groază: Miluiește-ne pe noi -
Doamne!
Comentarii
Poezia timpurie a lui Trakl, „Moarta biserică", pare a fi o traducere
idiosincratică a textului lui Rimbaud „Les pauvres à l'église" din 1870.
Data exactă a acestei poezii trakliene este necunoscută, însă textul face
parte din colecția de versuri scrise până în 1909. Trakl a căutat în zadar
un editor și, mai târziu, el nu a mai considerat textul ca fiind demn de
publicat.
Tendința anticlericală a textului lui Rimbaud este evidentă. La Trakl
această tendință sună deja în titlu. Poate fi citit ca „Biserica este
moartă", ceea ce este confirmată în versul „În jocul fără suflet de-a
pâinea și de-a vinul". O critică liturgică mai dură este greu de imaginat.
„Rugătorii au „inimi înghețate”, preotul este „un jalnic jucător".
119

GEORG TRAKL
Poemul se termină în „Crescu a morții groază" - rămâne neclar dacă e
vorba de groaza individului care moare, de moartea colectivă sau de
moartea bisericii.
Nietzscheanul „Dumnezeu este mort" sună, de asemenea, foarte vag.
„Rănitul căpătâi" al Răstignitului pare să se îndepărteze de goliciunea
liturghiei, dar disperarea celor care nu sunt mulțumiți cu Biserica privesc
cu „ochi mulți în gol" - ceea ce ar putea însemna că însuși Hristos în
transcendența afirmată eclesiastic vede doar goliciunea în concepția
autorului.
Întunericul, clipirea, înghețul, tulburarea, acoperirea, goliciunea sunt
imagini vizuale definitorii poemului.
Aurul, culoarea asociată cu concepția proprie despre transcendență, nu
apare singură, ci doar pe o „cădelniță de aur" și corespunde unui „cântec
de rugăciuni pe moarte".
Alte două evenimente bisericești-liturgice sunt definite prin: „Clopotul
bate!" și „Orga tușește!" Semnul exclamării transformă această situație
în incantații care nu corespund realității. Singurul lucru relevant pare la
sfârșit: „Suspină - dar groaza a crescut în încăpere, / Crescu a morții
groază: Miluiește-ne pe noi - / Doamne!".
O voce umană care dă expresie tuturor celorlalte exprimă singurul lucru
care mai poate fi spus și care este un „suspin”. Ceea ce trece dincolo de
critica sa liturgică rămâne un text amar.
120

GEORG TRAKL
UNEI TRECĂTOARE
Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut și-a dispărut.
Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Și m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aș fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.
Comentarii
„Unei trecătoare" este o poezie mai puțin cunoscută a lui Georg Trakl,
care nu a fost autorizată de el și nici nu a fost introdusă în vreuna dintre
cele două cărți ale sale („Poezii" și „Sebastian în vis") cu toate că a
apărut, totuși, în 1909 în „Neuen Wiener Journal" nr. 5744 și în nr. 242
din revista „Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care
este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model
pentru literatura europeană în „Canzoniere”, Trakl rămîne la o întâlnire
care se încheie la timpul trecut și relativizând în subjonctivul „de parcă”.
Această clasificare este întărită în mod semantic de definiția „din trecut"
și de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la „Iubita
ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creștin sună la Trakl atunci când caracterizează „trecătoarea"
ca pe „o înfățișare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta)
în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfățișare dureroasă, apleacă-te
asupra suferinței mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia „Ea
îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este
realizată, presupusul salvator „a trecut și a dispărut".
Cu siguranță Trakl preia acest text din „A une passante" al lui
Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puțin din
121

GEORG TRAKL
poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuși, este revenirea "douleur
majestueuse" a lui Baudelaire în „O-nfățișare dureroasă" - cu o
schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire
apariția e „main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfățișare și un trecut.
Baudelaire alege forma sonetului și, din punct de vedere al conținutului,
ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic și al unei relații
neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ține cont de faptul că numele
mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie și sora sa
favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911),
„Gradiva", care a apărut pentru prima dată în „Neue Freie Presse” la
Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă
asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de
către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în
romanul lui Jensen și subordonează o tendință incestuoasă a scriitorului
(Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut
atât textul lui Freud 1 cât și romanul lui Jensen.
NOTĂ
1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al
școlii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni .
122

GEORG TRAKL
O SEARĂ DE TOAMNĂ
Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.
Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
Să vadă împlinirea clopotelor pălind.
Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.
Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.
Comentarii
Karl Röck (1883 – 1954),scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost
angajat al revistei „Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu
pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în
același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează
consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie
mai departe că Trakl: „nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr,
o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului.
Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din
27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici
faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și
artiști. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul „O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la
începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului
catren, „Satul brun".
123

GEORG TRAKL
În a doua strofă, „bălegar" și „servitoarele" care apar ca imagini ale
satului.
În primul terțet se pomenește o „crâșmă" care oferă refugiu celor care
nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care
aparțin unui gen „neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici
determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare
dificil de înțeles, numită „propriul".
În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul
singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... „propriul".
Pentru Hölderlin „pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării „în
măsura în care este".
Protejați de „negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în
toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui
Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu
moartea în față.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj
lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate „Bărbați
femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".
124

GEORG TRAKL
ELIS
Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.
Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.
Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.
Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.
O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.
Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.
Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini
Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.
Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.
S-a făcut iarnă după deal.
125

GEORG TRAKL
Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.
Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.
Comentarii
Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în
cea de care vorbim cât și în „Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în
volumul „Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În
volum poezia „Elis" urmează direct după „Pruncului Elis".
Poemul „Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei
„Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia
variantă „Elis” această primă parte a fost eliminată din nou. „Pruncului
Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. „Elis" a fost
scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, „Elis" poate fi citită ca o
continuare a „Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care
a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E.T.A. Hoffmann
("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal („Mina din Falun",
1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier
și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit
cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp,
o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut.
În „Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care pare că nu există
nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pare că este, "ziua de
aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce
dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata „turmă la marginea pădurii” din prima parte, este
prezentată mai apoi ca „Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul
de spini”.
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și
parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn 1 ( „O,
suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și
este aici distrusă: „Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini".
126

GEORG TRAKL
Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de
interpretare a „vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul
anului 1900, în „Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn)
care are un alt sens în contextul iconografic: „Mielul lui Dumnezeu".
Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: „Pe
zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu „Elis" nu abordează ideea unei
figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această
posibilă argumentație stau „Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", „zile de aur",
„o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă
seara și „cristalina frunte".
NOTĂ
1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic.
A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A
fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență
asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet
expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.
127

GEORG TRAKL
ZEFIR
Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În liniște se-așterne noaptea albă,
În vise violete se prefac durerile și pacostea
Pietrificatei vieți,
Nu va renunța nicicând la ghimpii corpului în putrefacție.
Adânc în somnolență suspină anxiosul suflet,
Adânc vântul în copacii rupți,
Și se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,
Acest doliu tăcut; nopți
Pline de lacrimi, îngerii înflăcărați.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.
Comentarii
Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea
imediată a vieții lui Trakl. Aici vorbește despre fenomenul natural zefir (o
boare caldă), care apare frecvent la Salzburg și mai ales la Innsbruck.
Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii „zefirul" aparține în contextul „furtunii" și a
„viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar „vântul în copacii
rupți" indică contextul natural real. În rest, textul vorbește despre
tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conținut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheț.
„Noaptea albă" transformă „durerile și pacostea / pietrificatei vieți" „în
vise violete" și lasă corpurile, care se află în putrefacție, să simtă totuși
durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
„Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul
central al poemului, despărțind clar-simetric poemul în două părți.
128

GEORG TRAKL
În cea de-a doua parte a poeziei vedem „imaginea oglindă”, ca o
tematizare a imaginilor de vis, ea are un înțeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii,
vede un „schelet de copil” care se sfărâmă și odată cu el partea ascunsă
a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept „copilărie". În
ciuda „Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a
poemului deschide posibilitatea de mântuire a „sufletului" de „corpul în
putrefacție".
În cea de-a doua parte, această speranță este complet distrusă. Mama
apare ca „făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnați cu atribute ale
iadului, „înflăcărați". Totuși scheletul se sfărâmă „argintiu", ceea ce
indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinație caracteristică de culoare și sunet, argintul este
probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman
poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din
intestin "animal", a doua spirituală din argint.
129

GEORG TRAKL
PRIMĂVARA SUFLETULUI II
Urlet în somn; prin aleile negre se prăbușește vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopții rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Și ale orașului turnuri. O blândă beție
În plutinda barcă și în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja țesutul violet.
Festiv curg apele. O ale luminișului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.
Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morții,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopții
Și neliniștitele umbre? Strălucitor abis de soare.
Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiș
A pădurii de amiază și mare era animalului tăcere;
Albul sub stejari sălbatici, și de argint spinii au înflorit.
Moarte violentă și flacăra cântândei inimi.
Mai întunecate înconjoară apele frumoasele jocuri ale peștilor.
Oră de doliu, privire tăcută a soarelui;
Sufletul e un străin pe acest pământ. Spiritual apune
Albastrul peste pădurea tăiată și sună
Prelung întunecat un clopot în sat; escortă pașnică.
Tăcut înflorește mirtul peste albele pleoape ale morților.
Încet susură apele în apusul după-amiezii
Și înverzește-ntunecată sălbăticia pe țărm, bucurie în vântul violet;
Blând cânt al fratelui de pe-ale serii dealuri.
130

