carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
13Am ajuns acasă la două noaptea. Dând să intru în portal, am văzut că în anticariat era lumină, o luminăslabă în spatele draperiei de la depozitul din fund. Am intrat pe uşa de la vestibul şi l-am găsit pe tata labiroul lui, savurând prima ţigară pe care îl văzusem fumând-o în toată viaţa mea. În faţa lui, pe masă,erau un plic deschis şi o scrisoare împăturită. Mi-am tras un scaun şi m-am aşezat dinaintea lui. M-aprivit în tăcere, impenetrabil.- Veşti bune? am întrebat, arătând spre scrisoare. Tata mi-a întins-o.- E de la mătuşa ta, Laura, cea din Neapole.- Am o mătuşă la Neapole?- E sora mamei tale, care a plecat în Italia cu familia în anul în care te-ai născut tu.Am încuviinţat absent. Nu-mi aminteam de ea, iar numele ei abia figura printre cele ale străinilorveniţi la înmormântarea mamei cu ani în urmă şi pe care nu-i mai văzusem niciodată de atunci.- Spune că fiica ei vine să studieze la Barcelona şi întreabă dacă poate sta aici o vreme. O cheamăSofia.- E prima oară când aud de ea, am zis.- Nu eşti singurul.Ideea că tata va împărţi locuinţa cu o adolescentă necunoscută n,.ir părea prea plauzibilă.- Ce-ai să-i răspunzi?Tata a ridicat din umeri, indiferent.- Nu ştiu. Ceva trebuie să-i răspund.Am tăcut amândoi aproape un minut, privindu-ne şi neîndrăznind să vorbim despre lucrurile care neinteresau cu adevărat şi n-aveau nici o legătură cu vizita verişoarei de departe.- Presupun că ai fost cu Fermin, a spus tata în cele din urmă.Am încuviinţat.- Am cinat la Can Lluis. Fermin era să mănânce şi şerveţelele. Cum am intrat, am dat de profesorulAlburquerque, care cina acolo, şi l-am invitat să treacă pe la anticariat.Sunetul vocii mele care îndruga banalităţi avea un ecou acuzator. Tata mă privea încordat.- Ţi-a spus ce-i cu el?- Cred că-i nervos din pricina nunţii şi a altor chestii nepotrivite deloc cu el.- Şi atâta tot?Un bun mincinos ştie că minciuna cea mai bună e întotdeauna un adevăr din care s-a sustras piesacheie.- Ei bine, mi-a povestit lucruri din trecut, de când era în închisoare.- Atunci presupun că ţi-a vorbit şi de avocatul Brians.Ce ţi-a spus?Nu eram sigur ce ştia sau bănuia tata şi am decis s-o iau cu încetul.- Mi-a povestit că a fost închis în castelul Montjuic şi că a fugit cu ajutorul unui oarecare DavidMartin, pe care se pare că tu îl cunoşteai.Tata a tăcut îndelung.- În faţa mea, nimeni n-a îndrăznit niciodată s-o spună, dar ştiu că unii credeau pe-atunci, şi încă mai
cred, că mama ta era îndrăgostită de Martin, a spus, zâmbind atât de trist, încât mi-am dat seama că şi elera unul dintre ei.Tata obişnuia, ca şi alţii, să surâdă exagerat ca să nu plângă.- Mama ta era o femeie bună. O soţie bună. Nu mi-ar plăcea să gândeşti lucruri ciudate despre eadupă tot ce ţi-a povestit Fermin. El n-a cunoscut-o. Dar eu da.- Fermin n-a insinuat nimic, am minţit. A zis doar că mama şi Martin erau prieteni şi că ea a încercatsă-l ajute să iasă din închisoare, angajându-l pe acest avocat, Brians.- Îmi imaginez că ţi-a vorbit şi despre omul acela, Valls... Am şovăit înainte de-a încuviinţa. Tata azărit consternarea din ochii mei şi a scuturat din cap.- Mama ta a murit de holeră, Daniel. N-am să pricep niciodată de ce Brians s-a încăpăţânat să-l acuzepe acel om, un birocrat cu visuri de mărire, de o crimă despre care n-avea nici indicii, nici dovezi.N-am zis nimic.