carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
- Sigur ştiţi mai mult decât toată lumea, domnule profesor. Mult mai mult.- Ei bine, adevărul e că de mult nu i-am mai auzit numele, dar până de curând Mauricio Valls era unadevărat personaj. Cum spuneai, a fost ani la rând un ministru al Culturii strălucit şi faimos, director anumeroase instituţii şi organisme, cu o poziţie bună printre cei de la putere şi de mare prestigiu îndomeniu, pila multora, răsfățatul paginilor culturale din presa spaniolă... Îţi spun, un personaj vestit.Am zâmbit şters, ca şi cum surpriza mi-ar fi fost plăcută.- Şi nu mai este?- Sincer să fiu, aş zice că de la o vreme a dispărut din peisaj, sau cel puţin din sfera publică. Nu-ssigur dacă n-a primit o ambasadă ori un post într-o instituţie internaţională, ştii cum merg chestiile astea,dar adevărul e că de la o vreme i-am pierdut urma... Ştiu că în urmă cu ceva ani înfiinţase împreună cucâţiva asociaţi o editură. Aceasta merge bine şi publică fără preget. De fapt, primesc lunar invitaţii lalansări ale unor titluri scoase acolo.- Vine şi Valls la ele?- Pe vremuri, venea. Râdeam mereu de el, fiindcă vorbea mai mult despre sine decât despre cartea şiautorul pe care îi prezenta, dar asta era de mult. Nu-l mai văd de ani de zile. Pot să te întreb de ce teinteresează, Daniel? Nu-mi închipuiam că te-ar putea preocupa micul bâlci al deşertăciunilor dinliteratura noastră.- Din simplă curiozitate.- Bine.Profesorul Alburquerque a plătit nota, privindu-mă cu coada ochiului.- Nu ştiu de ce am impresia că nu-mi spui niciodată decât jumătate, dacă nu chiar un sfert, din tot ceştii.- Cândva am să vă spun şi restul, domnule profesor. Vă promit.- N-ar fi rău, fiindcă oraşele n-au memorie şi au nevoie de cineva ca mine, un înţelept cu mintealimpede, ca să le-o păstreze vie.- Asta ne şi e înţelegerea: mă ajutaţi să rezolv problema lui Fermin, iar eu vă povestesc unele lucruripe care Barcelona ar prefera să le uite. Pentru istoria dumneavoastră secretă.Profesorul mi-a întins mâna, iar eu i-am strâns-o.- N-am să-ţi uit făgăduiala. Revenind la Fermin şi la actele pe care va trebui să le scoatem dinpălărie...- Cred că am omul potrivit pentru această misiune, am răspuns.
6Vechiul meu cunoscut, Oswaldo Dario de Mortenssen, prinţul copiştilor din Barcelona, îşi savura pauzade după prânz în ghereta lui de lângă palatul Virreina, cu o cafea la care adăugase puţin coniac şi o ţigarăieftină de foi, când m-a văzut venind spre el şi m-a salutat cu mâna.- Fiul risipitor se întoarce. Te-ai răzgândit? Ne apucăm de răvaşul ăla de dragoste ce-ţi va garantaaccesul la fermoarele şi nasturii interzişi ai puicuţei dorite?I-am arătat din nou verigheta şi a dat aprobator din cap, amintindu-şi.- Scuză-mă. Obişnuinţa. Mata eşti ca înainte. Cu ce te pot ajuta?- Alaltăieri mi-am amintit de numele dumitale, don Oswaldo. Eu lucrez într-un anticariat şi am găsitun roman pe care l-ai publicat în '33, Călăreţii din amurg.Oswaldo a lăsat să-i zboare amintirile şi a zâmbit nostalgic.- Ce vremuri. Neobrăzaţii ăia de Barrido şi Escobillas, editorii mei, mi-au şterpelit şi ultimul sfanţ.Să-i ia naiba pe amândoi şi să-i ţină sub cheie. Însă m-am amuzat scriind romanul, iar asta n-are să mi-oia nimeni.- Dacă ţi-l aduc într-o zi, îmi dai un autograf?