carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

28.11.2019 Views

13- Par un porc-spinos, a declarat Bernarda, privindu-şi imaginea multiplicată în sutele de oglinzi dinSalonul de Modă Santa Eulalia.Două croitorese, îngenuncheate la picioarele ei, continuau să înfigă în rochia de mireasă zeci debolduri, sub atenta privire a Beei, care îi dădea neîncetat ocol Bernardei, inspectând fiece pliu şi tighel,ca şi cum de ele îi depindea viaţa. Cu braţele încrucişate, Bernarda aproape nu îndrăznea să respire, darprivirea ei urmărea varietatea de unghiuri în care încăperea hexagonală îmbrăcată în oglinzi îi reflectasilueta, în căutarea unor indicii despre propria-i burtă.- Sunteţi sigură că nu se observă nimic, doamnă Bea?- Nimic. Plată ca o scândură de călcat. Acolo unde se vede, fireşte.- Ah, nu ştiu, nu ştiu...Martiriul Bernardei şi râvna croitoreselor de-a ajusta şi strânge talia au continuat încă o jumătate deceas. Când nu păreau să mai fi rămas bolduri pe lume pentru a o aranja pe biata Bernarda, croitorulvedetăal firmei şi autorul rochiei a făcut act de prezenţă trăgând draperia şi, după o sumară analiză şidouă modificări la faldurile făcute de fustă, şi-a dat acordul şi a pocnit din degete pentru a le indicalucrătoarelor să-şi ţină gura faţă de toţi.- Nici Pertegaz [45] n-ar fi făcut-o mai frumoasă, a decretat încântat.Bea a surâs şi a încuviinţat.Croitorul, un domn zvelt, cu purtări căutate şi posturi studiate, care răspundea simplu la numele deEvaristo, a sărutat obrajii Bernardei.- Eşti cel mai bun model din lume. Cel mai răbdător şi mai chinuit. Ţi-a fost greu, dar a meritat.- Şi domnişorul crede că voi putea respira?- Iubita mea, te măriţi în sânul Sfintei Mame Biserici şi iei de soţ un cavaler iberic. S-a terminat curespiratul, ţi-o spun eu. Gândeşte-te că rochia de mireasă e aidoma unui costum de scafandru: nu-i celmai bun loc pentru respirat, iar distracţia începe abia când îl scoţi.Bernarda şi-a făcut cruce auzind insinuările croitorului.- Acum, te rog doar să-ţi scoţi rochia cu mare grijă, căci cusăturile nu-s definitive şi, cu atâteabolduri, nu vreau să te văd la altar ca o strecurătoare.- O ajut eu, s-a oferit Bea.Aruncându-i o privire sugestivă, Evaristo a radiografiat-o din cap până-n picioare.- Şi pe tine când voi putea să te dezbrac şi să te îmbrac, comoara mea? a întrebat şi s-a retras teatraldupă draperie.- Teribilă privire i-a aruncat derbedeul doamnei, a constatat Bernarda. Şi să mai spui că-i pe invers.- Mi se pare, Bernarda, că Evaristo luptă pe toate fronturile.- E posibil aşa ceva? a întrebat ea.- Haide, să vedem dacă te putem scoate de-aici fără să cadă vreun bold.Pe când Bea o elibera treptat pe Bernarda din captivitate, tânăra bombănea în şoaptă.De când aflase preţul rochiei, pe care patronul ei, don Gustavo, se încăpăţânase s-o plătească dinpropriu-i buzunar, Bernarda era tulburată.- Don Gustavo nu trebuia să cheltuiască o asemenea avere.

S-a încăpăţânat s-o lucrăm aici, în cel mai scump salon din Barcelona, probabil, şi să-l angajeze peacest Evaristo, care-i e pe jumătate nepot şi care zice că, dacă ţesăturile nu-s de la Casa Gratacos, îiprovoacă alergie. Nici vorbă.- Calul de dar... În plus, don Gustavo se bucură să te vadă măritată cât mai elegant. Aşa-i el.- Cu rochia mamei şi două podoabe, mă mărit la fel de bine, iar lui Fermin îi e totuna, fiindcă ori decâte ori îi arăt o rochie nouă, nu vrea decât să mi-o scoată... Asta-i situaţia, Dumnezeu să mă ierte, a spusBernarda bătându-se peste burtă.- Bernarda, şi eu m-am măritat cu burta la gură şi sunt sigură că Dumnezeu are lucruri mai urgente defăcut.- Aşa zice şi Fermin al meu, dar nu ştiu...- Tu ascultă-l pe Fermin şi nu-ţi face griji pentru nimic.În jupon şi epuizată după două ceasuri de stat în picioare pe tocuri şi cu braţele ridicate, Bernarda s-atrântit într-un fotoliu şi a oftat.- Vai de mine, bietul de el a ajuns în aşa hal, că nici nu-l mai vezi de cât a slăbit. Sunt foarteîngrijorată.- Ai să vezi, o să-şi revină mai încolo. Aşa-s oamenii, ca muşcatele. Când sunt gata de aruncat, învie.- Nu ştiu, doamnă Bea, Fermin mi se pare foarte slăbit.El îmi spune că vrea să se însoare, însă uneori am îndoieli.- Dar e nebun după tine, Bernarda.Tânăra a ridicat din umeri.- Uitaţi ce e, nu-s chiar atât de proastă pe cât par. De la treişpe ani tot fac curat prin case şi-s multelucruri pe care, probabil, nu le pricep, dar ştiu că Fermin al meu a umblat prin lume şi a avut multeîncurcături. Nu-mi povesteşte niciodată despre viaţa lui de dinainte de-a ne cunoaşte, dar ştiu c-a avutalte femei şi o grămadă de aventuri.- Dar până la urmă, dintre toate te-a ales pe tine. Ca să vezi.- Păi, îi plac femeile mai mult decât prostului creta.Când ieşim la plimbare sau la dans, îi zboară ochii atât de tare, că are să ajungă saşiu.- Atâta vreme cât nu-i zboară şi mâinile... Ştiu bine că Fermin ţi-a fost mereu credincios.- Ştiu şi eu. Dar ştiţi de ce mă tem, doamnă Bea? Că nu-s prea mult pentru el. Când îl văd privindumăfermecat şi zicând că vrea să îmbătrânim împreună şi toate dulcegăriile lui, mă gândesc mereu că întrodimineaţă se va trezi, mă va privi şi va zice: "Da' pe toanta asta de unde am scos-o?"- Cred că greşeşti, Bernarda. Fermin nu va gândi niciodată aşa. Te-a urcat pe un piedestal.- Păi, nici asta nu-i bine, fiindcă, uitaţi ce-i, am văzut mulţi domnişori care-şi urcă doamna pe unpiedestal, ca pe Fecioară, şi apoi o iau la goană precum câinii în călduri după prima paraşută care trece.Nici n-aţi crede de câte ori i-am văzut cu ochişorii pe care mi i-a dat Dumnezeu.- Dar Fermin nu-i aşa, Bernarda. Fermin e un bărbat bun. Unul dintre cei puţini, că bărbaţii suntprecum castanele ce se vând pe străzi: când le cumperi, toate-s fierbinţi şi miros bine, dar când le scoţidin cornet, se răcesc pe loc şi-ţi dai seama că majoritatea sunt putrede înăuntru.- Nu spuneţi asta din cauza domnului Daniel, nu-i aşa? Bea a întârziat o clipă să răspundă.- Nu. Fireşte că nu.Bernarda a privit-o cu coada ochiului.- Totu-i bine acasă, doamnă Bea?Bea s-a jucat cu o cută a furoului iţită pe umărul Bernardei.- Da, Bernarda. Dar cred că amândouă ne-am căutat soţi care au treburile şi secretele lor.Bernarda a încuviinţat.