- Trebuie să-ţi scoţi ideea asta din cap. Vreau să-mi promiţi că n-ai să te mai gândeşti la asta.Am tăcut, întrebându-mă dacă tata era cu adevărat atât de ingenuu pe cât părea ori dacă durerea de-ao fi pierdut pe mama îl orbise, trezind în el laşitatea supravieţuitorului. Mi-am amintit de vorbele luiFermin şi mi-am zis că nici eu, nici nimeni altcineva n-aveam dreptul să-l judecăm.- Promite-mi că nu vei face nici o nebunie şi că nu-l vei căuta pe omul ăsta, a insistat.Am încuviinţat, fără convingere. M-a apucat de braţ.- Jură-mi. Pe memoria mamei tale.Durerea îmi încleşta chipul şi mi-am dat seama că strângeam din dinţi atât de tare, încât erau gata săse spargă. I-am ocolit privirea, dar tata n-a renunţat. L-am privit în ochi, crezând până-n ultima clipă că-lputeam minţi.- Îţi jur pe memoria mamei că, atâta vreme cât eşti în viaţă, nu voi face nimic.- Nu asta ţi-am cerut.- E tot ce-ţi pot promite!Tata şi-a prins capul între mâini şi a respirat adânc.- In noaptea în care a murit mama ta, sus, în apartament...- Mi-o amintesc perfect.- Aveai cinci ani.- Patru ani si șase luni.- În noaptea aceea, Isabella mi-a cerut să nu-ţi povestesc nicicând ce se întâmplase. Credea că e maibine aşa.Era întâia oară când îi spunea mamei pe nume în faţa mea.- Ştiu, tată.M-a privit drept în ochi.- Iartă-mă, a murmurat.Am înfruntat privirea tatei, care uneori părea să îmbătrânească mai abitir doar văzându-mă şiamintindu-şi. M-am ridicat şi l-am îmbrăţişat în tăcere. M-a strâns cu putere la piept şi, când a izbucnit înplâns, furia şi durerea pe care le închisese în suflet în toţi acei ani au şiroit ca sângele, în şuvoaie. Atunciam priceput, fără să mi-o pot explica cu certitudine, că încet şi inexorabil tata începuse să moară.
- Page 61 and 62: 11Barcelona, 1940La o săptămână
- Page 63 and 64: 12In acea duminică, după ce şi-a
- Page 65 and 66: 13Macabrele pariuri organizate de n
- Page 67 and 68: 14Fermin a trebuit să aştepte tra
- Page 69 and 70: 15In acea după-amiază, înainte d
- Page 71 and 72: 16Din porunca domnului director, un
- Page 73 and 74: deşurubat capacul şi a aruncat o
- Page 75 and 76: un biet nefericit ca Martin, un om
- Page 77 and 78: - Nu-ţi face griji, şefu', sunt o
- Page 79 and 80: - Familia e foarte importantă, Jai
- Page 81 and 82: 22Ajuns la castelul Montjuic, domnu
- Page 83 and 84: 24Se crăpa de ziuă când a ajuns
- Page 85 and 86: 1Barcelona, 1940Incidentul de la ve
- Page 87 and 88: 2Fermin a delirat şapte zile înch
- Page 89 and 90: ascuţite. Când observa că pacien
- Page 91 and 92: - Şi acum ce fac? Unde mă duc? Nu
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
- Page 95 and 96: 6Padre Valera locuia la mansarda un
- Page 97 and 98: sfârşit, când Fermin a simţit c
- Page 99 and 100: cale dialectică, aşa că, drept o
- Page 101 and 102: 8Avocatul Brians era un tânăr cu
- Page 103 and 104: 9Furtuna se năpustise din răspute
- Page 105 and 106: 10Când ploaia s-a potolit, era apr
- Page 107 and 108: 11Chiar în noaptea aceea, Fermin s
- Page 109 and 110: 12Barcelona, 1957Abătut, Fermin vo
- Page 111: - Nu-mi poţi cere aşa ceva, Fermi
- Page 115 and 116: 1Barcelona, 1957Lumina zorilor m-a
- Page 117 and 118: 2Chiar în după-amiaza acelei zile
- Page 119 and 120: 3După ce-a trecut proverbialul min
- Page 121 and 122: Bunul meu prieten a ridicat din ume
- Page 123 and 124: 5Chiar în acea după-amiază, reve
- Page 125 and 126: spaniol, la cererea prefecturii şi
- Page 127 and 128: 6Vechiul meu cunoscut, Oswaldo Dari
