manual-romana-clasa-9

Modulul 3
• grădinile Breslea, Barbălată, Cişmegiu
şi Giafer – locuri de petrecere a timpului
liber, aflate în afara oraşului de atunci.
Mai cunoscute erau Breslea, amintită şi
de Anton Pann şi de Ion Ghica, aflată în
zona actualului parc Ioanid, Grădina lui
Giafer, din vecinătatea Podului de
Pământ (Calea Plevnei de azi, spre
Facultatea de Drept) şi Cişmigiul,
menţionat prima oară la 1779, în
vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti,
dar a cărui înfăţişare actuală se
datorează arhitectului pei sagist german
Wilhelm Mayer, chemat la 1847 de către
Gheorghe Bibescu pentru a alcătui
planul de înfrumuseţare al tuturor
grădinilor oraşului.
...rochiile cele nepreţuite...
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Către seară, toate aceste grupe înveselite, bărbaţi şi femei, după
ce îşi netezeau giubelele şi trămiteau pe slugi înainte cu ploscile şi
cu blidele de mâncare, plecau pe la casele lor împărţiţi în cete, după
isnafuri sau meserii.
Aşa trecea timul în sărbătorile verei; dar când venea epoca cea
monotonă a iernei, toţi aceşti oameni stau închişi prin case, şi serile
cele lungi se petreceau în tăcere; abia dacă uneori se adunau mai
mulţi la un loc spre a povesti ce se întâmpla în cercul restâns al
mahalalei, sau spre a juca între ei conţina, mariaşul şi cureluşa.
Atunci însă, ca şi acum, boierii şi oamenii cu averi mari se
deosebeau foarte mult de popor în petrecerile lor.
Boierii se plimbau în caleşti şi butci cu arcurile poleite, spre a se
deosebi de neguţători. Podul Mogoşoaiei şi al Târgului de Afară
erau cele de căpetenie preîmblării ale boierilor. Mesele şi petrecerile
lor se făceau în familii mai multe adunate la un loc; rar se întâmpla
să mănânce pe la grădini; dar şi atunci preferau grădina lui Scufa,
via Brâncoveanului din Dealul Spirii şi grădina lui Belu, de la
Văcăreşti, spre a nu da prilej norodului a surprinde vreo necuviinţă
a lor şi a li se pierde printr-aceasta prestigiul.
Boierii cei tineri, din cauza strânselor relaţiuni ce aveau cu
fanarioţii şi alţi venetici depravaţi, contractaseră încă dupe atunci o
mulţime de viciuri, contrare cu totul modelului de vieţuire a
boierilor bătrâni. Sania mitologică a lui beizadea C. Caragea, făcută
în forma carului lui Apollon, şi cei şase cerbi ce o trăgeau, conteşul
cel de postav alb blănuit cu samur de Mosca, hangerul cel semnat
cu brilianturi şi gugiumanul de samur cu fundul alb al acestui
frumos principe, precum şi rochilele cele nepreţuite, şalurile şi
feregelele domniţei Ralu întorsese atât de mult capul junilor boieri
şi cocoane încât de multe ori vindeau moşii de mare preţ ca să
imiteze luxul şi strălucirea acestor principi răsăpitori. Răul poate că
ar fi fost mai mic dacă s-ar fi oprit aci; dar viaţa scandaloasă şi
depravaţiunea luând proporţiuni mari, infestară şi demoralizară
până la un mare grad societatea întreagă.
Din toate relele acestea, jocul de cărţi fu acela care răspândi mai
mult demoralizarea; el sărăcea pe boieri şi funcţionari şi-i îndemna
la hrăpiri de tot felul.
Unul din cei mai mari desfrânaţi şi risipitori din acei timpi era
postelnicul Andronache Tuzluz; el fura ca un tâlhar de codru şi
cheltuia ca un nebun. Mesele cele mai strălucite, seratele cele mai
atrăgătoare, jocurile de cărţi cele mai dărăpănătoare, care făceau să
treacă dintr-o pungă într-alta averea săracilor, toate acestea în casă
la dânsul se petreceau. Arghira, Rozolina şi Calmuca, Phrineele şi
Messalinele de pe atunci ale Bucureştilor, erau stăpâne în casa lui,
ce devenise adevărat mormânt al oricărui amor curat şi statornic, a
oricării credinţe conjugale.
În ziua de 30 noiembrie, fanoriotul făcea în toţi anii masă mare
şi ziafet în onoarea sântului Andrei, patronul său. Ajuns în culmea
favoarei domneşti, el voia, în anul în care am sosit cu povestirea
noastră, ca serbarea să fie cât se putea mai strălucită. Cu acest scop,
el aduse din Constantinopol tot ce se găsea acolo mai scump în
peşte, poame şi vinuri, pe care unindu-le cu delicateţele gastro -
nomice ale ţărei: păstrăvi, mihalţi şi felurite alte mâncări fragede şi
383