carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
Cele două santinele l-au luat pe Fermin, i-au pus cătuşe la mâini şi la picioare şi l-au târât după elesub privirile înspăimântate ale întregului coridor şi în hohotele de râs ale lui Salgado.- De asta nu scapi nici cu băşini, a spus râzând colegul lui.
9L-au dus printr-un ghem de tuneluri până la un coridor larg, la capătul căruia era o poartă mare din lemn.Pe Fermin l-a luat cu ameţeli şi şi-a zis că până acolo-i fusese şi că în spatele acelei porţi îl aşteptaFumero, cu o lampă de sudură şi o întreagă noapte liberă în faţă. Spre surprinderea lui, ajungând lapoartă, una din santinele i-a scos cătuşele, iar cealaltă a bătut uşor în lemn.- Intră, a răspuns un glas familiar.Şi Fermin s-a trezit în biroul domnului director, luxos mobilat, cu covoare sustrase din cine ştie cecasă mare din Bonanova şi mobile elegante. Completau scenografia un steag mare al Spaniei, cu vultur,stemă şi legendă, un portret al Conducătorului mai retuşat ca pozele publicitare ale lui Marlene Dietrichşi domnul director în persoană, don Mauricio Valls, zâmbind din spatele mesei de scris şi savurând ohavană de import şi un pahar cu brandy.- Stai jos. Nu te teme, l-a invitat.Fermin a zărit lângă el o tavă cu mâncare aburindă: carne, mazăre şi piure de cartofi, care mirosea aunt cald.- Nu-i un miraj, a zis delicat domnul director. E cina ta. Sper să-ţi placă.Fermin nu mai văzuse asemenea minune din iulie 1936, aşa că s-a pus pe înfulecat înainte ca bucatelesă se evapore. Cu o expresie de silă şi dispreţ sub zâmbetul fals, fumând ţigară după ţigară şi netezinduşigelul din păr la fiece minut, domnul director îl privea mâncând. După ce deţinutul şi-a terminat cina,Valls le-a făcut santinelelor semn să plece. Rămaşi singuri, domnul director i-a părut mult mai sinistrudecât cu escortă armată.- Fermin, nu-i aşa? a întrebat ca din întâmplare. Fermin a încuviinţat încet.- Nu te teme. Ba chiar din contră. Am pus să fii chemat fiindcă vreau să-ţi îmbunătăţesc condiţiile detrai şi, cine ştie, poate chiar să-ţi revizuiesc sentinţa, doar ştim amândoi că acuzaţiile ce ţi s-au adus n-aveau fundament. Aşa-s timpurile, multe s-au dat cu fundu-n sus, şi drepţii plătesc pentru păcătoşi. Ăsta-ipreţul renaşterii naţionale. Mai presus de toate consideraţiile astea, vreau să înţelegi că-s de partea ta. Şieu sunt într-un fel prizonierul acestui loc. Cred că amândoi vrem să ieşim de aici cât mai iute şi mi-am ziscă ne-am putea ajuta. O ţigară?Fermin a acceptat cu timiditate.- Dacă nu vă deranjează, o ţin pentru mai târziu.- Cum vrei. Ţine, ia tot pachetul.Fermin a băgat pachetul în buzunar. Domnul director s-a aplecat peste masă, zâmbind. La grădinazoologică era un şarpe aidoma lui, şi-a amintit Fermin, dar acela nu mânca decât şoareci.- Cum e noul tău coleg de celulă?- Salgado? În ordine.- Nu ştiu dacă ţi-a ajuns la urechi că, înainte de a-l băga la zdup, nenorocitul era pistolar, plătit decomunişti.Fermin a făcut semn că nu.- Mi-a zis că era sindicalist. Valls a râs uşor.- În mai 1938, s-a strecurat în casa familiei Vilajoana, pe bulevardul Bonanova, şi i-a lichidat singurpe toţi, inclusiv pe cei cinci copii, cele patru slujnice şi bunica de optzeci şi şase de ani. Ştii cine erau
- Page 5 and 6: Am ştiut mereu că într-o bună z
- Page 7 and 8: 1Barcelona, decembrie 1957În acel
- Page 9 and 10: 2Dacă tot eram singur, am deschis
- Page 11 and 12: 3Pe fondul luminii ce venea din str
- Page 13 and 14: pe gratis. Pot întreba dacă e pen
- Page 15 and 16: pasărea începuse să repete, cu o
- Page 17 and 18: 5La ceasul acela, echipajele mai mu
- Page 19 and 20: 6Am făcut cale întoarsă până l
- Page 21 and 22: uşă în uşă.- Pune mâna, pune
- Page 23 and 24: - Păi, mie mi se pare că, alătur
- Page 25 and 26: Se ţinea cu o mână de stomac, ca
- Page 27 and 28: „Tremură, Daniel", mi-am zis. Be
- Page 29 and 30: ce-am căutat fără noroc prin toa
- Page 31 and 32: 11Când m-am întors în anticariat
- Page 33 and 34: - Păi, acum c-o spui, nu ştiu dac
- Page 35 and 36: lor, patronul hotărâse să le reb
- Page 37 and 38: - Să mă protejezi? Pe mine? De ce
- Page 39 and 40: 1Barcelona, 1939Deţinuţii noi era
- Page 41 and 42: 2Celula era un dreptunghi întuneco
- Page 43 and 44: 3Rutina era utilă. O oră pe zi, d
- Page 45 and 46: 4Cel puţin, aşa spunea legenda. C
- Page 47 and 48: 5Duminica, după ce se încheiau li
- Page 49 and 50: Domnul director l-a privit cu răce
