28.11.2019 Views

carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

al meu, nu al tău.

Mama ta n-ar fi dorit pentru tine o viaţă ca a mea, cu nici un preţ. Mama ta ar fi dorit pentru tine o viaţă plină, fără ură şi ranchiună.

Pentru ea îţi cer să citeşti această istorie şi, odată terminată, s-o distrugi, să uiţi tot ce-ai auzit despre un trecut care nu mai e, să-ţi purifici

inima de furie şi să trăieşti, privind mereu înainte, viaţa pe care mama ta a dorit s-o ai.

Şi, dacă într-o zi, îngenuncheat la mormântul ei, vei simţi că focul furiei încearcă să pună stăpânire pe tine, aminteşte-ţi că în povestea

mea, ca şi într-a ta, a existat un înger care are toate răspunsurile.

Prietenul tău,

DAVID MARTÍN

Am recitit de câteva ori vorbele pe care David Martin mi le trimisese prin timp, vorbe ce mi-au părut

impregnate de căinţă şi nebunie şi pe care nu le-am priceput în întregime. Am ţinut câteva clipe

scrisoarea în mâini, apoi am apropiat-o de flacăra opaiţului şi am privit-o cum ardea.

I-am găsit pe Fermin şi pe Isaac la capătul labirintului, sporovăind ca nişte vechi prieteni. Văzându-mă,

au tăcut şi m-au privit plini de speranţă.

- Scrisoarea te priveşte doar pe tine, Daniel. Nu trebuie să ne spui nimic.

Am încuviinţat. Ecoul unor clopote s-a insinuat din spatele zidurilor. Isaac ne-a privit şi apoi s-a uitat

la ceas.

- Ia spuneţi, voi nu mergeaţi azi la o nuntă?

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!