manual-romana-clasa-9

Modulul 3
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Limbă şi comunicare
EXPRIMAREA ORALĂ
Monologul (vorbire neîntreruptă a cuiva, care nu are în mod obligatoriu
un destinatar prezent sau precizat; vorbire cu sine însuşi). În monolog
accentul cade pe vorbitor, iar referirile la situaţia de comunicare sunt puţine.
Tipuri de monolog
• Descrierea orală este o modalitate de expunere constând din reprezentarea
unor obiecte, peisaje, fenomene sau personaje prin intermediul limbajului.
Între mărcile descrierii se pot aminti: frecvenţa adjectivelor şi a verbelor la
prezent şi imperfect indicativ, prezenţa figurilor de stil, existenţa unui ritm
particular (diferit de cel al povestirii) datorat prezenţei enumerării etc.
• Tehnici ale monologului eficient în adecvarea la situaţia de comunicare
(auditoriu, context).
– alegerea tipului de limbajul (formal, informal) trebuie să ţii seama de
auditoriu (vârstă, numărul persoanelor, relaţia dintre voi, competenţa
voastră în domeniul abordat etc.), dar şi de contextul în care realizezi
comunicarea (în clasă, în afara clasei, în faţa unor martori etc.). Este
important să urmăreşti reacţia auditoriului pentru a-ţi modifica discursul
în funcţie de aceasta.
– elemente nonverbale (gesturi, mimică, poziţia corpului) şi paraverbale
(tonalitate, accent, pauze în vorbire, ritm)
Este bine să acorzi atenţie egală atât comunicării verbale cât şi celei non -
verbale şi paraverbale, evident, ţinând seamă de auditoriu şi de context.
Aşadar, privirea trebuie să caute ochii persoanei căreia i te adresezi; dacă sunt
mai multe, este preferabil să priveşti alternativ spre fiecare; tonalitatea, ritmul
vorbirii pot ajuta la sublinierea unor afirmaţii pe care le consideri importante;
trebuie să te asiguri că intensitatea vocii nu este supărătoare pentru cei din
jur sau, dimpotrivă, nu produce disconfort prin tonalitatea scăzută.
Aplicaþii
1. Încercaţi următoarea „experienţă”:
a. Doi dintre voi vor descrie oral, pe rând, în faţa colegilor, distracţiile co -
piilor de la începutul seco lului al XIX-lea, folosind, în măsura posibi -
lului, limbajul epocii şi informaţiile din textul lui Nicolae Filimon.
b. Ceilalţi vor urmări cu atenţie monologul fiecăruia şi vor nota pe caiete
observaţiile privind:
- adecvarea la situaţia de comunicare (contextul, adaptarea/ modificarea
discursului în funcţie de reacţia ascultătorilor, durata);
- alegerea tipului de limbaj (formal, informal);
- elementele nonverbale şi paraverbale ale comunicării (gesturi, mimică,
tonalitate, ritmul vorbirii etc.).
c. În final, comparaţi, pe baza observaţiilor notate, cele două descrieri şi
trageţi concluzii în legătură cu eficienţa comunicării, în fiecare caz în parte.
89