carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

„Tremură, Daniel", mi-am zis. Bea s-a ridicat în capul oaselor şi s-a aşezat pe vine în pat, în faţa
mea.
- Când Julian va fi ceva mai măricel şi mama va putea avea grijă de el câteva ore pe zi, cred că am să
încep să lucrez.
Am consimţit.
- Unde?
- La anticariat.
Prudenţa m-a sfătuit să tac.
- Cred că o să vă convină, a adăugat. La vârsta lui, tatăl tău nu mai poate lucra atâtea ore şi, nu te
supăra, cred că mă pricep mai bine cum să iau clienţii decât tine şi Fermin, care mi se pare că în ultima
vreme îi sperie.
- Aici nu te contrazic.
- Ce-i cu bietul de el? Alaltăieri am dat de Bernarda pe stradă şi s-a pus pe plâns. Am dus-o la o
lăptărie de pe strada Petritxol şi, după ce-am burduşit-o cu cornuri, mi-a povestit cât de ciudat e Fermin.
Se pare că de câteva zile refuză să completeze hârtiile de căsătorie pentru parohie. Mă gândesc că n-o să
se mai însoare. Ţi-a spus ceva?
- Am observat şi eu, am minţit. Poate că Bernarda îl presează prea mult...
Bea m-a privit fără o vorbă.
- Ce e? am întrebat până la urmă.
- Bernarda m-a rugat să nu spun nimănui.
- Să nu spui ce?
Bea m-a privit fix.
- Că are o întârziere de o lună.
- Întârziere? A rămas în urmă cu treburile?
Bea s-a uitat la mine ca la un idiot, şi atunci mi-a căzut fisa.
- Bernarda e însărcinată?
- Vorbeşte mai încet, ai să-l trezeşti pe Julian.
- E însărcinată ori nu? am repetat, doar cu un firicel de voce.
- Probabil.
- Şi Fermin ştie?
- N-a vrut să-i spună încă. Îi e frică să n-o ia la goană.
- Fermin n-ar face nicicând aşa ceva.
- Toţi bărbaţii aţi face-o, dacă aţi putea.
M-a surprins asprimea vocii ei, pe care a îndulcit-o iute cu un zâmbet atât de docil, că nu l-ar fi crezut
nimeni.
- Ce puţin ne cunoşti.
S-a ridicat în capul oaselor în beznă şi, fără vreo altă vorbă, şi-a scos cămaşa de noapte şi a lăsat-o
să cadă pe-o parte a patului. S-a lăsat privită câteva clipe, apoi s-a aplecat molcom peste mine şi mi-a
lins buzele fără nici o grabă.
- Ce puţin vă cunosc, a susurat.