carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

6
Am făcut cale întoarsă până la anticariat, şi mai nelămurit cu privire la cele petrecute înainte de-a ieşi.
Când treceam prin faţa palatului Virreina, copistul Oswaldo mi-a făcut un semn cu mâna.
- Ai avut noroc? a întrebat. Am clătinat din cap.
- Încearcă cu Luisito, poate-şi aminteşte ceva.
Am încuviinţat şi m-am dus la ghereta lui Luisito, care tocmai îşi curăţa colecţia de peniţe. Zărindumă,
mi-a surâs şi m-a invitat să iau loc.
- Despre ce-i vorba? De dragoste sau de muncă?
- M-a trimis colegul dumitale, Oswaldo.
- Maestrul nostru al tuturor, a declarat Luisito, care n-avea probabil nici douăzeci şi cinci de ani. Un
mare literat, căruia lumea nu i-a recunoscut valoarea, şi iată-l aici, în drum, învârtind vorbe în slujba
analfabeţilor.
- Oswaldo mi-a zis că alaltăieri ai avut de muşteriu un domn în vârstă, cam hodorogit, căruia îi
lipseau o mână şi câteva degete de la cealaltă...
- Mi-l aduc aminte. Ca pe toţi ciungii. Că seamănă cu Cervantes, ştiţi?
- Fireşte. Şi mi-ai putea spune ce l-a adus la dumneata? Luisito s-a foit pe scaun, deranjat de cursul pe
care-l luase discuţia.
- Uitaţi ce-i, aici e ca la spovedanie. Primează confidenţialitatea.
- Iau totul asupra mea. Fiindcă-i vorba de ceva grav.
- Cât de grav?
- Suficient cât să primejduiască bunăstarea unor persoane foarte dragi.
- Da, dar...
Luisito a întins gâtul, căutând privirea maestrului de partea cealaltă a patioului. Apoi l-am văzut pe
Oswaldo încuviinţând şi Luisito s-a liniştit.
- Domnul a adus un răvaş scris, pe care să i-l trec frumos pe curat, căci cu mâna lui...
- Şi răvaşul vorbea despre...
- Abia dacă-mi amintesc, gândiţi-vă că scriu multe în fiecare zi...
- Străduieşte-te, Luisito. Pentru numele lui Cervantes.
- Cred, chiar dacă îl pot confunda cu misiva altui muşteriu, că vorbea despre o mare sumă de bani, pe
care domnul ciung avea s-o primească ori s-o recapete ori cam aşa ceva. Şi despre nu ştiu ce cheie.
- O cheie?
- Chiar aşa. Nu ştiu dacă de robinet, de cifru sau de uşă.
Luisito mi-a zâmbit, vizibil încântat de aportul inteligenţei şi hazului său la conversaţia noastră.
- Îţi mai aminteşti ceva?
Gânditor, Luisito şi-a umezit buzele.
- A spus că oraşul i se părea foarte schimbat.
- În ce sens schimbat?
- Habar n-am. Schimbat. Fără morţi pe străzi.
- Morţi pe străzi? Aşa a zis?
- Dacă memoria nu mă înşală...