carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

Am ştiut mereu că într-o bună zi aveam să revin la aceste străzi, pentru a povesti istoria bărbatului ce şi-a
pierdut sufletul şi numele printre umbrele acelei Barcelone cufundate în visul tulbure al unui timp de
cenuşă şi tăcere. Sunt pagini scrise cu foc, la adăpostul unui oraş de blestemaţi, cuvinte săpate în
memoria celui întors dintre morţi cu o făgăduială înfiptă în inimă şi preţul unui blestem. Cortina se ridică,
publicul tace şi, înainte ca umbra ce se cerne peste destinul său să coboare de pe maşina pentru decoruri,
o distribuţie de spirite albe intră în scenă, cu o comedie pe buze şi binecuvântata inocenţă a celui care,
crezând că al treilea act e şi ultimul, începe să ne spună o poveste de Crăciun, fără să ştie că, dând ultima
pagină, cerneala propriei răsuflări îl va târî molcom şi inexorabil în miezul tenebrelor.
Julián Carax
Prizonierul cerului
(Editions de la Lumiere, Paris, 1992)