- Fireşte. A fost cântecul meu de lebădă. Lumea nu era pregătită pentru westernuri în delta Ebrului, cutâlhari în bărci în loc de cai şi ţânţari cât un pepene verde care îşi ridicau tabăra alături de ei.- Eşti un Zane Grey [42] al litoralului ..- Chiar mi-ar fi plăcut. Ce pot să fac pentru mata, tinere?- Să mă ajuţi cu arta şi inteligenţa dumitale într-o ispravă nu mai puţin eroică.- Sunt numai ochi şi urechi.- Ajută-mă să inventez un trecut documentar pentru un prieten de-al meu, ca să se poată însura fărăpiedici judiciare cu femeia iubită.- E un om bun?- Cel mai bun pe care-l cunosc.- Atunci nu mai spune nimic. Favoritele mele au fost mereu nunţile şi botezurile.- Va fi nevoie de cereri, rapoarte, petiţii, certificate şi tot tacâmul.- Nici o problemă. Îi vom pasa o parte din logistică lui Luisito, pe care îl ştii deja, am deplinăîncredere în el şi-i artist în douăsprezece caligrafii diferite.Am scos bancnota de o sută de pesete refuzată de profesor şi i-am întins-o. Oswaldo a făcut ochii câtcepele şi a băgat-o rapid în buzunar.- Şi se mai zice că în Spania nu se poate trăi din scris, a protestat.- Acoperă cheltuielile operative?- Cu prisosinţă. După ce organizez totul, am să-ţi spun cât te costă întreaga glumă, dar acum, pemoment, îndrăznesc să spun că ne vor fi de-ajuns şaptezeci şi cinci de pesete.- Las totul la latitudinea dumitale, Oswaldo. Prietenul meu, profesorul Alburquerque...- Mare scriitor, m-a întrerupt Oswaldo.- Dar şi mai mare domn. Cum îţi spuneam, profesorul va trece pe aici şi-ţi va aduce lista actelornecesare şi toate amănuntele. Pentru orice ai nevoie, mă găseşti la anticariatul Sempere & Fiii.Auzind numele, s-a luminat la faţă.
- Page 75 and 76: un biet nefericit ca Martin, un om
- Page 77 and 78: - Nu-ţi face griji, şefu', sunt o
- Page 79 and 80: - Familia e foarte importantă, Jai
- Page 81 and 82: 22Ajuns la castelul Montjuic, domnu
- Page 83 and 84: 24Se crăpa de ziuă când a ajuns
- Page 85 and 86: 1Barcelona, 1940Incidentul de la ve
- Page 87 and 88: 2Fermin a delirat şapte zile înch
- Page 89 and 90: ascuţite. Când observa că pacien
- Page 91 and 92: - Şi acum ce fac? Unde mă duc? Nu
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
- Page 95 and 96: 6Padre Valera locuia la mansarda un
- Page 97 and 98: sfârşit, când Fermin a simţit c
- Page 99 and 100: cale dialectică, aşa că, drept o
- Page 101 and 102: 8Avocatul Brians era un tânăr cu
- Page 103 and 104: 9Furtuna se năpustise din răspute
- Page 105 and 106: 10Când ploaia s-a potolit, era apr
- Page 107 and 108: 11Chiar în noaptea aceea, Fermin s
- Page 109 and 110: 12Barcelona, 1957Abătut, Fermin vo
- Page 111 and 112: - Nu-mi poţi cere aşa ceva, Fermi
- Page 113 and 114: cred, că mama ta era îndrăgostit
- Page 115 and 116: 1Barcelona, 1957Lumina zorilor m-a
- Page 117 and 118: 2Chiar în după-amiaza acelei zile
- Page 119 and 120: 3După ce-a trecut proverbialul min
- Page 121 and 122: Bunul meu prieten a ridicat din ume
- Page 123 and 124: 5Chiar în acea după-amiază, reve
- Page 125: spaniol, la cererea prefecturii şi
- Page 129 and 130: 7Barcelona, 1958Ianuarie a sosit î
- Page 131 and 132: În 1948, aceeaşi presă obişnuia
- Page 133 and 134: 8Într-o seară, sătul să tot ale
- Page 135 and 136: - Am două treburi de rezolvat.- Te