- Page 129 and 130: 7Barcelona, 1958Ianuarie a sosit î
- Page 131 and 132: În 1948, aceeaşi presă obişnuia
- Page 133 and 134: 8Într-o seară, sătul să tot ale
- Page 135 and 136: - Am două treburi de rezolvat.- Te
- Page 137 and 138: 9Nu era nici urmă de Bea în mulţ
- Page 139 and 140: 10Am auzit paşi apropiindu-se de u
- Page 141 and 142: A luat receptorul, aruncându-mi o
- Page 143 and 144: - Mă gândeam la omul ăla.- La Ca
- Page 145 and 146: S-a încăpăţânat s-o lucrăm ai
- Page 147 and 148: Partea a cinceaNumele eroului
- Page 149 and 150: carte de identitate.Emoţionat, Fer
- Page 151 and 152: înainte să dea colţul şi m-a ru
- Page 153 and 154: nicicând în viaţa lui.- Vă rog,
- Page 155 and 156: diferenţele dintre siluetele şi t
- Page 157 and 158: - Un lot de sugus.- Rece, rece...Fe
- Page 159 and 160: descrie.Silueta-i măruntă s-a cuf
- Page 161 and 162: - Fermin, nu cred că... , am inter
13
Am ajuns acasă la două noaptea. Dând să intru în portal, am văzut că în anticariat era lumină, o lumină
slabă în spatele draperiei de la depozitul din fund. Am intrat pe uşa de la vestibul şi l-am găsit pe tata la
biroul lui, savurând prima ţigară pe care îl văzusem fumând-o în toată viaţa mea. În faţa lui, pe masă,
erau un plic deschis şi o scrisoare împăturită. Mi-am tras un scaun şi m-am aşezat dinaintea lui. M-a
privit în tăcere, impenetrabil.
- Veşti bune? am întrebat, arătând spre scrisoare. Tata mi-a întins-o.
- E de la mătuşa ta, Laura, cea din Neapole.
- Am o mătuşă la Neapole?
- E sora mamei tale, care a plecat în Italia cu familia în anul în care te-ai născut tu.
Am încuviinţat absent. Nu-mi aminteam de ea, iar numele ei abia figura printre cele ale străinilor
veniţi la înmormântarea mamei cu ani în urmă şi pe care nu-i mai văzusem niciodată de atunci.
- Spune că fiica ei vine să studieze la Barcelona şi întreabă dacă poate sta aici o vreme. O cheamă
Sofia.
- E prima oară când aud de ea, am zis.
- Nu eşti singurul.
Ideea că tata va împărţi locuinţa cu o adolescentă necunoscută n,.ir părea prea plauzibilă.
- Ce-ai să-i răspunzi?
Tata a ridicat din umeri, indiferent.
- Nu ştiu. Ceva trebuie să-i răspund.
Am tăcut amândoi aproape un minut, privindu-ne şi neîndrăznind să vorbim despre lucrurile care ne
interesau cu adevărat şi n-aveau nici o legătură cu vizita verişoarei de departe.
- Presupun că ai fost cu Fermin, a spus tata în cele din urmă.
Am încuviinţat.
- Am cinat la Can Lluis. Fermin era să mănânce şi şerveţelele. Cum am intrat, am dat de profesorul
Alburquerque, care cina acolo, şi l-am invitat să treacă pe la anticariat.
Sunetul vocii mele care îndruga banalităţi avea un ecou acuzator. Tata mă privea încordat.
- Ţi-a spus ce-i cu el?
- Cred că-i nervos din pricina nunţii şi a altor chestii nepotrivite deloc cu el.
- Şi atâta tot?
Un bun mincinos ştie că minciuna cea mai bună e întotdeauna un adevăr din care s-a sustras piesacheie.
- Ei bine, mi-a povestit lucruri din trecut, de când era în închisoare.
- Atunci presupun că ţi-a vorbit şi de avocatul Brians.
Ce ţi-a spus?
Nu eram sigur ce ştia sau bănuia tata şi am decis s-o iau cu încetul.
- Mi-a povestit că a fost închis în castelul Montjuic şi că a fugit cu ajutorul unui oarecare David
Martin, pe care se pare că tu îl cunoşteai.
Tata a tăcut îndelung.
- În faţa mea, nimeni n-a îndrăznit niciodată s-o spună, dar ştiu că unii credeau pe-atunci, şi încă mai
Change language