carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

uşă în uşă.
- Pune mâna, pune mâna. Oţel călit, ca una din spadele Cidului[11].
Tata spunea că-şi ieşise din formă şi era nervos din pricina nunţii şi a tot ce presupunea aceasta,
inclusiv fraternizarea cu clerul şi căutarea unui restaurant ori birt pentru banchet, dar eu miroseam că
melancolia lui avea rădăcini mai adânci. Şovăiam între a-i povesti cele petrecute de dimineaţă, arătândui
cartea, şi a aştepta un moment mai prielnic, când l-am văzut intrând pe uşă, cu o figură ce n-ar fi făcut
notă discordantă la un priveghi. Văzându-mă, a schiţat un zâmbet slab şi un salut militar.
- Fericiţi ochii care te privesc, Fermin. Credeam că nu mai vii.
- Trecând prin faţa bijuteriei, m-am oprit să vorbesc cu don Federico, fiindcă se zvonea că cineva l-
ar fi văzut azi-dimineaţă pe domnul Sempere pe strada Puertaferrisa, bine aghesmuit şi ducându-se nu se
ştie unde. Don Federico şi proasta de Merceditas voiau să ştie dacă şi-a tras gagică, fiindcă asta se
poartă acum printre negustorii din cartier, iar dacă zdreanţa mai şi cântă, e şi mai şi.
- Şi tu ce le-ai răspuns?
- Că-n văduvia-i exemplară, domnul tatăl tău a revenit la o stare primară de virginitate care intrigă
peste poate toată comunitatea ştiinţifică şi care i-a adus un dosar expres de precanonizare la episcopat.
Eu nu comentez viaţa privată a domnului Sempere nici cu ai mei, nici cu străinii, fiindcă aceasta nu-l
interesează decât pe el. Şi cui încearcă să-mi vândă asemenea măscări îi trag o labă peste bot şi cu asta
basta.
- Eşti un domn ca-n vremurile bune, Fermin.
- Domn ca-n vremurile bune e tatăl tău, Daniel. Dar, între noi fie vorba şi fără să iasă dintre aceşti
patru pereţi, adevărul e că nu i-ar strica din când în când câte o mică escapadă. De când nu vindem nici
cât de-o mătură, îşi trece zilele închis în dosul magazinului, cu cartea egipteană a morţilor.
- Ba-i registrul de contabilitate, l-am corectat.
- Fie ce-o fi. Şi adevărul e că sunt zile când mă gândesc c-ar trebui să-l ducem la Molino[12] şi apoi
la femei, fiindcă, deşi marele bărbat e mai prost ca gardul în chestii de-astea, eu cred că o întâlnire de
gradul cinci cu una umblată şi dată naibii l-ar mai dezmetici, a zis Fermin.
- Uite cine vorbeşte. Sporul grădinii. Dacă vrei să ştii, adevărul e că pe mine tu mă îngrijorezi, am
protestat. Sunt zile bune de când pari un gândac de bucătărie cu pardesiu.
- Să ştii, Daniel, că şi tu pari la fel, fiindcă, deşi gândacul n-arată a flecar, după canoanele frivole ale
lumii neghioabe unde am nimerit amândoi, şi acest nenorocit artropod, şi omul de rând au un incontestabil
instinct de supravieţuire, o lăcomie nemăsurată şi un libido de leu, care nu descreşte nici în condiţii de
înaltă iradiere.
- Cu tine nu se poate sta de vorbă, Fermin.
- Păi, am o fire dialectică, gata să pună-degetul pe rană la cel mai mic semn de minciună sau
neghiobie, amice, dar taică-tău e o floricică gingaşă şi delicată, şi cred că-i timpul să te implici înainte
de-a se ramoli de tot.
- Şi ce implicare-i asta, Fermin? i-a tăiat-o glasul tatei din spatele nostru. Că doar n-o să-mi aranjezi
un picnic cu Rociito?
Ne-am întors ca doi liceeni prinşi cu mâţa-n sac. Nepărând aproape deloc o floricică gingaşă, tata ne
privea sever din uşă.