manual-romana-clasa-9

Modulul 2
Actualizarea cunoºtinþelor
Naraţiune – mod de expunere
prin care se relatează fapte şi întâm -
plări reale sau fictive atribuite unui
personaj (unor personaje) şi relatate
de un narator. Este specifică genului
epic. În orice naraţiune momentele
na rative se succed într-o anumită
ordine. Aceasta este pusă în evidenţă
de indicaţiile temporale şi spaţiale, de
existenţa unui narator (povestitor al
întâmplărilor cuprinse în naraţiunea
respectivă), de pre zen ţa unuia sau a
mai multor personaje. Funcţia narato -
rului şi cea a perso najului se cumu -
lează în naraţiunile scrise la persoana I
şi este diferită în naraţiunile la per -
soana a III-a.
Dialog – mod de expunere care
constă în replici alternative a doi sau
mai mulţi emiţători. Apare în textele
epice şi dramatice. Dialogul repre zin tă
un important mijloc de carac te rizare a
personajului literar. Prin intermediul
dialogului, autorul pune în lumină gân -
durile şi sentimentele perso najelor.
FAMILIA
Manolescu, iar fatalitate! N-a fost odaie goală şi a trimis-o pe
jupâneasa la otel Voinea, în Izvor. D. Georgescu suie cu bravul ofiţeraş,
după ce i-a cumpărat o franzelă şi i-a dat să bea apă. Trecând spre
Izvor, se abate prin parc să spuie lui madam Georgescu, nu cumva
să-şi piardă răbdarea aşteptându-l… Fatalitate! Madam Georgescu
lipseşte de pe bancă. D. Georgescu lasă un moment pe puiul, care nu
mai poate umbla, să se odihnească pe bancă, face câţiva paşi în sus,
apoi în jos, să găsească pe madam Georgescu. Madam Georgescu,
nicăieri! Se-ntoarce să ia pe puiul, să-l ducă la Voinea şi să se-n toar -
că apoi în parc, unde trebuie până-n fine să găsească pe madam
Georgescu. Fatalitate! Puiul lipseşte.
– Pardon – zice d. Georgescu către un domn care stă pe bancă –
n-aţi văzut un copilaş în uniformă ca prinţul Carol?
– Ba da… Acu a plecat cu o damă…
– Cu o damă înaltă, cu o bluză verzuie şi cu jupă…
– N-am băgat de seamă; dar am auzit că dama-i zicea „puiule"
şi băiatul ,,mamiţico".
– Pardon, încotro a pornit?
– Încoace, răspunse domnul, arătând înspre Mazăre. Dama zicea
că-l duce pe puiul la gramamà.
D. Georgescu porneşte înapoi la Mazăre… Acolo i se spune –
fatalitate! – că madam Georgescu a fost acolo cu puiul şi, negăsind
pe gramamà, a plecat devale la Manolescu. Degrab' la Manolescu…
– A fost o damă cu băieţelul cu care aţi fost dv., că n-am avut
odaie, şi am mânat-o la Voinea.
D. Georgescu suie şi porneşte cu pas regulat către Izvor. Ajunge
foarte obosit şi asudat la Voinea… Fatalitate! La Voinea nu se află
nici madam Georgescu, nici puiul, nici gramamà, nici coşul.
– Ce-i de făcut?
Cu toată inteligenţa lui, d. Georgescu stă câteva momente pe loc
fără să poată răspunde la această-ntrebare… Va trebui să răspunză însă.
– Ce?
Pentru cine nu e deprins să se caţere pe munţi, putând trece ca
o capră prin valea Prahovei în a Ialomiţei, Sinaia nu se poate compara
mai nemerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puţin
largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghiţit odată
Sinaia, nu mai poţi ieşi decât ori pe sus, spre miazănoapte, către
Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic. Prin urmare, îşi
face d. Georgescu următoarea judiţioasă socoteală:
,,Trebuie să fie în Sinaia, că n-au avut pe unde zbura."
N-apucă să isprăvească această gândire, şi cineva, venindu-i drept
în faţă, sub lumina unei lămpi electrice, îi zise:
– Să-mi scrii, nene Georgescu!
– Adio, Mitică…
– Te aşteaptă-n parc madam Georgescu cu familia Vasilescu şi
cu locotenent Mişu…
– În parc?… Să-mi scrii, Mitică!
– Adio şi n-am cuvinte, nene Mialache!
D. Georgescu îndoieşte pasul… intră în parc caută peste tot…
Madam Georgescu – fatalitate! – nicăieri. Obosit, omul şade pe o
bancă, să răsufle, şi, pentru prima oară, după o alergătură de cinci
ceasuri, înjură în gând… Pe cine? Pe coana Anica… Dumneei a făcut
257