carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
unui potent industriaş, pe ale cărui tentacule se baza mare parte din bugetul generalului Franco şi altrupelor lui.Logodnica era cu opt ani mai mare decât Mauricio şi imobilizată de la treisprezece ani într-un scauncu rotile, roasă de o boală congenitală, care îi devora muşchii şi viaţa. Nici un bărbat n-o privisevreodată în ochi şi n-o luase de mână ca să-i spună că era frumoasă şi s-o întrebe cum o chema. Mauricio,care era, în fond, ca toţi literaţii fără talent, un bărbat pe cât de practic, pe atât de vanitos, a fost primul şiultimul care a făcut-o, iar un an mai târziu, perechea s-a căsătorit la Sevilla, în prezenţa unui invitat deparcă, generalul Queipo de Llano[24], şi a altor minţi luminate din aparatul naţional.- Vei face carieră, Valls, i-a prezis chiar Serrano Suner [25], primindu-l în audienţă privată laMadrid, când Valls venise să cerşească postul de director al Bibliotecii Naţionale. Spania trece princlipe grele, şi orice spaniol de condiţie bună trebuie să pună umărul, ca să putem ţine piept hoardelormarxiste ce năzuiesc să ne corupă bogăţia spirituală, a anunţat cumnatul Conducătorului, strălucitor într-ouniformă de amiral de operetă.- Excelenţă, puteţi conta pe mine, s-a oferit Valls. Pentru orice.„Orice" s-a dovedit a fi un post de director, dar nu al minunatei Biblioteci Naţionale, cum dorea el, cial unei puşcării penale cu reputaţie lugubră, cocoţată pe o stâncă deasupra Barcelonei. Lista apropiaţilorşi favoriţilor de numit în posturi prestigioase era lungă şi prolixă, iar Valls, cu toate strădaniile lui, seafla în treimea inferioară.- Ai răbdare, Valls. Eforturile dumitale vor fi răsplătite. Astfel şi-a primit Mauricio Valls primalecţie din complexa artă naţională a manipulării şi avansării după orice schimbare de regim: mii deacoliţi şi convertiţi participau la urcuş, iar competiţia era foarte acerbă.
4Cel puţin, aşa spunea legenda. Cumulul neconfirmat al bănuielilor, ipotezelor şi zvonurilor de mâna atreia ajunsese la urechile deţinuţilor pe căi dubioase, deschise de directorul anterior, destituit la doardouă săptămâni de când era la conducere şi otrăvit de resentimente contra arivistului venit să-i fure titlulpentru care luptase de-a lungul întregului război. Directorul care pleca n-avea pile de familie şi comisesefatidicul precedent de a fi fost găsit beat şi făcând comentarii haioase despre Generalisimul tuturorSpaniilor şi despre surprinzătoarea asemănare a acestuia cu Greierul vorbitor[26], Înainte de-a fiîngropat într-un post de director adjunct al unei închisori din Ceuta, proferase injurii despre don MauricioValls oricui voise să le asculte.Era mai presus de orice îndoială că nimănui nu i se îngăduia să se refere la Valls decât cu apelativulde „domnul director". Versiunea oficială, aleasă chiar de el, susţinea că don Mauricio era un literat derecunoscut prestigiu, cu un intelect cultivat şi o fină erudiţie, dobândită în anii de studii la Paris, şi, maipresus de şederea temporară în sectorul penitenciar al regimului, avea destinul şi misiunea de a educapoporul simplu al Spaniei decimate şi de a-l învăţa să cugete, cu ajutorul unui ales cerc de intelectuali deaceeaşi sorginte cu el.Adesea, discursurile lui conţineau lungi citate din scrierile, poemele ori articolele pedagogice pecare