carlos-ruiz-zafon-prizonierul-cerului
Oi fi tânără, dar am şcoală şi vă văd imediat...- Trebuie să-mi spui unde să-ţi trimit banii pentru acest banchet, fiindcă acum m-ai prins într-unmoment economic delicat...Rociito a refuzat.- Am o odaie aici, în han, pe care o împart cu Lali, dar ea stă pe-afară toată ziua, fiindcă face vaselecomerciale. Da' de ce nu urci, domnişorule, să-ţi fac un masaj?- Rociito...- Te invit acasă.Fermin o privea cu o urmă de melancolie.- Ai ochii trişti, domnişorule Fermin. Las-o pe Rociito să-ţi înveselească viaţa, chiar dacă pentruscurtă vreme. Ce rău e-n asta?Ruşinat, Fermin a plecat ochii.- Da' de când n-ai mai fost, domnişorule, cu o femeie ca lumea?- Nici nu-mi mai aduc aminte.Rociito i-a întins mâna şi, trăgând de el, l-a dus pe scări în sus, într-o odaie minusculă, unde abiaîncăpeau un pat şi o chiuvetă. Odaia avea un balconaş ce dădea în piaţă. Fata a tras o draperie şi şi-ascos în doi timpi şi trei mişcări rochia înflorată, pusă direct pe piele. Fermin a privit acea minune anaturii şi s-a lăsat îmbrăţişat de o inimă aproape la fel de bătrână ca a lui.- Dacă domnişorul nu vrea, nu trebuie să facem nimic, da?Rociito l-a culcat în pat şi s-a întins alături de el. L-a îmbrăţişat şi l-a mângâiat pe cap.- Ssst, ssst, murmura.Cu faţa pe pieptul de optsprezece ani al fetei, Fermin a izbucnit în plâns.La căderea serii, când Rociito trebuia să-şi înceapă munca, Fermin a regăsit bucata de hârtie cu adresaavocatului Brians, pe care Armando i-o dăduse în urmă cu un an, şi a decis să-l caute. Rociito a insistatsă-i dea cu împrumut ceva mărunţiş, ca să aibă pentru tramvaie şi o cafea, şi l-a pus să jure de câteva orică avea să vină s-o vadă, chiar dacă numai ca s-o scoată la un film sau la liturghie, fiindcă ea era foartedevotată Fecioarei de pe Muntele Carmel şi-i plăceau tare mult ceremoniile, mai ales cele la care secânta. Rociito l-a condus până jos, iar la despărţire l-a sărutat pe buze şi l-a ciupit de fund.- Bomboana mea, i-a zis, privind cum se îndepărta pe sub arcadele din piaţă.Când traversa piaţa Cataluna, nori grei au început să se învârtejească pe cer. Stolurile de porumbei, caresurvolau îndeobşte piaţa, se adăpostiseră prin copaci şi aşteptau neliniștite. Oamenii simțeau mirosulelectricității din aer si grăbeau pasul spre gurile de metrou. Se ridicase un vânt furios, care târa după elpe jos o maree de frunze uscate. Fermin s-a grăbit, dar când a ajuns în strada Caspe, s-a pornit potopul.
