carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

1
Barcelona, 1940
Incidentul de la vechea fabrică Vilardell n-a ajuns nicicând în jurnale. Nimănui nu-i convenea să se afle
de acea istorie. De toate cele petrecute acolo îşi amintesc doar cei ce fuseseră de faţă. Chiar în acea
noapte, Mauricio Valls a revenit la castel, a văzut că deţinutul numărul 13 fugise şi i-a vorbit
inspectorului Fumero de la Brigada Socială despre denunţul făcut de unul dintre deţinuţi. Fumero şi
oamenii lui erau pe poziţii încă dinainte de răsăritul soarelui.
Inspectorul pusese doi dintre ei să păzească perimetrul şi îi adunase pe ceilalţi la intrarea principală,
de unde, aşa cum spusese Valls, se putea vedea ghereta. Trupul lui Jaime Montoya, viteazul şofer al
directorului închisorii, care se oferise voluntar să cerceteze singur veridicitatea afirmaţiilor făcute de
unul dintre deţinuţi, cum că existau elemente subversive, zăcea tot acolo, întins printre gunoaie. Cu puţin
înainte de-a se crăpa de ziuă, Fumero le ordonase oamenilor lui să intre în vechea fabrică. Au înconjurat
ghereta, dar când ocupanţii ei, doi bărbaţi şi o femeie tânără, le-au detectat prezenţa, a avut loc doar un
incident mărunt, când femeia, care avea o armă de foc, a tras în braţul unuia dintre poliţişti. Dar rana era
o simplă zgârietură fără importanţă. După acel incident, Fumero şi oamenii lui îi potoliseră pe rebeli în
jumătate de minut.
Atunci, inspectorul a ordonat să fie băgaţi cu toţii în gheretă, împreună cu trupul şoferului mort.
Fumero n-a cerut nici nume, nici acte. Le-a ordonat oamenilor lui să lege cu sârmă picioarele şi mâinile
rebelilor de nişte scaune metalice ruginite, aruncate într-un colţ. Odată imobilizaţi, Fumero le-a cerut să-l
lase singur şi să-i aştepte instrucţiunile postaţi la uşa gheretei şi la poarta fabricii. Rămas singur cu
prizonierii, a închis uşa şi s-a aşezat în faţa lor.
- N-am dormit toată noaptea şi-s obosit. Vreau să mă duc acasă. Aşa că spuneţi-mi unde-s banii şi
bijuteriile lui Salgado, pe care le ţineţi ascunse, şi n-o să păţiţi nimic, de acord?
Prizonierii îl priveau cu un amestec de uluială şi groază.
- Nu ştim nimic nici despre bijuterii, nici despre acest Salgado, a spus bărbatul cel mai în vârstă.
Fumero a încuviinţat oarecum plictisit. Îşi plimba cumpătat ochii peste cei trei prizonieri, ca şi cum le
putea citi gândurile, iar acestea îl plictiseau. După ce-a şovăit câteva clipe, a ales-o pe femeie şi şi-a tras
scaunul în aşa fel încât să stea la doar două palme de ea. Femeia tremura.
- Las-o în pace, fecior de lele, a scuipat celălalt bărbat, mai tânăr. Dacă te-atingi de ea, îţi jur că te
omor.
Fumero a zâmbit melancolic.
- Ai o prietenă foarte frumoasă.
Navas, ofiţerul din uşa gheretei, simţea cum sudoarea rece îi trecea prin haine. Se făcea că n-auzea
urletele dinăuntru şi, când camarazii lui l-au privit îngroziţi din poarta fabricii, a scuturat din cap.
N-au schimbat nici o vorbă. Fumero era în gheretă de vreo jumătate de ceas, când uşa s-a deschis în
sfârşit în spatele lui. Navas s-a dat la o parte şi a evitat să privească direct petele umede de pe hainele
negre ale inspectorului. Fumero s-a îndepărtat încet, îndreptându-se spre ieşire, şi Navas, după o privire
sumară aruncată înăuntrul gheretei, şi-a stăpânit senzaţia de vomă şi a închis uşa. La un semn al lui