- Page 137 and 138: 9Nu era nici urmă de Bea în mulţ
- Page 139 and 140: 10Am auzit paşi apropiindu-se de u
- Page 141 and 142: A luat receptorul, aruncându-mi o
- Page 143 and 144: - Mă gândeam la omul ăla.- La Ca
- Page 145 and 146: S-a încăpăţânat s-o lucrăm ai
- Page 147 and 148: Partea a cinceaNumele eroului
- Page 149 and 150: carte de identitate.Emoţionat, Fer
- Page 151 and 152: înainte să dea colţul şi m-a ru
- Page 153 and 154: nicicând în viaţa lui.- Vă rog,
- Page 155 and 156: diferenţele dintre siluetele şi t
- Page 157 and 158: - Un lot de sugus.- Rece, rece...Fe
- Page 159 and 160: descrie.Silueta-i măruntă s-a cuf
- Page 161 and 162: - Fermin, nu cred că... , am inter
- Page 163 and 164: 8Pachetul scos dintr-un dulap stăt
- Page 165 and 166: 9Mireasa era îmbrăcată în alb
- Page 167 and 168: Un bărbat tânăr, cu câteva fire
- Page 169 and 170: în Petit Moulin Rouge, însă regi
- Page 171 and 172: [33] Jose Buenaventura Durruti Duma
- Page 173 and 174: Also by Carlos Ruiz ZafónThe Shado
- Page 175: CopyrightA Weidenfeld & Nicolson eb
- Sigur ştiţi mai mult decât toată lumea, domnule profesor. Mult mai mult.
- Ei bine, adevărul e că de mult nu i-am mai auzit numele, dar până de curând Mauricio Valls era un
adevărat personaj. Cum spuneai, a fost ani la rând un ministru al Culturii strălucit şi faimos, director a
numeroase instituţii şi organisme, cu o poziţie bună printre cei de la putere şi de mare prestigiu în
domeniu, pila multora, răsfățatul paginilor culturale din presa spaniolă... Îţi spun, un personaj vestit.
Am zâmbit şters, ca şi cum surpriza mi-ar fi fost plăcută.
- Şi nu mai este?
- Sincer să fiu, aş zice că de la o vreme a dispărut din peisaj, sau cel puţin din sfera publică. Nu-s
sigur dacă n-a primit o ambasadă ori un post într-o instituţie internaţională, ştii cum merg chestiile astea,
dar adevărul e că de la o vreme i-am pierdut urma... Ştiu că în urmă cu ceva ani înfiinţase împreună cu
câţiva asociaţi o editură. Aceasta merge bine şi publică fără preget. De fapt, primesc lunar invitaţii la
lansări ale unor titluri scoase acolo.
- Vine şi Valls la ele?
- Pe vremuri, venea. Râdeam mereu de el, fiindcă vorbea mai mult despre sine decât despre cartea şi
autorul pe care îi prezenta, dar asta era de mult. Nu-l mai văd de ani de zile. Pot să te întreb de ce te
interesează, Daniel? Nu-mi închipuiam că te-ar putea preocupa micul bâlci al deşertăciunilor din
literatura noastră.
- Din simplă curiozitate.
- Bine.
Profesorul Alburquerque a plătit nota, privindu-mă cu coada ochiului.
- Nu ştiu de ce am impresia că nu-mi spui niciodată decât jumătate, dacă nu chiar un sfert, din tot ce
ştii.
- Cândva am să vă spun şi restul, domnule profesor. Vă promit.
- N-ar fi rău, fiindcă oraşele n-au memorie şi au nevoie de cineva ca mine, un înţelept cu mintea
limpede, ca să le-o păstreze vie.
- Asta ne şi e înţelegerea: mă ajutaţi să rezolv problema lui Fermin, iar eu vă povestesc unele lucruri
pe care Barcelona ar prefera să le uite. Pentru istoria dumneavoastră secretă.
Profesorul mi-a întins mâna, iar eu i-am strâns-o.
- N-am să-ţi uit făgăduiala. Revenind la Fermin şi la actele pe care va trebui să le scoatem din
pălărie...
- Cred că am omul potrivit pentru această misiune, am răspuns.
Change language