le publica asiduu în presa naţională despre literatură, filosofie şi necesara renaştere a gândiriioccidentale. Dacă deţinuţii aplaudau puternic la sfârşitul acelor sesiuni magistrale, domnul director făceaun gest magnanim, şi temnicerii împărţeau ţigări, lumânări sau orice alt obiect de lux din lotul de donaţiişi pachete trimise de familiile lor. Lucrurile cele mai ispititoare erau în prealabil confiscate de temniceri,care le duceau acasă sau uneori le vindeau chiriaşilor, dar era bună şi o piatră.Morţii din cauze naturale sau vag induse, de regulă între unu şi trei pe săptămână, erau strânşi lamiezul nopţii, cu excepţia sfârşitului de săptămână sau a sărbătorilor oficiale; atunci, leşul rămânea încelulă până luni sau până în prima zi lucrătoare, ţinându-i îndeobşte de urât noului chiriaş. Când deţinuţiianunţau că unul de-ai lor dăduse ortul popii, venea un temnicer, îi verifica pulsul ori respiraţia, apoi îlbăga într-unul dintre sacii de prelată folosiţi în acest scop. Odată legat sacul, mortul zăcea în celulă,aşteptând ca pompele funebre din vecinul cimitir Montjuic să vină să-l ia. Nimeni nu ştia ce se făcea cusacii şi, întrebat, Bebo refuzase să răspundă şi lăsase ochii în jos.La fiecare cincisprezece zile, avea loc un proces judiciar militar foarte sumar, iar condamnaţii erauîmpuşcaţi în zorii zilei. Uneori, plutonul de execuţie mi izbutea să atingă nici un organ vital, din pricinastării proaste a puştilor sau a muniţiei, şi urletele împuşcaţilor în agonie, căzuţi în şanţ, se auzeau ceasurila rând. Alteori, se auzea o explozie şi urletele amuţeau dintr-odată. Printre deţinuţi circula povestea căun ofiţer îi omorâse cu o grenadă, dar nimeni nu putea fi sigur că aceea era într-adevăr explicaţia.Alt zvon care circula printre deţinuţi era că domnul director obişnuia să primească vinerea dimineaţaîn biroul lui femei, fiice, logodnice, chiar şi mătuşi şi bunici ale deţinuţilor. Cu verigheta pitită în primulsertar al mesei lui de scris, le asculta rugile, le cântărea cererile, le oferea o batistă pentru lacrimi şi leaccepta darurile şi favorurile de altă natură, acordate pentru făgăduiala unei hrane şi unui tratament maibune sau a revizuirii sentinţelor neclare ce nu se rezolvau niciodată.Alteori, Mauricio Valls le oferea pur şi simplu biscuiţi pentru ceai şi un pahar cu vin muscat şi dacă,în ciuda mizeriilor vremii şi a hranei proaste, vizitatoarele erau încă bune de privit şi ciupit, le citea din
- Page 3 and 4: CuprinsCoperta, Pagina de titlu, Ci
- Page 5 and 6: Am ştiut mereu că într-o bună z
- Page 7 and 8: 1Barcelona, decembrie 1957În acel
- Page 9 and 10: 2Dacă tot eram singur, am deschis
- Page 11 and 12: 3Pe fondul luminii ce venea din str
- Page 13 and 14: pe gratis. Pot întreba dacă e pen
- Page 15 and 16: pasărea începuse să repete, cu o
- Page 17 and 18: 5La ceasul acela, echipajele mai mu
- Page 19 and 20: 6Am făcut cale întoarsă până l
- Page 21 and 22: uşă în uşă.- Pune mâna, pune
- Page 23 and 24: - Păi, mie mi se pare că, alătur
- Page 25 and 26: Se ţinea cu o mână de stomac, ca
- Page 27 and 28: „Tremură, Daniel", mi-am zis. Be
- Page 29 and 30: ce-am căutat fără noroc prin toa
- Page 31 and 32: 11Când m-am întors în anticariat
- Page 33 and 34: - Păi, acum c-o spui, nu ştiu dac
- Page 35 and 36: lor, patronul hotărâse să le reb
