carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

spaniol, la cererea prefecturii şi în vederea unei istorii a instituţiei. Cercetând niţel, am aflat că, în
bombardamentele din timpul războiului, unele arhive ale Registrului Civil au fost distruse. Asta înseamnă
că sute sau chiar mii de identităţi au trebuit refăcute cum s-a nimerit. Eu nu-s expert, dar îndrăznesc să
presupun că acest fapt ar lăsa descoperită o gaură de care ar putea profita cineva bine informat, cu relaţii
şi cu un plan.
Profesorul m-a privit cu coada ochiului.
- Văd că ai desfăşurat o adevărată investigaţie, Daniel.
- Iertaţi-mi îndrăzneala, domnule profesor, dar pentru mine fericirea lui Fermin merită aşa ceva şi
chiar mai mult.
- Asta-ţi face onoare. Dar i-ar putea aduce şi o condamnare serioasă celui care, făcând aşa ceva, ar fi
prins cu mâţa-n sac.
- De aceea m-am şi gândit că, dacă ar avea, ipotetic, acces la o asemenea arhivă reconstituită la
Registrul Civil, cineva şi-ar putea lua un ajutor care, ca să spunem aşa, şi-ar asuma partea cea mai
riscantă a operaţiunii.
- În acest caz, ipoteticul ajutor ar trebui să-i poată garanta pe viaţă celui ce-i uşurează munca o
reducere de douăzeci la sută din preţul oricărui volum cumpărat de la Sempere & Fiii. Şi o invitaţie la
nunta nou-născutului.
- Asta-i de la sine înţeles. Chiar şi douăzeci şi cinci la sută. Deşi ştiu că, în fond, sunt şi unii care,
ipotetic, s-ar aventura să colaboreze pro bono [41] , fără să ceară nimic în schimb, doar pentru plăcerea
de a-i băga un gol regimului putred şi corupt.
- Sunt profesor, Daniel. Şantajul sentimental nu ţine la mine.
- Pentru Fermin, atunci.
- Asta-i altceva. Să trecem la aspectele tehnice.
Am scos bancnota de o sută de pesete de la Salgado şi i-am arătat-o.
- Ăsta-i bugetul meu pentru cheltuieli şi taxe de expediţie, am subliniat.
- Văd că eşti galant pe banii altuia, dar e mai bine să-i ţii pentru alte cheltuieli de care va fi nevoie în
acest demers, fiindcă serviciile mele le ai pe răboj, a observat profesorul. Stimate ajutor, ceea ce mă
nelinişteşte cel mai mult e necesara conspiraţie documentară. Pe lângă piedici şi liturghiere, noii
centurioni ai regimului au dublat structura birocratică şi aşa uriaşă, demnă de cele mai urâte coşmaruri
ale amicului Franz Kafka. Cum îţi spuneam, un atare caz necesită generarea a tot soiul de scrisori, cereri,
petiţii şi alte acte care să poată părea credibile şi să aibă consistenţa, tonul şi mirosul proprii unui dosar
desuet, prăfuit şi imposibil de pus sub semnul întrebării...
- Aici suntem acoperiţi, am spus.
- Voi avea nevoie să cunosc lista participanţilor la conspiraţie, ca să mă asigur că nu joci la
cacealma.
Am început să-i explic şi restul planului meu.
- Ar putea funcţiona, a conchis.
De cum a sosit mâncarea, am amânat subiectul, schimbând vorba. La cafea, n-am mai răbdat, deşi îmi
muşcasem limba întreaga masă, şi, prefăcându-mă că totul n-avea nici o însemnătate pentru mine, am
trântit-o:
- Ce mai, domnule profesor, alaltăieri discutam cu un client în anticariat şi, hodoronc-tronc, a venit
vorba despre Mauricio Valls, care a fost ministru al Culturii şi multe altele. Ce ştiţi despre el?
Profesorul a ridicat dintr-o sprânceană.
- Despre Valls? Păi, ce ştie toată lumea, presupun.