13

- Par un porc-spinos, a declarat Bernarda, privindu-şi imaginea multiplicată în sutele de oglinzi din

Salonul de Modă Santa Eulalia.

Două croitorese, îngenuncheate la picioarele ei, continuau să înfigă în rochia de mireasă zeci de

bolduri, sub atenta privire a Beei, care îi dădea neîncetat ocol Bernardei, inspectând fiece pliu şi tighel,

ca şi cum de ele îi depindea viaţa. Cu braţele încrucişate, Bernarda aproape nu îndrăznea să respire, dar

privirea ei urmărea varietatea de unghiuri în care încăperea hexagonală îmbrăcată în oglinzi îi reflecta

silueta, în căutarea unor indicii despre propria-i burtă.

- Sunteţi sigură că nu se observă nimic, doamnă Bea?

- Nimic. Plată ca o scândură de călcat. Acolo unde se vede, fireşte.

- Ah, nu ştiu, nu ştiu...

Martiriul Bernardei şi râvna croitoreselor de-a ajusta şi strânge talia au continuat încă o jumătate de

ceas. Când nu păreau să mai fi rămas bolduri pe lume pentru a o aranja pe biata Bernarda, croitorulvedetă

al firmei şi autorul rochiei a făcut act de prezenţă trăgând draperia şi, după o sumară analiză şi

două modificări la faldurile făcute de fustă, şi-a dat acordul şi a pocnit din degete pentru a le indica

lucrătoarelor să-şi ţină gura faţă de toţi.

- Nici Pertegaz [45] n-ar fi făcut-o mai frumoasă, a decretat încântat.

Bea a surâs şi a încuviinţat.

Croitorul, un domn zvelt, cu purtări căutate şi posturi studiate, care răspundea simplu la numele de

Evaristo, a sărutat obrajii Bernardei.

- Eşti cel mai bun model din lume. Cel mai răbdător şi mai chinuit. Ţi-a fost greu, dar a meritat.

- Şi domnişorul crede că voi putea respira?

- Iubita mea, te măriţi în sânul Sfintei Mame Biserici şi iei de soţ un cavaler iberic. S-a terminat cu

respiratul, ţi-o spun eu. Gândeşte-te că rochia de mireasă e aidoma unui costum de scafandru: nu-i cel

mai bun loc pentru respirat, iar distracţia începe abia când îl scoţi.

Bernarda şi-a făcut cruce auzind insinuările croitorului.

- Acum, te rog doar să-ţi scoţi rochia cu mare grijă, căci cusăturile nu-s definitive şi, cu atâtea

bolduri, nu vreau să te văd la altar ca o strecurătoare.

- O ajut eu, s-a oferit Bea.

Aruncându-i o privire sugestivă, Evaristo a radiografiat-o din cap până-n picioare.

- Şi pe tine când voi putea să te dezbrac şi să te îmbrac, comoara mea? a întrebat şi s-a retras teatral

după draperie.

- Teribilă privire i-a aruncat derbedeul doamnei, a constatat Bernarda. Şi să mai spui că-i pe invers.

- Mi se pare, Bernarda, că Evaristo luptă pe toate fronturile.

- E posibil aşa ceva? a întrebat ea.

- Haide, să vedem dacă te putem scoate de-aici fără să cadă vreun bold.

Pe când Bea o elibera treptat pe Bernarda din captivitate, tânăra bombănea în şoaptă.

De când aflase preţul rochiei, pe care patronul ei, don Gustavo, se încăpăţânase s-o plătească din

propriu-i buzunar, Bernarda era tulburată.

- Don Gustavo nu trebuia să cheltuiască o asemenea avere.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!