carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

13
- Par un porc-spinos, a declarat Bernarda, privindu-şi imaginea multiplicată în sutele de oglinzi din
Salonul de Modă Santa Eulalia.
Două croitorese, îngenuncheate la picioarele ei, continuau să înfigă în rochia de mireasă zeci de
bolduri, sub atenta privire a Beei, care îi dădea neîncetat ocol Bernardei, inspectând fiece pliu şi tighel,
ca şi cum de ele îi depindea viaţa. Cu braţele încrucişate, Bernarda aproape nu îndrăznea să respire, dar
privirea ei urmărea varietatea de unghiuri în care încăperea hexagonală îmbrăcată în oglinzi îi reflecta
silueta, în căutarea unor indicii despre propria-i burtă.
- Sunteţi sigură că nu se observă nimic, doamnă Bea?
- Nimic. Plată ca o scândură de călcat. Acolo unde se vede, fireşte.
- Ah, nu ştiu, nu ştiu...
Martiriul Bernardei şi râvna croitoreselor de-a ajusta şi strânge talia au continuat încă o jumătate de
ceas. Când nu păreau să mai fi rămas bolduri pe lume pentru a o aranja pe biata Bernarda, croitorulvedetă
al firmei şi autorul rochiei a făcut act de prezenţă trăgând draperia şi, după o sumară analiză şi
două modificări la faldurile făcute de fustă, şi-a dat acordul şi a pocnit din degete pentru a le indica
lucrătoarelor să-şi ţină gura faţă de toţi.
- Nici Pertegaz [45] n-ar fi făcut-o mai frumoasă, a decretat încântat.
Bea a surâs şi a încuviinţat.
Croitorul, un domn zvelt, cu purtări căutate şi posturi studiate, care răspundea simplu la numele de
Evaristo, a sărutat obrajii Bernardei.
- Eşti cel mai bun model din lume. Cel mai răbdător şi mai chinuit. Ţi-a fost greu, dar a meritat.
- Şi domnişorul crede că voi putea respira?
- Iubita mea, te măriţi în sânul Sfintei Mame Biserici şi iei de soţ un cavaler iberic. S-a terminat cu
respiratul, ţi-o spun eu. Gândeşte-te că rochia de mireasă e aidoma unui costum de scafandru: nu-i cel
mai bun loc pentru respirat, iar distracţia începe abia când îl scoţi.
Bernarda şi-a făcut cruce auzind insinuările croitorului.
- Acum, te rog doar să-ţi scoţi rochia cu mare grijă, căci cusăturile nu-s definitive şi, cu atâtea
bolduri, nu vreau să te văd la altar ca o strecurătoare.
- O ajut eu, s-a oferit Bea.
Aruncându-i o privire sugestivă, Evaristo a radiografiat-o din cap până-n picioare.
- Şi pe tine când voi putea să te dezbrac şi să te îmbrac, comoara mea? a întrebat şi s-a retras teatral
după draperie.
- Teribilă privire i-a aruncat derbedeul doamnei, a constatat Bernarda. Şi să mai spui că-i pe invers.
- Mi se pare, Bernarda, că Evaristo luptă pe toate fronturile.
- E posibil aşa ceva? a întrebat ea.
- Haide, să vedem dacă te putem scoate de-aici fără să cadă vreun bold.
Pe când Bea o elibera treptat pe Bernarda din captivitate, tânăra bombănea în şoaptă.
De când aflase preţul rochiei, pe care patronul ei, don Gustavo, se încăpăţânase s-o plătească din
propriu-i buzunar, Bernarda era tulburată.
- Don Gustavo nu trebuia să cheltuiască o asemenea avere.