carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

da ceva bani pentru o pensiune, dar să ştii că toate cer actul de identitate şi-şi trec clienţii pe lista
comisariatului.
- Nici nu trebuie să-mi spui, padre. Mâine, înainte de-a se crăpa de ziuă, am să mă evapor de-aici mai
repede decât bunăvoinţa. Dar n-am să accept nici un sfanţ, că şi aşa am abuzat destul de dumneata.
Preotul a ridicat mâna şi a scuturat din cap.
- Hai să vedem cum îţi vin câteva lucruri de-ale lui Ramon, a zis ridicându-se de la masă.
Padre Valera a insistat să-i dea lui Fermin o pereche de pantofi în stare medie, un costum de lână modest,
dar curat, două schimburi de lenjerie şi câteva obiecte de igienă personală şi i le-a pus pe toate într-o
valiză. Pe un raft, erau o trompetă strălucitoare şi câteva fotografii cu doi bărbaţi tineri, chipeşi şi
zâmbitori, la ceva ce părea a fi Sărbătoarea cartierului aracia [36] . Trebuia să priveşti cu mare atenţie
ca să-ţi dai seama că unul era padre Valera, care acum părea cu treizeci de ani mai bătrân.
- Apă caldă n-am. Boilerul va fi umplut abia dimineaţă, aşa că ori aştepţi, ori foloseşti urciorul.
Pe când Fermin se spăla cum putea, padre Valera a pregătit într-o cafetieră un soi de cicoare
amestecată cu alte ingrediente vag dubioase. N-avea zahăr, dar apa murdară din ceaşcă era fierbinte şi
compania plăcută.
- Ce mai, s-ar zice că suntem în Columbia şi savurăm boabe fine si alese, a spus Fermin.
- Eşti un om deosebit, Fermin. Îţi pot pune o întrebare personală?
- E acoperită de taina spovedaniei?
- Să spunem că da.
- Dă-i drumul.
- Ai omorât pe cineva? În război, vreau să spun.
- Nu, a răspuns Fermin.
- Eu da.
Fermin a rămas nemişcat, cu ceaşca pe jumătate ridicată spre gură. Preotul a lăsat ochii în jos.
- N-am spus lucrul ăsta niciodată nimănui.
- E acoperit de taina spovedaniei, l-a asigurat Fermin.
Preotul s-a frecat la ochi şi a oftat. Fermin s-a întrebat de când stătea omul ăla singur acolo, doar cu
taina lui şi cu amintirea fratelui mort.
- Cu siguranţă că ai avut motive, padre. Preotul a negat.
- Dumnezeu a părăsit ţara noastră, a spus.
- Dar nu te teme, de cum va vedea în ce hal i-a ajuns ograda din nordul Pirineilor, va reveni cu coada
între picioare.
Padre Valera a tăcut îndelung. Au dat pe gât nechezolul şi Fermin, ca să-i dea curaj preotului, care
părea tot mai abătut pe măsură ce minutele treceau, şi-a turnat încă o ceaşcă.
- Îţi place cu adevărat? Fermin a încuviinţat.
- Vrei să te spovedesc? a întrebat brusc preotul. Fără glumă.
- Nu te supăra, padre, dar eu nu reuşesc să cred în asemenea lucruri...
- Dar poate că Dumnezeu crede în dumneata.
- Mă îndoiesc.
- Nu-i nevoie să crezi în Dumnezeu ca să te spovedeşti.
E ceva între dumneata şi propria conştiinţă. Ce ai de pierdut?
Timp de două ceasuri, Fermin i-a mărturisit părintelui Valera tot ce ţinea sub tăcere de când fugise de la
castel, cu mai bine de un an în urmă. Acesta l-a ascultat cu atenţie, încuviinţând din când în când. În