manual-romana-clasa-9

Ficţiunea literară
Înainte de text
Nicolae Filimon (1819 – 1865),
prozator şi publicist. Autor de cronici
teatrale şi muzicale şi al unui
memorial de călătorie, Excursiuni în
Germania meridională. Me morii
artistice, istorice şi critice (1860).
Debutează literar în anul 1861, cu
nuvelele Mateo Cipriani şi Slujnicarii
(devenită Neno ro cirile unui slujnicar
sau Gentilomii de mahala). Tot în
1861 va publica şi Friedrich Staaps
sau atentatul de la Schönbrunn.
Dicþionar literar
Scrierea de tip ficţional apelează
la elemente de realitate tocmai pentru
a da iluzia adevărului celor relatate.
Literatura conţine, într-o măsură mai
mare ori mai mică, elemente din
realitate: creaţia literară este în to -
talitate ficţiune, jurnalul, memoriile,
relatările de călătorie pot fi consi de -
rate texte de graniţă, scopul autorilor
fiind să descrie cât mai fidel realitatea.
Opusul ficţiunii, la acelaşi nivel con -
ceptual, este realitatea, care presu -
pune existenţă efectivă, obiectivă,
verificabilă.
Verosimil – (it. verosimile, lat.
verosimilis, „ca şi cum ar fi adevărat“,
„posibil“), termen care se aplică unei
reprezentări pentru a-i sublinia ca -
racterul plauzibil, credibil.
1. Scrie pe caiet primele două cuvinte care îţi vin în minte
atunci când te gândeşti la timpul tău liber; compară cu -
vintele scrise de tine cu acelea scrise de colegul de bancă
şi încercaţi să trageţi o concluzie despre diferenţa/ asemă -
narea dintre ceea ce ai gândit tu şi ce a gândit el.
2. Imaginează-ţi şi descrie oral, în faţa colegilor, un loc şi
modul cel mai plăcut în care ai dori să-ţi petreci acolo timpul
liber (poate fi un loc real ori dintr-o carte sau dintr-un film
etc.).
3. Discutaţi pe grupe de 4 – 5 colegi, folosind argumente din
experienţa personală sau pornind de la cărţi citite ori de la
filme văzute, dacă timpul liber ar putea fi petrecut azi mai
plăcut decât ieri.
CIOCOII VECHI ŞI NOI
de Nicolae Filimon
Plasându-şi acţiunea pe fundalul unei perioade istorice
precis conturate, circa 1814 – 1830, romanul Ciocoii vechi şi
noi aduce în prim-plan un tip uman care va face o lungă
carieră în literatura română, cel al parvenitului, reprezentat
de personaje precum Dinu Păturică sau Andronache Tuzluc.
Este un roman de moravuri în care ficţiunea se împleteşte cu
realitatea, autorul încercând să reconstituie ultimii ani ai
domniilor fanariote, din Ţara Românească. Un exemplu în
acest sens este şi capitolul al XV-lea, Scene din viaţa socială, care
conţine informaţii despre petre cerea timpului liber în ultimii
ani ai domniilor fanariote, scopul autorului fiind de a oferi
cititorului o imagine cât mai cuprin zătoare şi verosimilă
asupra epocii. Prima parte a textului va fi, tocmai de aceea,
strict descriptivă, nea vând o legătură propriu-zisă cu acţiu nea
romanului. Abia spre mijlocul său un indice de timp şi câteva
informaţii mai precise despre unul dintre personajele
principale, Andronache Tuzluc, par a marca revenirea tex tului
în planul ficţiunii: În ziua de 30 noiembrie, fanariotul făcea în toţi
anii masă mare şi zaiafet în onoarea sântului Andrei, patro nului
său. Ajuns în culmea favoarei domneşti, el voi, în anul în care am
sosit cu povestirea noastră, ca serbarea să fie cât se va putea mai
strălucită. Rostul intervenţiei „în clar“ a naratorului (…am sosit
cu povestirea noastră…) se va dovedi a fi însă doar de a focaliza
descrierea asupra unui aspect precis, petre ce rea timpului liber
în lumea „de sus“ a începutului de secol al XIX-lea. Nici unul
dintre personajele prezente efectiv în acest capitol nu va avea
vreun rol cât de cât important în cuprinsul romanului. Mulţi -
mea detaliilor, în schimb, legată acum de prezenţa concretă a
personajelor, conferă descrierii mai multă viaţă. 381