carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
- O maşină?- Ba chiar un Mercedes-Benz. Proprietatea cuiva căruia îi spunea Patronul şi care, după cât se părea,îl aştepta la uşă. Dar, când am ieşit cu el, nu era nici o maşină, nici un patron, nici nimic altceva...- Nu mi-o lua în nume de rău, şefu', dar era noaptea de Anul Nou şi, respectând spiritul ei festiv, nucumva băuseşi prea mult vin şi şampanie şi, ameţit de urături şi de multele zaharuri din nuga de Jijona, ţiaiînchipuit toate astea? l-a iscodit Fermin.- La capitolul spumante, consum doar băuturi acidulate, şi cea mai tare pe care o am pe-aici e o sticlăcu apă oxigenată, a precizat Isaac, fără să se arate jignit, - Scuză-mi îndoiala. Era o simplă verificare.- Înţeleg. Dar crede-mă când spun că, doar dacă în noaptea aceea nu m-a vizitat un spirit, ceea ce nucred, fiindcă îi sângera o ureche şi-i tremurau mâinile de febră, ca să nu mai spun că mi-a supt toatecuburile de zahăr din cămară, Martin era la fel de viu ca voi sau ca mine.- Şi n-a spus de ce venea după atâta vreme? Isaac a făcut semn că da.- A spus că venise să lase un pachet şi că, de cum va putea, va veni să-l ia. El sau un trimis de-al lui...- Şi ce ţi-a lăsat?- Un pachet învelit în hârtie şi legat cu sfoară. Nu ştiu ce era înăuntru.Am înghiţit în sec.- Şi îl mai ai? l-am întrebat.
8Pachetul scos dintr-un dulap stătea acum pe biroul lui Isaac. Când l-am atins cu degetele, stratul fin depraf care îl acoperea s-a ridicat într-un nor de particule, aurii în lumina opaiţului pe care Isaac îl ţineasus în stânga mea. În dreapta, Fermin şi-a deschis briceagul şi mi l-a întins. Ne-am uitat toţi trei unul laaltul.- Facă-se voia Domnului, a zis Fermin.Am trecut briceagul pe sub sfoara ce ţinea strâns ambalajul de hârtie al pachetului şi am tăiat-o. Amîndepărtat cu cea mai mare grijă ambalajul, până ce s-a văzut conţinutul. Era un manuscris. Paginile eraumurdare de ceară şi sânge. Pe prima dintre ele se vedea titlul, trasat cu o caligrafie diabolică.Jocul Ingeruluide David Martín- Asta-i cartea pe care a scris-o cât a stat închis în turn, am murmurat. Probabil că Bebo a salvat-o.- Sub ea e ceva, Daniel... a observat Fermin.Un colţişor de pergament se iţea de sub paginile manuscrisului. Am tras de el şi am scos un plic. Peceara roşie a sigiliului se profila un înger. Iar deasupra lui era un singur cuvânt, scris cu cerneală roşie:DanielAm simţit frigul urcându-mi pe mâini. Asistând la scenă uimit şi consternat, Isaac s-a retras tiptilîmpreună cu Fermin spre pragul uşii.- Daniel, mi-a spus delicat Fermin. Te lăsăm să deschizi plicul în linişte şi intimitate, cu calm...Am ascultat cum paşii li se îndepărtau şi abia dacă le-am auzit începutul discuţiei.- Ascultă, şefu', de-atâtea emoţii am uitat să-ţi spun că mai înainte, când am intrat, nu m-am putut oprisă te aud spunând că vrei să te pensionezi şi să părăseşti postul.- Aşa-i. Sunt aici de foarte mulţi ani, Fermin, De ce mă întrebi?- Ei bine, ştiu că abia ne-am cunoscut, cum s-ar zice, dar poate că postul mă interesează...Glasurile lui Fermin şi Isaac s-au stins printre ecourile labirintului din Cimitirul Cărţilor Uitate. Rămassingur, m-am aşezat în fotoliul paznicului şi am desprins sigiliul de ceară. Plicul conţinea o foaie deculoarea ocrului, împăturită. Am desfăcut-o şi am început să citesc.Barcelona, 31 decembrie 1940Dragă Daniel,Scriu aceste cuvinte cu speranţa şi convingerea că într-o zi vei descoperi acest Cimitir al Cărţilor Uitate, care mi-a schimbat viaţa lafel cum, sunt sigur, o va schimba şi pe a ta. Tocmai această speranţă mă face să cred că, poate, când n-am să mai fiu aici, cineva îţi vavorbi despre mine şi prietenia care m-a legat de mama ta. Ştiu că, dacă vei ajunge să citeşti aceste cuvinte, vei fi copleşit de întrebări şiîndoieli. Unele răspunsuri le vei afla din manuscrisul în care am încercat să-mi spun povestea aşa cum mi-o amintesc, ştiind că luciditateamea are zilele numărate şi că uneori pot evoca doar ceea ce nu s-a petrecut niciodată.