carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

al meu, nu al tău.
Mama ta n-ar fi dorit pentru tine o viaţă ca a mea, cu nici un preţ. Mama ta ar fi dorit pentru tine o viaţă plină, fără ură şi ranchiună.
Pentru ea îţi cer să citeşti această istorie şi, odată terminată, s-o distrugi, să uiţi tot ce-ai auzit despre un trecut care nu mai e, să-ţi purifici
inima de furie şi să trăieşti, privind mereu înainte, viaţa pe care mama ta a dorit s-o ai.
Şi, dacă într-o zi, îngenuncheat la mormântul ei, vei simţi că focul furiei încearcă să pună stăpânire pe tine, aminteşte-ţi că în povestea
mea, ca şi într-a ta, a existat un înger care are toate răspunsurile.
Prietenul tău,
DAVID MARTÍN
Am recitit de câteva ori vorbele pe care David Martin mi le trimisese prin timp, vorbe ce mi-au părut
impregnate de căinţă şi nebunie şi pe care nu le-am priceput în întregime. Am ţinut câteva clipe
scrisoarea în mâini, apoi am apropiat-o de flacăra opaiţului şi am privit-o cum ardea.
I-am găsit pe Fermin şi pe Isaac la capătul labirintului, sporovăind ca nişte vechi prieteni. Văzându-mă,
au tăcut şi m-au privit plini de speranţă.
- Scrisoarea te priveşte doar pe tine, Daniel. Nu trebuie să ne spui nimic.
Am încuviinţat. Ecoul unor clopote s-a insinuat din spatele zidurilor. Isaac ne-a privit şi apoi s-a uitat
la ceas.
- Ia spuneţi, voi nu mergeaţi azi la o nuntă?