carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
13- Par un porc-spinos, a declarat Bernarda, privindu-şi imaginea multiplicată în sutele de oglinzi dinSalonul de Modă Santa Eulalia.Două croitorese, îngenuncheate la picioarele ei, continuau să înfigă în rochia de mireasă zeci debolduri, sub atenta privire a Beei, care îi dădea neîncetat ocol Bernardei, inspectând fiece pliu şi tighel,ca şi cum de ele îi depindea viaţa. Cu braţele încrucişate, Bernarda aproape nu îndrăznea să respire, darprivirea ei urmărea varietatea de unghiuri în care încăperea hexagonală îmbrăcată în oglinzi îi reflectasilueta, în căutarea unor indicii despre propria-i burtă.- Sunteţi sigură că nu se observă nimic, doamnă Bea?- Nimic. Plată ca o scândură de călcat. Acolo unde se vede, fireşte.- Ah, nu ştiu, nu ştiu...Martiriul Bernardei şi râvna croitoreselor de-a ajusta şi strânge talia au continuat încă o jumătate deceas. Când nu păreau să mai fi rămas bolduri pe lume pentru a o aranja pe biata Bernarda, croitorulvedetăal firmei şi autorul rochiei a făcut act de prezenţă trăgând draperia şi, după o sumară analiză şidouă modificări la faldurile făcute de fustă, şi-a dat acordul şi a pocnit din degete pentru a le indicalucrătoarelor să-şi ţină gura faţă de toţi.- Nici Pertegaz [45] n-ar fi făcut-o mai frumoasă, a decretat încântat.Bea a surâs şi a încuviinţat.Croitorul, un domn zvelt, cu purtări căutate şi posturi studiate, care răspundea simplu la numele deEvaristo, a sărutat obrajii Bernardei.- Eşti cel mai bun model din lume. Cel mai răbdător şi mai chinuit. Ţi-a fost greu, dar a meritat.- Şi domnişorul crede că voi putea respira?- Iubita mea, te măriţi în sânul Sfintei Mame Biserici şi iei de soţ un cavaler iberic. S-a terminat curespiratul, ţi-o spun eu. Gândeşte-te că rochia de mireasă e aidoma unui costum de scafandru: nu-i celmai bun loc pentru respirat, iar distracţia începe abia când îl scoţi.Bernarda şi-a făcut cruce auzind insinuările croitorului.- Acum, te rog doar să-ţi scoţi rochia cu mare grijă, căci cusăturile nu-s definitive şi, cu atâteabolduri, nu vreau să te văd la altar ca o strecurătoare.- O ajut eu, s-a oferit Bea.Aruncându-i o privire sugestivă, Evaristo a radiografiat-o din cap până-n picioare.- Şi pe tine când voi putea să te dezbrac şi să te îmbrac, comoara mea? a întrebat şi s-a retras teatraldupă draperie.- Teribilă privire i-a aruncat derbedeul doamnei, a constatat Bernarda. Şi să mai spui că-i pe invers.- Mi se pare, Bernarda, că Evaristo luptă pe toate fronturile.- E posibil aşa ceva? a întrebat ea.- Haide, să vedem dacă te putem scoate de-aici fără să cadă vreun bold.Pe când Bea o elibera treptat pe Bernarda din captivitate, tânăra bombănea în şoaptă.De când aflase preţul rochiei, pe care patronul ei, don Gustavo, se încăpăţânase s-o plătească dinpropriu-i buzunar, Bernarda era tulburată.- Don Gustavo nu trebuia să cheltuiască o asemenea avere.