GEORG TRAKL
Comentarii
Primăvara începe cu un „Urlet în somn", în somnul de iarnă, în
hibernare? Un prim zefir trece pe străzi și dezgheață zăpada, imagine
care ar putea fi luată din realitate. Și „ruptele ramuri" se adaugă
imaginii, zăpadă devine umedă și grea, prea grea pentru ramuri. Apoi,
imaginea se schimbă, de la zăpada dezghețată, pe care ne-am imaginato
noi, trecem la imaginea „violete nopții rouă", schițată cu o culoare care
se repetă adesea la Trakl și conectată la zonele imaginii degradării și
distrugerii.
„Violetă" este roua nopții, care poate fi doar cu greu legată de „Albastrul
primăverii". Dacă totuși vom continua interpretarea în acest sens și vom
lua-o ca realitate concretă, zefirul este asociat cu schimbarea rapidă a
norilor spre lumină și atunci imaginea rămâne consistentă. Dispariția
stelelor poate fi legată de zori. Trakl însuși dă o indicație clară că nu
trebuie să ne ferim a citi aici o imagine reală, căci descrie mai întâi o
realitate din Salzburg, râul Salzach, dar mai ales „ale orașului turnuri".
Salzburg ca oraș a turnurilor? Desigur, au existat și există numeroase
turnuri de biserică în Salzburg. Dar pentru silueta orașului caracteristică
este masiva catedrală, cupolele și bolțile arcuite, mai puțin turnurile.
O privire asupra genezei textului ne informează că Trakl probabil a
scris-o la Innsbruck la începutul anului 1914. În acest caz, zefirul este mult
mai plauzibil decât în Salzburg. Acolo zefirul este tipic zonei. La urma
urmelor acest lucru nu este de importanță majoră. Important este doar
faptul găsirii realității concrete prezentată de Trakl - indiferent de orașul
în care este prezentat „cu adevărat". Deoarece, desigur, în acest text este
vorba de cu totul altceva, textul nu este „Innsbruck" sau „Salzburg", ci
„primăvara sufletului".
„Sufletul" se pronunță decisiv în cea de-a doua strofă, cu adjective
evaluative, cum ar fi „festiv", cu exclamații care continuă în următoarea
strofă („O, ale luminișului umede umbre", cu imagini care nu mai pot fi
legate în mod rezonabil de realități concrete, cum ar fi „Animalul în
trecere" sau „cristalina frunte". Cu toate acestea, imaginea concretă a
unei dimineți de primăvară rămâne în continuare prezentă, „norii
trandafirii pe deal" pot prinde culoare de la răsăritul soarelui. Nici
„străvezia legănătoare barcă" nu trebuie interpretată simbolic, poate fi
una dintre bărcile obișnuite de atunci.
131

GEORG TRAKL
„Cristalina frunte" o cunoaștem deja din poemul „Elis", o formație
similară este „fruntea înzăpezită", pe care Trakl o folosește în textul
prozei „Apocalipsă și căderea".
În „De Profundis" găsim „îngeri cristalini", iar în „Lui Novalis" expresia
„odihnindu-se în pământ de cristal". În ceea ce privește istoria literară
sau intertextuală, aceste imagini pot fi atribuite lui Rimbaud, care
vorbește despre „disques de crystal" și „un joli rire de cristal". De
asemenea lui Baudelaire, care a scris „bleu cristal du matin" și în a cărui
operă, de altfel, imaginea „cristal" este adesea folosită.
„Unde sunt teribilele căi ale morții” pare a fi un protest împotriva
imaginilor conciliatoare ale realității cu care începe poemul, ca și cum
idila unei dimineți de primăvară, de lângă râu, ar ascunde adevărurile
teribile pe care poezia le adresează acum, fără totuși a afla cine se
ascunde în spatele „neliniștitelor umbre" sau ce ascunde „tăcerea
pietrei".
„Strălucitor abis de soare" poate părea o „invenție deosebită” care
susține un alt adevăr împotriva idilelor cărților poștale ale răsăriturilor și
apusurilor de soare, adevărul războaielor și al crimelor. Cu toate acestea,
rămâne și neajutorarea în fața acestei formulări luminoase. Este doar o
orbire?
132

GEORG TRAKL
CÂNTEC SPIRITUAL
Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală
Vesel.
Din vinul sălbatic o cruce se ridică.
Ascultă cum în sat e bucurie,
Grădinarii pe pereți pictează,
Tacit o orgă sună,
Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,
Sunet și strălucire.
Iubirea binecuvântează pâinea și vinul.
Și fetele vin tot acolo
Și cocoșul cântă ultima oară.
Putredă o grilă merge-ncet
Și în trandafirii rozarii-n rânduri,
Roșii trandafiri se-nșiră
Albă și frumoasă se-odihnește Maria.
Cerșetorii acolo la bătrâna piatră
Par morți în rugăciune,
Un păstor merge din deal
Și un înger cântă-n grove,
În apropierea lor
Merg copiii la culcare.
Comentarii
Titlul „Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate
numeroase simboluri și elemente religioase: „cruce", „orgă", „pâine și
vin", „rozarii", „Maria", „rugăciune", „înger".
Că nu este vorba numai despre religia convențional ne clarifică versul
introductiv, există „Semne, rare broderii" discursul care schițează o
grădină cu flori. „Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales
133

GEORG TRAKL
sub un semn monoteist, dar acest „Dumnezeu" ar putea vorbi și din
straturile de flori.
„Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O
comparație cu „Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel și
într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim „Răcoare albastră /
Suflă noaptea în vale, / Credință, speranță!".
Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu
flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deși duminica nu se lucrează, mai
ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puțin probabil. Dar
nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o
sărbătoare: „Ascultă cum în sat e bucurie”. Trebuie să ne gândim la o
situație reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl
proiectează baza unei situații complet autonome izvorâte din imaginația
sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de
interpretare, surprinzător este faptul că narațiunea prezintă fracturi
ciudate, fisuri ascunse. Astfel „cocoșul cântă ultima oară" - care
amintește de trădarea lui Hristos. Maria se odihnește în „Roșii trandafiri",
adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată
prin rugăciunea rozariului? „Cerșetorii acolo la bătrâna piatră / Par morți
în rugăciune". Imagini din apropierea morții și a exodului, care pun sub
semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situația senină,
în mod explicit iubitoare, care este schițată în primele două strofe.
La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un
vers intermediar. Aceasta oferă parcă un „cânt" alternant între preot și
credincioși.
În ceea ce privește conținutul, sunt abordate și alte motive muzicale, ca
de exemplu în ultima strofă: „Și un înger cântă-n grove”.
134

GEORG TRAKL
HELIAN
În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.
Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;
Blândă sonată, fericită desfătare.
Deja e a nopții tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.
Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliți trecem pe lângă roșii pereți
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.
În ramuri despuiate sărbătorește cerul.
În mâini curate poartă țăranul pâine și vin
Și pașnic fructele se coc în cameră-nsorită.
O, cât de gravă e a morților făptură.
Dar sufletul se bucură vederii drepte.
Comentarii
„Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai
scump și mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui
Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.
Textul este de lungimea uni poem epic și poate fi, de asemenea,
considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este
deja indicat de numele mitologizat al titlului, care amintește de „săracul
135

GEORG TRAKL
Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume
german pentru "Mântuitorul", precum și "Helios", zeul grec al soarelui. În
ceea ce privește conținutul, există și referințe la Hölderlin, care este de
asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în „ca și cum în sărbătorile
..." și în "pâine și vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar și
asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos și Dionysos „pâinea și vinul"
se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar
mitologic. „Fiul lui Pan" este menționat referitor la Hristos prin, „păstori
și cu albele stelele".
Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl și-a creat propria poveste de
viață ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schițată în
imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creștine și din
"absurditatea" modernă.
Dacă ar fi supraviețuit numai acest text din lucrarea lui Trakl și tot am fi
ajun să cunoaștem trăsăturile esențiale ale operei complete, ale
imaginilor, figurilor și scenelor sale.
Un „dicționar Trakl” ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o
interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl.
Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: „Die
Sprache im Gedicht”, 1952 (Limbajul în poezie).
136

GEORG TRAKL
HOHENBURG
În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.
Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,
Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.
Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.
Comentarii
Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut
lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker.
Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria
la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat
la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil,
în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie /
octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul
că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber,
mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, „trezirea de la marginea
pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, „Sonata ... lunii" poate
fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric
al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea
corespunzătoare.
Imaginile centrale, „toamna" și „timpul", indică regulile de timp atât de
frecvente la Trakl.
137

GEORG TRAKL
„În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în
alte forme de parafrazare, cum ar fi „camerele abandonate" sau
„camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei
Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui
Trakl, cum ar fi „chipul alb al omului " sau „cruce și seară". Doar ultimul
vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: „argintia voce a vântului
pe hol". „Sebastian în vis" cunoaște „vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei
Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a
făcut să trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino
sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.
138

GEORG TRAKL
ÎN FRUNZIȘUL ROȘU SUNET DE CHITARĂ
În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.
În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.
Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.
Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.
Comentarii
Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc
un program istoric esențial de poezie: „O cântare însoțită de liră să fie”.
Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi
la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude „în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea
avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până
în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul „stil bine
dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie
1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu
floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate,
roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în
mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
139

GEORG TRAKL
Cea de-a treia strofă este „decolorată" într-o „seară gri" și a patra
strofă pomenește doar de „găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel
redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în
personalul imagisticii. În prima strofă apar „fete". În cea de-a doua
strofă, „bătrânii" și „orfanul" apar împreună – iar aceștia corespund
„femeilor" și „micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește
un „flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă „fetelor" din
prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii
strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă
ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt
situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.
140

GEORG TRAKL
ÎNTR-UN VECHI ARBORE GENEALOGIC
Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.
Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.
Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.
Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.
Comentarii
Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, „O, blândețe a singuraticului
suflet” este în centrul poeziei „Într-un vechi arbore genealogic". Două
terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca
formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau
comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, „blândețea" și „nebunia" sunt încorporate întro
imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și
consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim
structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația
genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se
sinucide într-o scrisoare: „Nu mai rămâne decât un sentiment de
disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".
„Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și
noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o
„eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă,
deoarece : „se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi
interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.
„Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența
pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este
141