- Page 37 and 38: - Să mă protejezi? Pe mine? De ce
- Page 39 and 40: 1Barcelona, 1939Deţinuţii noi era
- Page 41 and 42: 2Celula era un dreptunghi întuneco
- Page 43: 3Rutina era utilă. O oră pe zi, d
- Page 47 and 48: 5Duminica, după ce se încheiau li
- Page 49 and 50: Domnul director l-a privit cu răce
- Page 51 and 52: cărora mă îndoiesc că li se dă
- Page 53 and 54: 7Istoria relatată de bunul medic
- Page 55 and 56: 8Tocmai se împlineau şase luni de
- Page 57 and 58: 9L-au dus printr-un ghem de tunelur
- Page 59 and 60: Domnul director i-a făcut cu ochiu
- Page 61 and 62: 11Barcelona, 1940La o săptămână
- Page 63 and 64: 12In acea duminică, după ce şi-a
- Page 65 and 66: 13Macabrele pariuri organizate de n
- Page 67 and 68: 14Fermin a trebuit să aştepte tra
- Page 69 and 70: 15In acea după-amiază, înainte d
- Page 71 and 72: 16Din porunca domnului director, un
- Page 73 and 74: deşurubat capacul şi a aruncat o
- Page 75 and 76: un biet nefericit ca Martin, un om
- Page 77 and 78: - Nu-ţi face griji, şefu', sunt o
- Page 79 and 80: - Familia e foarte importantă, Jai
- Page 81 and 82: 22Ajuns la castelul Montjuic, domnu
- Page 83 and 84: 24Se crăpa de ziuă când a ajuns
- Page 85 and 86: 1Barcelona, 1940Incidentul de la ve
- Page 87 and 88: 2Fermin a delirat şapte zile înch
- Page 89 and 90: ascuţite. Când observa că pacien
- Page 91 and 92: - Şi acum ce fac? Unde mă duc? Nu
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
unui potent industriaş, pe ale cărui tentacule se baza mare parte din bugetul generalului Franco şi al
trupelor lui.
Logodnica era cu opt ani mai mare decât Mauricio şi imobilizată de la treisprezece ani într-un scaun
cu rotile, roasă de o boală congenitală, care îi devora muşchii şi viaţa. Nici un bărbat n-o privise
vreodată în ochi şi n-o luase de mână ca să-i spună că era frumoasă şi s-o întrebe cum o chema. Mauricio,
care era, în fond, ca toţi literaţii fără talent, un bărbat pe cât de practic, pe atât de vanitos, a fost primul şi
ultimul care a făcut-o, iar un an mai târziu, perechea s-a căsătorit la Sevilla, în prezenţa unui invitat de
parcă, generalul Queipo de Llano[24], şi a altor minţi luminate din aparatul naţional.
- Vei face carieră, Valls, i-a prezis chiar Serrano Suner [25], primindu-l în audienţă privată la
Madrid, când Valls venise să cerşească postul de director al Bibliotecii Naţionale. Spania trece prin
clipe grele, şi orice spaniol de condiţie bună trebuie să pună umărul, ca să putem ţine piept hoardelor
marxiste ce năzuiesc să ne corupă bogăţia spirituală, a anunţat cumnatul Conducătorului, strălucitor într-o
uniformă de amiral de operetă.
- Excelenţă, puteţi conta pe mine, s-a oferit Valls. Pentru orice.
„Orice" s-a dovedit a fi un post de director, dar nu al minunatei Biblioteci Naţionale, cum dorea el, ci
al unei puşcării penale cu reputaţie lugubră, cocoţată pe o stâncă deasupra Barcelonei. Lista apropiaţilor
şi favoriţilor de numit în posturi prestigioase era lungă şi prolixă, iar Valls, cu toate strădaniile lui, se
afla în treimea inferioară.
- Ai răbdare, Valls. Eforturile dumitale vor fi răsplătite. Astfel şi-a primit Mauricio Valls prima
lecţie din complexa artă naţională a manipulării şi avansării după orice schimbare de regim: mii de
acoliţi şi convertiţi participau la urcuş, iar competiţia era foarte acerbă.
Change language