S-a încăpăţânat s-o lucrăm aici, în cel mai scump salon din Barcelona, probabil, şi să-l angajeze peacest Evaristo, care-i e pe jumătate nepot şi care zice că, dacă ţesăturile nu-s de la Casa Gratacos, îiprovoacă alergie. Nici vorbă.- Calul de dar... În plus, don Gustavo se bucură să te vadă măritată cât mai elegant. Aşa-i el.- Cu rochia mamei şi două podoabe, mă mărit la fel de bine, iar lui Fermin îi e totuna, fiindcă ori decâte ori îi arăt o rochie nouă, nu vrea decât să mi-o scoată... Asta-i situaţia, Dumnezeu să mă ierte, a spusBernarda bătându-se peste burtă.- Bernarda, şi eu m-am măritat cu burta la gură şi sunt sigură că Dumnezeu are lucruri mai urgente defăcut.- Aşa zice şi Fermin al meu, dar nu ştiu...- Tu ascultă-l pe Fermin şi nu-ţi face griji pentru nimic.În jupon şi epuizată după două ceasuri de stat în picioare pe tocuri şi cu braţele ridicate, Bernarda s-atrântit într-un fotoliu şi a oftat.- Vai de mine, bietul de el a ajuns în aşa hal, că nici nu-l mai vezi de cât a slăbit. Sunt foarteîngrijorată.- Ai să vezi, o să-şi revină mai încolo. Aşa-s oamenii, ca muşcatele. Când sunt gata de aruncat, învie.- Nu ştiu, doamnă Bea, Fermin mi se pare foarte slăbit.El îmi spune că vrea să se însoare, însă uneori am îndoieli.- Dar e nebun după tine, Bernarda.Tânăra a ridicat din umeri.- Uitaţi ce e, nu-s chiar atât de proastă pe cât par. De la treişpe ani tot fac curat prin case şi-s multelucruri pe care, probabil, nu le pricep, dar ştiu că Fermin al meu a umblat prin lume şi a avut multeîncurcături. Nu-mi povesteşte niciodată despre viaţa lui de dinainte de-a ne cunoaşte, dar ştiu c-a avutalte femei şi o grămadă de aventuri.- Dar până la urmă, dintre toate te-a ales pe tine. Ca să vezi.- Păi, îi plac femeile mai mult decât prostului creta.Când ieşim la plimbare sau la dans, îi zboară ochii atât de tare, că are să ajungă saşiu.- Atâta vreme cât nu-i zboară şi mâinile... Ştiu bine că Fermin ţi-a fost mereu credincios.- Ştiu şi eu. Dar ştiţi de ce mă tem, doamnă Bea? Că nu-s prea mult pentru el. Când îl văd privindumăfermecat şi zicând că vrea să îmbătrânim împreună şi toate dulcegăriile lui, mă gândesc mereu că întrodimineaţă se va trezi, mă va privi şi va zice: "Da' pe toanta asta de unde am scos-o?"- Cred că greşeşti, Bernarda. Fermin nu va gândi niciodată aşa. Te-a urcat pe un piedestal.- Păi, nici asta nu-i bine, fiindcă, uitaţi ce-i, am văzut mulţi domnişori care-şi urcă doamna pe unpiedestal, ca pe Fecioară, şi apoi o iau la goană precum câinii în călduri după prima paraşută care trece.Nici n-aţi crede de câte ori i-am văzut cu ochişorii pe care mi i-a dat Dumnezeu.- Dar Fermin nu-i aşa, Bernarda. Fermin e un bărbat bun. Unul dintre cei puţini, că bărbaţii suntprecum castanele ce se vând pe străzi: când le cumperi, toate-s fierbinţi şi miros bine, dar când le scoţidin cornet, se răcesc pe loc şi-ţi dai seama că majoritatea sunt putrede înăuntru.- Nu spuneţi asta din cauza domnului Daniel, nu-i aşa? Bea a întârziat o clipă să răspundă.- Nu. Fireşte că nu.Bernarda a privit-o cu coada ochiului.- Totu-i bine acasă, doamnă Bea?Bea s-a jucat cu o cută a furoului iţită pe umărul Bernardei.- Da, Bernarda. Dar cred că amândouă ne-am căutat soţi care au treburile şi secretele lor.Bernarda a încuviinţat.
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
- Page 95 and 96: 6Padre Valera locuia la mansarda un
- Page 97 and 98: sfârşit, când Fermin a simţit c
- Page 99 and 100: cale dialectică, aşa că, drept o
- Page 101 and 102: 8Avocatul Brians era un tânăr cu
- Page 103 and 104: 9Furtuna se năpustise din răspute
- Page 105 and 106: 10Când ploaia s-a potolit, era apr
- Page 107 and 108: 11Chiar în noaptea aceea, Fermin s
- Page 109 and 110: 12Barcelona, 1957Abătut, Fermin vo
- Page 111 and 112: - Nu-mi poţi cere aşa ceva, Fermi
- Page 113 and 114: cred, că mama ta era îndrăgostit
- Page 115 and 116: 1Barcelona, 1957Lumina zorilor m-a
- Page 117 and 118: 2Chiar în după-amiaza acelei zile
- Page 119 and 120: 3După ce-a trecut proverbialul min
- Page 121 and 122: Bunul meu prieten a ridicat din ume
- Page 123 and 124: 5Chiar în acea după-amiază, reve
- Page 125 and 126: spaniol, la cererea prefecturii şi
- Page 127 and 128: 6Vechiul meu cunoscut, Oswaldo Dari
- Page 129 and 130: 7Barcelona, 1958Ianuarie a sosit î
- Page 131 and 132: În 1948, aceeaşi presă obişnuia
- Page 133 and 134: 8Într-o seară, sătul să tot ale
- Page 135 and 136: - Am două treburi de rezolvat.- Te
- Page 137 and 138: 9Nu era nici urmă de Bea în mulţ
- Page 139 and 140: 10Am auzit paşi apropiindu-se de u
- Page 141 and 142: A luat receptorul, aruncându-mi o
- Page 143: - Mă gândeam la omul ăla.- La Ca
- Page 147 and 148: Partea a cinceaNumele eroului
- Page 149 and 150: carte de identitate.Emoţionat, Fer
- Page 151 and 152: înainte să dea colţul şi m-a ru
- Page 153 and 154: nicicând în viaţa lui.- Vă rog,
- Page 155 and 156: diferenţele dintre siluetele şi t
- Page 157 and 158: - Un lot de sugus.- Rece, rece...Fe
- Page 159 and 160: descrie.Silueta-i măruntă s-a cuf
- Page 161 and 162: - Fermin, nu cred că... , am inter
- Page 163 and 164: 8Pachetul scos dintr-un dulap stăt
- Page 165 and 166: 9Mireasa era îmbrăcată în alb
- Page 167 and 168: Un bărbat tânăr, cu câteva fire
- Page 169 and 170: în Petit Moulin Rouge, însă regi
- Page 171 and 172: [33] Jose Buenaventura Durruti Duma
- Page 173 and 174: Also by Carlos Ruiz ZafónThe Shado
- Page 175: CopyrightA Weidenfeld & Nicolson eb
13
- Par un porc-spinos, a declarat Bernarda, privindu-şi imaginea multiplicată în sutele de oglinzi din
Salonul de Modă Santa Eulalia.
