carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

nicicând în viaţa lui.
- Vă rog, nu spuneţi nimic nimănui despre toate astea, ne-a implorat.
Eram la douăzeci de metri de anticariat când am observat că în portalul clădirii stătea cineva. Felinarul
cel mare de la Casa Iorba, la colţul cu Puerta del Angel, lumina silueta unei tinere cu o valiză pe
genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat.
- Avem companie, a murmurat Fermin.
Tata a zărit-o primul. Am observat ceva ciudat pe chipul lui, un calm încordat, care îl asaltase de
parcă îşi regăsise brusc sobrietatea. S-a apropiat de fată, dar dintr-odată s-a oprit împietrit.
- Isabella? l-am auzit spunând.
Temându-mă că băutura tot îi mai întuneca judecata şi că avea să cadă jos în plină stradă, am făcut
câţiva paşi înainte. Atunci am văzut-o.