carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

mort acum aproape douăzeci de ani şi, ca atare, nu există pentru stat.
- Corect.
- Dar, din ce-mi povesteşti, identitatea anulată era şi ea fictivă, căci Fermin şi-o inventase .în timpul
războiului, ca să-şi scape pielea.
- Corect.
- De aici mă pierd. Ajută-mă, Daniel. Dacă Fermin a renunţat deja la identitatea falsă, de ce nu
foloseşte alta acum ca să se poată însura?
- Din două motive, domnule profesor. Primul e pur practic, fiindcă, fie că-şi foloseşte numele, fie căşi
inventează altul, Fermin n-are nici o identitate şi, ca atare, orice ar alege, trebuie să plece de la zero.
- Dar vrea să fie în continuare Fermin, presupun.
- Exact. Şi acesta este al doilea motiv„ care nu-i nici practic, nici spiritual, ca să zic aşa, dar e mult
mai important. Fermin doreşte să fie Fermin şi în viitor, fiindcă acesta e bărbatul de care s-a îndrăgostit
Bernarda, care ne e prieten şi pe care îl cunoaştem, dar şi cel care vrea el să fie. De ani de zile, omul
care a fost nu mai există pentru el. E o piele de care s-a lepădat. Nici eu, care sunt probabil cel mai bun
prieten al lui, nu ştiu cum a fost botezat. Pentru mine, pentru toţi cei care îl iubesc şi, mai ales, pentru el
însuşi, este Fermin Romero de Torres. Şi, în fond, dacă e să-i oferim o nouă identitate, de ce să nu fie
chiar a lui?
Profesorul Alburquerque a încuviinţat în cele din urmă.
- Corect, a dat sentinţa.
- Atunci, domnule profesor, vi se pare ceva realizabil?
- Ei bine, e o misiune mai demnă de Don Quijote ca oricare alta, a estimat profesorul. Cum să-i
oferim uscăţivului don Fermin de La Mancha o spiţă, un ogar şi un maldăr de terfeloage false, ca să se
însoare cu frumoasa Bernarda del Toboso în ochii Domnului şi ai Registrului Civil.
- M-am tot gândit şi am tot cercetat legile, am zis.
Identitatea unei persoane începe, în ţara asta, cu un certificat de naştere care, dacă te pui să-l studiezi,
e un document foarte simplu.
Profesorul a ridicat din sprâncene.
- Ceea ce-mi sugerezi e delicat. Ca să nu mai spun că-i un delict grav.
- Mai curând fără precedent, cel puţin în analele judiciare. Am verificat.
- Continuă, e interesant.
- Să presupunem că, ipotetic vorbind, cineva ar avea acces la birourile Registrului Civil şi ar putea,
cum s-ar zice, să planteze un act de naştere în arhive... N-ar fi acesta baza suficientă pentru a stabili
identitatea cuiva?
Profesorul a clătinat din cap.
- Pentru un nou-născut, poate, dar, dacă vorbim - ipotetic - de un adult, ar fi necesar să se creeze un
întreg istoric documentar. Chiar dacă ai avea, ipotetic, acces la arhivă. De unde ai scoate toate aceste
documente?
- Să zicem că aş putea crea o serie de facsimile credibile. Vi se pare posibil?
Profesorul a chibzuit îndelung.
- Principalul risc ar fi că s-ar putea descoperi şi da în vileag frauda. Ţinând seama că, în acest caz,
partea, să zicem, ameninţătoare, ce poate alerta asupra inconsistenţei actelor, a pierit, problema se
reduce la: unu, accesarea arhivei şi introducerea în sistem a unui dosar cu istoricul identităţii fictive, dar
bine definite; şi doi, generarea tuturor actelor necesare pentru stabilirea acelei identităţi. Mă refer la
hârtii de toate culorile şi soiurile, de la certificatele de botez ale parohiilor până la legitimaţii, atestate...
- Cât priveşte primul punct, înţeleg că scrieţi o serie de reportaje despre minunile sistemului legal