GEORG TRAKL
asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este
restrânsă, și duce la concluzia că: „altul suferă cu el”.
142

GEORG TRAKL
ÎNTR-O GRĂDINĂ VECHE
Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină ușor pe iazul plin de viață,
Pășunile-s înfășurate-n ceață
Și fluturele pe câmpii se pierde.
Terasa părăsită stă la soare,
Peștii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.
Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori și ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.
Comentarii
Textul este clar și cuprinde ceea ce anunță titlul. Este descrisă o grădină
veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul
unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o
grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este
grădina „Mirabell” în apropiere de Salzburg, care revine și în „Muzică în
Mirabell" și apare și acolo ca „grădină veche". Și aici ne întâmpină din
nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu
„grădina" (așa cum citim și aici) sau „feminin" (în „transformare", și acest
parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură
impresionistă. Cu toate acestea, chiar și o primă privire asupra imaginii
„crinilor de apă” ai lui Monet, arată diferența stilistică, în primul rând
mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificație deosebită ca un loc al
întâlnirilor avute acolo. Există și o „acțiune", chiar dacă acest lucru este
indicat în primul rând de locația „într-o grădină veche". „Străinii pleacăncet
în depărtare" câștigă în această acțiune o greutate deosebită.
„Trecură-n zori și ele" („tinerele fete”) aici, acum „Străinii pleacă-ncet în
depărtare”. Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de
asemenea, de înțeles ca o simplă afirmație a faptelor și diferența dispare
143

GEORG TRAKL
aici. Chiar și prima strofă descrie această tensiune deosebită între
facticitatea presupus inofensivă și indiciul unei drame.
Verdele este maro, „iarbă în maroul verde", „pășunile” sunt
„înfășurate-n ceață", (voaluri albe) „fluturele pe câmpii se pierde". Un
paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar și un demon
(„faun”).
144

GEORG TRAKL
IN VENETIA
Liniște-n camera nocturnă
Sfeșnicul pâlpâie argintiu
În fața respirației cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.
Negru roi de muște
Întunecă împietrita cameră
Și se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.
Marea înnoptează nemișcată.
Steaua și călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.
Comentarii
În august 1913 (16 august până la sfârșitul lunii august), Trakl a vizitat
împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos și partenerul său,
Bessie Bruce, Veneția. Prietenul și mentorul său Ludig von Ficker
împreună cu soția lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie
din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un
costum de baie la ștrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe
experiențele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât
pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic
cu secvența aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui
inventar și par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiție concretă. Doar
relația interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem
în „camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spațiu este deranjat de un „negru roi de muște"
și amintirea „La auritul căpătâi al zilei” - înseamnă o prăbușire în sine a
„exteriorului".
145

GEORG TRAKL
În cea de-a treia strofă domină doar acel „afară", în mod concret ca
„mare" și „canal", dar și în sensul difuz „social" ca un „copil" cu un
„zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care
aparține spațiului real al „mării" și „canalului", sau este doar o formă a
unei imaginații mai generale, care apare la Trakl în alte poezii și rămâne
deschisă, ca și celelalte două imagini exterioare, în special cea a
„Canalul"-ui, pe care o cunoaștem și din poeziile anterioare ale lui Trakl,
cum ar fi „Apus de iarnă" sau „Psalm". Determinante sun culorile: negru,
argint, violet și aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează
Veneția istorică, negrul gondolelor și culorile „bizantine" de aur și argint,
Bazilica Sf. Marcu și Palatul Dogilor.
„Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei)
peste mare, se întâlnește și în „Primăvara sufletului" care pare mai
degrabă a fi răsăritul.
146

GEORG TRAKL
AN
Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paște blândețea ochilor albaștri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, semințe și umbre de auri ale tristeții.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roșu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoși
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârșitului.
Comentarii
Poezia se află între înălțarea din „sumbră tăcere a copilăriei" și a
coborârii în „întunecată răbdare a sfârșitului", ceea ce închide un cerc,
care poate fi de asemenea înțeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoțite
de imagini de primăvară („aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul
de brusc de imagini de vară („epoci oscilante") și de toamnă („Macină
moara").
Caracterizarea începutului „copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei
vieți umane. Acest lucru este completat de imaginea „blândețe" ca o
caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acțiune
(„Dulgherii sculptează-n grinzi ") și în continuare la faza de vârstă,
„neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătății.
Încadrarea însă, și în mod special înșiruirea, nu urmează un model
linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaștem din
lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care
la rândul său poate fi împărțit în fracturi. De exemplu, atunci când în al
treilea vers „aroma violetelor” întâlnește imediat maturitatea cerealelor
(„semințe și umbre de auri”) iar motivul cerealelor reapare în al șaselea
vers cu moara care măcină („Macină moara”). Sau când în ultimul vers
sfârșitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu „ochi auriu
al începuturilor" și cu „pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său,
147

GEORG TRAKL
pare să comunice cu „Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o
țesătură caracteristică, el fiind cu siguranță doar experimental și
aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".
Poate că termenul „auto-similaritate" asociat cu termenul „fractal”
poate ajuta mai bine continuitatea înțelesului.
Este de remarcat, de exemplu, faptul că nuanța aurie a culorii apare
adjectival de patru ori și, mai mult decât atât, se face referire și la
„epoci".
Zgomotul redus este pomenit în mod direct de patru ori, mai multe
imagini completează zona, cum ar fi „întunecată răbdare", pe care
nimeni nu o va percepe ca pe o vociferare.
Întunecimea, lumina slabă, negrul și umbrele determină imaginea
poeziei în șapte locuri. Totuși modelul țesăturii rămâne uniform, nu
există abordări pentru dezvoltare, schimbări de luminozitate sau
intensitate a sunetului.
Din nou avem aici o poezie tipică pentru lirica lui Trakl, care are
trăsături ale picturii iconografice, statuare și din zona a țesăturilor, motiv
pentru firele de aur.
Scrisă în mai 1914 în Innsbruck, este una dintre ultimele lucrări ale lui
Trakl. Și aici găsim deja elemente importante din „Grodek": „sunetul” în
patru tonuri de aur, de negru, de albastru și de roșu, pădurile de toamnă
și "nepot"-ul.
148

GEORG TRAKL
CÂNTECUL LUI KASPAR HAUSER
El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Și bucuria verdelui.
Grav îi era locul sub umbra copacului
Și curata înfățișarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!
Liniște găsiră pașii seara spre oraș;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreț.
Dar îl urmară animale și tufișuri,
Casă și grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută și ucigașul.
Primăvara și vara și frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;
Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada
Și-n întunecatul hol umbra ucigașului.
Argintiu capul celui nenăscut se înclină.
Comentarii
Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un
tânăr german care a afirmat că și-a petrecut copilăria în izolare totală
într-o celulă întunecată. Afirmațiile lui Hauser, precum și moartea sa prin
înjunghiere, au stârnit multe dezbateri și controverse. În epocă au fost
propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste
teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
149

GEORG TRAKL
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de
origine engleză și soție a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse să
accepte această dedicație.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneția împreună cu Karl
Kraus și cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima
oară în revista „Brenner” în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea
dedicației, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuși întrun
mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicație, deoarece el predase
deja poezia lui Adolf Loos. Chiar și textul în sine a fost subiectul mai
multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse
schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut să schimbe „definitiv" ultimul vers în „Unui
nenăscut se înclină capul roșu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări
Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomenește în
„Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele
familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" și astfel și din punctul
de vedere al zilei de azi (și probabil și pentru von Ficker), dorința de
corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează
într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoționale ale
autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker
către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudență
„povara condițiilor pe care le-ați găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-
a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus
Heinrich (încercare de sinucidere), despre un „sentiment de disperare și
groază sălbatică despre această existență haotică". De asemenea, în
această perioadă se agravează problemele financiare, care se
concretizează în mai multe petiții către Erhard Buschbeck și Ficker.
Desigur că aceste referințe biografice nu pot „explica" poezia. Ele pot
doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuși îl descria într-o scrisoare către
prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: „La urma urmelor voi
rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un „mediu de autoîntâlnire”,
așa cum scrie Theo Buck (germanist,n.1930) într-un eseu pe
marginea temei Kaspar Hauser.
150

GEORG TRAKL
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relația cu alți
autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să
fie menționat ca punct de referință "Gaspar Hauser chante" din 1873 al
lui Paul Verlaine, despre care Trakl a știut cu siguranță.
NOTE
1 VERLAINE ,PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de
poeții simboliști francezi drept șef al mișcării. „Poet blestemat”, a trăit o
viață de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul
Arthur Rimbaud.
151

GEORG TRAKL
CÂNTEC DE JALE
Prietena care verzi flori flutură
Se joacă prin grădini mondene -
O! Cât strălucește lângă tufele de tisă!
Gura de aur ce-mi atinge buza,
Și răsună precum stelele răsună
Peste râul Kidron.
Dar stele nebuloasele se scufundă în câmpie,
Dansuri sălbatice, nesăbuite.
O! Prietena mea buzele tale
buze de rodie
Se coc pe-a gurii mele scoică de cristal.
Greu ne apasă
Auria tăcerea a câmpiei.
Spre cer se scurge sângele
Cel de Irod
Uciși copii.
Comentarii
În 1911, Trakl a scris prietenului Erhard Buschbeck despre această
versiune a poemului „Cântec de jale”: „Este mult mai bună această
variantă decât originalul fiindcă așa cum este ea acum este impersonală,
și era prea plină de mișcări și gesturi".
Versiunea „originală" nu a fost păstrată. Nici versiunea actuală nu a
fost publicată de Trakl atunci. Putem presupune că ea părea prea
personală chiar pentru el. Poate că prea „plină", adică: prea ambalată cu
materiale eterogene.
„Prietena" este numită, apoi adresată direct drept „prietena mea".
„Gura", „buzele", „buze de rodie", „gură... scoică " apar în această ordine
și într-adevăr dau impresia unei mărturisiri personale, reprezentarea unei
întâlniri a bărbatului și a femeii într-o relație clară EU-TU!
Aceste imagini sunt încorporate în câmpuri de proveniență diferite.
„Verzi flori" „prin grădini mondene " și „tufele de tisă" (garduri vii) se
referă la un peisaj de parc, imaginea lui Kidron și a legendei lui Herodot
despre uciderea celor doi prunci evocă un context creștin. Tufele de tisă
se găseau adesea în grădinile feudale, de exemplu pentru proiectarea
152