Ştiu şi că, la primirea scrisorii mele, timpul va fi început deja să şteargă urmele celor petrecute. Că vei fi cuprins de îndoieli şi că, devei cunoaşte adevărul despre ultimele zile ale mamei tale, îmi vei împărtăşiura şi setea de răzbunare. Se spune că înţelepţii şi drepţii iartă, dar eu n-am s-o pot face nicicând. Sufletul mi-e deja condamnat, şipentru el nu există salvare. Mai ştiu şi că, până la ultima-mi suflare pe lumea asta, voi încerca să răzbun moartea Isabellei. Acest destin e
- Page 111 and 112: - Nu-mi poţi cere aşa ceva, Fermi
- Page 113 and 114: cred, că mama ta era îndrăgostit
- Page 115 and 116: 1Barcelona, 1957Lumina zorilor m-a
- Page 117 and 118: 2Chiar în după-amiaza acelei zile
- Page 119 and 120: 3După ce-a trecut proverbialul min
- Page 121 and 122: Bunul meu prieten a ridicat din ume
- Page 123 and 124: 5Chiar în acea după-amiază, reve
- Page 125 and 126: spaniol, la cererea prefecturii şi
- Page 127 and 128: 6Vechiul meu cunoscut, Oswaldo Dari
- Page 129 and 130: 7Barcelona, 1958Ianuarie a sosit î
- Page 131 and 132: În 1948, aceeaşi presă obişnuia
- Page 133 and 134: 8Într-o seară, sătul să tot ale
- Page 135 and 136: - Am două treburi de rezolvat.- Te
- Page 137 and 138: 9Nu era nici urmă de Bea în mulţ
- Page 139 and 140: 10Am auzit paşi apropiindu-se de u
- Page 141 and 142: A luat receptorul, aruncându-mi o
- Page 143 and 144: - Mă gândeam la omul ăla.- La Ca
- Page 145 and 146: S-a încăpăţânat s-o lucrăm ai
- Page 147 and 148: Partea a cinceaNumele eroului
- Page 149 and 150: carte de identitate.Emoţionat, Fer
- Page 151 and 152: înainte să dea colţul şi m-a ru
- Page 153 and 154: nicicând în viaţa lui.- Vă rog,
- Page 155 and 156: diferenţele dintre siluetele şi t
- Page 157 and 158: - Un lot de sugus.- Rece, rece...Fe
- Page 159 and 160: descrie.Silueta-i măruntă s-a cuf
- Page 161: - Fermin, nu cred că... , am inter
- Page 165 and 166: 9Mireasa era îmbrăcată în alb
- Page 167 and 168: Un bărbat tânăr, cu câteva fire
- Page 169 and 170: în Petit Moulin Rouge, însă regi
- Page 171 and 172: [33] Jose Buenaventura Durruti Duma
- Page 173 and 174: Also by Carlos Ruiz ZafónThe Shado
- Page 175: CopyrightA Weidenfeld & Nicolson eb
- O maşină?
- Ba chiar un Mercedes-Benz. Proprietatea cuiva căruia îi spunea Patronul şi care, după cât se părea,
îl aştepta la uşă. Dar, când am ieşit cu el, nu era nici o maşină, nici un patron, nici nimic altceva...
- Nu mi-o lua în nume de rău, şefu', dar era noaptea de Anul Nou şi, respectând spiritul ei festiv, nu
cumva băuseşi prea mult vin şi şampanie şi, ameţit de urături şi de multele zaharuri din nuga de Jijona, ţiai
închipuit toate astea? l-a iscodit Fermin.
- La capitolul spumante, consum doar băuturi acidulate, şi cea mai tare pe care o am pe-aici e o sticlă
cu apă oxigenată, a precizat Isaac, fără să se arate jignit, - Scuză-mi îndoiala. Era o simplă verificare.
- Înţeleg. Dar crede-mă când spun că, doar dacă în noaptea aceea nu m-a vizitat un spirit, ceea ce nu
cred, fiindcă îi sângera o ureche şi-i tremurau mâinile de febră, ca să nu mai spun că mi-a supt toate
cuburile de zahăr din cămară, Martin era la fel de viu ca voi sau ca mine.
- Şi n-a spus de ce venea după atâta vreme? Isaac a făcut semn că da.
- A spus că venise să lase un pachet şi că, de cum va putea, va veni să-l ia. El sau un trimis de-al lui...
- Şi ce ţi-a lăsat?
- Un pachet învelit în hârtie şi legat cu sfoară. Nu ştiu ce era înăuntru.
Am înghiţit în sec.
- Şi îl mai ai? l-am întrebat.
Change language