8Avocatul Brians era un tânăr cu aer de student boem, care părea să mănânce biscuiţi săraţi şi cafea, căciaşa îi mirosea biroul. A biscuiţi, a cafea şi a hârtii prăfuite. Cabinetul lui era într-o odăiţă suspendată dela mansarda edificiului ce găzduia teatrul Tivoli, la capătul unui coridor neluminat. Fermin l-a mai găsitacolo la opt şi jumătate seara. Brians i-a deschis în cămaşă şi, văzându-l, s-a mărginit să dea din cap şi săofteze.- Fermin, presupun. Martin mi-a vorbit de dumneata.Începusem să mă întreb când ai să treci pe-aici.- Am fost plecat o vreme.- Desigur. Intră, te rog.Fermin l-a urmat în odaia pătrată.- Teribilă nopticică, aşa-i? a întrebat avocatul, nervos.- E doar apă.Fermin a privit în jur şi n-a zărit decât un scaun. Brians i l-a cedat. El s-a aşezat pe un teanc cu tomuride drept comercial.- Încă nu mi-au adus mobila.Fermin a socotit că acolo nu încăpea nici o ascuţitoare, dar a preferat să tacă. Pe masă erau unsendviş cu cotlet pe o farfurie şi o bere. Şerveţelul de hârtie trăda faptul că cina copioasă a avocatuluiprovenea din cafeneaua de la parter.- Mă pregăteam să cinez. Cu mare plăcere îmi împart mâncarea cu dumneata.- Mâncaţi, mâncaţi, că voi, tinerii, trebuie să creşteţi, iar eu am mâncat de seară.- Nu-ţi pot oferi-nimic? O cafea?- Dacă aveţi un sugus...Brians a scotocit în sertarul unde putea fi orice numai bomboane sugus nu.- Pastile Juanola [38] ?- Bine, mulţumesc.- Dacă-mi permiţi.Brians şi-a înfipt dinţii în sendviş şi a mestecat cu poftă.Fermin s-a întrebat care dintre ei doi părea mai mort de foame. Lângă masa de scris, era o uşăîntredeschisă, care dădea în camera vecină, unde se zăreau un pat pliant nestrâns, un cuier cu cămăşimototolite şi un maldăr de cărţi.- Locuiţi aici? a întrebat.Evident, avocatul pe care Isabella îl putuse plăti pentru Martin nu era vreun bogătan. Brians a urmăritprivirea lui Fermin şi a zâmbit modest.- Aici sunt, pentru moment, şi cabinetul şi locuinţa mea, a spus Brians, aplecându-se ca să închidă uşadormitorului. Îţi spui, poate, că nu prea arăt a avocat. Să ştii că nu eşti singurul, şi tata crede la fel.- Să nu vă pese. Tata ne spunea mereu mie şi fraţilor mei că nu suntem buni de nimic şi vom ajungepietrari. Şi iată-mă, mai mişto ca niciodată. N-ai nici un merit dacă ai succes în viaţă când familia credeîn tine şi te ajută.Brians a încuviinţat fără nici o plăcere.
- Page 49 and 50: Domnul director l-a privit cu răce
- Page 51 and 52: cărora mă îndoiesc că li se dă
- Page 53 and 54: 7Istoria relatată de bunul medic
- Page 55 and 56: 8Tocmai se împlineau şase luni de
- Page 57 and 58: 9L-au dus printr-un ghem de tunelur
- Page 59 and 60: Domnul director i-a făcut cu ochiu
- Page 61 and 62: 11Barcelona, 1940La o săptămână
- Page 63 and 64: 12In acea duminică, după ce şi-a
- Page 65 and 66: 13Macabrele pariuri organizate de n
- Page 67 and 68: 14Fermin a trebuit să aştepte tra
- Page 69 and 70: 15In acea după-amiază, înainte d
- Page 71 and 72: 16Din porunca domnului director, un
- Page 73 and 74: deşurubat capacul şi a aruncat o
- Page 75 and 76: un biet nefericit ca Martin, un om
- Page 77 and 78: - Nu-ţi face griji, şefu', sunt o
- Page 79 and 80: - Familia e foarte importantă, Jai
- Page 81 and 82: 22Ajuns la castelul Montjuic, domnu
- Page 83 and 84: 24Se crăpa de ziuă când a ajuns
- Page 85 and 86: 1Barcelona, 1940Incidentul de la ve
- Page 87 and 88: 2Fermin a delirat şapte zile înch
- Page 89 and 90: ascuţite. Când observa că pacien
- Page 91 and 92: - Şi acum ce fac? Unde mă duc? Nu
- Page 93 and 94: 5Barcelona, 1941Se însera când Fe
- Page 95 and 96: 6Padre Valera locuia la mansarda un
- Page 97 and 98: sfârşit, când Fermin a simţit c
- Page 99: cale dialectică, aşa că, drept o