GEORG TRAKL
labirinturilor. Valea Kidron separă Muntele Templului de Muntele
Măslinilor din Ierusalim. Aici se află și grădina Ghetsimani / Ghetsimani și
mormântul Mariei. Pârâul este astfel strâns legat de Patimile lui Hristos.
În plus față de aceste două câmpuri de imagine legate de motivul grădinii
(o dată cu grădinile cu „tufele de tisă", și o dată în grădina Ghetsimani),
apar sunete (de stele și buze), precum și mișcări („stele nebuloasele se
scufundă", "dansuri sălbatice și nesăbuite"). Aici este locul viu de întâlnire
dintre „prietenă" și „eul meu”.
Întâlnirea reală apare foarte stilizată în două scene caracteristice. Odată
ca „Gura de aur ce-mi atinge buza" și odată ca „buzele tale / buze de
rodie // Se coc pe-a gurii mele scoică de cristal".
153

GEORG TRAKL
SUFLET DE NOAPTE
Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, pașii mei pășeau pe trepte de mușchi.
Sânge și zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna strălucește liniștit în dărăpănate încăperi,
De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii ațipiți;
Căpătâi lăsându-și tăcută în tăcerea.
Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Și argintii înfloresc florile iernii
La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În orașul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita bețivii în neagra melancolie.
Comentarii
Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul
este incert) și 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în
ediția din iunie 1914 a revistei „Phöbus - Revistă lunară de estetică și
critică de teatru".
Textul a apărut cu puțin înainte de apariția volumului „Sebastian în vis"
(din scrisoarea datată 10 iunie 1914).
Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri.
Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte
- s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este
abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii
versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.
Prima strofă eliminată conținea o apoziție îndrăzneață extrem de
„lamentabilă”, cum a considerat-o însuși autorul, deci a revenit la versul
„pașii mei pășeau pe trepte de mușchi”.
154

GEORG TRAKL
În cea de-a doua și a treia variantă există la început o stâncă, care ne
confruntă și cu o apoziție iritantă, care acum, când este pusă în prim
plan, are un efect mai puternic: „un vânat albastru" și „sufletul".
„Marginea pădurii" se regăsește și în ultima versiune din „Suflet de
noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.
155

GEORG TRAKL
RONDEL
S-a scurs și aurul zilelor în nori
Albastrul și maroul serilor culori:
Muri al ciobanilor fluier fiori
Maroul și albastrul serilor culori
S-a scurs și aurul zilelor în nori
Comentarii
Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un
poem numit „Rondelle" sau „rondeau ancien". Excelentă este această
formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a
versurilor întregi.
Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele
repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la
nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de
remarcat schimbarea minimă a repetării „Albastrul și maroul serilor
culori" la „Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea
primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor
în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă
un rol important, aici mai vine maro-ul.
Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în „Pasiune" și „Grodek".
Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât
dintr-un mit de origine natural-genezică.
Și aici sunt prevederile exprimate prin „scurs". Acest mesaj este, de
asemenea, confirmat prin gama: „fluier fiori" al ciobanului „murit", iar
sunetul este astfel atribuit trecutului.
Indiferent de forma luminoasă și „dansabilă” a acestui rondel, poemul
dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne
totuși neobișnuit.
Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment
al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce
reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie
1912 din Innsbruck.
156

GEORG TRAKL
ORA SUFERINȚEI
Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe înghețate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinței oră.
În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândește întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.
Beat de vin și de nocturnele cadențe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiș de alun.
Ore-ntunecate de rozarii. Cine ești tu
Flaut singuratic,
Frunți înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.
Comentarii
„Ora suferinței" este o poezie postumă și a fost scrisă probabil în
decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat și
autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roșu și verde.
Poetul aștepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de
muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12
decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori și percepțiile de mișcare sunt strâns
legate între ele.
„Negru" numește el „pasul", „argintiu" e singuraticul candelabru care
„pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, „Blândele sunete"
și „sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; „Flaut singuratic" în a
patra și ultima strofă.
„Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se
caracterizează prin tăcere, răceală și întuneric. Frigul este și obiectul
primei strofe, unde este vorba de „înghețate ziduri".
157

GEORG TRAKL
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată
de grădină („în tomnatica grădină") și mai departe de întuneric („negru",
„noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziție și îi conferă o atingere
cultului religios cu imaginile „ora rozariilor" și „flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al
rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară și de multe ori
pe Maria ca centrul devoțiunii. „Flaut singuratic“ indică cultul religios în
jurul lui Pan. Ne-am putea gândi și la motivul „Flautului fermecat" al lui
Mozart. Apoziția „Frunte - Flaut“ confirmă absolut contextul
Iluminismului Francmasoneriei căci „frunțile“ se înclină „înfrigurate
peste-ntunecate timpuri.“ Chiar dacă „cine ești tu" are nevoie de o
interpretare foarte îndrăzneață.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat și în "O
seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat și anume
trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă și
sfârșitul anului, într-un interior „singuratic" (în „Seara de toamnă" o
„singuratică").
Poemul „Decădere" are o dramaturgie similară, și acolo apare „mierla",
cunoscută nu ca o pasăre migratoare, așa cum a fost prezentată în
„Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, „iernând".
158

GEORG TRAKL
TOAMNĂ ÎNCÂNTATĂ
Amarnic se sfârșește anul
Cu auriul vin și fructe de grădină
Pădurile tăcute-și țin aleanul
Și-s singurii tovarăși fără vină.
Țăranu-și spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi și liniștite
Mai dați curaj celor creștine.
Salut un stol de păsări obosite.
E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nșiruire imaginii grozave -
Tăcută-n liniște se duce parcă.
Comentarii
Unul dintre poemele „frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini
armonioase, uneori exuberant de solemne și de un limbaj pozitiv.
Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu
patru versuri în rimă încrucișată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu
o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea,
decăderea și ruina.
Venirea toamnei este „încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică
faptul că este, probabil, doar artificial înfrumusețată. O asemenea
interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în
care observăm un ton ambiguu: „Se-nșiruire imaginii grozave" - care
poate fi înțeles ironic, dar cu siguranță și afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu „tăcere și
liniște" („Tăcută-n liniște se duce parcă"). Aici trebuie amintit și faptul că
această ambiguitate este potrivită și fenomenelor naturale ale sezonul de
toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin
splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de
toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte,
159

GEORG TRAKL
de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate și tulburi în
lumina soarelui slăbită, cu precipitații frecvente.
Trakl părăsește zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca
„anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar și
„curajul celor creștine” ca și curajul obligațiilor pe care „țăranul" le are
toamna. Dovada unei stări de siguranță și securitate care urmează
toamna, o stare de infinită mulțumită este formulată în afirmația
țăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înțelege mai bine acest text este de asemenea instructivă
o privire asupra celor două poezii intitulate „Toamna" și „Toamnă”a lui
Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui
Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieții sale ca poet care de zeci de ani a
fost îngrijit ca fiind „incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în
septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!
NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german,unul dintre cei
mai importanți reprezentanți ai romantismului în literatura europeană.
Considerat, după Goethe și Schiller, cel mai mare poet elegiac al
lșiteraturii germane.
160

GEORG TRAKL
GRODEK
Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morții, întinsurile aurii
Și-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogolește; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniștea-n adâncul văilor adună
Nori roșii în care mânios Dumnezeu sălășluiește
Ce sângele sie-și vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopții și ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrănește astăzi o cumplită durere,
Nenăscuții nepoți.
Comentarii
„Grodek" este considerată ca fiind una dintre cele mai reprezentative
poeme ale lui Trakl și este o expresie a brutalității trăite de el în primul
război mondial; Trakl prezintă cititorului o șocantă experiență a trăirilor
sale. Lupta de la Grodek din septembrie 1914 a lăsat o atât de puternică
amprentă asupra lui, încât după mai multe tentative de sinucidere a
reușit, în octombrie 1914, în vârstă de numai 27 de ani, să-și curme viața
cu o supradoză de cocaină. „Grodek“ stă în mod exemplar în fruntea
caracteristicii operei sale, pentru că aici se îmbină cele trei motive
obsesive:
cel al nopții,
al toamnei și
al morții.
Textul trebuie interpretat atât în contextul istoric cât și în cel istoricoliterar
ținând cont și de biografia autorului.
Poemul poate fi împărțit în patru secțiuni, fiecare cu un conținut clar
definit. Astfel, în V.1 – V.6, natura este descrisă pe un ton aproape idilic,
161

