carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Păi, mie mi se pare că, alături de Fecioară, pare un luptător japonez cu probleme de greutate, cu
părul dat cu briantină şi izmene de precupeţ.
- Se numesc luptători de sumo, am zis.
- Chiar ăştia, a încuviinţat Fermin.
Tata a oftat, clătinând din cap ca pentru sine.
- În plus, priviţi ce ochi are. Parcă-i posedat.
- Haide, Fermin, taci odată şi pune ieslea în priză, a ordonat tata, întinzându-i cablul.
Făcând jonglerii, Fermin a intrat sub masa pe care stătea ieslea şi a izbutit să ajungă la priza din
celălalt capăt al tejghelei.
Şi s-a făcut lumină, a proclamat tata, privind entuziasmat noua şi strălucitoarea iesle de la Sempere &
Fiii.
- Să te modernizezi sau să mori, a adăugat încântat.
- Să mori, a murmurat Fermin în şoaptă.
Nu trecuse nici un minut de la aprinderea oficială a luminiţelor, când o mamă cu trei copii de mână s-
a oprit în faţa vitrinei ca să admire ieslea şi, după o clipă de şovăială, s-a aventurat în anticariat.
- Bună seara, a salutat. Aveţi cărţi despre vieţile sfinţilor?
- Bineînţeles, a răspuns tata. Îngăduiţi-mi să vă arăt colecţia „Micul Iisus din viaţa mea", care-s
convins că-i va încânta pe copii. Are multe poze şi o prefaţă de don Jose Maria Peman, dar asta nu-i
nimic.
- Vai, ce bine. Adevărul e că azi e tare greu să găseşti cărţi cu mesaj pozitiv, din acelea care te fac să
te simţi bine, fără atâtea crime, morţi şi tot soiul de chestii pe care nu le pricepe nimeni... Nu credeţi?
Fermin a dat ochii peste cap. Tocmai se pregătea să deschidă gura, când l-am oprit şi l-am târât
departe de clientă.
- Fireşte că da, a convenit tata, privindu-mă cu coada ochiului şi sugerându-mi prin gesturi să-l ţin pe
Fermin legat de mâini şi cu căluş la gură, fiindcă acea vânzare nu trebuia s-o pierdem pentru nimic în
lume.
L-am împins pe Fermin în spatele magazinului şi m-am asigurat că draperia rămânea trasă, ca să-i
ofer tatei liniştea necesară operaţiei.
- Fermin, nu ştiu ce streche te-a lovit, dar, deşi povestea cu ieslea nu te convinge, iar eu respect asta,
dacă un Prunc Iisus cât un buldozer şi patru jidani din argilă îi ridică tatei moralul şi, pe deasupra, aduc
muşterii în anticariat, te rog să părăseşti amvonul existenţialist şi să te arăţi încântat, cel puţin pe durata
orarului comercial.
Fermin a suspinat şi a încuviinţat, ruşinându-se.
- Nu-i vorba de asta, prietene, m-a contrazis. Iartă-mă. Ca să-ţi văd tatăl fericit şi să salvez
anticariatul, fac la nevoie tot pelerinajul până la Santiago de Compostela, îmbrăcat în luminiţe.
- E suficient să-i spui că ieslea ţi se pare o idee bună şi s-o ţii pe-a lui.
Fermin s-a arătat de acord.
- Asta mai lipseşte. Mai târziu, îi voi cere scuze domnului Sempere pentru tonul meu şi, drept
contribuţie, voi aduce o figurină pentru iesle, ca să arăt că, la spiritul Crăciunului, nu mă bat nici marile
magazine. Am un prieten din clandestinitate care face nişte caganers[15] cu dona Carmen Polo de Franco
atât de bine finisaţi, că-ţi lasă pielea de găină.
- E mai mult decât suficient un miel ori magul Baltazar.
- Cum zici, Daniel. Şi, dacă eşti de acord, am să fac ceva util: voi deschide cutiile de la văduva
Recasens, care fac purici pe-aici de-o săptămână.
- Te ajut?