carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

- Dar uneori par nişte copii.
- Sunt bărbaţi. Lasă-i să alerge.
- Dar mie îmi plac, a spus Bernarda, şi ştiu că-i păcat.
Bea a râs.
- Şi cum îţi plac? Ca Evaristo?
- Nu, ce Dumnezeu. De-atâta privit în oglindă, o să se tocească. Mi se pare ciudat un bărbat care
pierde mai multă vreme ca mine cu aranjatul. Mie îmi plac bărbaţii mai simpli, ce să vă mai spun? Ştiu că
Fermin al meu nu-i chipeş, ceea ce se cheamă chipeş. Dar eu îl văd chipeş şi bun. Şi foarte bărbat. La
urma urmelor, doar asta contează, să fie bun şi sincer. Să te poţi sprijini de el într-o noapte de iarnă şi să
poată goni tot frigul din tine.
Bea a zâmbit, încuviinţând.
- Amin. Deşi mie o păsărică mi-a spus că îţi plăcea Cary Grant.
Bernarda a roşit.
- Şi dumitale nu? Nu ca să te măriţi, ei, fiindcă eu cred că tipul s-a îndrăgostit în ziua când s-a văzut
întâia oară în oglindă, dar între noi fie zis, şi Dumnezeu să mă ierte, n-o să-l fac bucăţi doar o singură
dată...
- Ce-ar zice Fermin dacă te-ar auzi, Bernarda?
- Ce zice mereu: "Total, ce-au să mănânce viermii... "