- Page 51 and 52: cărora mă îndoiesc că li se dă
- Page 53 and 54: 7Istoria relatată de bunul medic
- Page 55: 8Tocmai se împlineau şase luni de
- Page 59 and 60: Domnul director i-a făcut cu ochiu
- Page 61 and 62: 11Barcelona, 1940La o săptămână
- Page 63 and 64: 12In acea duminică, după ce şi-a
- Page 65 and 66: 13Macabrele pariuri organizate de n
- Page 67 and 68: 14Fermin a trebuit să aştepte tra
- Page 69 and 70: 15In acea după-amiază, înainte d
- Page 71 and 72: 16Din porunca domnului director, un
- Page 73 and 74: deşurubat capacul şi a aruncat o
- Page 75 and 76: un biet nefericit ca Martin, un om
- Page 77 and 78: - Nu-ţi face griji, şefu', sunt o
- Page 79 and 80: - Familia e foarte importantă, Jai
- Page 81 and 82: 22Ajuns la castelul Montjuic, domnu
- Page 83 and 84: 24Se crăpa de ziuă când a ajuns
- Page 85 and 86: 1Barcelona, 1940Incidentul de la ve
- Page 87 and 88: 2Fermin a delirat şapte zile înch
- Page 89 and 90: ascuţite. Când observa că pacien
- Page 91 and 92: - Şi acum ce fac? Unde mă duc? Nu
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
- Page 95 and 96: 6Padre Valera locuia la mansarda un
- Page 97 and 98: sfârşit, când Fermin a simţit c
- Page 99 and 100: cale dialectică, aşa că, drept o
- Page 101 and 102: 8Avocatul Brians era un tânăr cu
- Page 103 and 104: 9Furtuna se năpustise din răspute
- Page 105 and 106: 10Când ploaia s-a potolit, era apr
9
L-au dus printr-un ghem de tuneluri până la un coridor larg, la capătul căruia era o poartă mare din lemn.
Pe Fermin l-a luat cu ameţeli şi şi-a zis că până acolo-i fusese şi că în spatele acelei porţi îl aştepta
Fumero, cu o lampă de sudură şi o întreagă noapte liberă în faţă. Spre surprinderea lui, ajungând la
poartă, una din santinele i-a scos cătuşele, iar cealaltă a bătut uşor în lemn.
- Intră, a răspuns un glas familiar.
Şi Fermin s-a trezit în biroul domnului director, luxos mobilat, cu covoare sustrase din cine ştie ce
casă mare din Bonanova şi mobile elegante. Completau scenografia un steag mare al Spaniei, cu vultur,
stemă şi legendă, un portret al Conducătorului mai retuşat ca pozele publicitare ale lui Marlene Dietrich
şi domnul director în persoană, don Mauricio Valls, zâmbind din spatele mesei de scris şi savurând o
havană de import şi un pahar cu brandy.
- Stai jos. Nu te teme, l-a invitat.
Fermin a zărit lângă el o tavă cu mâncare aburindă: carne, mazăre şi piure de cartofi, care mirosea a
unt cald.
- Nu-i un miraj, a zis delicat domnul director. E cina ta. Sper să-ţi placă.
Fermin nu mai văzuse asemenea minune din iulie 1936, aşa că s-a pus pe înfulecat înainte ca bucatele
să se evapore. Cu o expresie de silă şi dispreţ sub zâmbetul fals, fumând ţigară după ţigară şi netezinduşi
gelul din păr la fiece minut, domnul director îl privea mâncând. După ce deţinutul şi-a terminat cina,
Valls le-a făcut santinelelor semn să plece. Rămaşi singuri, domnul director i-a părut mult mai sinistru
decât cu escortă armată.
- Fermin, nu-i aşa? a întrebat ca din întâmplare. Fermin a încuviinţat încet.
- Nu te teme. Ba chiar din contră. Am pus să fii chemat fiindcă vreau să-ţi îmbunătăţesc condiţiile de
trai şi, cine ştie, poate chiar să-ţi revizuiesc sentinţa, doar ştim amândoi că acuzaţiile ce ţi s-au adus n-
aveau fundament. Aşa-s timpurile, multe s-au dat cu fundu-n sus, şi drepţii plătesc pentru păcătoşi. Ăsta-i
preţul renaşterii naţionale. Mai presus de toate consideraţiile astea, vreau să înţelegi că-s de partea ta. Şi
eu sunt într-un fel prizonierul acestui loc. Cred că amândoi vrem să ieşim de aici cât mai iute şi mi-am zis
că ne-am putea ajuta. O ţigară?
Fermin a acceptat cu timiditate.
- Dacă nu vă deranjează, o ţin pentru mai târziu.
- Cum vrei. Ţine, ia tot pachetul.
Fermin a băgat pachetul în buzunar. Domnul director s-a aplecat peste masă, zâmbind. La grădina
zoologică era un şarpe aidoma lui, şi-a amintit Fermin, dar acela nu mânca decât şoareci.
- Cum e noul tău coleg de celulă?
- Salgado? În ordine.
- Nu ştiu dacă ţi-a ajuns la urechi că, înainte de a-l băga la zdup, nenorocitul era pistolar, plătit de
comunişti.
Fermin a făcut semn că nu.
- Mi-a zis că era sindicalist. Valls a râs uşor.
- În mai 1938, s-a strecurat în casa familiei Vilajoana, pe bulevardul Bonanova, şi i-a lichidat singur
pe toţi, inclusiv pe cei cinci copii, cele patru slujnice şi bunica de optzeci şi şase de ani. Ştii cine erau