GEORG TRAKL
umbrită de evenimentele războiului; astfel se formează un efect extrem
de contrastant. Starea prezentată aici se menține, ca de altfel, de-a
lungul întregii poezii. În V.7 - V.10 Trakl descrie imaginea grotescă a
distrugerii și a morții, precum și lipsa vindecătoarei speranțe.
Imaginea inițială este intensificată. În a treia secțiune, V.11 - V.14,
contrastează din nou impresiile naturii cu cele ale războiului, prin
descrierea “descompunerii” cadavrelor sub stelele autumnale. Imaginea
finală a V.15 - V.17, în care perspectiva, printr-o abordare directă a eului
liric (prin enunț direct) suferă o schimbare, evaluează inutilitatea așazisei
„morți eroice” și subliniază importanța onoarei în fața mizeriei.
Poemul „Grodek" constă în mod formal dintr-o strofă cu 17 versuri de
lungimi diferite și fără un ritm/metru fix, astfel încât să se poată vorbi
despre metru/ritm liber. Versurile nu au rimă și au schimbări de cadență
fără o regularitate aparentă.
Datorită numărului mare de „enjambamente” mai ales în primele două
secțiuni, lucrarea primește un caracter prozaic, de la V.1 la V.2, de la V.2
la V.3, de la V.3 la V.4, V.5-V.6 sau, de exemplu, în versul 7 spre versul 8:
„Dar liniștea-n adâncul văilor adună / Nori roșii în care mânios Dumnezeu
sălășluiește". Numai rareori versurile și propozițiile se încheie
împreunând cruzimea realității (V.6, V.10): zdrobire-descompunere!
În general, acest lucru duce poemul spre o dinamică în crescendo, care
prin pauzele între V.7 și V.13 sau între V.14 și V.6 vrea s-o încetinească,
ca pe urmă să crească din nou și mai puternică.
Prin alternanța sintaxei paratactice și hipotactice se suprapun pasaje
ușor de înțeles cu pasaje care par confuze.
În V.10 („Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere“) sau V.14
(„Încet răsună prin trestii întunecate flautele toamnei“), de exemplu, nu
există fraze secundare, doar în V.7 și următoarele sau V.11 și
următoarele. Caracteristice sunt multele inversiuni, care uneori duc la
“rupturi gramaticale”.
Unele par confuze și neclare; deseori, propozițiile nu sunt greșite ca
atare, ci incomprehensibile în contextul altora care se aliniază sau sunt
inserate ca paranteze, ca între V.7. - V.9 unde este introdus un factor de
confuzie și anume V.8,iar V.7 și V.9 au sens: "Dar liniștea-n adâncul văilor
adună / [...] / sângele sieși vărsat". V.8 ("Nori roșii, în care mânios
Dumnezeu sălășluiește"), aduce structura, de altfel corectă - puțin
neobișnuită - prin inserarea inversată, confuzia.
În V.11 este introdus un cuvânt în plus: "Sub ramurile aurii ale nopții și
ale stelelor / Se clatină a Surorii umbră [...]". Dacă V.12 ar sta singur, ar fi
162

GEORG TRAKL
corect din punct de vedere gramatical, stând însă în legătură cu V.11, ar
trebui să însemne mai degrabă: "Sub ramura aurie a nopții și a stelelor /
se leagănă umbra Surorii [...]".
În V.9 sau V.13 ies la iveală apoziții, inserții scurte, care în plus au
efecte explicative de uz comun; dar aici se suprapun și altele până la o
complexitate în aparență indescifrabilă.
În general, se poate observa, privind sintaxa, că multe dintre
elementele utilizate au un efect de confuzie și contradicție.
Poate că acest lucru poate fi atribuit sentimentelor personale ale
autorului privind astfel de scenarii oribile, în natura idilică, unde bălțile de
sânge a celor căzuți, intră în opoziție cu normalitatea.
Acest lucru poate duce, fără îndoială, cel puțin la tulburări interne, dacă
nu chiar la daune psihice, cum a fost cazul lui Trakl. Vorbirea directă din
V.15 ("[...] Voi [...] altare") arată o particularitate a sintaxei acestuia.
Nu numai că o abordare directă a eului liric are loc aici, care ar fi
reprezentată într-un text epic printr-un discurs direct, dar în cazul de față
ea transformă întreaga perspectivă.
Până la, inclusiv V.14, ego-ul liric, ca o instanță descriptivă, narativă, se
retrage în spatele a ceea ce a fost descris; aici se desprinde de vechea
atitudine ca să evalueze, prin acuzarea ei, enunțul precedent.
Alegerea cuvintelor din substantiv se bazează în majoritatea cazurilor
pe lucruri imaginabile concrete, cum ar fi „păduri“ (V.1), „arme“ (V.2),
„trestie“ (V.14), „flacăra“ (V.14). Abstractele abia există; excepții de la
multitudinea de “obiecte” concret folosite sunt „Dumnezeu“ (V.8), „doliu“
(V.15) sau, de exemplu, „durere“ (V.16).
Selecția concretă a substantivelor întărește imaginea poemului. În timp
ce cititorul va putea vizualiza mai greu "durerea", el nu are probleme de
a vizualiza "armele", "sângele".
Astfel impresia pe care Trakl o transmite este mai memorabilă și mai
surprinzătoare. Verbele sunt de obicei “cele ale mișcării lente”: aici nu
domină mișcări rapide, repezite ca „a alerga“ sau „a se agita“,
dimpotrivă, totul e lent, totul se rostogolește, ca, de exemplu, (V.4),
„cuprinde“ (V.4), „sfârșesc“, (V .10) sau "clatină" (V.12).
Aceasta ar putea fi o caracterizare a “neopritului”; deși se vede cum
răul se scurge încet ca lava, de la distanță, dar nimeni nu e în stare să-l
oprească.
Trakl folosește adjectivele în abundență. Ele au funcții metaforicdescriptive
"tomnatice" (V.1), "aurii" (V.2), "sângerânde" (V.13), și
contribuie foarte mult la claritatea poemului. Adverbele sunt prezente
163

GEORG TRAKL
doar în câteva excepții: “liniștite”, "silențioase".Acestea două, totuși,
joacă un rol deosebit în determinarea ritmului. Pauzele care le preced
dau o eficacitate mai mare enunțului, astfel când se citesc: "tăcute" și
"liniștite"; dinamica este ruptă.
Trebuie amintită aria de cuvinte utilizate de Trakl: Pe de o parte, este
cea a naturii, "Pădurile" (V.1), "Câmpiile" (V.2), "Lacurile" (V.3),
(V.11),"dumbravă "(V.12)," toamnă "(V.14)), pe de altă parte,a
distrugereii în mod "fatal" (V.2), îi aflăm aici pe“muribunzii luptători„
(V.5), sunt folosite adjectivul"mânios" (V.8), sau substantivul "durere"
(V.16)). Aceste două câmpuri de cuvinte se schimbă în mod constant și
sunt interconectate, precum și conținutul. Astfel, imaginea naturii și a
războiului contrastează extrem!
În textele lirice, mai mult decât în textele dramatice sau epice, sunetele
joacă un rol deosebit. Într-un spațiu mai restrâns, ele își pot dezvolta
efectul mai intens și, astfel, devin mai vizibile.
Important în „Grodek“ - de exemplu - este ritmarea dinamicii în V.15 de
către o exclamație generată: ( „O mândru doliu! [...]“). După căderea
tensiunii în V.14, ea este reconstruită aici și rămâne în V.17 stabilă (și în
subînțeleasă).
Deosebit de izbitoare sunt aliterațiile ("ramurile aurii" (V.11), "salutul
fantomelor" (V.13)). Mai ales în V.12, efectul tonal este infailibil: "Se
clatină a Suroriii umbră prin tăcuta dumbravă".
Sunetele cuvintelor sumbre aduc cu ele un suflu misterios, tăcut,
fantomatic; alegerea cuvintelor („umbra“, „tăcut“) se repetă. Mai mult
decât atât, varietatea sincopelor inserate este extrem de vizualizată.
Aici trebuie remarcat faptul că în ritm liber nu poate fi vorba de
metrică. Astfel poetul poate adapta sunetul cuvintelor prin inversiuni și
mai ales prin eliminarea vocalelor neaccentuate mergând pe duritatea
consonantelor.
Prin sincopă atenția cititorului este îndreptată asupra cuvintelor
singuratic risipite: "aurii" (V.2, V.11), "vărsă" (V.9), "a lunii" (V.9),
"nenăscuți" (V.17)). Ele câștigă astfel mai multă greutate și profunzime.
Mai mult decât atât, o serie de cuvinte onomatopeice sunt scoase în
evidență tocmai prin sunetele lor stridente.
Deci, „răsună“, în V.1 și V.14, care are o “cerință pompoasă”, aproape
maiestuoasă, „se rostogolește“, în V.4, care sună amenințător, împreună
cu „liniștea“, în „adâncul văilor“ (V.7) și „încet“ (V.14), care, așa cum
este deja descris, cauzează o întârziere sonic-dinamică ca în
164

