manual-romana-clasa-9

Modulul 2
Casa lui I. L. Caragiale
din Bucureşti
Castelul Peleş (Sinaia)
FAMILIA
– S-a dusără la Vasileasca acasă.
D. Georgescu şi cocoana Anica suie încet pe drumul prăpăstios
către strada Furnica. E o noapte caldă, cu lună plină… Cu cât suie,
cu atât se desfăşură la picioarele drumeţilor panorama mirifică a
Sinaiei, cu simetricele ei constelaţii de lampioane electrice. Vederea
aceasta o încântă pe coana Anica… D. Georgescu e mai puţin simţitor
faţă cu măreaţa privelişte şi înjură bombănind. Au ajuns în sfârşit
la Villa Măndica. Puiul doarme cu copiii Vasileschii; dar, fatalitate!
Madam Georgescu lipseşte. A plecat.
– Unde?
– A plecat acuşica toţi – zice servitoarea somnoroasă – la Sfânta
Ana.
– Şi d. Mişu locotenentul? întrebă cocoana Anica.
– Şi dumnealui, răspunse slujnica.
– Du-te şi dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.
Dar d. Mialache izbucneşte:
– Ce? cocoană? ce? sunt nebun? dumneatale mă socoteşti cal de
poşte?
– Nu striga, că scoli copiii!
– De cinci ceasuri de când alerg după dv., ca un turbat, nu e
destul? Nu mă mai duc!
– Du-te, Mialache, mamă! zice foarte rugătoare cocoana; o să-i
faci mare plăcere Miţii şi la toţi.
– Nu mai poci…
– O să te căieşti, Mialache!
– De ce să mă căiesc?… Nu mă duc! N-o găsesc nici acolo… Mai
bine, adu coşul.
Când zice d. Georgescu acestea, orologiul de la castelul Peleş se
aude-n depărtare bătând noaptea jumătate. Cocoana scoate coşul de
subt canapea, slujnica aduce o sticlă de vin, şi d. Mialache se pune
să supeze cu cocoana Anica. La supeu, d. Mialache povesteşte cu
de-amănuntul toate peripeţiile prin cari a trecut; iar cocoana Anica,
cum s-a-ntâlnit cu madam Vasilescu şi cu toată compania şi cu loco -
tenent Mişu, care e mucalit al dracului ,,şi cântă teribel!" Apoi, după
supeu, s-a culcat d. Georgescu în odaia locotenentului, rezervată pentru
el şi madam Georgescu; iar gramamà, în odaia copiilor, cu puiul.
Dormeau încă profund când pe la cinci şi jumătate dimineaţa,
un zgomot straşnic, clopoţei de trăsură, lăutari şi chiote, i-a smuls
din braţele lui Morfeu. Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari:
madam Vasilescu, madam Costandinescu, nepoţica ei, domnişoara
Popescu, şi d. Vasilescu şi madam Georgescu şi locotenent Mişu…
Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantezie a locotenentului.
– Vezi, cocoană? zice d. Mialache lui gramamà. Vezi? Dacă mă
luam după vorba d-tale şi mă duceam şi la Sfânta Ana!…
Ah! A fost o plăcere ce va rămâne neuitată… Pe lună, cu trăsurile
la pas, şi deasupra armoniei apelor de munte şi şoaptelor pădurii,
lăutarii acompaniând încetinel şi d. Mişu cântând menuetul, pe care-l
cântă regulat muzica în parc şi care-i place atâta lui madam
Georgescu!… De aceea, cu sufletul încărcat de fermecătoare amintiri,
seara, la Bucureşti, când îşi face toaleta de culcare, madam
Georgescu zice oftând:
–Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski…, mă-nnebunesc!
259