- Page 103 and 104: 9Furtuna se năpustise din răspute
- Page 105 and 106: 10Când ploaia s-a potolit, era apr
- Page 107 and 108: 11Chiar în noaptea aceea, Fermin s
- Page 109 and 110: 12Barcelona, 1957Abătut, Fermin vo
- Page 111 and 112: - Nu-mi poţi cere aşa ceva, Fermi
- Page 113 and 114: cred, că mama ta era îndrăgostit
- Page 115 and 116: 1Barcelona, 1957Lumina zorilor m-a
- Page 117 and 118: 2Chiar în după-amiaza acelei zile
- Page 119 and 120: 3După ce-a trecut proverbialul min
- Page 121 and 122: Bunul meu prieten a ridicat din ume
- Page 123 and 124: 5Chiar în acea după-amiază, reve
- Page 125 and 126: spaniol, la cererea prefecturii şi
- Page 127 and 128: 6Vechiul meu cunoscut, Oswaldo Dari
- Page 129 and 130: 7Barcelona, 1958Ianuarie a sosit î
- Page 131 and 132: În 1948, aceeaşi presă obişnuia
- Page 133 and 134: 8Într-o seară, sătul să tot ale
- Page 135 and 136: - Am două treburi de rezolvat.- Te
- Page 137 and 138: 9Nu era nici urmă de Bea în mulţ
- Page 139 and 140: 10Am auzit paşi apropiindu-se de u
- Page 141 and 142: A luat receptorul, aruncându-mi o
- Page 143 and 144: - Mă gândeam la omul ăla.- La Ca
- Page 145 and 146: S-a încăpăţânat s-o lucrăm ai
- Page 147 and 148: Partea a cinceaNumele eroului
- Page 149 and 150: carte de identitate.Emoţionat, Fer
8
Avocatul Brians era un tânăr cu aer de student boem, care părea să mănânce biscuiţi săraţi şi cafea, căci
aşa îi mirosea biroul. A biscuiţi, a cafea şi a hârtii prăfuite. Cabinetul lui era într-o odăiţă suspendată de
la mansarda edificiului ce găzduia teatrul Tivoli, la capătul unui coridor neluminat. Fermin l-a mai găsit
acolo la opt şi jumătate seara. Brians i-a deschis în cămaşă şi, văzându-l, s-a mărginit să dea din cap şi să
ofteze.
- Fermin, presupun. Martin mi-a vorbit de dumneata.
Începusem să mă întreb când ai să treci pe-aici.
- Am fost plecat o vreme.
- Desigur. Intră, te rog.
Fermin l-a urmat în odaia pătrată.
- Teribilă nopticică, aşa-i? a întrebat avocatul, nervos.
- E doar apă.
Fermin a privit în jur şi n-a zărit decât un scaun. Brians i l-a cedat. El s-a aşezat pe un teanc cu tomuri
de drept comercial.
- Încă nu mi-au adus mobila.
Fermin a socotit că acolo nu încăpea nici o ascuţitoare, dar a preferat să tacă. Pe masă erau un
sendviş cu cotlet pe o farfurie şi o bere. Şerveţelul de hârtie trăda faptul că cina copioasă a avocatului
provenea din cafeneaua de la parter.
- Mă pregăteam să cinez. Cu mare plăcere îmi împart mâncarea cu dumneata.
- Mâncaţi, mâncaţi, că voi, tinerii, trebuie să creşteţi, iar eu am mâncat de seară.
- Nu-ţi pot oferi-nimic? O cafea?
- Dacă aveţi un sugus...
Brians a scotocit în sertarul unde putea fi orice numai bomboane sugus nu.
- Pastile Juanola [38] ?
- Bine, mulţumesc.
- Dacă-mi permiţi.
Brians şi-a înfipt dinţii în sendviş şi a mestecat cu poftă.
Fermin s-a întrebat care dintre ei doi părea mai mort de foame. Lângă masa de scris, era o uşă
întredeschisă, care dădea în camera vecină, unde se zăreau un pat pliant nestrâns, un cuier cu cămăşi
mototolite şi un maldăr de cărţi.
- Locuiţi aici? a întrebat.
Evident, avocatul pe care Isabella îl putuse plăti pentru Martin nu era vreun bogătan. Brians a urmărit
privirea lui Fermin şi a zâmbit modest.
- Aici sunt, pentru moment, şi cabinetul şi locuinţa mea, a spus Brians, aplecându-se ca să închidă uşa
dormitorului. Îţi spui, poate, că nu prea arăt a avocat. Să ştii că nu eşti singurul, şi tata crede la fel.
- Să nu vă pese. Tata ne spunea mereu mie şi fraţilor mei că nu suntem buni de nimic şi vom ajunge
pietrari. Şi iată-mă, mai mişto ca niciodată. N-ai nici un merit dacă ai succes în viaţă când familia crede
în tine şi te ajută.
Brians a încuviinţat fără nici o plăcere.
Change language