GEORG TRAKL
„întunecatele flautele toamnei“ în V.14, în care cititorul își poate imagina
zgomotul acustic de toamnă și mai clar.
Chiar și în limbajul pitoresc sunt caracteristici speciale. Astfel, efectul
contrastant al naturii și al războiului, prezent în întreaga poezie, este
permanent scoasă antitetic în evidență.
Mai ales, în opoziție, apare imaginea „soarele“ care “sumbru se
rostogolește“ V.3 / V.4, fiindcă puterea soarelui și luminozitatea lui nu
radiază aici nici întuneric, nici amurgire.
În plus, numărul mare de cuvinte care descriu culorile nu trebuie trecut cu
vederea, ca de exemplu "tomnatic" (V.1), "aurii" (V.2, V. 11), "albastrele"
(V.3), „roșii"(V.8)," neagră" (V.10),"sângerânde"(V.13) sau
"flacăra"(V.16). Ele toate sporesc imaginile și servesc la capturarea
detaliilor. Ele sunt culori puternice, expresive, care trebuie încadrate
toamnei.
Cu excepția culorii “albastru”, autorul utilizează în principal “negru”,
“roșu” și “aur” în diferite variante.
Dacă acest lucru poate fi înțeles ca o aluzie la culorile naționale ale
tricolorului german, este, desigur, o posibilă interpretare și având în
vedere situația de război ideea pare destul de plauzibilă.
Cu metaforele din V.15 ("voi de minereu altare") este schițată o
reprezentare picturală a mormintelor "morților pentru onoarea patriei".
O metaforă similară poate fi găsită în versul 10: "Toate drumurile
sfârșesc în neagră descompunere".
Peste tot apar numai nenorocirile războiului unde toți oameni, mai
devreme sau mai târziu, se vor dezumaniza, se vor nenoroci, își vor pierde
mințile.
Sinecdoca în V.16 este, de asemenea, memorabilă. Aici "flacăra
fierbinte a duhului" stă pentru întregirea întregului, pentru ființa umană,
pentru poporul german sau chiar pentru întreaga omenire.
Iarăși și iarăși natura este personificată, o modalitate de prezentare pe
care autorii o folosesc în întreaga istorie a literaturii, mai ales în realism
sau expresionism. Prin umanizarea naturii, Trakl creează imaginea că
numai natura singură rămâne umană, prin război, oamenii însă, nu!
De exemplu, în V.1 ("păduri răsună"), V.4 ("cuprinde noaptea"), V.7-V.8
("adună” [...] norii) sau V.16 (Flacăra [...] hrănește").
Trakl folosește, de asemenea, elemente inestetice: „sumbru se
rostogolește“, în V.4 combină optica si acustica, „flacăra fierbinte“ în
V.16 care se împreunează, dând de asemenea posibilitatea simțurilor
tactile și vizuale de a se amesteca. S-a dovedit științific că învățarea pe
165

GEORG TRAKL
diferite canale interconectate (audio-vizuale) funcționează mai bine
decât dacă un singur simț este activat. Cu cât mai multe simțuri sunt
combinate, cu atât mai memorabilă este învățătura. La fel funcționează
și sinestezia. Prin conectarea diferitelor nivele de senzație, se poate
provoca o senzație mai intensă și creștere în vigoare a imaginilor.
Izbucnirea primului război mondial în august 1914 a dus la pierderi
enorme. În septembrie 1914, acest lucru a fost brutal scos în evidență în
sângeroasa bătălie de la Grodek, al cărui nume o poartă poezia lui Trakl.
Georg Trakl era în acel timp voluntar în serviciului sanitar, iar unitatea
lui a fost trimisă tocmai în această bătălie. Trakl a fost nevoit, două zile și
două nopți, să se ocupe de răniți fără a avea posibilitatea de a-i ajuta, din
cauza lipsurilor. Tocmai aceste traume trăite cu atâta intensitate
încearcă autorul să le prelucreze în poemul "Grodek". Mai ales în ultimele
trei versuri, incapacitatea lui de a recunoaște un sens în această moarte
colectivă devine clară. Trakl, care a avut probleme de sănătate psihică
încă din fragedă tinerețe, s-a refugiat definitiv, după această experiență
traumatizantă, în lumea drogurilor și a avut mai multe tentative de
sinucidere.
La sfârșitul anului 1913, înainte de Grodek, Trakl a suferit cea mai
puternică criză de viață prin boala gravă a sorei lui Margareta care, din
acest motiv a suferit și un avort spontan în a noua lună de sarcină.
Trebuie menționat faptul că Georg [Trakl] și Margarete [Trakl] au avut
o relație, care nu mai era la un nivel pur familiar și care, desigur, a
contribuit la instabilitatea psihică a lui Trakl.
Se pune întrebarea dacă "umbra surorii" din V.12 nu este o aluzie
indirectă la Margarete. Această referință este foarte obsedantă și în alte
lucrări ale lui Trakl, ca de exemplu în "Vinovăția sângelui" în care el cere
iertare Fecioarei Maria din cauza iubirii lor.
De asemenea, în poemele lui Trakl apar în mod obsesiv copii nenăscuți,
mai ales "nepoți", ca de exemplu în V.17, al poeziei "Seara". Nu se poate
clarifica dacă acest lucru este legat de avortul surorii sale; în orice caz,
este obsesiv faptul că Trakl nu vorbește despre copii, ci despre nepoți și
astfel construiește o relație familiară.
În perioada expresionismului în care Trakl, pe lângă Georg Heym sau
Gottfried Benn, aparține avangardei acestei mișcări, problemele se învârt
în jurul priorităților precum disoluția eului, descompunerea umană în
noua societate, în orașe sau în război, ca în "Grodek".
Războiul cauzează mizeria și moartea, precum și dezintegrarea umană.
În fața cruzimii, precum și a sentimentului de neputință, lipsa de putere și
166

GEORG TRAKL
disperarea, mulți autori seresemnează. Amplitudinea puterii distructive a
războiului li se pare mult prea vastă, prea puternică pentru a i se opune și
astfel ori se retrag, ori se autodistrug!
167

GEORG TRAKL
168

GEORG TRAKL
ALTE POEZII: ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE
169

GEORG TRAKL
170

GEORG TRAKL
AMIN
Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeșia tristeții mâinilor noastre.
Perle maro se scurg printre degetele noastre amorțite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaștri de mac.
Albastră e și seara;
Ora amorțirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro
_____________
* Îngerul Morții
171

GEORG TRAKL
ÎN APROPIEREA MORȚII
O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.
Iazul de sub sălcii
Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.
O, pădurea ce coboară silențios ochii căprui
Din singuraticele mâini osoase
Violetul zilelor se prăbușește în extaz
O, apropierea morții. Să ne rugăm.
În noaptea asta se desprind pe călduțe perne,
Îngălbenite de tămâie, fragedele brațe ale îndrăgostiților.
172

GEORG TRAKL
CÂNTEC DE NOAPTE
Lovește-mă durere! Rana-mi mocnește.
Chinul acesta îmi este finit!
Vezi din rana mea-nflorește
Plină de mister o stea în noapte!
Lovește-mă moarte! Sunt împlinit.
173

GEORG TRAKL
CUFUNDARE
Seara, când prin aurita vară spre casă pășim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde vițe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce liniște e-n lume.
Îmbrățișați ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subțiri poteci încrucișează descompuse drumuri,
Noi însă fericiți ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foșnește nucul trecutul nostru vechi.
174

GEORG TRAKL
DELIR
De pe streșini negre zăpezi se scurg mărunt;
Un deget roșu se scufundă-n frunte,
În cameră se scurg albastre gheți de munte
Îndrăgostiții oglinzilor de mult muriți sunt.
Capul în grele hălci gândind separă
Se scurge umbra în albastre ghețuri de munte,
Râsul cel rece-al unei moarte curve mute.
Plânge-n parfum de violetă vânt de seară
175

GEORG TRAKL
GRĂDINA SURORII
Se face frig, târziu se face,
S-a întomnat de-acum
În a surorii grădină, e liniște și calm;
S-a înălbit și pasule ei.
Un cânt târziu și rătăcit de mierlă,
S-a întomnat de-acum
În a surorii grădină, e liniște și calm;
A devenit un înger.
176

GEORG TRAKL
ȘOBOLANII
În curte lună de toamnă răsare ș-albește.
Fantastice umbre de pe streșini cad.
O liniște în geamul gol sălășluiește;
Răsar șobolanii încet și totul rad
Și fug șuierând încolo și încoace
Și-un groaznic iz le intră-n nări
Dup-un avort fugace,
Sub lunile fantomaticei vibrări
Se răfuiesc cuprinși de lăcomie
Și umple casele și șura
Ce pline sunt de grâu și bogăție.
Vânt înghețat, în beznă ura.
177

GEORG TRAKL
ÎN TOAMNĂ
Florile-soarelui pe gard lucesc,
Și liniștiți bolnavii stau în soare.
Pe-ogor femeile cântând trudesc,
Bat clopotele mănăstirii cu vigoare.
Păsările-ți povestesc legende,
Bat clopotele mănăstirii și belșuguri.
Din curte o vioară lin transcende.
Azi storc ei maroniul vin din struguri.
S-arată omul bucuros și plin de sine
Azi storc ei maroniul vin din struguri.
Deschise larg sunt morgile puține
Și văruite sunt de soare cu belșuguri.
178

GEORG TRAKL
ÎN PRIMĂVARĂ
Încet din pași întunecați căzu zăpada,
În umbra copacului
Se ridică pleoapele îndrăgostite roz.
Mereu urmează strigătul negru al marinarilor
Stea și noapte;
Și vâslele lovesc în tact ușor.
Curând pe ziduri în ruină înfloresc
Violetele,
Înverzește atât de liniștit a singuraticului tâmplă.
179

GEORG TRAKL
INIMA
Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morții, așa și aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porți de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coș
Intestine și carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!
Al nopții porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziș de aur umed,
O zdrențuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândește un bărbat.
O! voi timpuri de metal
Înmormântate-n roșu apus.
Din coridoru-ntunecat păși
Făptura aurie
A unei tinere
Înconjurată de palide lune,
Brazi negri rupți
În furtuna nopții,
Abrupta fortăreață,
O, inimă
Străvezie dincolo-n răcoarea zăpezii.
180

GEORG TRAKL
KARL KRAUS
Al adevărului alb mare preot
Voce cristalină, în a Domnului rece suflare locuiește
Mag furios,
Sub a cărui robă-nflăcărată albastra războinicului armură zăngăne.
181

GEORG TRAKL
SEARĂ ÎN LANS
Drumeție prin amurgită vară
Pe lângă snopi de grâu îngălbeniți. Sub arcade văruite,
Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.
Frumos: o, melancolie și râset violet.
Seară și miros întunecat de verde
Se răcoresc cu fior frunțile noastre încinse.
Ape argintii peste treptele pădurii curg,
Noapte și mută o viață uitată.
Prieten; înfrunzite podețe spre sat.
182