Două croitorese, îngenuncheate la picioarele ei, continuau să înfigă în rochia de mireasă zeci de
bolduri, sub atenta privire a Beei, care îi dădea neîncetat ocol Bernardei, inspectând fiece pliu şi tighel,
ca şi cum de ele îi depindea viaţa. Cu braţele încrucişate, Bernarda aproape nu îndrăznea să respire, dar
privirea ei urmărea varietatea de unghiuri în care încăperea hexagonală îmbrăcată în oglinzi îi reflecta
silueta, în căutarea unor indicii despre propria-i burtă.
- Sunteţi sigură că nu se observă nimic, doamnă Bea?
- Nimic. Plată ca o scândură de călcat. Acolo unde se vede, fireşte.
- Ah, nu ştiu, nu ştiu...
Martiriul Bernardei şi râvna croitoreselor de-a ajusta şi strânge talia au continuat încă o jumătate de
ceas. Când nu păreau să mai fi rămas bolduri pe lume pentru a o aranja pe biata Bernarda, croitorulvedetă
al firmei şi autorul rochiei a făcut act de prezenţă trăgând draperia şi, după o sumară analiză şi
două modificări la faldurile făcute de fustă, şi-a dat acordul şi a pocnit din degete pentru a le indica
lucrătoarelor să-şi ţină gura faţă de toţi.
- Nici Pertegaz [45] n-ar fi făcut-o mai frumoasă, a decretat încântat.
Bea a surâs şi a încuviinţat.
Croitorul, un domn zvelt, cu purtări căutate şi posturi studiate, care răspundea simplu la numele de
Evaristo, a sărutat obrajii Bernardei.
- Eşti cel mai bun model din lume. Cel mai răbdător şi mai chinuit. Ţi-a fost greu, dar a meritat.
- Şi domnişorul crede că voi putea respira?
- Iubita mea, te măriţi în sânul Sfintei Mame Biserici şi iei de soţ un cavaler iberic. S-a terminat cu
respiratul, ţi-o spun eu. Gândeşte-te că rochia de mireasă e aidoma unui costum de scafandru: nu-i cel
mai bun loc pentru respirat, iar distracţia începe abia când îl scoţi.
Bernarda şi-a făcut cruce auzind insinuările croitorului.
- Acum, te rog doar să-ţi scoţi rochia cu mare grijă, căci cusăturile nu-s definitive şi, cu atâtea
bolduri, nu vreau să te văd la altar ca o strecurătoare.
- O ajut eu, s-a oferit Bea.
Aruncându-i o privire sugestivă, Evaristo a radiografiat-o din cap până-n picioare.
- Şi pe tine când voi putea să te dezbrac şi să te îmbrac, comoara mea? a întrebat şi s-a retras teatral
după draperie.
- Teribilă privire i-a aruncat derbedeul doamnei, a constatat Bernarda. Şi să mai spui că-i pe invers.
- Mi se pare, Bernarda, că Evaristo luptă pe toate fronturile.
- E posibil aşa ceva? a întrebat ea.
- Haide, să vedem dacă te putem scoate de-aici fără să cadă vreun bold.
Pe când Bea o elibera treptat pe Bernarda din captivitate, tânăra bombănea în şoaptă.
De când aflase preţul rochiei, pe care patronul ei, don Gustavo, se încăpăţânase s-o plătească din
propriu-i buzunar, Bernarda era tulburată.
- Don Gustavo nu trebuia să cheltuiască o asemenea avere.