carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului

5
Chiar în acea după-amiază, revenind la anticariat, mi-am pus în mişcare planul de salvare a identităţii lui
Fermin. Primul pas au fost câteva telefoane date din spatele magazinului şi stabilirea calendarului de
acţiune. Al doilea avea nevoie de talentul unor experţi de recunoscută eficacitate.
A doua zi, pe la amiază, care era însorită şi liniştită, m-am dus la biblioteca Del Carmen, unde îmi
dădusem întâlnire cu profesorul Alburquerque, cu convingerea că, dacă nici el nu ştia, atunci nu ştia
nimeni.
L-am găsit în sala de lectură principală, înconjurat de cărţi şi hârtii, concentrat şi cu stiloul în mână.
M-am aşezat în faţa lui, de cealaltă parte a mesei, şi l-am lăsat să lucreze. Mi-a perceput prezenţa abia
după un minut. Ridicând ochii de la masă, m-a privit surprins.
- Trebuie să fie pasionant ceea ce scrieţi, am îndrăznit.
- Lucrez Ia nişte articole despre scriitorii blestemaţi din Barcelona, a explicat. Îţi aminteşti de un
oarecare Julian Carax, un autor pe care mi l-ai recomandat acum câteva luni la anticariat?
- Desigur, am răspuns.
- Păi, am cercetat şi am descoperit că are o istorie incredibilă. Ştiai că un personaj diabolic a căutat
ani la rând în lumea întreagă cărţile lui Julian Carax ca să le pună pe foc?
- Nu mai spuneţi, am exclamat, prefăcându-mă uimit.
- Un caz foarte curios. O să-ţi dau să citeşti după ce termin.
- Ar trebui să scrieţi o carte pe această temă, am propus.
Istoria secretă a Barcelonei prin prisma scriitorilor ei blestemaţi şi interzişi în versiunea lor oficială.
Intrigat, profesorul a cântărit ideea.
- Adevărul e că mi-a trecut şi mie prin minte, dar am atât de mult de lucru cu ziarele şi universitatea...
- Dacă n-o scrieţi dumneavoastră, n-o s-o scrie nimeni. ..
- Păi, uite, poate mă leg la cap fără să mă doară şi o fac. Nu ştiu de unde o să scot timpul necesar;
dar...
- Sempere & Fiii vă oferă propriul fond editorial şi consultanţă pentru orice aţi avea nevoie.
- Am să ţin minte. Ei? Mergem la masă?
Profesorul Alburquerque a strâns pânzele pe ziua aceea şi ne-am dus la Casa Leopoldo, unde, cu nişte vin
şi jambon rustic în faţă, am aşteptat să ni se aducă două cozi de taur din meniul zilei.
- Cum îi merge bunului nostru prieten Fermin? Acum două săptămâni, la Can Lluis, mi s-a părut foarte
abătut.
- Chiar despre el aş vrea să vă vorbesc. E o chestiune mai delicată, şi trebuie să vă rog ca totul să
rămână între noi.
- Categoric. Ce pot face?
Am început să-i schiţez succint problema, evitând să intru în detaliile dure ori inutile. Profesorul a intuit
că erau de povestit mai multe lucruri decât îi dezvăluiam, dar s-a dovedit de o discreţie exemplară.
- Să vedem dacă am înţeles, a zis. Fermin nu-şi poate folosi identitatea, fiindcă oficial a fost declarat