GEORG TRAKL
SIRENA
Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă așa docil?
O, sărmană Sirenă!
Ca focul păru-n furtună se risipește,
Ca focul prin nori trece în șoapte -
Pentru tine sărmană roabă rostește
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!
183

GEORG TRAKL
MELUZINA
Ce m-a trezit oare în șoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!
Cine-atât de trist șușotește, în vis ducându-și povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.
O, vezi! Fața-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înflorește bogată și vie.
Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îți sărut viața-mi în tine.
Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.
Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.
Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –
Se stinse-atunci lumina angoasă
Și noapte-adâncă flutură prin casă.
184

GEORG TRAKL
DECĂDERE
Lui Karl Borromaeus Heinrich
Deasupra iazului
Păsările călătoare s-au dus.
Sera din stelele noastre bate un vânt de gheață.
Deasupra mormintelor noastre
Se apleacă a nopții zdrobită frunte.
Sub stejari ne legănăm pe o barcă argintie.
Mereu răsună ale orașului albe ziduri.
Sub arcada de spini
O fratele meu, ne cățărăm oarbe arătătoare spre miezul nopții.
185

GEORG TRAKL
DRUMEȚUL
Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalță plopul,
Stele și pietre sunt.
Adormit se arcuiește puntea peste viitură,
Un chip mort însoțește pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.
Departe păstori proslăvind. În roca veche
Privește dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezește înfloritul vânt, trilurile a morților aievea
Și pașii înverzesc în liniștita pădure.
Asta amintește de pom și animal. Domoale trepte de mușchi;
Și luna,
Lucește scufundată în triste ape.
Revine iar și umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin orașul în ruină.
186

GEORG TRAKL
SEARA
Cu moarte făpturi de morți
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrățișare
a îndrăgostiților,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru strălucește
Încolo spre oraș,
Unde-n frig și răutate
Un putred trib locuiește,
Îngerul alb
pregătește vremuri întunecate.
În umbra-mbrățișării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.
187

GEORG TRAKL
FURTUNA SEARA
O roșiile ore de seară!
În tremur se-nclină la geam în profund
Frunze de viță într-o albastră clară,
Înăuntru stafii de frică se-ascund.
Praful dansează-n putoarea de stradă.
Vântu-n fereastră cu zgomot lovea
Un cortegiu de roze venea în grămadă
Fulger orbitor norii gonea,
Cu zgomot se sparge a iazului oglindă.
Pescărușii țipă-n a geamului ramă.
Călăreții de foc sar să prindă
Codrul în flăcări zdrobit de aramă.
Bolnavii țipă prin spitale.
Albastră a nopții aripi zboară.
Deodată strălucind letale
Ploile pe streșini coboară.
188

GEORG TRAKL
SOMNUL
Blestemate voi negre otrăvuri,
Somn alb!
Această grădină preaciudată
Amurgiți copaci
Plini de șerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci.
Străinule! Umbra-ți pierdută
În roșul amurg,
Sinistru corsar
În a mâhnirii apă sărată.
La marginea nopții reaprinse păsări albe
Peste prăbușite orașe
De oțel.
189

GEORG TRAKL
TĂCERE
Peste păduri licăre palidă olac
Luna ce ne cufundă-n vis,
Salcia de lângă negrul lac
Plânge în noapte cu glas stins -
Se frânge-o inimă - nestins
Valul ridică ceața din zăcere
Tăcere peste tot tăcere.
190

GEORG TRAKL
ACORD FINAL
A zilei licăriri nu se mai țin
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-sa al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus
După junețea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veștejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.
191

GEORG TRAKL
NOAPTEA SĂRMANILOR
Se-ntunecă!
Și înfundată bate
La poarta noastră noaptea!
Un copil șoptește: Voi tremurați
Atât de tare!
Tot mai adânc ne aplecăm
Sărmanii și tăcem
Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.
192

GEORG TRAKL
CELOR AMUȚIȚI
O, nebunia marelui oraș, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh privește;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.
Curvă, care-n fiori de gheață naște un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobește ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.
Dar liniștită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.
193

GEORG TRAKL
SCURTĂ BIOGRAFIE - GEORG TRAKL
Georg Trakl s-a născut la 3 februarie 1887, ca fiu al comerciantului de
produse de fier, Tobias Trakl și al soției sale, Maria Catharina Trakl, ca al
cincilea din șapte copii. Copilăria și tinerețea și-a petrecut-o în la
Salzburg, în Austria, și a fost crescut de o guvernantă franceză, Marie
Boring, pentru că mama lui era dependentă de droguri. Prin guvernanta
franceză Georg Trakl are primele tangențe cu literatura franceză care a
influențat întreaga sa operă prin, mai ales prin Arthur Rimbaud și Charles
Baudelaire.
O poziție deosebită în rândul fraților a avut-o sora lui, Margareta
(Grete), cu care a avut o legătură incestuoasă. Trakl a văzut în ea
„omologul său feminin”.
Între 1897 și 1905 a urmat cursurile școlii din Salzburg, pe care le-a
părăsit din cauza notelor slabe, după care a început o ucenicie de trei
ani, ca farmacist.
În timpul uceniciei a avut cu ușurință acces la droguri pe care le
experimentase încă din perioada precedentelor probleme școlare din
orașul natal.
Când în 1906 cele două piese de teatru ale sale: „Ziua morții“ și „Fata
Morgana“, au fost jucate fără succes, ba chiar dezastruos, la teatrul din
Salzburg, el a distrus toate manuscrisele acelor pieselor, căzând într-o
profundă depresie și într-o pauză creativă de 1-2 ani.
După încheierea cu succes a cursurilor farmaceutice, Trakl a început, în
speranța că va avea o carieră ca farmacist particular, la Viena, studiul
facultății de farmacie, dar a renunțat în 1911 în favoarea unui an militar
în batalionul medical.
În acest timp a avut și primul contact cu mentorul său de mai târziu,
Ludwig von Ficker, care l-a ajutat atât financiar cât și publicându-i
poeziile în revista cu orientare expresionistă „Brenner” pe care o
conducea.
Începând de atunci, poeziile sale au fost publicate frecvent și în revista
„Făclia”, condusă de Karl Krauss.
În 1913, odată cu primul său volum de poezii, „Ziua de apoi“, Georg
Trakl a ajuns la apogeul creației sale dobândind și o oarecare
popularitate .
Starea sa mentală, instabilă încă din copilărie, s-a agravat cu timpul, din
cauza consumului excesiv de droguri, a relației instabile cu sora lui
Margareta cât și a problemelor financiare.
194

GEORG TRAKL
În august 1914 se înrolează voluntar ca sanitar în primul război
mondial, pentru ca apoi să fie imediat transferat pe Frontul de Est, în
Galiția.
Trakl a trăit direct și din plin războiul dintre Austria-Ungaria și Rusia și a
trebuit, ca ofițer sanitar, încă din primele zile, să se ocupe singur de
aproximativ 100 de soldați răniți. Ca urmare, el a suferit o tulburare
nervoasă, ajungând el însuși victima războiului.
Internat în spitalul militar din Cracovia, Trakl a scris poemul său cel mai
cunoscut „Grodek”, înainte de a muri, pe data de 3 noiembrie 1914, din
cauza unei supradoze de cocaină. Nu este atestat faptul că s-a sinucis sau
că a fost „doar” un accident. Totuși nu trebuie uitat că mai mai avusese
în trecut o tentativă nereușită de sinucidere. Al doilea și ultimul volum de
poezii „Sebastian în vis”, pe care l-a predat, înainte de război, în Salzburg,
spre a fi tipărit, a fost publicat post-mortem,în anul 1915: Sebastian în
vis.
195

GEORG TRAKL
CUPRINS
INTRODUCERE: CULORILE ÎN SIMBOLISTICA LUI TRAKL
NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI
ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE COMENTATE ȘI ADNOTATE
Noaptea 20
Seară în Lans 23
Apus 24
Pruncului Elis 25
Cântec de noapte 27
Cântec de seară 29
Cântecul unei mierle captive 31
Cântecul profund 33
Cântec occidental 35
Apus 37
Capitularea nopții 39
În zăpadă 41
Celor amuțiți 43
Copilărie 46
Corbii 49
De profundis 51
Prăbușire 54
Furtuna 56
Omenire 59
Spre seară a mea inimă 61
În iarnă 63
În parc 65
Trompete 67
În est 69
Odihnă și tăcere 71
Vară 73
Lui Novalis 75
Melancolie 77
Naștere 79
O seară de iarnă 81
La mlaștină 83
196

GEORG TRAKL
Peisaj 85
Psalm 87
Către Lucifer 90
Pe Mönchsberg 92
Soarele 94
Vârsta 96
Tânguire 98
Pasiune 100
Ungher in pădure 103
Plimbare de seară 105
Oglindă de seară 107
Afra 109
Crucifix 111
Valea întunecată 113
Toamna singuraticului 115
Întoarcerea acasă 117
Moarta biserică 119
Unei trecătoare 121
O seară de toamnă 123
Elis 125
Zefir 128
Primăvara sufletului II 130
Cântec spiritual 133
Helian 135
Hohenburg 137
În frunzișul roșu sunet de chitară 139
Într-un vechi arbore genealogic 141
Într-o grădină veche 143
In Veneția 145
An 147
Cântecul lui Kaspar Hauser 149
Cântec de jale 152
Suflet de noapte 154
Rondel 156
Ora suferinței 157
Toamnă încântată 159
Grodek 161
197

GEORG TRAKL
ALTE POEZII: ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE
Amin 171
În apropierea morții 172
Cântec de noapte 173
Cufundare 174
Delir 175
Grădina surorii 176
Șobolanii 177
În toamnă 178
În primăvară 179
Inima 180
Karl Kraus 181
Seară în Lans 182
Sirena 183
Meluzina 184
Decădere 185
Drumețul 186
Seara 187
Furtuna seara 188
Somnul 189
Tăcere 190
Acord final 191
Noaptea sărmanilor 192
Celor amuțiți 193
SCURTĂ BIOGRAFIE 194
198

GEORG TRAKL
ALTE APARIȚII DIONYSOS
Christian W. Schenk
Publicații
• Gedichte/Poezii, Editura „P“ Mainz 1981, ediție proprie;
• Omina, Dortmund 1987, ediție proprie;
• Strigătul morților, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-012-3;
• Testament, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-009-3;
• Răstignirea ultimului cuvânt, Editura Doris București, 1992, ISBN 973-
95562-2-1;
• Lichtebbe (Reflux de lumină), Verlag Deutscher Autoren 1994, ISBN 3-
88611-150-4;
• Blinder Spiegel (Oglinda oarbă), Edition „L“ Loßburg 1994, ISBN
3980387135;
• Semne, gratii și simboluri, Editura Dacia Cluj, ISBN 973-35-0477-7;
• Mandala, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3-9803871-3-5;
• Două anotimpuri, toamna, Editura Helicon Timișoara 1997, ISBN 973-
574-372-8;
• Poezii/Gedichte (Rumänisch/Deutsch), Cogito Verlag Oradea
1997, ISBN 973-9064-71-X;
• Vorbe sugrumate-n aer , Editura Cogito Oradea 1998, 2. Ed.
II 1999, ISBN 973-9064-94-9;
• Poeme vechi și noi , Editura Axa Botoșani 2000, ISBN 973-8034-14-0;
• Elegii Coloconeze, Editura Cronica (Iași) 2000, ISBN 973-9206-70-0;
• 55 Poezii (Ediție specială la aniversarea vârstei de 55 de ani), editura
Conta Piatra Neamț – 2006, ISBN 973-86530-0-2;
• Suferind tăcerea (Opera omnia), ed. Tipo Moldova Iași – 2011, ISBN
978-973-168-492-5;
• Ulița copilăriei (ediție restrânsă, bibliofilă), ed. Dionysos Boppard –
2013, ISBN 978-393-342-702-1, Referențial: - 10:3933427030;
• Mihai Eminescu - Poezii/Gedichte, Junimea, Iași – 2017, (Eminesciana
bibliofil), ISBN 978-973-37-2000-3;
• Suferind tăcerea (Rumänische Gegenwartslyrik, dann 16),
Independently published (21. Januar 2018) 2018, zweite Ausgabe,
ISBN-10: 1976962943, ISBN-13: 978-1976962943;
• Paladinul - Poezii, Independently published, Dionysos (Boppard) 2017, ,
L.Nr. 978/5/22/31894;
• Wortwunde, Gedichte. Mit sechzehn Zeichnungen von Kaja Grabowicz,
(Lyrik), Verlag Pop (Ludwigsburg) 2018, ISBN-10: 3863561651, ISBN-
13: 978-3863561659;
• Antologie – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk, Dionysos, Boppard, bod -
ISBN-13: 9783746092003;
199

GEORG TRAKL
• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN
9781977075666;
• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,
bod ISBN: 9783746024974;
• SECHS RUMÄNISCHE DICHTER: Ausgewählt und übersetzt
von Christian W. Schenk - (Ana Blandiana, Ion Caraion, Ștefan Augustin
Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) - Dionysos
Independently published, Boppard, ISBN 978-1980320890
• Georg Trakl - Versuri; traducere prefață și comentarii de Christian W.
Schenk. - Notă asupra ediției și note: Ioana Diaconescu, Editura
Timpul 2019, ISBN 978-973-612-756-4 I.
• Balans– Versuri, Editura Dionysos, Boppard 2019, ISBN: 978-17179-
8118-4
eBooks
• MIHAIL EMINESCU: Gedichte (Rumänische Lyrik) von Mihail
Eminescu und Christian W. Schenk (Kindle Edition - 30. Oktober 2011);
• ÜBER DEN WALD - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Cassian Maria
Spiridon, Simone Reicherts, Daniel P. Schenk und Christian W. Schenk
von Dionysos (Kindle Edition - 24. April 2002);
• NIEMANDSINSEL - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Gellu Dorian und Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 8. November 2011);
• STERNENHERBST - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Ana Blandiana und Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 19. November 2011);
• EIN GARTEN IST IN MIR - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Ion Caraion und Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 6. Dezember 2011);
• WORTWUNDE - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Valeriu Stancu und Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 15. Dezember 2011);
• MANDALA - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);
• GEFLÜSTER - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Aura Christi und
Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);
• TANZ DER MONADEN - Gedichte (Rumänische Gegenwartslyrik) von
Lucian Vasiliu und Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition -
15. November 2011);
• DIE LEERE DER GLOCKE - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Marin Sorescu und Christian W. Schenk von
Dionysos (Kindle Edition - 22. November 2011);
200

GEORG TRAKL
• OHNE TITEL - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Viorela Codreanu Tiron und Christian W. Schenk
von Amanda Edit (Kindle Edition - 1. Dezember 2011);
• GEBOREN IN UTOPIA - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische
Gegenwartslyrik) von Stefan Augustin Doinas und Christian W. Schenk
von Dionysos (Kindle Edition - 4. Dezember 2011);
• GEWISSENSDÄMMERUNG UND... ELEGII COLICONEZE (Gedichte)
(Gegenwartslyrik) von Christian W. Schenk (Kindle Edition - 11.
November 2011);
• DREHUNG - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische Gegenwartslyrik)
von Marin Mincu und Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition
- 9. Dezember 2011);
• Mit Gedanken und mit Bildern - Gedichte (Gegenwartslyrik)
(Rumänische Gegenwartslyrik) von Cassian Maria Spiridon und
Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 2018);
• GEFLÜSTER - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Aura Christi und
Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);
• Cassian Maria Spiridon: Mit Gedanken und mit Bildern,
Dionysos, Boppard 2018, ISBN 9781980240341;
• Marius Chelaru: Die Ecke des Bettlers, Gedichte/Poezii (Rumänische
Gegenwartslyrik, Band 21/2018), Dionysos, Boppard, ISBN-10:
1976962781, ISBN-13: 978-1976962783;
• Pieta: Drehung, Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard,
2018, ISBN 9781977075666;
• Antologie – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk, Dionysos, Boppard, bod -
ISBN-13: 9783746092003;
• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,
bod ISBN: 9783746024974;
Traduceri de cărți
• Cele mai frumoase balade germane de la Ludwig Uhland până
la Ricarda Huch, Editura „Cartea Românească“ București 1971;
• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81
rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând
81 de autori români, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119;
• Dorin Popa: Poesis - Elf lyrische Miniaturen, Dionysos Verlag
1996, ISBN 3980387100;
• George Vulturescu: Augenlieder, Dionysos Verlag 1996, ISBN
3980387143;
• Lucian Vasiliu: Tanz der Monaden, Dionysos Verlag 1996, ISBN
3980387151;
• Ștefan Augustin Doinaș: Geboren in Utopia, Dionysos Verlag
1996, ISBN 398038716X;
201

GEORG TRAKL
• Marin Sorescu: Die Leere der Glocke, Dionysos Verlag 1997 und
2002, ISBN 3-933427-09-6;
• Emil Manu: Traum Stunde, Dionysos Verlag 1997, ISBN 3980387186;
• Dorin Popa: Niemand versteht mich, Polirom 1998, 973-683-059-4;
• Gellu Dorian: Niemandsinsel, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3933427002;
• Valeriu Stancu: Wortwunde, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3980387194;
• Ana Blandiana: Sternenherbst, Dionysos Verlag 1999 und 2002, ISBN 3-
933427-08-8;
• Mihail Eminescu: Sämtliche Gedichte, Dionysos Verlag 2000, ISBN 3-
933427-02-9;
• Cassian Maria Spiridon: Über den Wald, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-
933427-07-X;
• Ion Caraion: Ein Garten ist in mir, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-
933427-04-5;
• Aura Christi: Geflüster, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-03-7;
• Marin Mincu: Drehung, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-06-1;
• Viorela Codreanu Tiron: Fără titlu/Ohne Titel, Amanda edit, București
2011, ISBN 978-606-8041-39-1;
• Mihai Eminescu - Poezii/Gedichte, Junimea, Iași – 2017, (Eminesciana
bibliofil), ISBN 978-973-37-2000-3;
• Valeriu Stancu: Wortwunde (Zweite Auflage), Dionysos 1999, 2002,
2018, ISBN-10: 1976963524, ISBN-13: 978-1976963520;
• Cassian Maria Spiridon: Mit Gedanken und mit Bildern,
Dionysos, Boppard 2018, ISBN 9781980240341
• Marius Chelaru: Die Ecke des Bettlers, Gedichte/Poezii (Rumänische
Gegenwartslyrik, Band 21/2018), Dionysos, Boppard, ISBN-10:
1976962781, ISBN-13: 978-1976962783;
• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN
9781977075666;
• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,
bod ISBN: 9783746024974;
• Ioana Diaconescu - Dafür ist der Engel – Gedichte,
Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781980729198
• Paulina Popa - Winter des Engels – Gedichte,
Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781717888273
• Varujan Vosganian - Auf unseren Spuren – Gedichte,
Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781983279218
• Ion Cristofor - Am Rand der Kaffeetasse – Gedichte,
Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781719860338
202

GEORG TRAKL
©Toate drepturile rezervate
Georg Trakl
Versuri
Traducere și comentarii: Christian W. Schenk
Note, notă asupra ediției: Ioana Diaconescu
ISBN: 9781095625439
Zweite Ausgabe (Ediția a doua)
DIONYSOS – 2018 Boppard am Rhein/Germany
Rheinland-Pfalz
203

GEORG TRAKL
204